Pălăria fatală – film românesc în regia lui Adrian Munteanu

Când m-a invitat Adrian Munteanu să vizionez filmul regizat și produs de el, am fost uimită: știam că mai scrie, că are preocupări literare, nu e doar „patronul lanțuluinuștiucare“.

Dar un film? Eu nu fusesem nici la Tiff, Adi știa că sunt destul de directă (dar foarte atentă) mă mai stropșesc pe FB sau în comentarii dar când e vorba de o discuție, opinie cât de cât obiectivă între amici, mă raportez cu maximul de respect și seriozitate. Plus umor neapărat. Dacă văd că supăr, n-am nicio treabă, mă uit la unghii, laud niște tablouri pe pereți și „discutăm altădată”. Cred că rămân obiectivă și relativ fidelă în opinii tocmai pentru că nu amestec și nu compar mere cu pere: nu-mi place un personaj care joacă în film? Ignor. Sunt colțuri din care pot vedea întruchiparea scenei respective, ce aș avea eu cu personajul?

Cu Adi, mai vorbeam mult și deodată așa că a fost foarte bine c-au mai fost și alți invitați și-am văzut filmul într-o după-amiază pe unul dintre ecranele de la Janis. Norocul lui cu invitații, c-altfel, firi destul de explozive la nevoie 🙂 aș fi comentat cel puțin în primele 20 de minute, când domnul regizor (felicitări și să fie calea spre un început bun și succes) se agita inutil iar eu aveam impresia că din cauza lui nu pot pricepe primele legături între personaje.
Lui nu-i convenea ba calitatea la care-l vizionam (schimba oareșce la programe, până i-a fost pe plac), ba sonorul, ba mai apoi (imposibil să n-ai o anumită nervozitate, ar fi trebuit filmat că-și joacă excelent propriul rol, asta i-am spus-o) îl deranja chiar și măsuța relativ instabilă unde tronau niște cești pline cu capucino, apă minerală și ce mai ceruseră ceilalți.
Când am auzit că vrea și o opinie, era să leșin. Ceva gen: omule, eu mă duc la de-alea cu împușcături și agenți secreți infiltrați, cele americane cu note proaste gen toate-s la fel și mie-mi plac, pe când alții le detestă, cum să mă pronunț asupra unui proiect atât de vast și nou în abordare. Despre abordare vă faceți voi o părere după ce vedeți filmul. După douăzeci de minute mi-am dat seama că pot să-l tranșez de fapt. Filmul!

Mai pomenesc în treacăt faptul că nu mă pliez nicidecum pe așteptările intuite în cotloanele cineastului român. Așteptări care de fapt mi-au părut cam dubioase. Da, am citit chiar și cronici, știu că nu e echivalent cu a-mi permite să scriu una. Totuși. Înainte de-a etala o părere despre Pălăria fatală- filmul lui Adi Munteanu; expun o observație personală.

Ce regăsesc la modul compact într-o cronicuță de film și una de carte?

Un simplu element major!
Interpretarea într-un stil absolut răutăcios nu numai a defectelor sau lipsurilor pe care le poate lansa (inevitabil) regizorul. Stilul „afront” rămâne pe toate planurile tranșate: dacă criticul (pregătit ori aflat la prima încercare) constată că un text nu e bun stilistic ori are erori gramaticale, mai nou, se dorește pocirea întregii opere. Întâi se caută musai un element de plagiat și dacă nu-l găsim, e valabil ce-am spus mai devreme.
La fel cu filmele: lipsurile ori dezacordurile, greșelile de regie ori producție, sunt suficiente pentru emiterea unor păreri generale, ferme. Care din păcate nu sunt pertinente, de cele mai multe ori! Criticul bine pregătit are întotdeauna unghiuri diferite din care expune, astfel încât comentariile, chiar și inserate dușmănos dar pertinente sunt mereu constructive! Îndemnându-l pe cinefil să fabrice un raport simplu și personal după vizionare.

Dacă nu au văzut încă filmul Pălăria fatală, îi îndemn pe cinefilii pasionați sau interesați de filme românești să nu se așeze în fotoliu cu așteptări care ar fi induse de trailerele parțiale prezentate până acum. Să uite chiar și prezentarea de pe afiș, distribuția, și să se înarmeze cu nițică răbdare. Iată și un trailer provizoriu:

https://www.youtube.com/watch?v=d-Hbhd2RmSg&feature=youtu.be&app=desktop

În primul sfert de oră, spectatorul ar putea avea impresia că pierde elementul cheie și anume rolul pe care-l joacă fiecare personaj în intrigă. Chiar eu m-am gândit: hm, nu voi pricepe cine ce dorește, de unde vine și cu cine e prieten sau dușman.

Din cauza relativei forfote de care aminteam anterior, nici n-am fost prea atentă la clarificările dintre scene. Este un film de epocă, fiecare-și va face opinii diferite despre abordarea regizorului.
De fapt a doua parte a peliculei a fost o adevărată surpriză și chiar dacă, recunosc, nu mi-au plăcut unele personaje (atenție, nu mergeți la nici un film cu idei preconcepute!) jocul de scenă mi-a părut cât se poate de realist și umorul strecurat inteligent. Nu știu de ce am detestat „gemenele“ gândindu-mă chiar că nu mă va atrage rolul lor. Impresia a fost dată de scenele prelungite inițial, ba chiar puțin amalgamate. Parcă lipsea o anumită dinamică pe care filmul  ar trebui s-o aibă neapărat sau îmi părea că anumite părți sunt alungite inutil (întâlnirea dintre fete și țigancă, plimbarea fetelor prin orașul Cluj, lipsa mulțimii prin centrul orașului, lipsa unor perechi care merg braț la braț completând fondul sonor de epocă, -excelent ales), a doua parte s-a transformat imediat într-un puzzle intens și amuzant și-am ghicit cum a fost luată fiecare piesă. Prima parte este de fapt cea care-l face pe privitor să înțeleagă ce se petrece -călătoria în viitor, întâlnirea cu agentul, înlocuirea lui (nu dau mai multe date tocmai pentru a păstra substanța); apoi filmul e alert și bine legat.

Un mare plus pentru un regizor relativ începător dacă pot spune astfel, e nota de umor pe care-a gândit-o, tangențe imprevizibile între personaje, momentele în care se amestecă anii 40-50 cu notele extreme ale modernismului actual.
Filmul poate fi tratat c-o anumită aroganță de către personaje care nu gustă acest gen de peliculă și poate destinde imaginația celor care intră în sală cu un popcorn și fără așteptări anume.

Dacă tocmai ai vizionat filmul Bridget Jones însărcinată și ești preponderent înclinat(a) spre umorul american, clasic, lasă o pauză de câteva zile ca să poți admira, sau tolera de ce nu, intriga din Pălăria Fatală.

Nu te vor dezamăgi costumele, cadrele și decorul, muzica, dar unii privitori ar putea observa că există o ușoară discordanță între personajele masculine respectiv naturalețea lor și „perfectiunea” deranjantă poate -printr-o studiere excesivă a actrițelor din distribuție. Și-atunci îl putem bănui pe Adi Munteanu de un oarecare misoginism în favoarea unui anumit stil de frumusețe artistică sau pur și simplu ne-am putea gândi că fetele sunt desprinse ca niște bibelouri vii dintr-un decor somptuos.

Dacă v-am stârnit curiozitatea, neapărat trebuie să-l vizionați pe marele ecran! Și pentru că am aflat că filmul este o pasiune și un hobby pentru noul regizor, mă gândesc că va reuși să se facă remarcat. Mai ales dacă acceptă criticile constructive!