Eu de ce nu am tată?

Eu de ce nu am tată?

hapi riverwoman carte pentru părințiÎn primele pagini sunt descrise trei etape din viața autoarei. Atât cât să îl ajute pe cititor să vadă posibila realitate – inserată în basm.
Prima etapă e cea a iubirii de la 15-16 ani, atunci când crezi că dragostea e veșnică și mori dacă nu rămâi cu cel iubit.

A doua etapă este o nouă încercare de-a aduce în prim plan o întamplare din viață, una absolut ciudată, reală dar modificată. Căutând pe blog, văd că într-adevăr, prin septembrie 2016 încercam să scriu despre asta dar nu am mers mai departe. O să pun link la final.

A treia etapă este cea a fricii. Copilul mic, mama singură, probleme incredibil de presante, gânduri care nu se opresc nicicum, lupta de-a face față prezentului, femeia care stă cu-n picior în trecut și cu altul în prezent. Și totuși, nu e crăcănată. E încă frumoasă, în pârgul vieții. Se teme. Se teme să nu moară ea sau cei puțini și dragi. Se roagă zilnic să scape cu bine din încercările pe care cu greu le suportă, ca să se poată concentra pe copil și pe muncă.

Ați văzut Al șaptelea pergament? Sau vă amintiți de Rumpelstiltskin din basmul Once upon a time? Tipul ăla care spune: all magic comes with a price!

Read more

Cum m-au afectat basmele copilăriei

Cum m-au afectat basmele copilăriei

invelitoare nevasta noua(și totuși voi alege să-mi cresc copilul cu povești, cu zâne, cu spiriduși, eroi, talismane. Și cu Moș Crăciun și poate că voi accepta și ouăle iepurașului. Cele de Paște. De ciocolată. Pe bune.)

Citeam un articol pe BBC. Nu e ceva noutate, lâncezește acolo de ceva vreme, mi-a atras atenția titlul (cum altfel?), mă trimite articolul la The Guardian adică deh, surse care mie-mi inspiră încredere, nu ca-n-ca-n Zâna Zorilor. În articolul respectiv, o doamnă intelectuală, sugerează că basmele trebuie rescrise. Că-s pline de stereoripii și violență și nici măcar nu există așa ceva în lumea reală. Că de fapt basmele și poveștile copilăriei fură hrană pentru ăi săraci și needucați. Exemplu Frații Grimm care erau folcloriști și așa au scris și povestile.
Wikipedia românească. Nu că n-ar fi bună dar când am căutat povestea Gâsca de aur, tot la biografia lu Tăriceanu mă trimitea.

Croitorașul cel viteaz.

Sunt absolut de acord că trebuie rescrisă. Într-o după-amiază, cum stăteam eu în fața blocului pe bancă și mâncam pâine de casă cu unsoare și cu sare, mă strigă tata care taman își parcase Pegasu în farul drept al daciei roșii a lu domnu Gusti. Domnu Gusti era obișnuit, urma uichendu în care mergeau la Felix cei cu numere impare și tot așa, mai scăpa de nevastă-sa că se ascundea-n garaj două zile. Asta dura deja de-o lună jumate. Nu știu care pe care-l plătea. Inspirat ca Flaubert, Gusti striga ceva nevricos crăpând ușor geamul, să fie sigur că au auzit toți vecinii că e grav afectat , apoi se întorcea în dosu perdelei de la parter, vesel ca un mânz.

Read more