Marea mea familie de Crăciun

Marea mea familie de Crăciun

p-9750Pe când eram codană-n împărăția mamei și ni se furișa Crăciunul în casă, reînvățam cu spor an de an c-avem fiecare un rol crucial în expandarea bunătății, a drăgălășeniei și a bunei dispoziții fiecărui invitat ce ne-ar fi călcat pragul. Familia însemna să fim mulți, cât mai mulți și cel mai țiitor într-ale tradiției era bunicul care se prezenta înainte cu 3 zile ticsit cu vișinată și până se făcea Ajun vizita foști arendași mutați la oraș. Drept urmare, zile întregi acțiunea din serialul Dallas avea copyright la noi în living pe fond de colinde, râsete și înjurături ardelenești lansate cu perdea.

Cândva, a realizat mama că-i mai vătămător pentru casă obiceiul bunicului decât coloranții din vișinata de la aprozar așa că nu mai trimitea vorbă bunului în prag de Sărbătoare. Pe lângă mâncarea tradițională, bunica pregătea diverse poame coapte și aluat pentru plăcintă, muncea trei zile ca să ne ademenească pe noi, lăcustele de la oraș. Ne luam cu toții, de la nepot pân la cuscu din veri și transpuneam gurile de hrănit din peisajul urban înspre cel mioritic.

Și din ajun înspre anul nou, tot printre cadouri de Craciun ne învârteam, unele împachetate destul de înflorit, altele înțelese de la sine. Tata se bucura de o țuică, verișorii se înfumurau că pot șofa ei, mie-mi părea adesea că Dacia neagră duduie singură pe autodrumul din plăci de beton și smocuri de iarbă. Dacă se făcea derdeluș pe el, din coasta satului ne scobora mai apoi, pe sanie, un unchiaș care se milostivea să facă pauze între răchia de dinainte si de după sarmale. La fel ca majoritatea puieților aduși de părinți în sat la colindat, nu știam care-i de fapt catalizatorul din spiritul Crăciunului: cadourile, răchiele sau colindele.

Read more