Prea bătrână pentru el, prea multă durere pentru tine

laba gâștiiEști frumoasă. Nu te-ai menținut frumoasă până la 35-40 pentru el, ai făcut-o pentru tine, cum ai putut tu. Ai vrut, poate ai vrut botox, poate hialuronic, poate n-ai chef să ții laba gâștii dacă te-a dăruit natura cu ea chiar de ziua ta! Gata, o ștergi, strangi bani pentru asta dar ești chiar fericită!

Ești elegantă. Sigur, ești foarte pricepută la ceva. Ba chiar ești atât de open minded…

Poate nu te-ai căsătorit. N-ai vrut nici copii. Poate i-ai vrut dar n-au venit. Da, ești altfel, dar tot frumoasă te simți. Cineva scria, duios, într-o revistă online că se simte frumoasă când e iubită. Eu mă simt tot timpul. La naiba, cred că sunt stricată p-undeva, mă cred chiar frumoasă, mereu! Știu că un bărbat nu mă va iubi cu fluturi o viață. Știu că doi prieteni mă iubesc. Știu că mă iubește familia, așa, mai cu steaua-n frunte, cum m-am născut, nu cu ea fugărindu-mă-n noroace.

Poate ești chiar mai frumușică decât el? Mai pricepută la ceva? Mai sinceră? Tu-ți torni cenușă în cap iar el mir când ați greșit?

Știi sigur că nu vă veți despărți niciodată chiar dacă s-au întâmplat multe.

L-a durut când a aflat că l-ai trădat? O da, ai făcut sex, ai băut alcool, ai dansat pe masă. 5 săptămâni ai stat cu lacrimile cât bulbucu de la ceternă, că nu voia să pleci dar nici să uiți ce-ai făcut.

Te-a durut când te-a faultat și-a mărturisit împotriva ta un neadevăr? Da, era să leșini, dar când a angajat 2 oameni și tu voiai să lucrezi în continuare? Ți-ai și trântit programarea la esteticianul preferat. Sau ai cules flori. Amant nu ți-a ieșit în cale.

Au durut astea? Trădările, amorurile străine? Daaaa, da câte ai făcut și tuuuu și n-ai zis la nimeni…

Când îți va spune indirect că ai devenit prea bătrână pentru el, tu să pleci capul. Ce ți-ar aduce un scandal? O iubește deja pe cea foarte tânără. Tu-ai iubit mai mult în viața asta și mai superficial, știi că va trece și vrei să rămâi.

Eu știu cum să-l iert pe bărbatul care s-a culcat cu alta.

Tu ai știi cum să-l accepți pe bărbatul care te face să te simți TRECUTĂ?

Uită-te în oglindă, ești frumoasă. Nu, nu pune la suflet ce scriu eu crezând că asta simt, eu scriu pentru voi, nu pentru mine.

Să nu cumva să veniți cu ideea că nu suport faptul că voi îmbătrâni. Să nu cumva să le permiteți bărbaților voștri să vă facă să vă simțiți așa!

Culcă-te cu cine vrei! Îți garantez că te iert. Dar dacă tu bărbatule mă vei face să mă simt bătrână pentru că-ți place o fată, vei căuta prin lunile ce vor veni rețeta din care-a făcut Dumnezeu femeia frumoasă și nebună de lângă tine.

Tu nu știi. Dar fluturii vor zbura. Și-atunci e scrâșnirea dinților. Și-atunci voi fi uitat să iert. Și atunci voi rămâne dar mă vei vedea atât de rar… mă vei citi și nu vei înțelege. Voi scrie pentru alții, mereu. Voi deveni feministă. Mai acră și mai rea NU.

Voi aștepta să îmbătrânim toți!

P.S Urmează un articol despre hialuronic. Toți trecem numai că pe altundeva, prin alt loc!

10 thoughts on “Prea bătrână pentru el, prea multă durere pentru tine

  • May 17, 2016 at 10:35 pm
    Permalink

    Tu spui 35-40? Pai joaca serioasa dupa 45 incepe. Pana atunci nu e decat cancan. Stai sa vezi.

    Reply
    • May 17, 2016 at 10:40 pm
      Permalink

      Asta voiam, să se spună, să se știe! Că feminism, că puritane, născătoare…
      Tu știi mai bine Adela, ești în Barcelona de… mulți ani, acolo dacă o epatează nenea pe una de 59, a doua zi aia-si trage amant.
      Du-te domle, dar când ești acasă, omul care mă respectă să fii!
      Nu și în România…
      Ei, m-oi muta odată 🙂

      Reply
  • May 18, 2016 at 6:42 am
    Permalink

    Asta se intampla atunci când il cocolosesti, când nu prea ii iesi din cuvant, când ai o INCREDERE maaaare in el, când prietenii iti spun ca nu e asa cum il vezi tu sau cum ai vrea sa fie. Tu te uiti in oglinda si vezi ca trece vremea dar el nu vrea sa i se aminteasca asta si pentru a-si testa masculinitatea dupa 50 de ani o vrea pe EA intre 20 si cel mult 25 neaparat de varsta copiilor lui. Sa nu se supere EI pe mine dar asta am observat la EI …si nu numai eu! O privire galesa de la o EA de 20 de ani il topeste!

    Reply
    • May 18, 2016 at 7:35 pm
      Permalink

      Asta se întâmpla aproape tuturor măcar odată în viață. Cred.

      Reply
  • May 18, 2016 at 7:34 pm
    Permalink

    Copilu, te-am băgat în… spam.
    Din cauza linkului pe care nu am niciun chef să-l verific.
    Se descurcă muierile, că-s deștepte cele care au timp să mai citească diverse. Anorgasmicele să-și mobileze casa.

    Reply
    • May 23, 2016 at 3:47 pm
      Permalink

      Auch.
      Nouă două vorba aia, biiiine 🙂 Tare-aș vrea o vecină ca tine!

      Reply
  • May 19, 2016 at 8:56 pm
    Permalink

    Sa-ti spun drept al meu mai scapa cate o aluzie despre varsta mea, dar nu se incumeta sa o zica pe fata. Numai ca eu ma orientez dupa cum se uita aia mai in varsta decat mine la…mine. Asta e tot spilul ca sa-ti mentii moralul ridicat, nu sa te framanti ca nu mai au ochi pentru tine aia de 20 de ani. Oricum, se zice ca femeia dupa 40 se simte implinita, asa ca mai ai de experimentat pana atunci.

    Reply
    • May 23, 2016 at 3:46 pm
      Permalink

      Dacă n-o să am fosrte mulți peri albi la 40 și dacă mă ține Domnu (nu ăsta din casă) o să fiu împlinită 😛

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *