Pe cine iubești tu cel mai mult?

castelE o întrebare pe care ne-o puneau părinții când eram mici. În general. Poate că dintr-un elan. Dintr-o nevoie a confirmării sau pentru că nu știau să întrebe altceva, ca să arate rudelor ce precoce suntem. Astăzi s-ar supăra multe femei inseminate să spui că pui așa o întrebare, și ar da repede un search după manipularea copilului.

Cine e sufletul tău pereche?

În mod normal nu dau detalii despre preocupări mai intime, de corazon, cu-atât mai mult despre ale altora dar m-a învățat cineva că uneori nu e bine să explici prea multe cititorului, cine vrea să priceapă, pricepe. Cine nu, va interpreta oricum, după experiența sa ori  conform  principiilor care-l locuiesc și care au rezultat nu neapărat din experiență de viață, ci din vrafuri de informații venite pe calea simțurilor. Din cele care nu trebuie rumegate mult: am auzit, am simțit, mirosea a alcool, se comporta ca și cum…

Detaliu intim nu înseamnă ce-am simțit când m-am epilat cu zahăr, dați un search, asta s-ar putea să vă plictisească. Mi-am zis s-o scriu, că-n ritmul în care mă mișc pe-un anumit proiect, se va muta Moscova la Raqqa,  și-atunci să-mi imortalizez gândul. Că dacă n-am mai avea internet și toate astea, unde ne mai ținem memoria pe care-o pusem pe bloguri? Înainte măcar eram pe blocuri, la bronzat, mai vedea omu serios un petec de piele, acum jumate suntem online live și online broadcast din când în când, pe stradă.

Ca să te scufunzi spre un coral sau o simplă stâncă trebuie suportată o presiune. Nu e plăcută. Țin minte că unul dintre medicii mei mi-a spus că nu o să mai pot face scuba diving toată viața. Am râs, oricum nu făcusem decât snorkeling, că mă pișca un soi de teamă și-n plus începuse revoluția în Egipt.

Zilele sau săptămânile trecute, ce importanță ar avea, stăteam cu cel mai bun prieten și povesteam în timp ce Hani făcea nu știu ce ceai. Și râdeam că ne adusesem aminte de o bazaconie făcută de mine, în mijlocul căreia, am avut un singur suporter, pe el, pe Mihai.

Știam de mutarea lui, de ceva vreme, nu e o dată, nu sunt luni, poate ani, poate nu ne suportă vremea atâta pe vreunul, mă rog, el vrea să plece cu familia. Și după ce iese din casă, Hani, știind prin câte am trecut noi așa, bolnavi de viață și fără necesitatea vreunui eros de când el s-a consumat și i-am făcut pomeni cu colaci și toate cele, liberi de alte obligații ce ne-ar privi, mă întreabă:

– Păi și ce faci dacă pleacă Mihai?

Pleacă evident cu familia iar eu sunt evident cu Hani, ca să nu fie dubii. Nu știu ce l-a făcut să pună întrebarea asta, poate și pentru că întâlnirile noastre îmi aduc o reală bucurie. Iar Mihai a fost primul și singurul medic care-a reușit să-i explice de ce o anumită afecțiune nu poate fi tratată altfel decât  cu medicamente. Și  primul om pe care l-a crezut când i-a explicat cu date și aproape desene, de ce eu par o ființă dificilă, de fapt sunt cam ca Maica Teresa, ceva gen, scuzați blasfemia. Și la final întotdeauna adăuga deschizându-și larg brațele a sinceritate: Pricepi? Și-l bătea pe umăr, râzând cu dinții lui lați și pentru care l-am certat de mai multe ori că nu-i albește.

– A… nu știu, cred c-aș muri, am răspuns eu. Da… nu-mi imaginez.

Îmi dădeam cu lac pe unghii. A venit după câteva minute iar și mi-a spus că nu-i frumos cum i-am răspuns.

Am înțeles atunci ideea, i-am dat dreptate. Am adăugat că avem noi o concepție de suflet pereche, de dinainte să citim orice prostii pe www, căci nu îl știam folosi încă. Cum adică suflet pereche?

Păi… când nu mai crede nimeni în tine, nu mai ai nimic și se duc minim doi Cicero ai Romei antice și-i spun omului de lângă tine: asta nu valorează nimic.

El pune scalpelul jos și le spune ălor mari: voi v-ați tâmpit? Păi eu garantez pentru ea! Cu orice. Vă înșelați amarnic!

Când dai drumul Erosului de obicei rămâne durere, apoi uitare, apoi nimic sau o vagă prietenie. Sau ceva, pe viață.

“Uite, Hani, un suflet pereche e acela pentru care m-aș face părtaș la crima lui. Știind că pe mine mă închide într-o aripă și pe el în alta.”

– Dar ar ucide?

-Nu, nu. Și râd. E o figură de stil, sunt oameni pentru care, măcar declarativ, faci orice. C-așa i-a rânduit natura în viața ta și așa-i ține. Le păstrezi și tu cele mai mari secrete și le știu pe ale tale. Și ați trecut prin atâtea că nu îți imaginezi viața asta fără ei.

– Păi e ca și cel mai bun prieten, acela nu ar trebui să fiu eu?

(… cum explică și cum simte fiecare, iată din păcate două mari diferențe între parteneri, nimeni nu vrea să audă că nu-i ești tu temelia, desăvârșirea și scopul din viața asta, că poate la acestea participă 10 suflete, dar o rețea care nu duce pân la pragul casei e adesea asimilată cu lipsa Dragostei și eventual cu infidelitatea )

– Totuși de ce e sufletul tău pereche?

N-am mai știu ce să-i spun și mi-a venit așa deodată:

– Pentru că Mihai nu e sigur că-n lumea asta putem măsura existența lui Dumnezeu decât prin aceea că există o formă superioară a iubirii, la care nu avem acces. El crede în mine, nu în altceva. Asta îmi dă foarte multă putere și când realitatea mă termină.

– Eu cred că ții minte c-a fost singurul care te-a sprijinit și când nu meritai, îmi replică el oarecum necăjit.

– Așa e. Dar poate Dumnezeu s-a gândit că răului ce-l vezi tu nu i se cuvine pedeapsa de-a nu fi susținută de nimeni. Și atunci a trimis pe altcineva, pentru că noi știm clar, tu ai spus: eu nu te voi susține în lucruri pe care le consider greșite. Și e dreptul tău. Dar el nu mi-a dat energie să fac lucruri rele ci să trec peste ele și să încerc să-mi autodepășesc puterile. Doar știi că-s slabă. La mine nu merge cu: nu ești slabă. Sunt niște tactici, la fiecare. Și-apoi răul de care zici nu l-am făcut de bine ce-mi era. Mihai a trecut prin asta. Tu ai credința puternică în Dumnezeu-Allah, oarecum oarbă. Noi credem dar poate superficial, nu știm cum altfel decât sprijinindu-ne unul pe altul.

Hani n-a mai zis nimic.

Dar nu pe mine mă iubești cel mai mult? Altfel decât la 15-20 de ani

Cam la o astfel de întrebare s-a oprit mama, nu știu cum și de la ce discuție, am ajuns noi să aproape filosofăm. La câteva zile după vizita lui Mihai și povestea despre eventuala plecare.

– Normal că te iubesc, cum altfel, doar n-am copii, pe cine să iubesc mai mult decât pe mama mea? Zâmbind, nu mai știu ce făceam, aranjam niște chestii într-o plasă.

– Pai și… eu n-aș face orice pentru tine?

M-am uitat foarte sigură la ea, evident c-ai face:

– Dar dacă aș cădea în ocean acum, Mihai ar fi singurul care ar sări după mine.

– Adică eu n-aș sări?

Am râs exploziv. Nu știu dacă am supărat sau nu pe câțiva dintre dragii mei, eu cred că doar i-am pus puțin pe gânduri.

Ba sigur că ai sări mama. Și ne-am îneca amândouă! Am spus de Mihai pentru că el m-ar scoate la suprafață cu prețul de-a se duce la fund. Adică eu pot fi aici pentru tine, pentru Hani, pentru că el există și în toți anii ăștia nu m-a damnat. Niciodată. Ăsta e foarte mare lucru!

Nu am cum să-ți explic chestiile astea, trebuie să le fi trăit odată ca să înțelegi…

am grăit eu foarte plină de importanță. Că-mi puteau trece prin minte toate momentele vieții lipsite de mari virtuți, dar cu câte un om care-a fost acolo cât să spună, încântat sau nu, bine, hai că trecem și de asta și-om mai vedea, tu nu te agita atât că nimic nu merită stresul, mai ales pe măsură ce îmbătrânim. Auzi știi că X a primit postul…?

Și-apoi m-am gândit că poate nu-i suflet pereche acela fără de care ziceam acum 10-12 ani că nu pot trăi.

Ci acela fără de care simt că nu vreau să trăiesc. Fără să am vreodată gânduri sinucigașe și boli destabilizatoare, fără să-l văd neapărat des, fără să ne povestim tare multe când nu se poate povesti. Că deja știm care-au fost infecțiile și greșelile de la sutură și puroiul și totuși, bucurie mare simțim când stăm împreună la masă.

 

 

3 thoughts on “Pe cine iubești tu cel mai mult?

  • March 16, 2016 at 7:21 pm
    Permalink

    Sufletul meu pereche?…habar n-am pe unde haladuie!

    Reply
    • March 22, 2016 at 10:30 pm
      Permalink

      Eu îl am, mulțumesc lui Dumnezeu!
      În mine nu am încredere decât puțină. În el, da.
      Și repet cu toată sinceritatea: nu există absolut deloc o dragoste erotică.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *