Sunt medic ATI, eu îi adormeam în sală. Acum, stateam acolo cu cancer la sân si parcă-n jur era o sceneta

pozaspital pt blog (numele doamnei a fost schimbat. Intamplarile sunt reale. scopul de a ne reaminti sa facem mamografiile si papanicolau preventiv.)

Orice drum regulat pe care pari a merge, se poate transforma brusc într-o coardă suspendata la un circ hilar si supraviețuirea depinde numai de felul în care te comporți din acel moment.

Ordine, deprinderi și puțin umor, dar prea multe exigențe și disciplină

Stela nu trece neobservata, pare o domnisoara corectă, crescuta la pension, o ștrengarita. Desi ea e mamă, sotie și un medic exemplar. Devotata. Devotata pana la pasiune si, mai tarziu avea sa-și dea seama ca într-un moment în care dorința de a ține lucrurile sub control o domina, a început lecția ei de viață.

De fapt cine sunt eu, de ce sunt aici? Ca sa mențin totul în ordine acasa, dupa 12 sau 16 ore extenunate? Dar si sotul meu poate face asta, de ce trebuia eu să mut paharul de peun colț al mesei pe altul? Cei trei copii ai mei sunt sanatosi, se descurca, ne mai mananca cate-un ficațel dar nu pot fara ei, de ce stau cu gura pe ei mereu? De ce trebuie să-mi fie fiecare pacient la fel și de ce ma trezesc ca aranjez fiecare fiola în locul asistentelor și le dau lor timpul peste cap, că ele doar stiu demult ce-au de făcut…De ce cu unii pacienti nu vorbesc si cu altii da,dupa unii plang si dupa alții nu?

Stela se uita la mine si asteapta s-o intreb ceva, ca sa nu vorbeasca ea prea mult. Mi-a citit interviurile medicale de pe blog si i-au placut (din lipsa spatiu- e necesar sa suplimentez, unele materiale au fost indepartate, daca nu veti gasi ceva, sa stiti ca incerc sa remediez cat mai repede). Am aflat despre ea de la o amică. Cum nimic nu e întamplator, Stela a adormit-o, monitorizat-o si trezit-o pe amica respectivă. E medic ATI pe chirurgie generala, aici la Cluj. Am abordat-o. Suntem la gradina botanica si e soare cu dinți dar e bine ca nu bate vântul.

– Stela, adică plângi când îți mor unii pacienți iar uneori nu simti nimic?

 


Îhâm. Ne ridicam si ne îndreptăm spre sere. Stela are părul lung si blond, e rubensiană și sexy cu sprancene lungi, nefardata, un ten impecabil. Are 40 de ani. E oarecum în apogeul carierei. Nu se vede făcând altceva si totuși…

– Poate pentru că voi acolo trebuie să vă obisnuiti să lucrați practic, ca-n orice meserie că altfel v-ați face praf de atata durere. Cata suferință vezi. Ajungi să vezi pacientul ca pe un obiect, un număr, poate e un fel de-a te feri de suferință și frică.

– Ba nu e deloc corect ca ajungem asa Ioana! aproape tresar cand aud cuvintele absolut neșovaielnice ale doctoriței. E mai înalta ca mine puțin, e imbracata sport, arată ca o atletă și nu mi-o imaginez în sala administrand propofol și oxigen sau declarând vreun deces. Uneori i-am repezit. Uneori omul e atat de speriat încat mai are nevoie de un minut cu tine dar tu nu il dai –minutul – ca stii ca îi trebuie sala colegului. Văd că-i curg lacrimi și ne oprim putin. Ioana, eu nu am plans deloc cand am aflat ca am cancer. Ba, într-o singura zi. Uite, acum îți spun ca nu pentru boala mea plang, ca am acceptat-o si m-am tratat și merg pana unde mi se întinde ața. Daca tu scrii acolo ceva, vreau să stie oamenii ăia care te citesc că nu-i corect deloc să faci glume proaste nici cu ăla care s-a kkt pe el, scuza-mi expresia.Nu doar ca medic, dar in general! Tu, ca om sănătos si cadru medical poate percepi cuvintele inofensiv. Nu, refulările se fac altfel, oricum altfel dar nu cu omul bolnav care te privește ca pe o icoană câteodată! Nu iti bati joc de amărâtul pe care nu-l viziteaza nimeni si stii ca moare curand si e batran, daca nu ai dispozitie să-i vorbesti mai bine du-te, pleaca de acolo, trimite un rezident! Ce diferența mai era între mine si moșuletul care mi-a murit acu cateva luni de cancer, în patul lui în care-l uitase familia la spital?

Acu un an, stateam în OP cu cancer la sân si parcă-n jur era doar un film. Cu-n alt anestezist. Știi ce s-a intamplat înainte sa adorm? Se spune ca atunci cand mori iti revezi viata. Ei bine, eu mi-am revazut în 12 secunde toți pacienții si pe cei pentru care credeam că nu simteam nimic sau că i-am uitat complet, vii sau morti. Si m-a cuprins o dragoste si-o părere de rău, că știam că nu sunt mai presus si că puteam fi si mai bună! 12 minute Ioana pentru că anestezistul se grăbea iar eu mi-as fi dorit să mai întreb ceva… dar în alea 12 minute m-am împăcat cu mine și cu toți cei pentru care am fost mereu prea grăbită, că vezi doamne, suntem puțini pe ATI… Am urcat prima treaptă.

Ce să îți mai spun Stella, acu, esti în breasla, stii si tu. Ai cancer.

Ajungem în sere și Stella scoate o sticlă de apă plată Evian și bea.
– E apă de la robinet, zice râzând. Doamne câtă voioșie si vibrație pozitivă are femeia asta! Si cum râde… Eu am o ocluzie diferită, nu pot să râd așa, cu toți dinții… Brusc, medicul își bagă mâna-n părul blond și-și trage peruca. Nu mă așteptam. Capul ei rotund si frumos e acoperit cu-n pufulet galben, ca de copil, ușor creț. Parcă e Sinead O Conner în tinerețe. Mi-e cald. O port că e încă frig si am primit-o cadou. Se uită la ciuful blond amuzată: eu nu dădeam atatia bani pe ea. A, da, cancerul. Ce mai vrei să stii?
– Ti-au tăiat ambii sâni? întrebarea-mi tâșneste fara voie, puteam să mai aștept. Instinctiv mă uit la jacheta descheiată, că-n sere e cald si Stella transpiră. Are sâni mari dar poate e si bluza largă.
– Nu. Numai unul si cativa ganglioni santinelă. Toată lumea mă întreabă când fac reconstructie, mă întrebi si tu?
– Nu…
– Pe mine si pe Lucian nu ne deranjează. Hai să-ți povestesc. Eram freack control, obsedata de ordine si de curățenie acasă și la spital. Eram toata ziua cu gura pe copii, cred că și pe Lucian l-am mai tocat mărunt, după cum vezi am debit când. Eu, daca veneam la 7 de la serviciu, după trei operații, extenuată, aspiram daca copiii avusera musafiri si vedeam ca-s resturi pe covor. Spălam vasele la 22 desi a doua zi eram liberă. Planificam tot. Da tot! Acu mă întreb oare pe ce lume trăiam. Și râde iar din suflet. Vai, Ioana, am fost crescută într-o familie credincioasa dar nu dogmatică. Stii ce-mi doream în ultimul timp? Să ajung mai des pe la biserică, să mă mai rog singură, să mă îmbogatesc spiritual fara dogme, de care-o fi ele. Parca simteam că nimic nu e întamplator si totusi, voiam neaparat să dețin controlul în toate. Și am crezut o vreme c-am reusit. Lucian mă ruga sa ma opresc că eu nu mă mai vedeam: daca aveam doua ore pauza si veneam să-mi iau un sanviș, adormeam pe un scaun uneori. Și Lucian a încercat să mă faca sa vad că ar trebui să iau piciorul de pe acceleratie, ca viata merge ea, inainte, pe repede inainte, oricum.

 

 

Într-o zi, mi-am scos un ganglion inofensiv, de undeva de la gât. Biopsie, anatomopatologic, toate alea bune. Mi-am facut mamografie pe-atunci. Toate bune. Papanicolau. Simțeam o frică. Acum știu că mi-am creat boala sau că mi-a fost dată cu un scop precis. Încă nu înțeleg tot, decat că nimic nu e întamplare.
– Ai palpat ceva la sân?
– Deloc! Totusi, simteam că ceva nu e in regulă, după cateva luni de la testele alea. M-a dus iar la eco mamar. Al meu tot încerca sa ma linisteasca. De data asta, eco nu mai era curata. O colega m-a chemat a doua zi la o clinica privata, sa-mi faca biopsia. Atunci, în timp ce mă apăsa cu stiletul ăla mic care îi ghida acul, am… Tușește. Ioana, in ziua aia, era aniversarea noastra de 20 de ani de casnicie, da 2019, martie. Dar intrasem deja într-un joc si nu mi l-am dorit, clar, un fel de ruletă rusească. Si Lucian rezervase o cabana cu 150 ron pe zi, la un lac. Si eu urăsc pescuitul, stii, si il iubesc pe el atat de mult incat 20 de ani i-am laudat fiecare… caras. Cateodata îmi venea să-i trântesc undițele-n nucii din gradina, asa, de pe geam, ca eu sunt obsedata de ordine. Am mai multe undite decat… rujuri, lacuri, antiperspirante, chiloți, naiba stie. Si stii ce mă gândeam, nebuna de mine? Să mă duc acolo cu prietenii nostri, mă îmbăt bine, pun Ghiță Munteanu – nu ne blocam de idei snobiste cu manele, cand am terminat eu liceul (ba chiar ne-am îndrăgostit pe piesa aia cu diamante si smaralde) și strig în gura mare: hey everybody! Am cancer!
– Ai cancer Stela. Nu stiu cum sa-ti zic altfel. Poftim servetelele. Zic să nu te alarmezi si sa astepti rezultatele de la anatomie patologică. Ce program aveați azi, ce fac copii?
– Ăăăă.
Se oprește. Bea apa. O intreb daca vrea ciocolata. Nu, a renuntat complet la dulciuri si zahăr că asa a vrut ea.
– Am vazut sute de țâțe, draga mea. Hai sa facem maine biopsia ghidata sa vedem ce si cum, te trimit la amica mea, la Dr A, isi elibereaza programul, asa mi-a spus. Si eu taceam si ma gandeam ca Dr. A nu o sa mă ia maine, că lucrăm impreuna si e cea mai ciufuta doctorita de pe sectie. Credeam ca are ceva personal cu mine, ma tachineaza si-n sala, da asa, cat sa ma enerveze, nu sa ma jigneasca.
Stela priveste cerul care e acum senin si aerul e umed, bun, bland cu noi. A obosit povestind. Ne putem scrie pe mail? Nu, il considera acum prea informal, il foloseste doar in interes de serviciu si prefera what s app sau facetime. Vrei asa? Sigur ca vreau daca nu te obosesc!
– Tu nu ma obosesti, zice Stela.

Parca traiesti cu mine cateva secvente si esti empatica. Cei mai multi spun ca m-am schimbat sau nu o spun – ca is dusa cu pluta de cand am cancer. Dar vai, cum văd acum oamenii! Cunosc dintr-o privire scurtă daca au sau nu dragoste si compasiunea in ei! Neaparat vreau sa-ti povestesc cam ce s-a intamplat cu oamenii din jurul meu…
Pricep ca e destul pentru noi, pentru ea si ca am si eu un drum de facut si-o mai intreb: 

in cat timp i-au venit rezultatele biopsiei.
Cam in 2 saptamani. Exact de ziua lui Lucian. Iti mai spun asta si gata, fug sa ii iau pe copii…

Eram în sală. Știu că era un domn de 56 cu cancer la vezică.

Operatia a decurs bine, l-am trezit, l-am aspirat, am ieșit și… suspină cu durere acum.

 

Mă vede că mă fastacesc si-mi spune ca nu e nimic, ca e absolut normal sa dea afara durerea si ca stie ca îi face bine, chiar daca, cumva, mai trece odata prin fiecare etapă dar devine mai usor, mai ușor, in timp.

 

E un coridor lung acolo, de la sala pana unde pot veni apartinatori. Cel puțin, în ziua aia, mi s-a părut cel mai lung coridor dintr-un spital pentru că la capatul lui nu vedeam figuri necunoscute. Ci pe soțul meu, fără nicio expresie pe chip. Asa chin am indurat in saptamanile alea, ca acum era ziua lui si pusesem la cale o gluma cu lăutari si cu o invitatie la jazz si mi-am jurat ca nu arăt slabiciune! (nu ii place jazzul, invitatia era de fapt la un concert al unei trupe pe care-o adoram amandoi). Era lung coridorul pentru că, cu cât ma apropiam, nu-i vedeam doar ochii goi ci si plicul A4 din mână… Și am vazut in ochii lui cum arata disperarea de dincolo de frică. Am simtit c-ar fi vrut sa-mi strige: ce scrie aici, cum e posibil, explica-mi tu ca e o greseala, ce-s cuvintele astea, tu stii, asa-i ca e totul bine, Stela mea?

(urmeaza partea a doua. Poveste reala, nume schimbate.)

 

Stela, iti multumesc pentru încredere și efort! Hapi.

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

One thought on “Sunt medic ATI, eu îi adormeam în sală. Acum, stateam acolo cu cancer la sân si parcă-n jur era o sceneta

  • February 25, 2020 at 11:49 pm
    Permalink

    Of, doamne, draga de ea. Cat de bine povesteste si cat de dureros este totul 🙁

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *