Să facem cunoștință – Fifi și Kuki

porcusori de guineeaAve(a)m doi porcușori de Guineea.

Am zile în care chiar îmi vine să cred că de-aia nu ne putem despărți, c-avem porcuții ăștia și nu-i pot arunca pe geam, locuim la etajul doi. Aha, în chirie. Avem o bucătărie, hol, un living în care viețuiesc porcii, baie și dormitor.
Mă rog, Fifi și Kuki stau preponderent în cușcă, ca și mine de altminteri, însă n-a fost totdeauna așa. Când aveau câteva luni, veverițele astea două erau infiltrate într-un fel de lagăr cu alți 7 șoareci, așteptând să fie comercializate.

Le-am văzut eu în ziar, după o ceartă strașnică cu Hani. Nu ne adresasem nici un cuvânt două zile. După două zile i-am spus că ar fi bine să… adoptăm. Știți voi, adoptatu ăsta crește gradul de coezivitate între doi parteneri. Când am venit cu propunerea, s-a uitat cu-n ochi la mine și cu unul la cafeaua în care fierbea o coajă de cardamon. Strabismul abia vizibil nu mă deranjează la Hani. Nici vârsta. Altele m-au împins spre nebunia evadării. Marea noastră problemă este ceea ce pentru alții reprezintă rezolvarea: comunicarea.

M-a înștiințat imediat (ca și cum nu era evident), că nu vorbim de două zile, motiv pentru care îl doare inima și că nu e normal să vin și să-i spun că vreau mamifere erbivore în casă. De parcă-i arătasem poze cu pinguinu african.
În aceeași zi, după două ore, pe bancheta din spate a mașinii trona o cușcă albastră cât o mască de calorifer, o cumpărasem de la zoomania. Și undeva, între firele de talaș și paie, patru ochi de mărgea și câte un smoc de blană, atât era pe-atunci din porcuții mei de Guineea.

Ca o paralelă, eu cu Hani am ajuns să le invidiem contraproductiv pe Fifi și Kuki. Două fetițe.

Dimineața eu mă reped în bucătărie să înhaț cafeaua și salut cu juma de gură: morgen. Nu-mi dau seama dacă reiese clar noțiunea de dimineață sau mâine. Însă probabil s-a întâmplat ceva mai mult și mai grav ca altădată, așa se face că în ultimul timp ne vorbim în unele săptămâni atât de rar și exprimarea se cam potrivește. Mă întind puțin în living și deschid facebook. Observ ce viață minunată au alții. Iar ei, mă urmăresc pe mine pentru că ori mă plac, ori mă detestă, ori cunt curioși.

Dimineața Hani ridică o sprânceană, dar nu și privirea din The Guardian. Al Jazeera. Talk show-uri urmărite cu căștile în urechi. Parcă ar face orice să nu mă vadă și să nu mă audă. Numai n-ar pleca. Ar muri mai degrabă decât să plece. Oare și eu fac la fel? Oare simte?

Fifilicile.
Kuki e neagră, are un temperament de motan încălțat nebun și sare din cușcă când ți-e lumea mai dragă. Se izbește de podea și o ia la fugă. Căsuța lor e așezată pe niște cutii de carton, să nu fie chiar la picioarele noastre. Fifi e sensibilă foc, fuge și dă cu capu de gratii când Hani mută o oală în bucătărie. Ar putea să sară și ea din cușcă dar e mai conservatoare. Nu le încui niciodată de tot. Pe principiul relației mele cu Hani care-mi spune săptămânal: nu stau în drumul tău, ești liberă să pleci. Unde, Doamne să plec acum după 10 ani? Pleacă tu dacă vrei! Nu știu în ce fel îl iubesc dar cu siguranță o fac. Altfel aș spune că nu mai știu ce simt pentru el însă îmi cunosc sentimentele. E iubire dar nu de-aceea cum se găsește în zilele noastre, la dozator, pe mărimi, culori și forme sexy.

Nici eu nu șed în drumul porcuțelor, care se înțeleg de altfel minunat. Dimineața, după ce facebook îmi ucide 50% din receptorii serotoninei îmi torn în căniță a doua cafea. Și mă uit la porcușori pentru că mă destind, mă echilibrează. Când Fifi vrea să meargă la ieslea cu fân, astalaltă tocmai se scarpină-n dos, n-o vede, se sperie și se strofolește la roșcată. În fond, igiena intimă e… intimă. Fifi e șocată de comportament, se retrage sub sticluța cu apă și trage de ea, de nervi că nu știe încă să bea. N-a trecut decât un an și estimez că mai trăiesc 3. Kuki vine s-o împace, moment în care Fifi îi trântește în cap recipientul de plastic. Dacă vin brusc înspre ele se sperie amândouă la orice apariție bruscă, Kuki sare din cutie ca șutată și după ce-și revine fuge în spatele canapelei, unde se răhățește instant. Fifi se ascunde lângă iesle în stare de șoc. Apoi ziua decurge normal.

După ce-am adus acasă fifilicile și l-am convins pe Hani că nu-s chiar șoareci,

nici iepuri mici, nici șobolani ci „un fel de veverițe fetițe mici,” a început să fie drăguț cu ele. Câte-o rădăcinoasă, câte un fir de pătrunjel, până s-a îndrăgostit de șoricuțe, deși nu înțelesese nevoia mea de-a lua două. „Sunt animale sociale, le ofer confort psihic. Au nevoie de contact vizual cu alți porcuți.”
Nu s-a menținut o săptămână povestea de iubire dintre Hani și cele două. Dimineața în care mi-am auzit numele strigat ca la o licitație de mașini nemțești, am știut că nu-i de bine. Hani stătea ca turnu din Pisa lângă cușca fetițelor. Dinspre care cinci bucăți de mărimi diferite au făcut contact vizual. Și vocal… cu el.

– Tu spus fetițe, atunci nu fetițe bune, este cinci șoarece acuma.

Mă rog, asta am constatat și eu, cel puțin una nu fusese fetiță bună. Era sâmbătă, oricum, nu cred că ne primea vreun ginecolog. Strigam eu de mirare, striga Hani pentru că nu știa dacă trebuie să le mutăm și unde, strigau nou-născuții de parcă erau sirenele poliției. Porcuții de Guineea se nasc directamente pufoși, urlători, colorați, înfometați, rachete prin talaș, nu alta. Căutam pe internet poze cu organele genitale ale șoarecilor. Probabil de asta am reprimat acele zile în subconștientul meu, nu-mi amintesc foarte bine weekendul respectiv, dar știu că cei trei porcușori s-au născut la termen: aveau plămânii perfect dezvoltați.
Am lăsat porcuțele să crească atât cât să poată fi date altui stăpân și le-am donat, am găsit trei familii adoptive care iubesc animăluțele, au copii, o doamnă chiar avea o fermă cu diverse animale.

Știu că într-o zi o să am din nou perechea mea de cichilici. Dar acum nu. N-aș putea să le suport oarecum în casă…

8 thoughts on “Să facem cunoștință – Fifi și Kuki

  • April 19, 2017 at 10:54 am
    Permalink

    Si Bijou al nostru credeam ca e fata, 1 luma a fost strigat Alma pana la control cand doctorul a ridicat o spranceana si ne a intrebat daca chiar nu i vedem bilutele…ca sunt mari cica :)))

    Reply
    • April 20, 2017 at 2:17 pm
      Permalink

      Dar i-ați ales un nume potrivit in ambele situații. Beauty!

      Reply
  • April 19, 2017 at 5:26 pm
    Permalink

    Paralelă, antiteză, nici nu ştiu cum aş putea clasifica această comparaţie dintre cele două cupluri… (chiar dacă unul dintre ele e format din două ghemotoace de blăniţă).
    Eu cred că motivul pentru care eşti urmărită, nu numai pe FB, ar fi primul dintre cele enumerate de tine.
    Surpriza e… o adevărată surpriză!

    Reply
    • April 20, 2017 at 2:18 pm
      Permalink

      Dana, ai dreptate, am oameni frumoși aici si stiu că majoritatea citesc si revin pentru că se simt bine și poate chiar îmi simt energia care de obicei e pozitivă. În special când scriu, rar sunt animată de ceva ce mă tulbură. Mă pun pe un mute sentimental. Unul benefic.

      Reply
  • April 19, 2017 at 6:11 pm
    Permalink

    Am ras cu pofta deoarece am recunoscut tiparul. Si in comportamentul barbatului, si intr-al animalutelor. Si-ai mei faceau cascadorii si sareau prin usita de deasupra a custii, in ciuda faptului ca teoria spune ca porcusorii nu fac salturi. Sanchi! Cat despre consort, al meu a numit hamsterii sobolani, iar la porcusorii care sunt cat sobolanii le zice veverite, cica seamana cu alea din Alvin. E clar pe cine place mai tare! Iar surpriza cu puii…ce sa zic! Idem si la mine. Sunt sigura ca vei mai avea porcusori. Odata ce l-ai avut pe primul, este dragoste eterna.

    Reply
    • April 20, 2017 at 2:20 pm
      Permalink

      Sărăcuții de ei cum stăteau ei acolo și când aveam câte o zi în care nu băgam în seamă pe nimeni de supărare, nici pe ei. Și mai strigau când treceam prin camera, mă târam și le aduceam ceva papa dar nu-i mângâiam ca altădată. Rea mămică am fost uneori.

      Reply
  • April 19, 2017 at 11:19 pm
    Permalink

    Esti o minune de om; cum vezi tu viata nu o vede nimeni! Ai curaj, umor, o senină încercare de a te lupta cu tot ce ti-ar fi drag si totuși potrivnic. Mereu imi doresc sa fii fericita! Cat despre porcușoare, știu ca-s fericite cu noii stapani. Ieri m-ai coplesit cu destainuirea ta, azi mi-ai picurat duiosie. Multumesc, Hapi!

    Reply
    • April 20, 2017 at 2:21 pm
      Permalink

      Multumesc Adriana!
      Și eu mă bucur și zâmbesc când văd o familie atat de frumoasă și unita ca a ta. Doi oameni tare frumoși sunteti!

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *