Stai liniștit, și eu sunt nefericită

Și ceilalți. Numai că nu spun. Nu spun că n-au cui. Îi văd pe stradă că se întalnesc, își vorbesc da nu pricep, nu se înteleg. Stii de ce? Că-i doare-n fundu aplatizat ori ba, de celălalt. Că ei AUD dar nu ascultă. Ei se gandesc deja înainte: o să ajungă la piață sau la birou, o să iasă vrăjitoarea aia cu ochi rautacioși și-o să facă o remarcă ce le va strica ziua, apoi trebuie să-și ia copilul… oare soțul chiar umblă cu femeia de la plăcinte? Oare a aflat că s-a culcat cu Georgel luna trecută și de-aia s-a purtat ciudat alaltăieri? Ei nu sunt acolo, atunci, sunt in fantasme, în proiectii 3D.

Și difuzorul de lângă ei vorbește și cuvintele lui trec pe lângă receptor. Am inventat un nou telefon fără fir. Ăla în care e totuna că pierzi 23 de minute pe facebook sau 20 față în față cu cineva pe care îl doare la bască despre cum te simți tu. Oamenii au nevoie să vorbească da se miră că-s nefericiți: pentru că nu sunt dispuși să asculte. De ce crezi că un psiholog- psihoterapeut bun îți ia 170 de lei pe ședință si are următoarele 3 luni ocupate? Crezi că-ți reface viața ca în Once upon a time și apoi ești bine, schimbă el ceva în viața ta? Nu, de fapt, într-un fel sau altul te face să repeti aceleați lucruri de 2200 de lei până ce realizezi că soluția era acolo la tine dar trebuie s-o aplici. Că azi nu mai stă nimeni să desfacă flaconul să te dea cu pomezi.

Și eu sunt nefericită amice

Și sper că-ți fac ziua spunându-ti asta în orașul ăsta în care lumea e happy 
Cum mă, aia, aia n-a fost cu bătrânul ăla, aia care-a venit cu-n copil din flori, aia care umblă îmbrăcată așa de parcă… de unde dracu are aia bani? Io cred că l-a fraierit pe…

Tu crezi că mie-mi pasă ce zic ăstia? Că aș sta să le spun acum că mai sunt luni în care nu mă ating de ultimii bani pentru că se poate ivi ceva si nu am la cine apela? Crezi că-mi pasă că se bucură? Nu-mi pasă, vorba fetelor de la ultima lansare: e despre ei, nu despre mine. Am 3-4 persoane cu care vorbesc rar, e adevărat, da ne pricepem. Unul pe altul adică. Cum nefericită, pai a facut copil si amu zice că ea nu e fericită?
Stă cu mă-sa si… păi da, dacă nu s-a măritat.
Vezi tu ce alunecos e cuvantul ăsta? Fericire.

Măi, mi-s grele unele zile de mor da știu ce vine dup-aia (dacă nu mor și nu mi-a dat Dumnezeu un copil ca să mor acu, îmi place să trăiesc, m-am obisnuit cu un anumit fel de Greu). Nu am dat niciodata dintr-al meu si să răman mai săracă. Am cate-o zi în care m-aș băga într-o scorbură să stau acolo sa-l aștept pe Peter Pan da-mi revin că vreau eu să-mi revin, atat de mult îmi iubesc copilul.

Am zile în care l-as pune în săgeata albastra, cu pernița lui cu tot și suzetă și Nan3, cu bilet la mare si 3 geamantane cu scutece si apoi l-as astepta-n Constanța, așa se maraie si plange si se crizeaza si nimic nu e bine. Că așa-s copii! Nu am mai făcut o baie adevarata de o lună dar fac zilnic dus de doua ori si la ultimul aproape adorm. Dar o baie fierbinte să stau eu așa să nu se audă în casă decat Dido sau Lust for life și să nu mă sune pulipucii ăștia de curieri că nu-mi găsesc blocul? În Gherla dragă prietene, tu știi foarte bine ce greu e de găsit blocul meu aici! Și să mă cheme să cobor la un bacțis de 5 lei. Păi cunoști cât car eu. Nu cobor, le explic frumos care-i politica mea și a lor. Apropo, alaltăieri m-a adus un taximetrist acasă, încărcata ca un măgar veneam de la cumpărături. Iau multe ca să nu merg de 2 ori că nu pot efectiv. M-am rugat în gand să mă ajute pana sus, ii lasasem un bacsis bun. I-am spus că-mi sunt grele, că de fiecare data iau orez, fructe, cartofi, lapte, altele care chiar se adună. S-a pus pe telefon si mi-a dat cate 10 kile într-o mână: le puteti oare duce dv? Sigur. Si-am zambit. Da mi-a părut rău că e mic omul ăla și c-o să rămână așa. Și-am fost tristă trei etaje. Dar hei, eu fac asta de cand am rămas gravidă 

Mă mai uit pe FB si citesc disperarea în fotografiile fericite agățate pe toți peretii. Doamne ce n-aș da să fiu cu ăla sau cu celălalt, hopa, cine mi-a mai scris, ia uite-o pe-asta, hai sa-i dau add. Și nu-s invidioasă, în orașul ăsta în care lumea caută-n fund rățoiu vecinului să vadă dacă-i mai indopat. Nu-s invidioasă și mi-e liniște și zâmbesc. Poa să-și cumpere palate si BMWuri pe care să le parcheze=n fața intrării în bloc. Dar cu oamenii ăștia nu mă amestec niciodată, pot să spună că-s oricum. Ete nah.

Am fost în toate locurile în care am vrut să fiu si-am văzut la final că dacă nu treci și nu accepti doza ta de suferință n-ai niciun rost pe pamantul ăsta. Dacă divortezi azi si te însori maine e vanare de vant, cam asa.
Dacă nu lasi omul să plece sau nu pleci tu când nu mai poti, stai înlănțuit în „ce-ar fi fost dacă”. Cum știi când trebuie să schimbi ceva? E simplu. Când în balanța vieții tale ți-e mai mult acru decat dulce si mai mult necaz decat liniște-n suflet. Atunci pleacă, altfel nu ne face nimeni martiri că am stat pentru copii, cățel, societate și ca să dăm bine-n ochii mătușii care vrea să fii cum zice ea, nu cum ești tu.

Dacă nu cunoști si nu faci sacrificii părăsind, plangandu-ti mortii, ascultandu-ti semenii, ajutandu-i, n-ai cum să evoluezi.

Acu ceva vreme îmi spunea alt amic: bine, dar pe mine nu mă consoleaza cu nimic că suferă și alții, eu nu pot, nu vreau, nu mă doare mai puțin, indiferent ce i s-a intamplat altuia. Au trecut câteva săptămâni si ne-am reintalnit întamplator. Chiar suferise un necaz pentru care alții ar avea nevoie de ajutor de specialitate dar el a trecut altfel peste durere. Și-a regăsit un cerc de 2-3 amici, amice și a vorbit, a vorbit cu adevărat, s-au ascultat unul pe altul și și-au împarțit apăsarea din inimi. Și acum nu mai durea așa. A ascultat și el. Ascultând prin ce trec alții s-a mirat, s-a întărit și s-a trezit în el o dorință de-a fi de folos. Mila.
Nu știu de ce privim Mila ca pe ceva nedemn. Știi ca nu-s o credincioasa clasică dar zic așa când am o supărare mare: Doamne te rog, ajută-mă cu asta, eu fac ce pot dar dă-mi tu oameni și lasă-mă să văd drumul că Tu ai zis: Milă voiesc iar nu Jertfă. Adică nicio Entitate și niciun Dumnezeu Atotputernic nu ne vrea urgisiți, slăbiți, scâncindu-ne pe covor cum făceam eu acum doi ani când nu vedeam nicio ieșire și nici-o alinare. Și cred neîndoielnic că voi fi ajutată. Și mă zbat că fără să mă zbat nu cade din cer ceva.

Da, sufăr că e normal, suferă și tu dar s-o facem cu demnitate și-ti promit că ne va trece!

Tu crezi că dacă sunt mamă am uitat să fiu femeie? Am uitat o vreme, e drept dar apoi condiția m-a ajuns din urmă. Crezi că pot fi cu cel pe care l-as dori? Nu pot. Crezi că nu mă doare și nu îmi amintesc mereu asta? Ba da. Nah si? Asta e viata, maine ma duc la pedichiura si poimaine o sa vina cineva sa se joace cu Tudor.
Si apoi o să merg la prietena mea, o să-mi facă unghiile și o să râdem puțin și poate o să fumăm o țigară și vor fi cateva ore amuzante. Aia e fericire!

Tu stii ca de cand am venit in orasul ăsta muncitorii din casa mi-au luat banii de pe mobilă iar singurul @meșter m-a mintit mai bine de-o lună că vine să-mi repare centrala? Nu a venit, ba chiar i-a vorbit urat unui amic și pentru asta, da ai zis tu să nu-mi pierd energia pozitiva. Ba o s-o pierd o zi ca să vadă respectivul că oamenii din oraș nu-s preșul lui. Că poate să spuna: Nu vin. Nu doresc. Nu am timp. Dar nu să mă țină cu o centrala care nu porneste noaptea. Asta e fiara-mamă din mine, nu mai e femeia. Ei, sunt fericita că o să-mi fuck o zi pe la Cluj la diverse directii publice? Nu-s da e bine să vadă omul că licențele se pot pierde mai ales daca pui în pericol viața cuiva.

Toate astea mi se intampla aici. Și le-am intuit dar nu știam forma lor. Crezi că-s fericită să văd peste beculețele de pe gardul aproape viu din părculeț pahare de cafea aruncate și pet-uri, crezi că nu i-aș amenda maine și nu i-aș pune la punct, crezi că nu m-am săturat de văicăreala si prefăcătoria asta, vai ce oras avem si ce istorie si vine asta si-l denigrează? What? Nu-mi mai strică ziua mașina parcată fix la iesirea din scară, de-abia-mi scot căruciorul dar cateva momente crezi că nu mă gândesc la cat de jalnici putem să devenim noi oamenii dacă nu ne mai pasă nici măcar de rude darmite de ăi de ne inconjoară?

De ce trebuie să suferim? Habar n-am, ca să ne imunizăm poate, că pentru varicelă au vaccin dar pentru ganduri triste și lehamite nu au. Caracterele nu le poate schimba nimeni, ele doar se modifică după evenimente.

Sufăr că-l iubesc și nu-l pot vedea, sufăr că m-am certat cu un individ mincinos si-mi sare tensiunea la 160, sufăr că idiotul ăla de la mobilă, doar pentru că are comenzi m-a mintit cand a trebuit să-mi aducă dulapul ca sa mai scoata bani pe transportul inclus. Nu există zi să nu fiu nevoită să rezolv ceva când alții se scarpină-n fund. Dar dacă mă mulam pe tot ce trăiesc și văd și mi se întampla, nu cred că aveam parte de prietenii pe care-i am în oraș. Păi eu nu mă includ dar cat timp e cineva ca tine si încă 2-3 persoane ca ei, mai am speranțe să mă zbat să-mi cresc copilul aici si să sper că putem fi normali la cap. Si tu esti printre acele persoane, de-asta îți scriu, recunoaște-te si bucură-te că nu ți s-a dat decat normalitatea: o stare de „pentru ce naiba traiesc că mă simt împotmolit”. Acceptă starea și o să vezi că după ea vine ceva mult mai bun. E ca-n poezia aia lui Radu Gyr, uite, copy paste, N-ai dezmierda

N-ai dezmierda, de n-ai sti sa blestemi,
Surad numai acei care suspina,
Azi n-ai iubi, de n-ar fi fost sa gemi,
De n-ai fi plans, n-ai duce-n ochi lumina.

Si daca singur rana nu-ti legai,
Cu mana ta, n-ai unge rani straine.
N-ai jindui dupa un colt de rai,
De n-ai purta un strop de iad in tine.

Ca nu te-nalti de jos pana nu cazi
Cu fruntea-n pulberea amara,
Si de re-nvii in cantecul de azi,
E c-ai murit in plansetul de-aseara.

Nefericirea e starea generală a noastră, a ăstora de pe planetă dar se pare că puțini acceptă ideea. Ce crezi că ne-ar face fericiti? Cu toții credem și poate avem dreptate. Iubirea. Dar suntem capabili să iubim ca-n epistola lu Pavel? Iubirea e sacrificiu deci tot suferință.
Că ne place, că nu, nu putem iubi si erotic si prietenește o singură persoana pana cand… moartea ne va despărți.

Nu-ți pierde umorul, nu te da înapoi să răspunzi unui prieten adevărat nici după luni de tăcere. Nu pierde vremea cu proștii. Nu te irosi cu oameni de nimic, mai bine pierzi bani decat să stai cu sufletul amărât de semenii tăi.

Când simți că nu mai poți, ieși din căsuța de sticlă. Lasă-i pe oameni să mintă, să fie răi, nesuferiți, îndepărtează-i cu tact că o să ai o vedere mult mai clară chiar și-n orașul ăsta plin de fum seara, dupa ora 17 cand romanii isi mai aprind frunzele-n grădini si pun pe ele cauciucuri, pet-uri si altele de te miri că poți respira tu darmite copilul din căruț.

Una-ți mai zic si e musai să știi că nu trebuie să te crezi nefericit, că și peștera ta are pereți, poate scări, se vede o lumină. Alaltăieri parcă am primit un mail de la un prieten bun de departe. Nu l-am văzut de vreo 10 ani. Începea cu: tu glumești oarecum când îmi povestesti c-ai plăti pe cineva să se joace cu Tudor dar mie mi s-a strans inima…
Si mai scria foarte frumos mai departe. In sfarsit. Stii ce-ar zice oamenii din oraș: ea l-a făcut, să se descurce. Auzi, n-are cu cine să se joace copilul păi dacă e cu nasu pe sus. Și-apoi mă știi, nasul meu e lung da jos nu e 

Nu mai avem empatie și nici milă. Nu le dăm și dacă nu le dăm, nu le primim. Nu se poate totul, repede, acum. Si mai cred cu tărie că excepțiile întăresc regula.

Se vor aprinde lumini. Oamenii se vor gandi la alți oameni care la randul lor se vor gandi la alții. Vom fi ca-n poveștile de la Divertis, de râsu plânsu dar o să ne umplem coșurile la kaufland, o să pălăvrăgim fără rost si o să mai treacă un Crăciun.

Si cu asta termin: niciunul dintre prietenii mei nu e Fericit. Dar suntem bucuroși din cand în cand și râdem din inimă și ne ajutăm. Și când gandim altfel nu ne judecăm și nu ne spunem altora secretele ca să nu se bucure cei răi de căderi, înfrângeri, nefericire.

Că asta nu-i pentru oricine, e o taină, o înveți și o trăiești. Nefericirea. Poți să treci prin ea cu umor.
Depresia e altceva dar tu n-o să ajungi acolo. Dacă eu, slabă la propriu si la figurat am biruit-o și tu poți.

8 thoughts on “Stai liniștit, și eu sunt nefericită

  • November 28, 2018 at 6:26 am
    Permalink

    Te citesc de multă vreme pentru felul în care scrii, mă faci să râd de obicei. Acummi-au curs lacrimile . Nu știu dacă o să mă țină mult starea dar sigur ai schimbat pentru cateva zile felul în care văd lumea din jur cu povestea asta. Nu știu dacă așa simți, cum trăiești și nu-mi dau seama totdeauna daca e din realitate ce spui tu dar ce-am citit mai sus e ca un minijurnal și mi-a luat ceva de pe inimă.
    Sper să citească și prietenul tău dacă chiar ai scris pentru cineva anume. Dacă nu, pentru mine a funcționat. Știu că pare zero pentru mulți dar eu mi-am îngropat ieri animalul de companie și era cu mine de ani buni. Mai plâng pentru oameni dar cat am plans acum….

    Reply
    • November 28, 2018 at 10:36 am
      Permalink

      Diana, te înțeleg cu animăluțul si nu e nimic superficial. Era copilașul tau mic si drag

      Reply
  • November 28, 2018 at 9:40 am
    Permalink

    Buna sa-ti fie ziua. M-am regasit in cateva din randurile tale Nu-mi gasesc cuvintele, dar vreau sa stii ca ceea ce scrii are impact . Multumesc. Pt ca te-ai destainuit, pt indemnuri …pt ideea de acceptare a suferintei , dar totodata sentimentul de optimism ce transpare.

    Reply
    • November 28, 2018 at 10:35 am
      Permalink

      Multumesc c-ai trecut pe aici Anca

      Reply
  • November 28, 2018 at 10:15 am
    Permalink

    A multa apasare/ durere in text….iar despre a plati pe cineva sa se joace cu cel mic….imi pare tare rau ca nu esti mai aproape,…

    Reply
    • November 28, 2018 at 10:34 am
      Permalink

      E patos.
      Și da, ăsta e adevărul, mi-l asum, vina, o trăiesc si va trece si vor veni altele mai bune. Da, am cautat pe cineva pe care sa-l platesc sa vina sa relationeze cu copilul meu. Iar copilul meu va sti asta peste 10 ani. De la mine sau dintr-o carte.
      Da, am avut de ales între două orașe și nu poate fi totul bine, ambele sunt cu plus si minus. Aici minusurile sunt mai mici. Sunt lucruri pe care numai eu le pot rezolva. Am de construit, am de reparat, am de intretinut. Fac tot ce face un bărbat, scuza expresia, numai pu… n-am.

      Vina că nu ii pot oferi 0 mătusă sau o verisoara sau un unchi, da, este, nu va dispărea nici cand toate celelalte se vor topi. Prea mult il iubesc. Si de asta cred că, cumva, voi gasi o solutie.

      Reply
  • November 28, 2018 at 11:30 am
    Permalink

    E o vorba romaneasca ” Gura lumii nici pamantul n-o astupa” . Asa ca eu, una, ma fac ca n-aud orice se spune despre mine. Conteaza ce fac si ce cred eu, nu coana Mitza din capul strazii.
    Cautatul nodului in papura si ideea de-a muri capra vecinului, adaugate la eternele si existentialele intrebari “de unde, cum si cand a facut cutare casa” – astea ne sunt caracteristice noua, romanilor. De-acum si dintotdeauna.
    De obicei ma faci sa rad. Azi mi-ai adus aminte – si tu – de nebunia in care traim. Si care ne ocupa tot timpul. Dar… zambeste ! Ninge si totul e alb ! Cat o mai fi. Oricum albul asta acopera nesimtirea unora si namolul realitati. Macar putin. Pana maine.

    Reply
  • December 5, 2018 at 4:45 am
    Permalink

    Salut. Eu te urmăresc de foarte mult timp, deși nu constant, mereu revin sa reiau din urmă frânturile din viața și sufletul tau. Sunt la curent cu problemele pe care le ai și te sfătuiesc prietenos sa demarezi tu noi inițiative in comunitate. La Cluj funcționează deja, e fapt consacrat. Bănuiesc că mai sunt mame singure cu puiuți..sau mame singure, punct. Sau mame, punct. Creați o comunitate ( poți începe pe Facebook) și organizați activități și întâlniri regulate. Nu trebuie sa suporți singurătatea, mai exista inca multi oameni frumoși pe pământ și unii pur și simplu nu știu asta. ,,Mămici cu pitici Gherla” – grup pe Facebook și puțin tam tam in grupurile dedicate, mari. Cum suna? Eu deja îl vizualizez, precum vizualizez și oamenii deosebiți pe care îi vei întâlni, construind acest proiect. Și vizualizez picnicuri in frumosul vostru parc central, excursii la stufăriș, seri de poezie și desene, acte de voluntariat, etc etc – Sky is the limit! Fii tu cu adevărat, chiar acolo unde ești. Ai o extraordinara capacitate și motivația ta de acum, care are un singur nume, îți oferă resurse nelimitate. Dacă simți totuși nevoia sa te ajut în vreun fel în acest sens, dă-mi un semn. Cu tot dragul din lume o fac!
    Cu drag, Ralu.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *