Mici retușuri cu hialuronic la nas și pomeți -Artis3

Mici retușuri cu hialuronic la nas și pomeți -Artis3

dr ovidiu ivan the best in plastic surgery clujDa mari minuni.

Dimineața mi-a fost vraiște. În casă și-n suflet, dar n-avea nicio treabă cu programarea de azi ci cu totul altceva.

În drum spre Artis3 mă gândesc c-o să scriu iarăși despre fillere, că nu mă pot răbda, că nu vreau să citesc în reviste atâtea păreri venite de la redactori și editorialiști care nu și-au făcut absolut nimic niciodată.

În urmă cu vreo 10 zile, am citit pe avion, într-o revistă glossy, niște aberații. Pe urmă mi-am zis, măi, lasă femeia editor, poate la ea așa-i Omu, alb sau negru. Ne plac pisicile sau le urâm. Și copii. Și ridurile. Și pe Iohannis. E musai s-avem păreri cu termen de predat, clar. Ne place sau detestăm. Nu mai personalizăm nimic de uniți ce suntem.

Cum să le povestesc cititorilor care vor să știe ce-am făcut azi la Artis3 în Cluj și ce rezultate am, ce amuzant a fost, fără să creadă ăștia că eu văd riduri când  mă uit  la oameni? Că sunt vreo extremistă căreia nu-i place cum arată? Că-s fan Barbie? Cum să le explic că eu nu asociez ridurile cu bătrânețea, că am 36 de ani și nu sunt un chip cunoscut sub nicio formă și nici nu voi fi? Cum să le declar că mă hăhăi dacă îmi spui că îmbătrânesc frumos sau urât, pentru că eu știu că pot muri și mâine, nu am frici de-astea, plus că-s neatentă câteodată la propria sănătate. Că îmi plac tatuajele sau fațetele dentare dar nu mi-am făcut și nu am pus. Că mi se rupe sufletul când alții suferă de cancer și-i cunosc și mi-s aproape. Mă gândesc: uite cum e omul. Puteam fi eu. Că sincer apreciez o femeie frumoasă și că sunt înconjurată mai mult de persoane mai în vârstă ca mine, care nu au dorința de a…

De a ce?

La sfârșitul anului 2013 mi-am dorit să umplu șanțurile peribucale. Nu știu de ce pierdusem atâta grăsime chiar de acolo, deja nu mai erau valurile mici și discrete care-ți ridică obrajii când râzi, era lipsa de substanță, de grăsime proprie. În tren spre Fes, privindu-mă în geam am observat, mai ales când râdeam, îmi aduc aminte și acum. Nu aveam un etalon despre cum ar trebui să fie și nici fană a emisiunilor cu standarde de frumusețe nu eram. Ba din contră, nu mă uitam deloc! Poți să-mi spui și acum despre Nora pentru mama, am auzit de burlaci și burlăcițe,  Românii au talent dar eu nu mă uit! Nu din mândria pleaplinului.  Nu pot să-mi pun timpul și acolo, nu cu emisiunile am eu treabă, deci nu am televizor în casă de ani de zile. Nici despre fillere nu știam nimic.

Nu chipul meu se reflectă în viața altora. Chiar deloc. Se reflectă ce-am în suflet iar astea contează, variază, sunt ca orice femeie, nu umplu cu hialuronic un gol din inimă ci un rid care se încăpățânează să stea acolo unde eu nu-l vreau încă!

Read more