Semn ca te am – Ioana Chicet Macoveiciuc

carte lânga pat si pictura„Pentru mine maternitatea a venit  la pachet cu un cocon în care nu prea a fost  loc și pentru tată…

Nu e vina mea asta, nu? E ceva ce am simțit și am făcut instinctiv…

A fost asta greșit?

A fost nedrept față de el, cu siguranță… „

 

Cartea Ioanei – mie tot Prințesa Urbană îmi place să-i spun- a sosit fără să știu că a mai publicat ceva, intram și ieșeam ca teleghidată pe Facebook și abia dacă mai citeam bloguri. Dădeam un share, puneam un status și eram preocupată relativ de blogul meu și de proiectul meu. Lângă salteaua mea și-a lui Tudor, lângă suzetă – la care puteam renunța după ce a rupt 10  dar nu mai voiam să mă trezesc și la 5 și am preferat comoditatea – lângă apă, langa mormanul de animale de pluș, stau stivuite vreo 6 cărți. De două nu m-am atins de câteva luni și nu pentru că nu sunt interesante. Ba din contră, una e C.S Lewis Sfaturile unui diavol batran catre unul mai tânăr și m-a prins la prima pagină. Așa și adormeam pe ea. Lângă Tudor.

Au urmat nopți cu Dr Spock, deh, ăla din carte, pentru că mă dau cu capul de nori – de mobilă nu-mi permit- cum să folosim olița, cum să gestionez mârâiala și lacrimile copilului care se ține scai de cracii mei când îi încălzesc ciorba dar și când trebuie să iasă cu A la joacă, mamaaaaa, mamaaa, zici că-l trimit în delegație la vreun minister. Dar nu, e prea destept pentru asta și vrea să vadă dacă lacrimile și strigătele îi pot obține jocul acasă cu A. Însă noi am ales divertismentul așa că nu, cu inima topita, te duci la lucrul tău. Și poc, cand apare A plânsul încetează dacă tonul meu e calm, ferm, ăsta e lucrul tău copile. Să te joci cu copii, să te dai în leagăn, să alergi într-o curte, să vezi cum e într-o familie mare. Ah, bravo, ai început să ceri și să le spui lucrurilor pe nume, exista viață în mame dincolo de mârâială!

 

Pe fondul ăsta am citit-o pe Ioana. Și am scris cele mai sus, specific, cu multe pronume posesive. E copilul meu, sunt stările mele, sunt grijile mele, fricile, neajunsurile, așa am știut că la un moment dat alegi să citești ceea ce te definește într-o perioadă din viață. De câte ori n-ați auzit: parcă e o carte despre mine. Este, vă asigur că e o carte despre cele mai multe dintre noi. Numai întamplările sunt puțin diferite.

 

Citind-o (primele 20 pagini pe rând, apoi totul într-o noapte) – trebuia să știu cum e ea, cum se va descurca. Onorabil? Cum se va ridica de pe podea? Cum va lupta? Citind-o am revăzut-o și am recreat-o în mintea mea pe Ioana Printesa urbana de pe blog, pe mine și pe alte femei pe care le cunosc.

Suntem defecte? Da, cu siguranță, ne defectăm la un moment dat. Depinde ce service avem și cum punem problema.

O să vă spun un secret personal. O fantasmă, o Fata Morgana. Cred într-un ciclu al presupusei Fericiri. Te ia în brațe și te ține 8-10 ani dacă ești norocos. Da, sigur, mai vin probleme dar nu ceva ce nu poate fi cusut, mai ales când viața se împarte, cât de cât echilibrat – în doi. Si după anii ăstia vin 5 de… groază. De obicei, acolo pe la 35-45 de ani ți se întampla prima dată. Eu spun mereu 5 si nu mă uit în urmă să văd cati au trecut la mine. De frică să nu fi trecut doar 3.  Ar însemna să recunosc că unele probleme m-au depășit  și nu e nimic onorabil s-apari în fața semenilor cu stima de sine scăzută. Chiar dacă spui: nu-mi pasă de voi, credeți ce vreți. Tot te doare, e dureros să te îndoiești de tine și să tot dai energia ta altora, fără să iei la schimb.

E un moment în anii ăia, acolo clar, trebuie să alegi tu. Cum spune Ioana in carte: nu știi ce e după gard dacă n-ai avut curajul să-l sari. Însă bănuiești că e greu, orice rupere e grea, mult mai grea când e un copil la mijloc sau doi ca-n povestea Ioanei. Și nu vin singure loviturile de după anii de acalmie. Vin cu moarte uneori, cu lipsuri materiale, cu boală, cu procese, cu amenințări, schimbări de locuință, violență, plecare în altă țară ori revenire.  Si-n timp ce tu mergi pe drumul drept și lupți ( pentru un copil sau pentru o nouă iubire sau un vis pe care vrei sa-l împlinești) și plângi doar în baie, ceilalți te acuză. Aici îți trebuie ceva foarte puternic ca să rezisți, eu l-am ales mereu pe Dumnezeu cel ce singur știe Ce este. Poate fi un univers, dar Universule, mai ține-ne și tu de mână că nu-mi iau un bărbat numai așa, să-mi fie ocupat un loc de-a dreapta. Nu vrei tu, Universule să mă ții sănătoasă ca să ne descurcăm? Uite, îl facem pe Tudor fericit deși ne e greu si suntem în acei 5 ani, ca-n plăgile Egiptului. Așa-i că după anii ăștia ai pregătit ceva minunat pentru noi?

 

Cartea „Semn că te am”, scrisă de  Ioana Chicet Macoveiciuc m-a tras în ciclurile vieții protagonistei și m-a făcut să analizez cum le gestionez eu pe ale mele. Aș descrie mai amănunțit cât m-a impresionat finalul, de fapt partea a doua de „damage control” dar nu vreau să dau o idee despre cum se termină cartea, îți spui mereu: te rog, te rog, nu scrie că acum se întâmplă și cutare lucru că nu poate duce atâtea! Vrei un happy end.

E o carte care te trage  după iubirea erotică, acolo unde nu mai poți repara nimic.

După nașterea copiilor.

După ce crezi că ți-ai revenit dar acum nu ți se mai potrivește Cel mai iubit dintre pământeni.

Poate să stea în cap dupa 8-10 ani, dacă te-au prins fluturii și ai creat deja o poveste – ceea ce inevitabil facem când ne îndragostim- dacă  si el s-a aprins după basmul vostru împreună, căderea din paradis va fi fără anestezie. Cine ești tu? Cine-i el? Unde ai  fost până acum, femeie? Cine era cea pe care-o iubeam? Unde-a plecat bărbatul, singurul, unicul, cel cu care vreau să-mi trăiesc viața? Ce-a rămas?

 

O să afli multe răspunsuri citind Semn că te am, eu mi le-am întărit pe-ale mele, oarecum trecusem în realitate prin ce-a scris Ioana. Mi le-am explicat și din alt unghi. Nu suferim toti la fel dar categoric suntem stricați pe dinauntru și există, cineva, undeva, ceva, care după multă strădanie ne poate pune la loc, piesă cu piesă. Însă fără să cerem asta. Lucrurile se întampla, pur si simplu. Să fii un singur trup cu omul iubit, nu asta vrem toți? Ei, acolo e mult de lucru, asta e cea mai mare provocare a existenței. Să fii pur si simplu într-o relație nu e chiar greu!

Simt că dacă n-ai cicatrici ca fata din povestea prințesei urbane, n-o să știi gestiona – poate chiar ultima șansă de fericire pe care ți-o dă viața. E lung drumul până acolo iar cicatricile nu se scot de obicei, la propriu și la figurat. Doar se repară, se cosmetizează. Dar dacă reușești să trăiești cu ele și motivația ta e mai puternică decat frica de moarte, de sărăcie, de a fi părăsit, ai lectia învățată pentru trenul în care vei alege cu bună știință să urci din nou. Nu trebuie să plesnești de fericire ca să faci asta. Doar să fii conștient si sincer și curajos. În genul: iată-mă, asta sunt, mă bucur că ne-am reîntalnit în viața asta. Azi nu port ruj roșu și rochii frumoase, sunt destul de obosită, poate mi se vede-n ochi dar tu ce mai faci?

Așa e cartea Ioanei. Semnul tău că poți merge mai departe oriunde te-ai fi împotmolit și ori de câte ori.

Semnul ei,

că e total pregătită pentru cele mai frumoase romane.

4 thoughts on “Semn ca te am – Ioana Chicet Macoveiciuc

  • June 6, 2019 at 7:01 pm
    Permalink

    Aștept și eu sa citesc cartea 🙂

    Reply
    • June 6, 2019 at 7:21 pm
      Permalink

      E foarte bună. De-asta am tot subliniat că sunt momente pentru anumite cărți. Atunci când a scris ea Am să te țin în brațe.. eu eram pe alte frecvențe și tot am citit-o cu sete si curiozitate. Stilul ei rămâne inconfundabil.
      Cartea asta a venit exact la momentul potrivit pentru mine!

      E o carte pe care-o recomand și celor care nu au copii și iubesc un cățel o pisică sau oameni…

      Reply
  • June 11, 2019 at 12:26 pm
    Permalink

    Astazi am lansat comanda! abia o astept! ai citit cealalta carte a printesei , “ziua in care la celalalt capat …” ?
    este Impresionanta! Fabuloasa, as spune!

    Reply
    • June 11, 2019 at 3:50 pm
      Permalink

      Nu am citit-o. Dar o am.
      O să te țin în brațe cît vrei tu şi încă o secundă a fost grozava.

      Sunt parca într-o perioada de proba din viață. Când găsesc ceva pansament, acolo rămân pana termin. Din păcate nu mai reusesc să citesc atat de mult ca înainte. Pentru ca înca nu ma pot organiza ori nu vreau, ori nu știu, e ceva in subconstient 🙂

      Ioana are stilul ei inconfundabil, orice ar scrie.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *