Primele luni de sarcină

femeie-care-tese-muzeuNu știu cum se manifestă alți hormoni dar parcă ar mei ar scrie ceva.

Și dacă tot am blog personal și nemonetizat, merge (de parcă aș ști cum să-l monetizez).
Mereu merg pe mijloc: mi-e teamă să conduc, să nu o țin și-acolo cu linia continuă. Că dacă ești pe dreapta sau pe stânga, ca începător, poți aluneca prea mult înspre margini. Mijlocul îmi pare bun la toate.
Foarte foarte puțin am citit pe internet experiențe despre sarcină. Totuși, unele mămici par întru totul fericite în această perioadă, altele o trec cu greu. Hormonal, fizic, psihologic. Peste tot însă, există un fel de magie. De fapt cred că toate acestea sunt legate inevitabil de starea eventualului cuplu, de implicarea (sau nu) celor din jur, de susținere, prieteni, job, bani. Mai puțin de o Credință intimă. Care nu are legătură cu vreo religie în general. Eu am nevoie de Credință ca de aer și nu, nu prea merg la biserică, iar când o fac, mă duc în afara slujbelor sau încerc să ajung la o mânăstire. (corectează automat, e mânăstire până la urmă sau mănăstire?)

La puericultură n-am ajuns încă. Am o carte, una valoroasă editată prin anii 90. Sau reeditată. Am învățat puericultură și pediatrie în postliceală cât să depășesc cunoștințele unui cadru mediu. Pentru că așa învățase și diriginta noastră, așa ne pretindea. Practică am făcut prea puțin, stăteam zilnic în spital, ore întregi dar ni se părea amuzantă secția de psihiatrie, internele (la interne puteam recolta pe bandă, părea ceva artistic, nu automat), apoi m-am blocat pe dermatologie cam un an. Mi-a plăcut.

Cartea aceea o citesc încet, când am dispoziție. Cuprinde tot ce trebuie să știu, să rețin corect. Studiat. Apoi o să pot personaliza. Mă tem de gravidele perfecte. Bine, eu mă tem și de copii iar când am văzut ultima dată o barză, am căutat repede numărul doctorului Neamțu de la psihiatrie unu.

Sarcina e o perioadă de reconectare cu mine pentru că fiind mereu într-o relație și prea puțin între relații, n-am avut timp să-mi accept și să-mi recunosc demonii. Este o experiență aproape mistică să am parte de atâtea clipe cu mine însămi, absolut deconectată de un individ de sex masculin. Nu știam câtă nevoie am de asta, părea drastic: Singurătatea. Acum îmi pare rău că am acceptat atâtea compromisuri, doar ca să nu fiu singură. Nu spun că e ușor dar cum să fii vreodată pregătit să trăiești lângă cineva dacă n-ai stat tu cu tine? La bine, la greu, în aparentă izolare, bolnav sau trist, vesel, morocănos. Acum îmi înțeleg unele reacții, frica, anxietățile. Poate că am să le uit într-o zi dar subconștientul nu le va uita. Toate-s analizate și puse-n dosare, nu le-am lăsat să zburde aiurea și nici să dospească.

Uneori plâng din senin și nu îmi dau seama dacă plâng de vreo tristețe anume sau din simplă sensibilitate, ori îngrijorare? Pricep acum că-s mamifer, devin pufoasă, mă dor sânii, burtica se rotunjește fix de sub ei, am făcut prima bătătură din viața mea și coloana cervicală pârâie ca gheața pe lac după câteva ore la birou.

Merg cu strangere de inimă pe la diferite teste, consultații, mă simt bine doar în preajma medicului meu în care am încredere. Brusc, a merge la (alt) medic sau laborator a devenit ceva foarte intim și am nevoie de suport moral. În condițiile în care înainte nu mă deranja absolut deloc să fiu o simplă pacientă, un număr.

Mă simt vinovată când mă îngrijorez și inevitabil o fac, multe aspecte din viața mea sunt departe de-a fi clare sau aproape de normalitatea pe care societatea o cere. Vinovată că-i predau aceste stări ființei neajutorate care plutește deasupra vezicii mele…

Apropo de Micuță, excelează în a-mi sugativa probabil calciul, am făcut cunoștință cu minunații cârcei care execută pârghii în picioarele mele, la miez de noapte. Apoi, am impresia că nu trag aerul doar în plămâni ci și-n abdomen, altfel, nici când aveam pântecăraie de la vișinele din grădina bunicii nu înduram așa un trafic și-o bolboroseală intestinală.

Evit să vorbesc cu cei care nu mă cunosc îndeaproape. Mi s-au dat sfaturi și despre rolul pe care l-ar juca inițialele numelui copilului, dar preferata mea e aia cu: îmbracă-te bine să nu-ți fie frig. De parcă mie-mi place să mi se facă pielea de crocodil și să mă jeneze toate etichetele prost decupate din cele trei bluze de bumbac. Să transpir toată până ajung la mall (mă plimb zilnic până în mall, magazinul meu preferat e cel cu 12 toalete) și odată intrată, să mă simt extenuată de căldură, haine multe și dacă-s multe, le simt automat incomode.

Tot cumpăr colanți. Crește burtica, mai e și meteorismul (nu, nu vine din Grecia), mă strâng toate. Mă împachetez ca pe un salam, trag ciorapii mai sus, parcă presează, doar n-oi presa bebele, îi trag sub burtică, mă irită și-ntr-un final coboară. Pe când să mă bucur c-am și eu fund vizibil, mă strâng toate și nu mai văd în oglindă posterior de J. Lo ci Eroarea lu Geo Bogza.

Mă feresc de grupulețe și de sfaturile necunoscuților pentru că mă tem că grijile mele altele or fi: să nu uit bebele în mașina prietenei mele, să nu ard grisul, să nu vomăm amândouă deodată pe sensibilitățile celor din jur, să-mi amintesc cum o mulgeam pe Joiana și să fac neapărat câte-o poezie pentru utilitatea fiecărei invenții care-o să ne ușureze existența și buzunarul.

Deja am cinci modele masculine pe care vreau să le cunoască pentru că-s oameni buni și frumoși, caractere alese și-i iubesc. Mă bucur că doar acolo pe la un an spun copilașii TA TA, până atunci văd eu cum o dreg, să nu semene cu mine. Că la noi fu ditamai scandalu, spuneam tata funcționarului de la poștă, portarului de la fabrica în care lucra mama și vreo doi vecini îmi mai păreau cu moacă de tata. Lu taica-meu nu-i spuneam că-l vedeam des și n-apucam să silabisesc, mă lua cu lugu lugu, zambea cu juma de gură și se uita ciudat la mine, eram cât un bostan în ajun de halloween și nu semănam cu nimeni din familie. Cine se juca un minuțel cu mine devenea brusc Tata.

Am spus, burta începe să crească de sub sâni iar sutiene pot căuta juma de zi. Dacă îmi încap gherilele, mă strânge breteaua și-n a treia poziție de închidere. Alatăieri la Jolidon, m-a întrebat merchandisera dacă doresc unul cu balene sub cupe. Mi-a stricat toată ziua pentru că eu mă simt pește în continuare.

Din păcate, urinatul des nu se datorează sarcinii ci unei infecții urinare pe care o tratez bând mai multă apă și evident… urinând și mai des!

Am de gând să mă responsabili… trebuie să închei, am ars pâinea pe care voiam s-o prăjesc.
Iar colindele lu Bănică, melancoliile acelea și bradul și sclipiciul și copiii care-l așteaptă pe Moș și El care-o așteaptă pe Iubita să taie porcu, mă întristează, zău așa! Da, deja i-am auzit repertoriul pentru concerte. Evident, în mall, la toaletă!

Și mă mai deranjează perfecții de pe feisbuc. Că perfecții de pe feisbuc sunt inflamați de ceea ce scriu alții pe pereții personali, numa zacusca și fasolea și pisica și copilul lor și amantu și bobu de cafea sheruit, numa alea-s bune!

13 thoughts on “Primele luni de sarcină

  • December 2, 2016 at 10:25 am
    Permalink

    ce frumoasă te văd eu dincolo de cuvintele astea! 🙂
    cu tot cu cârcei, să știi.

    Reply
  • December 2, 2016 at 11:17 am
    Permalink

    Sa fie intr-un ceas bun! Ma bucur ca scrii in continuare si cu umor! E minunat sa pregatesti o noua viata – desi se poate sa realizezi mult mai tarziu acest lucru 🙂 – natura isi urmeaza linistita cursul. 🙂 Be blessed!

    Reply
  • December 2, 2016 at 11:30 am
    Permalink

    Sarcina usoara in continuare! Ia-o cum vine, solutii banale, solutii simple, corpul stie sa iti zica. Enjoy the moment, zic.
    La crampe cica era magneziu, asa ca dr a zis sa mananc nuci. Nu imi placeau, nu imi plac 😀 am supravietuit cu regula trasului de degete si impinsul calcaiului si asteptat sa scad din greutate 😀 .

    Aia cu imbracatul bine o avui si eu, in luna a 9a (de fapt era sapt. 42 deci putem zice ca eram in luna a 10?? 😀 ) – peste 20 gr afara ca in mai si eu cu tricou cu maneca scurta si o baba ma opreste pe strada sa imi zica sa ma imbrac ca raceste copilul (nenascut, zic). M-am uitat la ea: avea si plover si haina de piele. Ce sa zic, m-a busit rasul, si am notat asta sa ma rad cu drag de ea si peste ani, ca acum.

    Reply
  • December 2, 2016 at 11:36 am
    Permalink

    Eu asa zen am fost toata sarcina si am ras mult mult, ramaneam fara aer. Burtica mi-a fost draga si mi-s dragi toate burticile care le vad 😉 treci la bustiere ca-s mai ok, oricum e iarna si nu se vede de sub pulover 😉
    Griji toate avem dar sunt constructive 😉
    Din postare inteleg ca o sa purtati buline nu dungi 😉 Happy Hapi!

    Reply
  • December 2, 2016 at 12:56 pm
    Permalink

    1. si io am facut infectie urinara, dar mai pe la final, prin luna a 8-a, cred. Ma miram sa faci pisu atat de des la inceput de sarcina. Nicio problema, se vindeca. Si vei face pisu in draci dupa aia, cand burtoiu va apasa vezica 😀

    2. am avut 3 saptamani de greturi. M-am simtit ca naiba, dar a fost totusi OK. Dupa aia parca eram pe droguri bune, atat de zen eram. Si mancam cam de 2 ori cat barbata-miu.

    3. deci ai fata. MISTO DE TOT. SI io am dorit fata, glumeam ca, daca e baiat, il dau la schimb. Acu’ e drept ca l-as fi iubit si pe el nespus, ca asa e mamele.

    Nu te stresa cu sentimentele si plansul. Esti intr-un rollercoaster hormonal, deci e normal. Conteaza sa fiti voi doua sanatoase, totul se rezolva in rest

    Reply
  • December 2, 2016 at 1:16 pm
    Permalink

    Prima sarcina si inclusiv nasterea au fost divine. Da, m-am simtit frumoasa si usoara chiar la 40 de saptamani cand mai aveam putin si nasteam. La a doua? Inca refuz sa ma uit la pozele in care zici ca eram balena ucigasa, iar despre nastere nimic de bine.
    Acum ca tot vorbesti de grupuri…eu am stat pe ele de cand a aratat testul doua liniute, rau am facut! O mie de griji in plus pentru ca vezi tot felul de cazuri. Te imbratisez cu drag si as face ceva sa dispara carceii aia, dar zau ca nu stiu cum…si eu am dus lupte grele cu ei!

    Reply
  • December 2, 2016 at 1:37 pm
    Permalink

    Care fericire?! Mie mi-a fost rau non-stop aproape noua luni, desi doctorita se jurase ca imi trece dupa a patra. Parca aveam un alien in mine. Ma sculam dimineata cu greturi si asa o tineam toata ziua, incercam sa atipesc dupa-amiaza in fund, pe canapea, ca sa nu ma apuce si mai rau. Si cand te gandesti ca unele nici nu-si dau seama ca sunt insarcinate! Nu lasa problema cu calciul sa ia amploare, poti sa iei calciu lactic din acela simplu, ieftin, este cel mai aproape de forma naturala si nu prezinta riscuri de avort, trebuie sa-ti recomande doctorul tau cat sa iei. Si sa urmezi neaparat tratament pentru infectia urinara, tot dat de doctor, evident, ca si aici sunt tot felul de riscuri. Zile senine sa ai!

    Reply
  • December 2, 2016 at 1:39 pm
    Permalink

    Felicitari! Nu stiam ca esti insarcinata, am citit de doua ori articolul sa ma asigur ca nu interpretez gresit sau imi scapa ceva. Sarcina usoara si nu iti fa griji fiindca e doar o etapa apoi vei reveni la normal si vei scapa de carcei, oboseala, dureri, urinat etc :)) Bucura-te de perioada asta si fa-ti multe poze, trece asa repede ….

    Reply
  • December 2, 2016 at 7:19 pm
    Permalink

    e buna perioada asta de conectare la tine insăți. e chiar necesara. oricum, si daca ai o armata de sustinatori alaturi, tot ce iti doresti in sarcina e sa fii bine tu cu tine in primul rand.
    cartile vechi au multe puncte bune. eu la dante asa am procedat: cartea mama si copilul langa pat si am parcurs astfel zi dupa zi si luna dupa luna. am mai adaugat si informatiile noi, descoperirile de ultima ora, am combinat, mi am ascultat si copilul si uite ca am ajuns sanatosi la 8 ani. perfectiunea de pe net e doar de net. de asta tot scriu eu in ultima vreme si despre imperfectiunea perfectiunii pe blog :))).
    visele sunt nebune in perioada sarcinii. ciudate. visam ca imi uit copilul , ca l pierd, cate si mai cate. e normal. si acum mi se intampla sa am momente in care uit ca am doi copii. for real, nu in vis :))).
    tot cce experimentezi acum e normal, oricat de ciudat ar parea. sa notezi, sa tifaci poze, sa ti iubesti chiar si starea de rau.

    Reply
  • December 3, 2016 at 12:44 am
    Permalink

    Eu acum am aterizat aici și sunt uluită. Într-o vreme eram conecată prin fb cu tine, dar acum am rămas în urmă.
    Chiar ești însărcinată?! Ce întrebare tâmpită!
    Vă doresc tot binele pe care puteți să-l duceți! Altceva nu știu ce să-ți spun. Mă bucur pentru tine și cred că vei fi o mamă grozavă!

    Reply
  • December 3, 2016 at 10:58 am
    Permalink

    Îți doresc sarcină ușoară și sănătate deplină ție și bebelușului! Îmi place că îți păstrezi intact simțul umorului. ☺

    Reply
  • December 3, 2016 at 12:26 pm
    Permalink

    Eu am fost intr o bula de fericire…cumva.Am avut si eu temeri,insa nu le.am lasat sa treaca pragul.Insa plangeam de la te miri ce,pe la 7 luni,urcam niste scari si s.a oprit o doamna sa ma ajute,iar eu am inceput sa plang ca sunt grasa 😅
    Sa.ti dregi glasul,o sa ai dr cantat!
    Te pup cu drag si sanatate multa!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *