Si eu vreau să scot o carte! – despre basmul “Eu de ce nu am tată?”

Si eu vreau să scot o carte! – despre basmul “Eu de ce nu am tată?”

carte Hapi RiverwomanUn articol absolut subiectiv. Aveți destule linkuri si acolo gasiti sfaturi tehnice, sugestii, lucruri practice adică tot ceea ce functioneaza in general pentru piata de carte din Romania. După umila mea experiență – umilă pentru că n-am îndrăznit mai mult, grandioasă c-am reușit s-o fac si pe asta – iată ce le-as răspunde celor care m-au intrebat cum fu. Mi-e mai ușor să vorbesc cu Ioana cea de acum 15 ani: fată dragă

Oricine poate scoate o carte.

Te duci la o tipografie, găsesti graficieni, etc. Plătești, semnezi sau nu un contract. Apoi îți poti umple juma de biblioteca cu ea. Dar ai numele și eventual chipul întipărit acolo.

Mituri despre un scriitor.

Trebuie sa stapanesti perfect limba romana.

Aha, păi e clar, dacă ai pus un i în plus, esti agramat, dacă nu ai despărțit bine în silabe, n-ai pus virgula, gramatica, stii? Ei bine, nu. Scriu din perspectiva micii bloggerițe. Greșeli face si editura si tu poti trimite un manuscris bun, ei pot să mai treaca manuscrisul prin programul lor, nu-l mai citesti, nu pentru gramatica vei fi penalizat. Deh, vei fi, dar asta-i ca si întamplarea cu manelele de la Neversea, Electric, etc. Praf pe piele. Oamenii care nu te plac, vor găsi oricum ceva. În fond nu i-a obligat nimeni să te cumpere.

Nimeni nu stapaneste la perfectie o limbă! De aceea editorii au un salariu si editeaza carti. Tu ai imaginatia și tastatura, ei au dictionarele si învață continuu, că nu se născură așa. Sunt profesori, sunt cărți de citit și sunt etape în viață și oameni care te învață: limbi, feluri de-a iubi, dureri pe care nu le-ai fi intuit, dezamăgirea, pân îți vine să te crestezi pe mâini. De toate sunt, cu-n scop, chiar dacă, în esență, unele par rele.

Trebuie sa ai un nume

@Nume? Paulo Coelho. Ia dă cu unul dintre cei care-a răsturnat literatura braziliană cu fusta în sus și pe cea de spiritualitate a aruncat-o efectiv în aer ca pe-un foc de artificii pe care nu-l uiti niciodata – dă cu el de pereții cronologiei amicilor tăi educați. O să zică bleah, or să rădă că citesti sau ai citit așa ceva. Omul e un fenomen al culturii de masă, un cearșaf din bumbac egiptean ce-acoperă tot dramatismul universului. Românii sunt invidiosi! Coelho vinde si scrie și trăiește cu o intensitate de 9,0 pe scara Richter. A iubirii, a erosului, a spiritualității. Dacă le mai si impletesti toate, aici in Romania ai obține un mix din toți autorii cărților motivaționale. Cu ceva trebuie să începi – la citit mă refer, cand simți că  nu știi cine ești si ai nevoie de psihologi, antrenori, preoți. Pe langa Coelho recomand Biblia, Coranul, pe Dalai Lama în ideea c-ai citit deja  ceva din Ispirescu, Slavici, Cosbuc și ce mai trecea pe langa tine-n liceu la bibliografie obligatorie.

Read more

Basm pentru părinții care-și cresc singuri copiii

Basm pentru părinții care-și cresc singuri copiii

eu de ce nu am tataCardioloaga se uită la mine și eu la ea. E frumoasa și e slabă, e slabă ca mine, palidă și mă bucur că nu-s singura femeie pe care-o întrebi cu sfială în lift: sunteți bolnavă?
– Ai silicoane? Arată excelent! De ce ai zis că mai fumezi?
– Pentru că nu îmi doresc să mă las chiar acum de fumat. Ador să fumez cate-o țigară seara, când scriu. Fumez în etape. În unele luni da, altele nu. Am și eu vicii. Acum e o etapa în care aș umbla numai afumată dar am copil mic și… Sunt aici pentru că vreau să vă uitați la testele astea. Și la electrocardiograma. Coroborate cu pulsul, vreau să știu daca inima mea rezistă.
Zâmbet. A înțeles, e ocazional și stresul și, auch, am uitat că mai tare pișcă dezinfectantul decât acul.
– Inima e ok. Să vedem analizele și ce-i cu diferența asta mare tensiune-puls.
Mă duc înapoi pe secție dar trag cu ochiul în foaie: tabagism cronic.
What? Dacă mergeam la ginecologie și-mi făcea anamneza, ce dracu scria-n foaie? Dacă ginecologul mi-ar citi și blogul? Dumnezeule mare! Îmi fac copilul de rușine și când clipesc.
Mă sună un amic. Îmi fac copilul de rușine?
– Ăăăă? Aș vrea să fiu copilul tău!
– Adică atât de bătrână mă faci? Mi-ai stricat toată ziua!
– Am crezut că verdictul a făcut asta.
– E vertij și nu mai ești amicul meu azi. Nu mai poate lumea să se plângă cuiva. Ne vedem alatăieri. Scrie-mi pe mail, sunt bolnavă, obosită și poate mor.
– Dar cartea?
– N-am zis că mor acum!

Am tot încercat să scriu. Mie nu mi-e nici ușor dar nici greu, mi-e… nu vreau să vă spun încă tot. E o mâncare grea chiar dacă o scufund în ficțiune. Nu sunt pregătită să vă povestesc cele o mie și una de nopți ale mele. Nu sunt pregătită să vă spun prin ce am trecut în ultimii trei ani. Nu pot vorbi în public și nu se va întâmpla, cel puțin nu curând.

Read more