Cum m-am săturat de atâta fericire și ce-am căutat de fapt?

Cum m-am săturat de atâta fericire și ce-am căutat de fapt?

hapi magazin arabescÎmi amintesc perfect mirosul mării de pe coasta Atlanticului, la vest de Marakesh, în Mogador. Aerosolii de dimineață veneau prin ceața mării și se amestecau cu iz de pește și găinaț de pescăruși. Cele mai firești arome din mica fortăreață arăbească se intensificau după amiază când climatul semi arid era lovit firesc și cu rafale blande, scurte perdele de vânt. Turiștii își făceau atunci drum spre scala portului ca să fotografieze insulele purpurii din Mogador, pescărușii sau, ca mine, dragonii lui Khaleshi. Eu eram în Astapor. Tinerii și vârsticii de la buticuri mestecau iarbă sau gumă cât e ziulica de lungă, apoi o scuipau, femeile făceau la fel. Aromele de narghilea te făceau să întorci capul cu cât de îndepărtai de port înspre zidurile medinei. Copiii -mulți și aparent nesupravegheați nu pățeau nimic, erau veseli și sănătoși tun.

Pe străduțele centrale, între riaduri colorate și restaurante mici în care fierbeau tajine erau agățate covoare iar comercianții te ademeneau jurând că au faimoasa purpură roșie produsă de melcii de mare și că-s vopsite chiar acolo, în Mogador. Prețul, o nimica toată, 350 euro dar pentru dumneavoastră biutiful leidi lăsăm la 250, ultimul preț. El se supăra chiar dacă eu nu mă uitam și nu vorbeam iar ziua se rupea cumva în două. Era sfârșitul fericirii mele, se petrecea sus pe acoperișul riadului Pallazo Desdemona . Acolo stăteam seara, scriam, fumam, urmăream pescărușii, trimiteam mesaje supra taxate. Plângeam. Acolo, după atâția ani de Fericire, am gândit că n-am priceput nimic din viața mea de până atunci.

Nu știam ce vreau cu adevărat, mi-era frică să spun o variantă pentru că mereu existau cinci, vedeam oameni care munceau din greu sau cerșeau sau vindeau toată ziua în souk dar parcă-i zăream de pe fundul mării. Mâncam ce doream, cheltuiam destul de puțin dar pescuiam chilipiruri cu atâta ardoare de parcă aș fi sădit o livadă, căutam pasiune. Pasiunea din viața aceea care până atunci mă mulțumise întru totul. Nu iubire, Pasiune.

Ia uite, ce bine-i era cu ăla, și-a făcut-o cu mâna ei, ăla a lăsat-o fără nimic

Am început să caut singură așa-zisa Nefericire, înainte de pierderile pe care le-am suferit în familie. Mi-am dat seama că sunt într-o regie grozavă dar mi se terminase rolul! Am văzut piramidele, am înotat cu pești și cu ruși și cu meduze în sutien spre bucuria medicului de la un spital amărât de prin Liban. Am trăit mult, intens, repede, minunat! Dar m-am săturat de fericire. Și știu 100% că orice om normal care-și închipuie c-ar putea petrece o viață precum Udrea în Costa Rica sau Mazăre în Madagascar – fericit fiind -se însala amarnic. Am trăit ani buni crezând că extazul și inima limpede, mintea calmă și schimbarea peisajului, lucrul la termene alese și fără șef, banii și siguranța zilei de mâine sunt reale și sunt un scop în sine.

Read more