Starea dintre fericire si disperare

buddhaAm văzut filmul Orele. Pentru a doua oară

Si mi-a trecut prin minte că unii devin dependenti de fericire asa cum altii devin dependenti de diverse substante .
Si apoi, daca nu mai gasesc acea stare de fericire – ajung la extrema ei. La disperare. Nu mai vor sa ramana în mijloc,nu-l mai recunosc

Copilaria ne predispune nu numai la observarea detaliilor dar si la emergența cu ele.Povesteam de felul in care miroase un mielut. Amintiti-va de mugurii îmbobociti ai florilor de mar. Coronite din papadii. Un catel mic si prapadit care te încolțeste în joacă pana-ti lasa mainile rosii si nu te intrebi nicio clipa daca te poti îmbolnavi. Zăpada pe care-ai mâncat-o de pe ramurile pomilor, de pe frunze, de pe bancuțele din parc.Mirarea care ramane pe degete odată cu „praful fin“ de pe aripile unui fluture pe care îl arunci si nu mai poate sa zboare si nu întelegi de ce.O leguma pe care-o scoti chiar tu din strat, niste patrunjei rupti cu grija.

Din podul copilariei suntem aruncați într-un bol in care zac imprastiate bilețele norocoase, biletele mazgalite pe care nu se intelege nimic si biletele goale. Toata viata o petrecem despăturind biletele si cautandu-l pe cel potrivit nouă. Creierul preia controlul total si-ti spuna ca nu mai e vremea povestilor si a viselor, ca realitatea trebuie cantarita si analizata, te trezesti dimineata cu o mie de ganduri si te intristezi din nimic.

Chiar si cand spunem „ cred ca viata mea intra pe un fagas normal“ acest lucru l-am trait deja si noi de fapt asteptăm viitorul.

Exista oameni pentru care viata traita între fericire si deznadejde nu-si are rostul, nu o cunosc si o aseamana depresiei-unei stari de profunda insatisfactie.Poate acolo se afla esenta existentei noastre. In rutina aceea fara sens uiti toate binecuvantarile primite vreodata: uiti ca ai parinti sau frati sau copii sau un prieten care te iubeste. Astepti doar sa se întample ceva nou- ca de exemplu o mare iubire . Si esti pregatit sa despăturesti alt biletel.

Adu-ti aminte ca într-o bulă de timp a veșniciei care te înconjoara n-o sa mai simti nimic din toate astea. Nu e înfricosator sa nu mai fii niciodata deprimat si niciodata fericit ?

Va recomand filmul Orele dacă nu l-ati vazut pana acum

Similar Posts

52 Comments

  1. Nu am vazut pana acum filmul, dar mi se pare interesant la nivel de subiect.
    Cunosc persoane care traiesc la extreme. Traiesc situatii comune si pline de solutii salvatoare, dar ei se ineaca intr-o drama necontrolata. De asemenea, cunosc oameni a caror fericire este atat de puternica incat nu are niciun corespondent in realitate. Si pe buna dreptate. De fapt, cele doua (drama si fericirea) sunt parti atat de firesti din viata noastra incat se suprapun prea des si prea incurcat.

  2. Doamne, cat de bine si de frumos ai scris!!!
    Ce subiect asupra caruia chiar trebuie sa reflectam…
    Citind acest enunt: “Copilaria ne predispune nu numai la observarea detaliilor dar si la emergența cu ele.” m-am gandit la faptul ca merg dimineata spre scoala de mana cu fiica mea; eu, grabita – cu sufletul la gura; ea, copil istet si cu frumusetea sufletului specifica varstei, nu se impiedica de agitatia mea pentru a-mi arata (deconectandu-ma) un porumbel, un nor cu o forma interesanta, salutand un catel!
    Iti multumesc pentru acest articol! Te imbratisez!

    Ilda
    Lavender Thoughts

  3. Ce poţi fii fără sentimente? Un robot? O legumă? Pentru ce mai trăieşti atunci? Fără semntimente eşti deja un bătrân care îşi poate aştepta sfârşitul. Sau pe care îl pot roade amarnic regretele pentru că n-a simţit că a trăit.

    1. Dar intr-o stare de permanenta nemultumire si apatie fata de ceea ce te inconjoara?
      Nu cred ca “fara sentimente” traiesc unii ci prea obisnuiti cu ele, atat de obisnuiti ca nu le mai gasesc rostul si nu le mai percep la anumite intensitati ci ca o constanta.

  4. Pierdem oare din prezent/ clipa, tot pregatindu-ne sa despaturim biletele ?
    Nu-mi pot reprezenta cum ar fi sa nu mai simt nimic. Dar presupun ca acolo si atunci, doar spirite fiind si nemaiavand carcasa, comunicarea dintre noi se va desfasura la alt nivel – si asta nu exclude simtirea, dar iarasi, posibil de o alta factura. Certitudinea a ceea ce va fi o voi avea abia atunci – insa mai am una , alta de facut aici pe pamant, asa ca 🙂
    Intr-un fel trebuie sa-ti multumesc. M-ai facut sa ma gandesc/ regandesc la binecuvantarile ce le-am primit de-a lungul vietii mele – si n-au fost deloc putine.

    1. Mereu apar lucruri in viata care ne fac sa ne gandim la ceea ce avem deja, ce ne-a fost dat, cine ne iubeste, ce ne-a implinit
      Si da, cred ca pierdem clipa prezenta despaturind bilete si incercandu-ne norocul

  5. Acest articol a venit cand trebuia,intr-o zi depresiva in care m-a chinuit intrebarea:E bine sa fii un insensibil care doarme bine(si care se considera fericit,considerand ca e stapanul destinului sau)sau un sensibil care traieste binele si raul pana la disperare uneori?
    Cand am pierdut copilaria am pierdut seninul din sufletul nostru.

    1. Cand am scris articolul m-am gandit c-as vrea sa “dea peste el” cineva care are nevoie.
      Cateodata si eu am nevoie si gasesc niste raspunsuri la altii, nu la mine

  6. Stiu ca a fost candva, acum cativa ani, la Tv. Poate pe PRO. Am vazut o parte din el dar ceva s-a intamplat si n-am reusit sa-l termin. Cu siguranta il pot gasi pe net. Dar nu e un film pentru mine, cea de acum…
    Nu stiu ce sa spun. Povestea mea nefericita m-a dus in pragul disperarii. De mai mult de un an ma agat de ceea ce consider ca inseamna normalitatea. Uneori am facut eforturi supraomenesti. Si inca fac…

    1. Elly, nu a trecut ? 🙁
      Tare as vrea sa iti stiu povestea. O spun, doar asa, ca vreau, asta nu inseamna ca te -as indemna indirect sa mi-o spui. Sunt convinsa ca nu mai vrei sa readuci in plin plan anumite aspecte

      1. Nu, Hapi. O viata distrusa, spulberata nu se reface atat de usor… Nu e vorba doar despre o iubire ratata, e mai mult de atat. Si mult mai complicat.
        Stiu, poate parea ca ma plang. Nu e asta. Pur si simplu nu trece. Desi as vrea. 🙁

  7. Mi-e greu să înțeleg ce vrei să spui, probabil n-am nivelul tău de înțelegere (sau poate pentru că n-am văzut filmul)… oricum, ideea de a fi dependent de fericire mi se pare foarte intrigantă și totuși neverosimilă… e ca și cum ai spune că putem ajunge dependenți de viață 🙂

    1. P.S.: Am văzut filmul și am înțeles ce-ai vrut să spui, dar tot nu sunt de acord cu “dependența de fericire”. Toți ne dorim fericirea, toți tânjim după ea ca niște drogați intrați în sevraj, dar tot nu vom avea stări de depresie din cauza asta căci mereu există speranța. Filmul ilustrează starea de depresie maniacală și încearcă să explice cauzele acesteia, dar adevărul e că nu există o explicație științifică pentru boala asta fiindcă știința nu acceptă încă, în mod oficial, existența diferitelor planuri de conștiință… căci doar acestea pot explica depresia bipolară, schizofrenia sau (la polul opus) stările conștiente de transă extatică.

  8. Toate sentimentele astea ne ajuta sa le percem si sa le simtim din plin cand trecem de la una la alta. Unii zic “de aia ne da dumnezeu de toate”! Cand te cuprinde o vreme cu greutati ti-ai dori numai bine, cu toate ca nu ai cum sa ai o viata constant roz, cel mult iti poti dori sa treci cu usurinta peste toate.

  9. Desigur ca, fara sentimente, lumea ar fi cu totul alta. Fara filtrul emotiilor, viata n-ar avea niciun farmec. Dar… aaa… fara zapada mancata din copaci, nu cred ca s-ar pierde mare lucru 😀

    1. 🙁 Cred ca toti luptam cu lipsa asta de chef si “sens” la un moment dat. Insa trebuie s-o depasim. E mai mult decat…”nimicul” . Sau din contra e doar o palida experienta fata de ceea ce ne asteapta , dar un lucru e (aproape) sigur. O singura data avem experientele astea. Bune, rele, cum vin

  10. L-am văzut mai de mult…
    Am trecut prin toate stările astea. Alternanţa fericire-deprimare, apoi traiul călduţ, fără aşteptări, dar nici frământări.
    Ştiu ce aş alege, cu orice risc.
    Aş vrea ca la ora când va trebui să-mi fac bilanţul final să pot zice: “Am iubit şi am suferit intens, dar nu-mi pare rău după niciun suspin şi nicio lacrimă, pentru că mi-au fost alinate şi şterse de iubirea celui care mi le-a provocat.” (Neuitând niciun moment că, de fapt, nu el a fost cauza, ci nesiguranţa mea şi dorinţa de a fi Unica din viaţa celui drag măcar pentru un timp. Orgoliu rănit?… )

  11. Pe mine încă mă emoționează pătrunjelul și mănânc din tufe direct de la sursă… Vreau să văd filmul, dar cred că-mi deschid un mare fișier de to-do

    1. Am si eu in casa in ghiveci, ar trebui sa-l gust. Deocamdata l-am folosit doar in salate si supe dar am auzit ca unora le place sa-l mestece asa 🙂

  12. N-am vazut filmul si nu-mi inchipui,dar nici nu vreau sa stiu cum ar fi sa-ti treaca de toate,sa nu mai ai nici un sentiment,sa iei totul asa cum ti se da fara nici o emotie,sentiment…resentiment.
    Inca mai simt emotia mirosului bobocilor de mar,inca ma mai bucur cand ma musca un catel :)Ma intristez si eu din nimicuri,da-mi trece si uit…las mereu loc celor bune,pentru ca stiu ca vin…nu pe biletele,insa vin cand nu te astepti!
    Si-ti doresc sa simti starea de fericire permanent!

  13. Nu caut sentimente, ci le traiesc. Ele vin si pleaca, imi aduc mereu noutati, ma fac sa fiu zambitoare sau plina de ganduri, dar increzatoare. Imi place mult felul in care ne recomanzi acest film. Il voi cauta pe net in seara aceasta.

  14. Am vazut filmul chiar de curand…cred ca suntem dependenti de fericire dar depinde ce inseamna asta pentru fiecare…pentru mine, acele biletele si cautarea lor este viata in sine, eu prefer calatoria in sine…destinatia…nici macar nu stiu care este..!

  15. Mie nu mi se pare infricosator. Ci poate odihnitor. Dar nu e o odihna spre care sa aspir fiindca oricum vine, n-are rost nici sa o grabesc, nici sa incerc sa o aman. Dar disparitia fiintei mele nu mi se pare asa o drama decat poate pentru o mana de oameni care ma iubesc.
    Altfel, eu unul nu vreau calea de mijloc. Vreau, pe cat posibil, sa simt totul cat mai intens. Vreau sa experimentez tot ce se poate experimenta, vreau sa simt tot ce pot eu simti, vreau sa nu fie ceva sa fii incercat pana mor. Chiar daca asta inseamna sa mor inainte de vreme. Prefer o viata plina si scurta decat una facuta din asteptari. Sau ca sa fac o analogie, prefer ca viata mea sa fie ca o Opera de Mozart unde pana si interludiile sunt divine si nu ca o Opera de Borodin care are arii divine dar sa iti dea dumnezeu rabdare peste interludii. Deci da, fara dubii, cu toate riscurile prefer sa traiesc extrem, sa respir floarea aia de mar pe toate partile, sa ii simt si gustul si sa mi-o bag in ochi. Orice mai putin mi se pare pierdere de timp. Traim extrem de putin, sa mai traim si cu rabdare si in jumatati de masura pentru mici evenimente minore si incolore mi se pare o pierdere totala.

    1. Nu “after” mi se pare infricosator ci momentul, trecerea, pasul…..
      Analogia ta – e placut s-o citesc dar nu mi-o pot imagina pentru ca mie chiar nu-mi place deloc opera. Am incercat insa “fiorul” a mers paralel spre mine si nu in inima mea

  16. cred ca trebuie sa treci printr-o lovitura grea ca sa apreciezi fericirile mici din fiecare zi si sa nu cazi pt orice necaz micut legat de oameni. depresiile vin si pleaca, important e sa nu ne lasam prada lor, sa gasim ceva placut in viata noastra unde sa ne refugiem sau pentru care sa traim. cai exista, doar daca exista bunavointa…

  17. Cred că de cele mai multe ori deznădejdea își are pricini materiale: nu ai bani, te-a părăsit iubitul etc. Mai există un tip de deznădejde, să-i zic metafizică, dar e mai rară. Există cazuri de oameni care au avut poate, cândva, pentru o fracțiune de secundă, un flash, o stare paradisiacă, un moment sublim izvorând din adâncurile abisale ale ființei lor, un crâmpei de iluminare dacă vrei. Fără să-l poată păstra, revenind la condiția umană obișnuită, ei deplâng apoi această viață, care le apare ca fiind goală: după ce ai gustat extazul, cum să te mai poți mulțumi cu mediocritatea? Ceva a fost, știi, ai fost martor, ai trăit, dar nu îți mai este accesibil. Dacă nu știai nu era nici o problemă, mergeai mai departe, așa viața îți apare lipsită de sens. Este poate cazul unora ca Cioran, se spune, poate și Eminescu, dacă citim cu atenție “Odă în metru antic”. Sunt și unele filme frumoase care ilustrează această stare de tânjire după ceva necunoscut, dincolo de orice experiență materială, un fel de aspirație nedefinită pe care nimic lumesc nu o poate împlini. Îmi aduc aminte aici de The Big Blue sau de Legendele Toamnei. 🙂

    1. N-am vazut filmul.
      Sa stii ca m-am uitat la cele doua recomandate de tine -ti-am si spus atunci c-o sa le vad desi au note mici pe IMDB
      (ceva cu Atlas…nu-mi mai amintesc titlul exact)
      Primul e bunicel. Al doilea extrem de boring

      1. da, ştiu care. mersi de feedback, oricum le-am trecut in my to-view list… 🙂

        dar sigur că nu era chiar o recomandare, mai degrabă o întrebare. dacă vrei recomandări… hmm… La Vita e Bella, Dark City, Pay it Forward, The Patriot, câteva titluri care-mi vin aşa foarte rapid în minte. 🙂 sunt mai vechi, probabil le-ai văzut pe unele…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *