Să ne certăm iertându-ne

funny-brain-heart-fight Cunosc oameni atat de calmi si de pozitivi, încât ar părea ca nimeni niciodata n-ar reusi sa-i scoata dintr-ale lor ape linistite. Cu o singura exceptie: partenerul/partenera

Cand esti tânar(ă) nu stii sa te certi cu adolescentul de langa tine.
Ca sa evit acest neajuns , la 17 ani am ales direct un armăsar copt ca piersicile zemoase si inteligent ca viermele de mătase, ajuns la imatura varstă de 30 de ani.

Ei bine, el n-a fost apt sa ma învete sa ma cert cu stil. Era un încuiat care plutise cumva prin piloasa institutie politieneasca si stia exact atatea cuvinte cât sa scrie o amendă si-un proces verbal. Cand venea vorba de discutii mai serioase , i se topea limba in gura. Credeam ca nu vrea sa ma raneasca, mai tarziu am percutat că mda, nu-l ducea mintea la alde discutii care ar fi implicat argumentatie si sintaxa propozitiei.

Dup-aia mi-am gasit un gagic tânăr.
Si gelos

Dumnezeule, copchilul ăsta urla ca descreieratu cand se supăra pe mine. Ba c-am zis ca mergem joi la film si eu aveam vineri teza si nu mai puteam sa merg, ori ca aveam voie sa stau pana la 12 sambata pe banca în parc si el vroia până la 5 ca oricum maica-sa îl abuza psihic obligandu-l sa stea cu burta pe carte si el considera cartea cam tare si colțuroasă , mă prefera pe mine

Morala- nu există

strong people

Dar fiti atente doamnelor , domnisoarelor, domnilor – cum reactioneaza partenerul vostru cand va suparati cumplit unul pe altul

Daca amuteste complet trei zile , sa stiti ca nu i-au paralizat corzile vocale, pur si simplu asa e firea lui si n-o sa îl scoateti din ghiveci nici dupa ce semnati actu acela curajos. Daca v-apuca pandaliile si începeti discutia in zilele in care domnul/doamna este încă furios si mut, s-ar putea s-aveti parte de înca un scandal pe cinste cu un bonus / o zi de muțenie.
In situatia in care faceti parte din categoria care poate renunta la urzeala mândriei si spuneti „iarta-ma“ si va fandositi nitel in jurul victimei, găsiti acul in carul cu fan si se poate instala o pace care va dura….pana la urmatorul cataclism

Enervanti sunt toti suparaciosii lumii- adică si eu, asta care scriu si voi , ăștia care citiți- totuși ne e mai usor sa îi vedem pe învecinați, că introspectia s-ar lăsa cu depresii ce ne-ar devasta ca varicela înflorită la nevaccinatii 50 de anișori

Mai bine-i tolerez pe cei care mă fac cu ou si cu otet.
Pur si simplu ma napadeste talentul oratoric si-ajung sa scot pe plisc toate argumentele pământului ca sa dovedesc ca eu sunt Frumoasa Adormită si El e a treisprezecea ursitoare întrupată pentru a-mi taia mie craca de sub picioare. Si cu cat l-as învinovati mai mult pe el că lumea-i nedreapta, cu atat m_as simti eu mai îndreptatita sa fiu nervoasă . Si cu cat astept sa ma racoresc în urma prelungitei crize laringiene, nu fac decat sa -mi astern o apasare si-o iarna pe suflet

Pentru ce motiv stupid m-am certat? Pentru ce cuvinte mi-am stricat o zi sau doua? Pentru ce om din afara noastră ne-am făcut noptile mai grele? Si ce m-as face daca El n-ar mai fi mâine sa-mi faca viata mai frumoasa si să mă certe din cand in cand?

Si cine m-ar putea iubi la fel de mult după ce mi-ar cunoaste toate sinuozitățile si toate neliniștile?

Certati-va cand trebuie sa va certati , nu tineti supararea în voi- dar nu va întindeti la discutii nesfarsite cand va simtiti raniti, intimidati, neîndreptățiți. Asteptati sa treaca valul si apoi vorbiti.

Oamenii care va iubesc cu adevarat o sa aiba rabdare sa va asculte.
Iar pe ceilalti, lasati-i sa plece daca asta-si doresc

54 thoughts on “Să ne certăm iertându-ne

  • March 17, 2013 at 8:53 pm
    Permalink

    Eu cand ma cert am tendinta de a spune lucruri pe care ulterior le regret si nu ma stiu cum sa dreg busuiocul..Dar ca si tine, prefer oamenii care se cearta, care raspund, aduc acuze…

    Reply
  • March 17, 2013 at 8:59 pm
    Permalink

    După ce m-am mai copt, am ajuns la concluzia că e tare dificil să nici nu fii călcat în picioare, dar nici să nu arunci cu bomba atomică fără să te mai uiţi înapoi. Orice-ai face, dacă nu vrei să se sfârşească rău (şi probabil că asta-ţi şi doreşti) trebuie să cauţi calea de mijloc. Dacă ţii într-adevăr la celălalt, încearcă să te stăpâneşti, nu arunca totul. Dacă ţi-a scăpat – asta e! Va veni vremea să-ţi cerţi iertare. Sau să-i dai de înţeles asta prin gesturi sau alte cuvinte, mai ocolite.
    Nu trebuie însă să uiţi ce-ţi doreşti cu adevărat. Că nici ciorba lungă nu e bună până la urmă.

    Reply
    • March 18, 2013 at 10:57 am
      Permalink

      Peter, dar pana la urma e asa de important “sa nu fii calcat in picioare” ? Practic…stiu ca e, si in mine striga Eul, doamne fereste sa-l sifoneze careva. Dar daca nu am lua lucrurile personal? Daca am putea sa ne antrenam in sensul asta, nu ar fi mai usor?

      Reply
      • March 18, 2013 at 12:25 pm
        Permalink

        N-ai cum să nu o iei personal, că în relaţie nu sunt şapte persoane, nu sunt decât două (mă rog, nu mă gândesc la vreun harem… 😀 ). Iar la treaba cu “călcatul în picioare” m-a dus gândul la situaţiile mai urâte, care se lasă cu vânătăi. Din păcate, mai există animale de-astea.
        Bineînţeles că toţi “de faţă” nu sunt incluşi la aşa ceva (să dea Sfântul Duh să nu fie nimeni!).

        Reply
      • March 18, 2013 at 12:27 pm
        Permalink

        O relaţie nu are cum să dureze dacă nu se înţelege un lucru care mi se pare esenţial: fiecare trebuie să lase puţin de la el. Uitasem să o spun.

        Reply
      • March 19, 2013 at 1:17 pm
        Permalink

        Chiar- iti poti imagina ce greu ar fi intr-un harem- sa tii in frau 4 “temperamente” ? :)))

        Reply
  • March 17, 2013 at 9:03 pm
    Permalink

    Si eu sunt genul urlatel si stiu cum e sa nu mai poti de nervi si sa vrei sa te certi si sa nu ai cu cine. e horror! dar ai rabdare, uneori e mai bine sa ne calmam si dup-aia sa discutam rational care ne sunt problemele, pentru ca altfel riscam sa spunem lucruri pe care de fapt nu le gandim sau, daca avem bunul obicei de a tine totul in noi, cand rabufnim dezgropam mortii de cand lumea.

    Reply
    • March 18, 2013 at 10:58 am
      Permalink

      Da :))) multi dintre noi avem tendinta asta de a dezgropa mortii

      Reply
  • March 17, 2013 at 9:03 pm
    Permalink

    Mie imi sare repede mustaru, nu pot sa tac si aduc acuze la tot ce ma enerveaza. Vreau sa imi spun punctul de vedere si cand altii au sau nu au dreptate. Imi place sa comunic si sa cadem repede de comun acord.
    Urasc oamenii care se inchid in ei, stau muti cateva zile, nu stii ce gandesc …

    Reply
    • March 18, 2013 at 10:59 am
      Permalink

      O cearta nu e chiar o comunicare….e momentul acela in care spunem prostii si ranim (asta pe langa argumente)

      Reply
  • March 17, 2013 at 9:26 pm
    Permalink

    Mie nu-mi place sa ma cert si mai degraba iau vorba mutului, cum zice al meu. Nu de alta, dar intotdeauna am tendinta sa scot perle si de multe ori era sa-mi nenorocesc relatia. Daca o sa ne despartim vreodata, sigur eu voi fi de vina :))

    Reply
  • March 17, 2013 at 9:27 pm
    Permalink

    Nu stiu sa ma cert.Eu zic in doua fraza ce am de zis, intorc spatele si plec.Asa nu le dau certaretilor profesionisti satisfactia de a se afirma.E drept ca nici nu prea stau sa ascult argumente si argumentul meu suprem e “de-aia asa!”, dupa care nu mai urmeaza nimic logic.:)Specialitatea mea e “silentio stampa” de 3-4 zile.

    Reply
    • March 17, 2013 at 9:31 pm
      Permalink

      Numai ca eu nu prea ma refeream la certaretii profesionisti ci la relatia de cuplu.
      Poate ca esti fericita apartinatoare a unui cuplu in care domneste mereu pacea 🙂

      Reply
      • March 17, 2013 at 9:35 pm
        Permalink

        La cuplu ma refeream si eu!:) Sotul meu e cu argumentele, cu despicat firu-n paispe, eu n-am rabdare si gasesc ca e pierdere de timp.deci ori zic din start”da, tu ai dreptate” inainte sa argumenteze(ceea ce-l enerveaza cumplit) ori zic ca eu am dreptate, “de-aia asa!” si am terminat(ceea ce-l enerveaza si mai tare).Apoi ii trece si vorbim normal.:))

        Reply
  • March 17, 2013 at 9:29 pm
    Permalink

    eu nu reușesc să spun ce gândesc, pentru că știu că ce gândesc pe momentul nervilor nu va ține și e mai important să păstrez relația decât să mă bălăcăresc. soțul meu este senin și nu se lasă certat și nici nu ceartă… așa că atunci când nu ne convine ceva o dăm pe râs, că nu vrem să ne jignim! și râdem de ne prăpădim, copilul zice mereu: eu așa vreau să mă cert cu soția mea, cum vă distrați voi! 🙂
    nu e o chestie care ține de temperament – el e coleric, eu sangvină, normal ar fi să ne luăm în colți, dar e o chestie care ține de respect – știu că tot lângă el rămân, de ce să aibă apoi în cap cuvintele mele ca pe niște piroane și invers?
    chestia cu iertarea este clară: fiecare știe că e nevoie de înțelegere!

    Reply
    • March 18, 2013 at 11:00 am
      Permalink

      Pai am impresia ca voi nu va certati niciodata
      Norocosilor

      Reply
  • March 17, 2013 at 9:31 pm
    Permalink

    M-au amuzat amintirile tale si m-ai si pus pe ganduri …
    Asta-mi aminteste de o urare gasita de sor’mea, teoretic pentru tineri casatoriti, practic doar pentru cei cu simtul umorului:
    “Casa de piatra cu pereti de cauciuc
    si sa va certati pe rand”
    Nu am experienta certurilor in cuplu (in afara de cele ale parintilor); am cu mama cate o mica ‘dezbatere’, dar am invatat sa tac atunci cand are ceva de spus (aplic de cele mai multe ori … dar nu mereu); cand omul are chef de cearta, ii merge gura si i se astupa urechile, n-ar avea rost sa contrazici si se intra in prelungiri fara rost.
    Sigur ca iertam pe cei dragi (si ar trebui sa se aplice la toata lumea), problema e ca vorbele ranesc si ‘iarta-ma’ n-or sa le stearga din memorie. Am scris si eu mai demult o postare din asta …

    Reply
    • March 18, 2013 at 11:01 am
      Permalink

      In cuplu e si mai amuzant decat sa te certi cu mama sau cu vreo ruda 😉

      Reply
  • March 17, 2013 at 10:32 pm
    Permalink

    Eu plec :P. Daca nu ma mai pot abtine, nu ofer satisfactii ieftine. Eu ma balbai cand sunt suparat si chestia asta ma enerveaza mai tare decat conflictul in sine.

    Reply
    • March 18, 2013 at 11:20 am
      Permalink

      🙂 mi se pare amuzant. Cunosc pe cineva care face exact asa., se balbaie, pierde ideea daca e intrerupt, se enerveaza si mai tare. Dar e sweet!

      Reply
  • March 17, 2013 at 10:51 pm
    Permalink

    Dupa ce am vazut azi P.S:I love you cred ca ii iert fiecare tampenie acum, cel putin pt o saptamana. Cred ca multe certuri apar atunci cand suntem amandoi stresati, asa ca de multe ori urlam si apoi ne trece. El zice ca am personalitate romaneasca, de aia ne certam :))

    Reply
  • March 18, 2013 at 4:15 am
    Permalink

    La noi nici o cearta nu dureaza mai mult de cinci minute. Ori ne apuca rasul, ori intervine Ionut si ne trezeste la realitate cu argumente pline de bun simt. :)) Eu sunt impulsiva rau, dar am noroc cu Mihai, care ma tempereaza mereu, care prefera sa lase de la el pana cand ma calmez. :))

    Reply
  • March 18, 2013 at 5:31 am
    Permalink

    Noi nu prea ne certam, iar daca se intampla sa avem o discutie in contradictoriu nu dureaza mai mult de cateva minute. Apoi discutam si ajungem la un compromis.

    Am trecut printr-o relatie in care certurile erau foarte agresive si nu-mi mai doresc sa trec niciodata prin asa ceva.

    Reply
  • March 18, 2013 at 6:49 am
    Permalink

    Am avut certuri lungi şi rele, dar într-un fel m-am eliberat de nişte tensiuni cumplite. Însă acum am o perioadă de linişte şi mă bucur, vorba ta, că am un om care îmi spune ce gândeşte, chiar dacă asta mă doare. Cumva îmi voi găsi drumul şi de data asta. Însă chestia cu oamenii puternici care te ridică mă pune pe gânduri într-un mod misterios.

    Reply
    • March 18, 2013 at 11:21 am
      Permalink

      Intotdeauna ne gasim drumul cumva, Cuvanto….

      Reply
  • March 18, 2013 at 8:12 am
    Permalink

    Eu una ma blochez…spun ce am de spus , insa nu tip ..sau daca o fac , tip foarte rar.De obicei argumentez cu voce joasa si lovesc cu cuvintele.Daca vad ca nu sunt lasata sa imi exprim punctul de vedere , amutesc.La final spun ca sa este , are dreptate si intru intrun fel de cub de gheata…din care cu greu mai ies.Din pacate ,. pentru mine , nu uit si am secvente din certuri tot restul vietii. 🙁

    Reply
  • March 18, 2013 at 8:12 am
    Permalink

    Noi nu ne certam decat extrem de rar si atunci zicem ce avem de zi (politicos totusi), apoi ne vedem de ale noastre. Nu suport oamenii care stau botosi 2 zile, mi se pare o nesimtire crunta. Eu, dupa ce ti-am zis 2 asa cum consider ca trebuia, in secunda urmatoare sunt calma si reiau discutiile, de parca nimic nu s-ar fi intamplat. 😀

    Reply
    • March 18, 2013 at 11:35 am
      Permalink

      Nu e nesimtire. E personalitatea. E ca si cum ai fi legat cu sfori de maini si de picioare si limba ti-ar fi lipita de cerul gurii 🙂 Stiu ca pare greu de inteles

      Reply
  • March 18, 2013 at 8:35 am
    Permalink

    Bun bun…imi place…eu urasc momentele cand ma cuprinde furia si simt nevoia sa ma cert cu cineva…cu el…
    Ai foarte mare dreptate….”asteptati sa treaca valul” – bine spus….
    Un mare like Hapi!

    Reply
    • March 18, 2013 at 11:38 am
      Permalink

      Pai si eu prefer sa discut calm, nu sunt masochista :)) Dar cateodata nu depinde doar de noi

      Reply
      • March 19, 2013 at 10:28 am
        Permalink

        Nu depinde, intr-adevar. Dar cand persoana cu care ma cert incepe sa tipe, eu ori plec, ori ii spun sa se calmeze. Ma enerveaza cei care tipa, trantesc lucruri, arunca cu lucruri…dar mai sunt si din astia printre cei dragi. 🙂 Asta e, trec peste.
        Dar asta cu aruncatul lucrurilor, mai ales de valoare si care se strica usor (gen telefon mobil) nu o inteleg. De ce ti-ai arunca un lucru, l-ai strica, pentru ca X te-a enervat?

        Reply
        • March 19, 2013 at 1:06 pm
          Permalink

          A, nu. Asta cu aruncatul lucrurilor cred ca se intampla doar in filme 🙂

          Reply
      • March 20, 2013 at 8:17 am
        Permalink

        Din pacate nu. 🙂 Am cunoscut persoane, prieteni de-ai mei, care cand se enervau, aruncau cu telefonul mobil pe jos. Sau cu orice aveau in maini. :))

        Reply
  • March 18, 2013 at 8:50 am
    Permalink

    Mă cert rar și bine :))) Nu-s ranchiunoasă, dar din când în când, semestrial, trebuie să-mi vărs ofurile. A învățat să mă asculte și pe urmă să facă tot ce știe.

    Reply
  • March 18, 2013 at 9:31 am
    Permalink

    “adelinailiescu:Sotul meu e cu argumentele, cu despicat firu-n paispe, eu n-am rabdare si gasesc ca e pierdere de timp.deci ori zic din start”da, tu ai dreptate” inainte sa argumenteze(ceea ce-l enerveaza cumplit) ori zic ca eu am dreptate, “de-aia asa!” si am terminat(ceea ce-l enerveaza si mai tare).Apoi ii trece si vorbim normal.:))”

    La noi, eu sunt cea care vine cu argumente, cea care ajunge sa tipe pentru ca el ba nu intelege, ba ma tachineaza, ba il apuca incapatanarea si apoi o face pe mutu’.. si descoase Mihaelo pana obosesti de tot si nu mai vorbesti nici tu. Si vine el: ce ai?
    Ma apuca un ras isteric ii zic vreo doua, imi zice si el ceva, o lamurim si mergem mai departe. 😀

    Reply
  • March 18, 2013 at 1:22 pm
    Permalink

    Cand ti-am citit articolul, mi-a venit in minte o fraza pe care am citit-o long time ago, pe vremea cand imi luam cafeaua fierbinte cu laptic si covrigul de la magazinul din colt si fugeam repede la ora de romana… “Omul sa fie multumit cu saracia sa, caci, daca e vorba, nu bogatia, ci linistea colibei tale te face fericit.”
    Certurile noastre… se termina frumos “din cauza” lui 😀 Stie foarte bine ca trebuie sa ma lase sa ma descarc, sa spun tot ce am de spus. nu spune nimic, doar gura mea se aude, si vorbesc si vorbesc si vorbesc… atat de mult, pana imi dau seama singura ca de fapt exagerez, si poate nu e chiar asa de mult vina lui… iar uneori, imi astupa gura cu gura lui, inainte sa apuc sa urlu.
    mi se pare oarecum firesc sa fiu eu aia care se crizeaza, cel putin o data pe luna, nu? 😀
    p.s. mi-a placut tare mult postarea asta

    Reply
    • March 19, 2013 at 1:16 pm
      Permalink

      Firesc, nefiresc, cateodata nu ne putem controla reactiile temperamentale 🙂
      Ma bucur ca ti-a placut postarea si te mai astept

      Reply
  • March 18, 2013 at 5:05 pm
    Permalink

    Mie cearta-mi face bine – starneste in mine o pofta de-a face curat in casa, ceva de speriat! 😀

    Reply
  • March 18, 2013 at 5:07 pm
    Permalink

    deobicei spun ce am de spus dar nu urlu, nu strig dar cred ca am un ton mai taios pentru ca mi s-a reprosat ca sunt dura 😀 imi trece repede, nu pot sta imbufnata 😛
    daca si partenerul tine piept la cearta sigur se spun multe dar daca nu ai cu cine sa te certi, zici ce zici sapoi te opresti 😀

    Reply
  • March 18, 2013 at 6:09 pm
    Permalink

    Mai, Hapi, tu esti inteleapta rau!!! Zau asa!
    Dupa 17 ani de casnicie, n-as fi putut sa enunt atat de concis si atat de clar concluziile!
    Ai citit “femeile sunt de pe Venus, barbatii sunt de pe Marte”?
    Mi-ai amintit ca vreau sa scriu o postare despre aceasta carte de capatai a casniciei mele!:)

    Te pup!
    Ilda
    Lavender Thoughts

    Reply
    • March 19, 2013 at 1:15 pm
      Permalink

      Chiar as fi interesata sa citesc recenzia despre carte- scrisa de tine.

      Reply
      • March 19, 2013 at 3:28 pm
        Permalink

        Va fi, chiar merita!:)

        Reply
  • March 18, 2013 at 6:32 pm
    Permalink

    Certurile fac parte dintr-o relatie, important este sa stim sa trecem peste micile dispute. Eu unul prefer sa caut impacare cat de repede chiar daca nu este vina mea. Important este pana la urma sa fim impreuna si la bine si la rau.

    Reply
  • March 18, 2013 at 7:51 pm
    Permalink

    de obicei, evit sa am cert si apelez la orice altceva. Mananc o bucata de ciocolata, inghit in sec, dau drumul la muzica, incep sa alerg…orice. Sau pur si simplu inchid usa si spun “vorbim cand ma calmez”. Asta nu pentru ca nu as avea argumente sau pentru ca nu vreau sa ii aud scuzele, ci pentru ca nu vreau sa rostesc niste cuvinte pe care nu le mai pot retrage nicicand. Stiu ca e o metoda passive-agressive dar cine a zis ca toti avem acoperis la casa?

    Reply
  • March 18, 2013 at 9:25 pm
    Permalink

    Nu-mi place sa ma cert si evit pe cat posibil chiar de-ar fi sa treaca de la mine. De certat eu doar cu mama ma mai cert dar asa, scurt, ca un foc de paie.
    Nu m-as certa nici cu mama dar ma zgandara cu cate o chestie de doi bani pana ma enerveaza si ii zic ceva sau ii casuna din te miri ce. Mama e cam sensibila, uneori ii spun ca sufera de mania persecutiei si orice gluma e in stare s-o ia destul de personal…nu prea intelege toate glumele. Mai e o chestie: eu asa de prost ma simt dupa o cearta, cat de mica incat si de aceea prefer sa ignor sau sa minimalizez mult o posibila stare conflictuala…
    Si mai mult imi place sa temperez oamenii pe cale sa se certe… :)) Daca iti spun zodia vei intelege de ce: sunt Balanta :))

    Reply
  • March 18, 2013 at 10:49 pm
    Permalink

    Eu sunt cam suparacioasa, recunosc, parca el nu se supara niciodată…poate mici gelozii, dar dulci…cred ca uneori am totuși ceva răbdare, dar si cand ma supar, ma retrag in mine, vorbesc abia dupa ceva timp, astept sa-mi treaca… uneori mai usor, alteori mai greu…cand încerc sa ma cert cu el, nu am cu cine, cumva ma scoate cu calm din starea in care sunt…si imi place asta….alteori glumeste cu mine si mie nu mi se pare nimic amuzant, bă chiar enervant…sunt schimbatoare, impulsiva si copilaroasa….

    el este calm si bland si intelept, nici nu stie sa se certe…uneori e ca un copil, nerabdator si curios, parca trebuie luat de mana si ingrijit precum un bebelus…deci eu sunt cea certareata, dar nu am tipat niciodată….

    Reply
    • March 19, 2013 at 1:12 pm
      Permalink

      E foarte bine cand unul e calm si bland- il poate tempera pe cel coleric sau sangvinic

      Reply
  • March 19, 2013 at 7:22 am
    Permalink

    Cred ca-mi pierd memoria!Puteam sa jur ca am comentat la postul tau ieri…
    Si eu am amintiri cu un copchil extrem de gelos care tipa,tipa si iar tipa…
    Acum cred ca incerc sa evit certurile…nu las nimic nelamurit,nimic nespus,imi place sa spun ce ma deranjeaza,nu neaparat trebuie sa ma cert…La noi in casa nu se amuteste 🙂

    Reply
  • March 19, 2013 at 8:35 am
    Permalink

    Eu n-am cu cine să mă cert… și asta e un lucru bun, căci mie-mi cam place s-o fac, însă cu ea nu ajung niciodată prea departe 🙂 … e impulsivă și la ea nu merg argumentele mele logice.

    Reply
  • March 19, 2013 at 10:42 am
    Permalink

    Eu nu prea imi mai amintesc cum mai e sa te certi :D, dar in general sunt pe toane, ori vorbesc intr-una ori iau pozitia mutului, depinde cum am chef si energie ;)).

    Foarte tare prima poza :)).

    Reply
  • March 19, 2013 at 10:51 am
    Permalink

    eu ma cert cu liniuta si fara sa ridic tonul. o gandesc temeinic si apoi deschid ostilitatile, expun ce nu-mi convine si cum cred eu ca ar fi ok sa rezolvam. de cele mai multe ori imi merge 🙂

    Reply
  • March 19, 2013 at 2:32 pm
    Permalink

    Eu sunt aia care rabufneste, care trebuie sa spuna tot ce are pe suflet si nu ridic tonul , dar am o privire atat de urata uneori incat ma sperii si eu . Si partea cea mai proasta e ca imi aduc aminte si de alte nebunii din trecut si atunci sa te tii nene. Asa sunt eu, dar ma calmez ulterior si daca si el comunica si imi spune ce are pe suflet atunci e si mai bine , dar de cele mai multe ori tine in el. Cu greu l-am dezvatat sa fie si el mai deschis la treburile astea. Certuri avem din astea de cateva ori pe an, reusim sa discutam deschis fara sa ne enervam din fericire.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *