Păstorul bolnav și oile lui

om asteptandSunt într-o sală de așteptare în clinică. Lângă mine, o femeie în jur la 60 dar mai îmbătrânită. De viață, necazuri, poate boli. Un scaun liber și apoi un bărbat îndesat, la 1, 70, cu umeri de zdrahon, îmbrăcat c-o jacheta din fâș gros. Pare ca așteaptă pe cineva important pentru el. Bărbatul nu avea mai mult de patruzeci și de ani dar și el părea mai în vârstă. Copleșit de griji, ca oamenii de la țară care muncesc precum soldații. Îngrijit omul. Îl auzisem adineauri că-i vorbea unui infirmier despre ciobanul lui și despre cantitățile mari de alcool care-l doborâseră. Și tutunul. Pe cioban. Mi-am văzut de-ale mele, privitul pe geam, răsfoitul pliantelor.

Intră în sala de așteptare un alt infirmier. La brațul lui, bărbatul lungan și slăbănog despre care bănuiesc că vine din OP, se ține chiar bine. Cămașa de la pijama e descheiată, i se vede pieptul costeliv, mânecile-i sunt suflecate, nu numai brațul lui pare legat de infirmier. Din branula, firul subțire duce înspre perfuzia pe care-o poartă cu grijă infirmierul. Ăsta-i al meu. Zdrahonul îngrijorat se duce spre el, ești bine, da sunt bine, costelivul râde oarecum amețit. Numai că nu ieșeau cuvintele, poate mi le-am imaginat după bucuria din ochii bărbatului cu traheostomă. E taică-su, clar, mintea cere explicații când stai și observi.

Femeia pleacă de langa mine, slăbănogul e dus în salon cu grijă. Vez de treabă. Se întoarce de 2-3 ori. Tot vesel. Vesel și băiatu când îl vede. Vorbesc ca prin Ardeal. Infirmierul și ăl mai tânăr că operatul nu mai poate grăi.
Numai după ce apare medicul care l-a operat, fețele ălor doi se schimbă-n zâmbet. Operatul ascultă așa tranchilizat cum e și merge cu o asistentă la patul lui. Medicul l-a atins usor pe umăr și i-a spus că se ține bine și că a scăpat. Apartinătorul mai să-l îmbrățiseze pe doctor. Ați scos-o?

Medicul surâde aprobator. Om mic și om mare își dau mâna: pe toată, stai liniștit.

Acum aștept hartiile, zice apartinătorul, vă mulțumesc domnule doctor.

Lumea dispare (nu toată) și mă apropii de zdrahon. Rotund la chip, cu ochii ușor umflați, cearcăne de oboseală, cu riduri multe și aspre, barbierit. Nu vă supărați, e tatăl dv? Iertați-mă dacă… mă bâlbâi.

Omul se uită la mine de parcă n-am vorbit de ieri și-mi răspunde cu naturalețe. Adică strigă puțin, așa, ca din poartă înspre marginea drumului. Pare fericit, poate de-aia:

– E ciobanu oilor mele de-o viață doamnă, o viață de om simt acuma. Că era să se termine. Copilul ăsta (sic!) a fost abandonat de ani de zile, e de varsta mea, l-am găsit pe-un câmp, grijea de niște animale. Nici n-a știut să0mi spună cine-i mumă-sa și tat-su, nici unde-a stat în afară de coliba lui. Mânca numa paine și bea, da a băut mult.

– E de vîrsta matale, declar uimită.

– E, da l-a distrus băutura. De-aia suntem aici. Da io cioban și om mai bland ca el n-am văzut și-s cioban la randu meu! Ăsta nu mi-o pierdut o oaie, domniță. Nici nu vorbea bine, nici carte nu știe da de când l-am luat la mine nu l-am mai lăsat. Și iacă, 10 ani au trecut. N-are nimic doamnă, nu știu nicio rudă, are un frate, da ăla n-a vrut s-audă de el. A mai grijit animale și la alții numa pentru mancare da… Acum bărbatul încearcă să facă ceva să nu-i dea lacrimile, se caută-n buzunare, se uită pe tavan. Eu stau ca împăiată.

– Și v-ați adus ciobanul care nu are pe nimeni, la operație…

– Păi ce să fac domniță? Acum îi picură o lacrimă și cu pumnii stranși își apasă ochii ca si cum ar vrea să le îndese înapoi. N-are bani, n-are pă nime, pă mine mă are. Murea acolo, l-am dus pe cheltuiala mea la cateva spitale. Nimeni nu l-a primit. Că nu-i bolnav, că bea. Da io-l cunosc de 10 ani ș tăt bea și-acum tușea și se topea ca său… Domnu doctor l-a operat că dacă nu, murea, păi cum să-l las când am văzut io cu ochii mei că abia mai stă viața-n el! da oile nu mi le lăsa din ochi si tot mai mult tăcea. Acu… voia lui Dumnezo. Că n-a mai vorbi și nu mai poate fuma, nu mai poate avea grijă de oi o vreme că trebe tratament și țânut acasa.

– Și…

– Și-l tân doamnă că nu știm ce ne dă Dumnezo! Om să am încredere ca-n el nu mai găsăști la noi! Dacă nime n-a mai vrut să știe de el, apăi oi face cumva și l-oi îngriji cu nevasta. Poate s-a întoarce la oi, că el a zâs că să nu-l aduc la nici un spital că la oi vre să moară. Da dacă nici-o oaie n-am pierdut si n-a murit din cauza lui atația ani, cum să-mi las io ciobanu? Vedeț că s-a putut face bine? Așa băutor l-au primit și ca p-un om l-au trata aicea că el săracu vorbea în limba lui și cu oile mele cum vorbea cu oamenii care-i mai dădeau binețe.

Asistenta vine cu niște rețete și i le dă: trebuie să faca tratamentul. Acum doarme că altfel e agitat.

Protectorul păstorului le ia cu bucurie si aprobă: da, da, e agitat că de-aia nu ne-a luat nimeni că nu-l pot țâne dacă a băut atata, d-apoi cine eram io să-i iau bucuria asta a lui, că și mancare-i duceam zilnic. Da dacă nu-i dădeam și de băut nu putea să se scoale-n ultimele zile. Io știu că nu trebuia să-i dau, da parcă era nebun și uite-l acuma. Cu gaura aia la gât da io nu l-am văzut să zambească și să fie așe viguros, nu-ș ce i-ați dat. Apoi măcar n-a mai fuma cu gaura aia, nu? Că doară unde i-a mere fumu, în stomac? Asistenta râde. Nu, n-o să mai fumeze.

– Mă duc să-i iau medicamentele, vin repede.

Îi întind mâna, barbateste.
– Dumnezeu să vă binecuvânteze. Nu cunosc nici un om care să-i fi purtat așa grijă unui lucrător.
Zdrahonul se uită rusinat oarecum spre linoleumul verzui:

– Apoi doamnă, puteam să fiu eu în locu lui. Ce să fi făcut, să-l fi lăsat pe câmp, pe stradă, în plata Domnului? Mă ferească Sfântu, nu zâc că-i ușor d-apoi niciodată nu m-am gândit să renunț la el, că doară-i Om.

 

Am vrut să păstrez povestioara pentru partea a doua a interviului cu Dr Albu  dar nu am avut timp să editez și până atunci vă mai scriu de unele vesele. Sper. Însă povestea asta mi-a rămas în minte. Si dacă nu se apropiau Sărbători, Omul acela cu jacheta de fâș era tot acolo, cu ciobanul lui. Să fim mai buni…când? Când ne spune inima.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *