Primele zile, voi doi, diagnosticați cu virusul despre care vorbeste toată planeta…

Ce simptome aveați? Ce v-au făcut la spital…?

S-au uitat la noi mirati si ne-au închis într-o camera. Glumesc. Ne luaserăiar sânge apoi am intrat direct pe tratament. Eu inca mai aveam febră, a mai durat o zi poate, Paul și-a revenit. Dar stai, că după ce mi-a trecut febra, mi-a dispărut gustul si mirosul. Nu știi ce ți se întâmplă, nu știi cum se procedează, nu știi ce îți face. Nici nu stiam dacă să le zic, nici nu-mi dădeam seama dacă mi le-am pierdut mai mult… psihic (râde).

Paul are un deo care-mi place si-ntr-o dimineață, când el încă dormea, eu miroseam ușa… că are iz de clor. Apoi m-am dus la Paul să-l miros pe el… Habar nu am dacă ne văd ăstia si prin camera ca la Big Brother, oricum, imaginea cred că era din episoadele cu Harry Potter. Paul s-a speriat si-a sărit în somn, a dat un pic cu capul de perete, da nu-I bubu mare. Cum nu se apropia nimeni de noi si nu intra decat infirmiera… Plus apăsarea aia, parcă liniștea și asteptarea se joacă cu creierul tău.

I-am spus să stea linistit că-s io, da nu s-a dat cu deo… aseară, după dus? Cănu simt pe bluză… A zis că s-a dat sis ă-l las în pace să doarmă că poate trece timpul mai repede. S-a întors pe partea ailaltă, când a ațipit la loc, a intrat infirmiera, tot așa, deghizată, aia i-a fost imaginea cânda deschis ochii. Așa că m-a luat repede-n brațe si-a zis: chiar nu simti mirosul?

Nope.

Vreo doua zile m-a ținut dare ram obsedată, îl tot puneam acum pe paul să mă miroase. Îmi puneam masca să văd dacă nu-mi miroase gura. Mă spălam pe dinți de 10 ori, mestecam un pic pasta, să văd dacă simt mentolul. Făceam dus si fugeam l Paul să-l intreb dacă simte crema parfumata pe care-am pus-o cu mine si el deschidea toate geamurile, că oricum, mai mult cu ele deschise stăm. Două zile a tot auzit @miroase-mă. Mi-a  spus să stau calmă, că nu m-am transformat în dihor sis ă nu mă tot gandesc acolo.

A functionat, a doua zi, am inhalat clorul ca pe Armani…

Intrau medicii la voi? Cum faceti tratamentul?

Nu.

Doar infirmiera, ne mai spunea sa aerisim si vorbea dacă o intrebam ceva.

Avea buton in spate?

J)) Nu stiu. Poate le era mai frică decat noua dar din unghiul meu sigur că mă gândesc că măcar ei au spatiu…

Santem monitorizati pe camere, nu vin doctorii la noi, ne luam singuri parametrii, tensiune saturatie temperatura și le trimitem pe whats up. Întra doar dimineața infirmiera, la amiaza îți aduce masa (prânz, cina, mic dejun) și încă o data sa îți aducă tratamentul tot asa pentru seara, dimineața, prânz. În rest, ești doar tu cu trăirile tale. Și speri sa nu faci febra, sa treci ușor peste asta, sa ți se refacă testarea, și sa ieși negativ sa poți pleca acasă. Nu duci lipsa de prieteni, te suna mereu, vor sa vadă ce faci cum ești, cum o duci. Dar tot singur ești la sfârșitul zilei. Trec greu zilele, ca niciodată, aștepți sa vina seara sa dormi pentru ca știi ca a mai trecut o zi.

Acum sunteti in ziua a noua. Mai esti operațională, cu toată normalitatea acasă?

Cred că nu, dar de simptome am scăpat.

Au trecut  toate simptomele asociate cu covid, psihic nu mai suport sa stau închisă aici. Văd numai acoperișul la clădirea din față, suntem în mansarda. Si din când în când văd câte un bebeluș în clădirea din față și-l mai întrebam pe Paul @ala e un bebeluș?  În rest închiși ca și la zoo. Primim hrana, tratament și odihna. Nu părăsim salonul decât sa mergem la baie. Aroganta zilei 9 de covid un cos mare cu fructe… Nu ma plâng, nu e rău, sunt  recunoscătoare ca am scăpat cu atât, dar de atâta liniștite si gândurilor le e frică să-mi circule prin cap. Poate si sângelui prin vene, ca să nu-mi aducă simptome mimate, ca la studentii care citesc despre boli.

Nu e ceva cu care să mă pot obisnui. Pare că soțul e mai relaxat, se bucura de odihna din plin, el vede întotdeauna partea buna a lucrurilor, este extrem de pozitiv. (eu sper ca edoar optimist acu)

Îmi zice azi :tu îți dai seama cât am economist în astea doua săptămâni? Stam și mâncăm gratis, și ne odihnim. Ce vrei mai mult? Ce vreau??? Aer, soare, afara, câinele sa umble după mine prin curte dând din coada, sa îmi vopsesc parul ca îs căruntă, sa îmi fac unghiile, sa ma pensez și sa mă dau cu ruj. Asta vreau!

Oh, m-ai speriat, am crezut că vrei un copil și Paul iar mă ia peste picior, eu vreau viața aia simplă si faină pe care n-am știut c-o avem!

Dacă tot sunt bine fizic mi-as dori și confortul psihic, că respect orice reguli. Dar nu mai e mult.

Cateva zile si ne testează…

Cum suntem noi doi, exista riscul ca unul sa iasă negativ și sa meargă acasă și celalat sa iasă pozitiv și sa mai  rămână. Și asta ii un gând care nu îmi dă pace.

N-aveți terasa?

Ce terasa??? Geamurile de la mansarda și atat. Nici măcar un paianjen după care să te uiți în cameră… hai că pozitivul meu zice că fac tragedie. Pardon, Optimistul 😛

Orice suma, o ajuta pe Hapi sa ramana demna in fata Justitiei.Multumesc!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *