Ați făcut un copil? V-am adus cafea

Ați făcut un copil? V-am adus cafea

mamicăDa n-ai tăiat etichetele de pe body-urile astea, mamă? Am citit că poate plânge copilu și n-om ști de ce, auzi, de la etichete!
Căpșunel stătea săracu numa-n pampers, căcat dar fericit, cu buricul în cleme, în poziția brotacului pe nufăr. Era ziua în care scăpase de frunzele de bumbac în care-l înfășaseră cu dibăcie la spital.
Nu știa dragu de el că urma și episodul doi.

Mama, avea glicemia 77 și ochii bășică, cu sudoarea pe frunte și foarfeca-n mână.
Of, murmur eu, da nu te stresa, bebe nu plânge, uite ce-i place goluț!
Mama tăia etichete de pe boby-urile noi. Și capsele cusute-n înterior. Și câteva găici.
– Uită-te și tu cum fac acum lăicruțurile astea de mai mare minunea!
Mă uit și aprob cu tărie tăierea tuturor capselor inutile, acelea precum nasturii cusuți în interior.
Și pe când franjura mama bunătate de body-uri noi, (că doar capsele erau cusute cu-n rost) bebe începe-a plânge și fug la bucătărie s-aduc supliment.

Read more

În curtea spitalului

În curtea spitalului

curte Dej spital jud Cluj municipalAu trecut cinci zile și bebe al meu s-a copt precum o mandarină. L-au luat niște doamne drăguțe și mi-au spus că-l duc la SPA. Ochelari de protecție, căldurică, gratis. Inițial nu am știut ce să fac cu cele două ore care mi s-au ivit brusc. Nu dormisem și-aveam picioarele umflate deci primul gând a fost să mă întind. Am dormit într-o oră câtaltădată în opt și la trezire m-a inundat o mare bucurie.Odihna adevărată. Calitatea. Satisfacția că mai pot funcționa de acum 15 ore noi. M-am dus să-l hrănesc pe el și apoi la capela spitalului.

Cobor tarșindu-mi șlapii călduroși.

Plouase. Aerul proaspăt și-un vânt de-abia cât un sărut trimis de pe oareșce degete străine, așa se simțea c-aici e multă verdeață acum, chiar multă pentru o curte de spital. Și-mi zic iaca picură și poate mă răcesc. Dar erau lacrimi. Ca o rolă de film m-a înfășurat ce fusese odată. Câte leghe de ani par să fi trecut. Aproape toată vederea s-a schimbat.

Read more

Cezariana lu/ Hapi la Spitalul Municipal Dej

Cezariana lu/ Hapi la Spitalul Municipal Dej

camera ginecologie spital dej jud clujDau peste astea drăguțe

Asistente adică. Haide în sală, îmi zice o doamnă. O să-l monitorizăm pe bebe. Te pregătesc…. Care sală, că mă simțeam ca și cum ar fi trebuit s-aleg între concertul lu Justin Bieber și un bilet dus la Jurassic Park. Pe-o ușă scria Travaliu și pe una Sala de nașteri. Burta mea mare mai trăgea încă înspre toaletă dar mă gândeam: mă, la norocul meu din ultimii doi ani, nasc acolo. Așa că am intrat întâi la travaliu și l-am observat dincolo pe medicul meu (odată mi-am decopertat maxilarele, odată pectoralii, acu burta și numai chirurgi arătoși am avut). Își făcea scrub, știți, ca-n Anatomia lui Grey , mai o glumă, dar pot să jur că la un moment dat când mi se explica mie poziția spate de mâț speriat, chirurgul se ruga. Sau medita. Foarte discret, era o chestie intimă și frumoasă de conexiune cu un oareșce spiritual.

De chirurgi ziceam, da?

Toți care-au lăsat urme în viața mea sunt căsătoriți deci numai bisturiul ne-a apropiat. Moooamă, apare al doilea operator, șeful de secție, mă gândesc că mi s-o fi infiltrat beibi pe la ficat, c-avem pietre, nimic exclus că doar depresie prenatală făcusem, nimic nu mă mai mira. Salut frumos, chiar mă bucuram că-l văd dar mă cam speriasem, știți? Mă lua așa, cu pipi, că-i rugasem să nu-mi pună sonda cât sunt vie că leșin mor, amândouă și-i vai de Fulgamea. Uterul e ok să-l tăiați dar compotu de prune l-am considerat mereu un sacrilegiu.
Au fost de acord de la început, adică nici nu s-a pus problema: știi, n-avem destul personal să te ținem crăcănată după ce te paralizăm progresiv, bine femeie, las că vezi tu dup-aia s-or fi gândit.
Clisma nu e în protocol aici, procedură care pe mine mă duce imediat cu gândul la sex anal neconsimțit. Chestiuni brute freudiene.

Detalii tehnice.
O masă oarecum tapisată, adică din aia ce pare comodă, nu ca-n Dr. G. Întotdeauna dar întotdeauna când am privit aceste mese clasice de OP mi-aminteam scena crucificării din filmul care se difuza de Paste, acela produs de Franco Zeffirelli.

Read more

Întâlnirea

Întâlnirea

fata la ocaziePare-o născocire dar într-o zi mi-am spus chiar așa:

Doamne, aș vrea să întâlnesc un domn în vârstă. Ei, nu contează vârsta, să fie gentleman. Să călătorim împreună. Să învăț. Să mă bucur de natură, fără să am șefi.
Așa mi-am spus. Nu mi-a dat nimeni nimic niciodată și nu-mi păsa de judecata omului străin și rece.

Cine mi-a dat nu m-a judecat, m-a iubit. Și apoi mereu avusesem relații cu parteneri mai în vârstă ca mine. Cele cu tineri au eșuat strategic, nici măcar prieteni n-au fost în stare să rămână. Atâta bai. Și-așa nu mi-am dorit în veci să mă mărit. Și deja am o vârstă și niște hachițe cultivate pe măsură. Măcar eu sunt conștientă de ele, că-s dificilă și alea, le văd pe unele cu niște aere vai de capul lor, se cred prea bune de-aia nu găsesc nicio relație potrivită după 35… Cam așa gândeam.

Probabil se apropia Împărăția Cerurilor propovăduită de Matei iar Doamne Doamne era mai aproape de mine cu-n duh lumină. Sau l-am supărat cu ceva pe Îngerel, și-a frecat aripioarele laolaltă și-a susurat spiritual: stai că ți-o coc eu.

Read more

Viața înainte de Hani

Viața înainte de Hani

slapiEu sunt… șomeră.
Cu studii. Bine, proaste, i-adevărat, trebuie să fii complet dezorientat să studiezi în România Științe Politice și Jurnalism, când bazele acestor meserii nu sunt diplomele ci stilul prin care ești capabil să faci ce ți se spune și să minți fără să fii prins. După mine, este cea mai proastă facultate inventată și introdusă ca știință de studiu. În România, doar n-o să globalizez. Și vă jur că atunci când am citit acest lucru prima dată, la unul dintre cei mai controversați profesori din țara natală, i-aș fi aruncat în cap orice din cauza frustrării. Eram în dezacord total. Cum putea să spună așa ceva? Să scrie așa o inepție, o generalizare de prost gust când atâția oameni valor… . A fost suficient să privesc înainte și înapoi.

După ce termini de studiat jurnalismul, ți se pun la încercare metodele de a retușa (folosind termenul a îmbunătăți) un eventual adevăr palpabil. Că altfel nu te mai cumpără nici dracu în era internetului iar tu, ca oricare altul, oricât de urât ar suna, trebuie să te vinzi! Să-ți vinzi cunoștințele asimilate! Cum nu ne-am născut toți jurnaliștii în București, cum nu putem fi toți pe frontul din Irak sau la pupitru cu Esca, ne pleoștim. Banii? Nu vin. Mai sunt și de-ăilalți, corecții, muritorii de foame cum li se mai zice p-aci. N-am fost mereu șomeră, anul trecut eram încă manager la firma lui Hani.

Eu sunt Hapi, am o relație cu Hani de 10 ani și stau cu el pentru că îl iubesc. Și pentru că este singurul om în care am încredere.

Exact aceste gânduri, sentimente, idei, sintagme amuzante, credințe, mă animau în urmă cu un an. Sau un an și jumătate. Și pentru că realitățile se schimbă de-a lungul vieții, nu intenționez să ciuntesc de pe acum nici extazul aparent dar nici incertitudinile și întâmplările pe care le-am trăit iubindu-l pe Hani.

Read more

Să facem cunoștință – Fifi și Kuki

Să facem cunoștință – Fifi și Kuki

porcusori de guineeaAve(a)m doi porcușori de Guineea.

Am zile în care chiar îmi vine să cred că de-aia nu ne putem despărți, c-avem porcuții ăștia și nu-i pot arunca pe geam, locuim la etajul doi. Aha, în chirie. Avem o bucătărie, hol, un living în care viețuiesc porcii, baie și dormitor.
Mă rog, Fifi și Kuki stau preponderent în cușcă, ca și mine de altminteri, însă n-a fost totdeauna așa. Când aveau câteva luni, veverițele astea două erau infiltrate într-un fel de lagăr cu alți 7 șoareci, așteptând să fie comercializate.

Le-am văzut eu în ziar, după o ceartă strașnică cu Hani. Nu ne adresasem nici un cuvânt două zile. După două zile i-am spus că ar fi bine să… adoptăm. Știți voi, adoptatu ăsta crește gradul de coezivitate între doi parteneri. Când am venit cu propunerea, s-a uitat cu-n ochi la mine și cu unul la cafeaua în care fierbea o coajă de cardamon. Strabismul abia vizibil nu mă deranjează la Hani. Nici vârsta. Altele m-au împins spre nebunia evadării. Marea noastră problemă este ceea ce pentru alții reprezintă rezolvarea: comunicarea.

M-a înștiințat imediat (ca și cum nu era evident), că nu vorbim de două zile, motiv pentru care îl doare inima și că nu e normal să vin și să-i spun că vreau mamifere erbivore în casă. De parcă-i arătasem poze cu pinguinu african.
În aceeași zi, după două ore, pe bancheta din spate a mașinii trona o cușcă albastră cât o mască de calorifer, o cumpărasem de la zoomania. Și undeva, între firele de talaș și paie, patru ochi de mărgea și câte un smoc de blană, atât era pe-atunci din porcuții mei de Guineea.

Read more

O poveste despre o iubire atipică ce n-ar fi trebuit să existe. Nu în țara mea

O poveste despre o iubire atipică ce n-ar fi trebuit să existe. Nu în țara mea

Eu, el, noi

Eu sunt ortodoxă, cred în Dumnezeu, în îngerași, ascult colinde, îmi place Hrușcă, mă duc la biserică din când în când și fac multe poze în moschei.

Seara spun tatăl nostru și-mi fac cruce. O dată, chiar am fost invitată să botez pe cineva. Când eram copilă, părinții mă duceau în vacanțe sau ca soluție de weekend la o mânăstire din apropiere, pe mine și pe o bună prietenă, de acolo și ideea unora că aș fi o credincioasă îndoctrinată de care-ar avea nevoie Doamne Doamne ca să-i fie apărător în mediul online. Nici vorbă. Mai păstrez tradiția cu mersul la mânăstire, stau câteva zile, scriu și-mi mai limpezesc mintea. Sau mă bulversez. Orice, pentru inspirație!

fata si cauciucuri
El e musulman, crede în Allah, despre care unii cred că l-ar fi inventat evreii ca să nu ajungă în același paradis cu arabii.

De orice fel ar fi acei arabi. Hani nu crede în îngerași de când a cunoscut-o pe mama, stă în ultima bancă la biserică și se duce rar la moschee. Nu-și face cruce, dar se uită puțin cruciș, când e obosit, eu cred că trebuia să se nască ortodox. Mi-a ruinat invitația la botezul de care scriam mai sus. Teoreticii fini aveau nasul prea fin pentru o pereche așa de… neatractivă. Am auzit mai târziu că le-am fi erodat frumusețea evenimentului. C-am fi disfuncționali… mă rog. Între timp au divorțat. Dacă din spate privindu-i nu-ți dai seama care-i mami și care-i tati, nu e prea bine să îi judeci pe alții după fizionomie, zic. Ce s-a întâmplat oare cu noi? Scriind, îmi pun aceeași întrebare.

Eu am treizecișișapte de ani

și mă simt ca Madonna, veșnic adolescentă, singura problemă e că lui nu-i convine să mă dezbrac și să mă dau în spectacol de față cu alții. Și nici să-mi arunc sutienul între alte 20 de femei dezbrăcate pe plaja din portul maritim din Valencia, chiar dacă e și mama cu noi, chiar dacă nu se uită nimeni și nimănui nu-i pasă într-atât încât să mă răpească din serai.

Read more

Știi exact de ce te-ai despărțit de omul cu care ai fi vrut să rămâi pentru totdeauna?

Știi exact de ce te-ai despărțit de omul cu care ai fi vrut să rămâi pentru totdeauna?

split and goO fi din cauza fleacurilor? A cicălelii? Pentru că eu nu sunt omul detaliului. Nu-mi place să văd diferențele ci Creația, Întregul

O vreme după ce m-am dezmeticit am dezvoltat un mecanism de coping.
Pe blog puneam întâmplări și sentimente vii și normale, pe-atât de nepovestite de alții, c-aproape se rușinau cei apropiați. Dar tu toate le zici? Ei las că nu-i chiar așa, mă apăram eu. Și-apoi oamenilor le place să se oglindească în ce simt ăia de lângă ei.
– Vezi, ea nu are nevoie de un partener adevărat, ea trebuie să fie cu toți. De ce, pentru numele Domnului, ține ea blogul ăla? De ce scrie acolo tot ce simte? Cum să nu mă simt dat la o parte când tot feedbackul ei vine de la niște străini?
– Eu cred că greșești. Ii place să scrie povești. Se joacă. Exersează. Relația cu tine și scrisul sunt două lucruri diferite. Și tu stai pe laptop, nu?
– Eu lucrez. Mie nu-mi convine exchibiționismul ăsta… Oamenii sunt… și în general prietenul meu începea altă poveste ca să întrerupă a 333-a discuție identică.

În timp ce refulam scriind nu exista activitate mai prodigioasă și plină de satisfacții deși nu prea câștigam mare lucru, vreau să spun că n-aveam un caștig material. Îmi imaginam că într-o zi mă voi ridica de la birou și va fi totul ca înainte, înainte când eram într-adevăr și spre deosebire de alții care-și pângăresc fostele iubiri – eram foarte foarte fericita. Acum, de pe margine văd mult mai clar ce aveam și ce pierdusem. Mă mai întreba mama: cum poți suporta cuttare situație?
Râdeam și-o asiguram că suma lucrurilor plăcute e infinit mai mare și că n-aș sta într-o relație care-mi aduce preponderent suferință.

Niciodată nu mi-am pângărit verbal fostul partener. Cum s-o fac dacă odată ceva ne-a potrivit? Oare nu știe lumea care citește ce răi au fost alții și ce buni sunt cei care povestesc că li se înfățișează doar o versiune? Oare cum uită omul tot ce-a fost bun în relația cu partenerul? Cum te poți trezi după zece ani să-i convingi pe (ne)cunoscuți că ăla a fost rău și tu Crăiasă? Oare nu știi că la bază sunteți aceiași dar ați devenit cu 80% mai puțin toleranți? Că unii trec peste și alții nu? Oare de ce să te îmbeți cu apă crezând că nimeni nu-i ca tine, că nu te merită, că numai el trebuie să schimbe ceva in facto?
Unii suntem înșelați, alții cicăliți până la nebunie, suntem verificate compulsiv, interogate în timp ce altele pur și simplu renunță la relație de atâta bine! Chiar așa. Am o amică ce și-a părăsit soțul după 6 ani. Bun la pat (zice ea) muncitor (văzui și eu) cu bun simt, Einstein nu era dar nici ea nu terminase Inginerie cibernetică ci un liceu tehnologic. În sfârșit.
„L-am lăsat de bun. „
Chiar așa mi-a zis. Că bărbat-su nu muta o scăriță la găinile din curte cu de la sine citire, fără dezlegarea ei. Că ajunsese să-l vadă atât de bleg și de puțin bărbat (în ciuda faptelor bune în favoare ei!!) încât uneori l-ar fi dat cu capu de-o scandura, numai să strige odată la ea. Ceva, orice, chiar si curva penala! Dap… C-apoi l-ar fi luat de guler și l-ar fi sărutat nebună de patimi, dar soțul ajunsese să stârnească-n ea dorința de-a ucide ca-n Kill Bill și nimic altceva. De bunătate precum am zis.

Când mama mă lua la rost, mieunam și eu:
„Dar mama, e normal ca la tine să mă plâng de tot ce mă rănește. Că noi oamenii credem că lucrurile minunate ni se întâmplă de la sine înțeles și ni se cuvin… uneori mă cicălește atâta că simt că nu mai am aer!”
„Tocmai. Cum mai poți suporta!”
(chestia e că nu suportam nici replica ei. Voiam doar să fiu auzită.)
Eh, cărei mamei îi place să-și vadă copilul, fie el e 40 de ani, căindu-se?

Read more

Am de dat haine de gravida, câteva haine pe care nu le-aș da Oricui ci Celei care are nevoie (aprilie 2017)

Am de dat haine de gravida, câteva haine pe care nu le-aș da Oricui ci Celei care are nevoie (aprilie 2017)

gravida rochie meli meloCum o fi, cum s-o întâmpla, egal acum căci la mine ciclul de 9 luni aproape că s-a încheiat, n-o să am o sarcină de elefănțică deși adeseori așa mă simt. Pielea mi se încrețește repede dupăduș, mă simt uscată și înfundată ca o rață mută. Trompa adică năsucul meu mic și frumos îmi sângerează adesea, urechile-mi țiuie și mai amețesc dar aud mereu ești bine, ești frumoasă, doar burta ți-e mare.
Toți cei care-mi spun că sunt frumoasă poartă ochelari, evident.

Povestea hainelor mele aș relata-o, o stupizenie din afară, nu-i așa, ce mai, în 9 luni de sarcină te îmbraci cu ce apuci mai cumperi una alta, mai primești, nu se merită să dai bani pe diverse toalete. Se merită sau nu, să vedeți ce distractiv e când nu mai ai bani de o bluză sau constați că elementul cu pricina e deja superfluu luna asta, că nicio cămașă nu te mai încape, niciun pantalon și până te faci cât Poarta Albă nu poți merge oricum la birou. Dar ai facturile, poate o chirie și salariul e gata. Nu mai e loc de bluză și  punct.
De aceea hainele mele de gravidă au o poveste specială și dacă eu am fost într-o situație de… că… it, scuzați expresia, sunt sigură că există și alte femei asemenea. Poate chiar din Cluj pentru că sincer nu-mi dă mâna și timpul să fac un baloțel sau doi să-i trimit prin țară. Dar dacă consider că acel caz e asemănător cu ce-am trăit eu, o fac și pe-asta fără probleme. Vă rog tare mult să-mi permiteți s-aleg persoana dacă vor fi mai multe doritoare chiar dacă pare un gest de discriminare, vă asigur că nu-i altceva decât empatie.

În urmă cu 9 luni și-n urmă cu 12 și cu un an și chiar cu 5 spuneam deja că nu-mi mai lipsește absolut nicio piesă de îmbrăcăminte, adică nu-mi mai doresc nimic dar cumpăram încă compulsiv. Dulapurile mele împrăștiate în diverse locuințe (ultima achiziționată tot prost cu CHIAR ULTIMII bani) erau îndesate cu haine de toate felurile și modelele.

Când ai 1 74, 56 de kile și marea grijă e să-ți nimerești nuanța la ruj, cam orice cârpă colorată și tivită îți vine bine. Le-am pus pe toate @bine adică o să mai umblu la ele probabil peste vreo 3 ani și-o să mă mir că am așa ceva. Câteva haine frumoase am pasat prietenei mele că-mi părea rău să le boțesc și să le uit în saci.
Brusc nici chiloții nu m-au mai încăput și orice pantalon mă transpunea într-o stare de copan legat pentru fiertură. Prietena mea mi-a dat haine pentru perioada de sarcină dar în curând nici acelea nu-mi mai erau bune, atât de mult am pus în primul trimestru (și m-am menținut halucinant în al treilea când am înteles că bebe nu se hrăneste neapărat din nutella și creveții și porocalele mele, el ia și din grăsimea depusă deja și substanțe nutritive din diverse surse, nu-i nevoie să mănânc chiar cât încape-n stomac. Și-apoi să știți că spre final nu mai încape mult…)

Read more

Trei cartofi, o altă prietenie și poze de la Cluj

Trei cartofi, o altă prietenie și poze de la Cluj

O mai lălăi pe la birou cum pot și-nspre final de mijloc de program mă clipocește uatzapu: ejti în oraj dache vrei plimbare sau agiut cumperi ceva paiață?

Crăcănată az i never was before, jur, mai trag de program și apoi cobor, adică salt scările. Pe trecerea de pietoni mă depășesc, printre alții, o piticanie bucălată și dulcică ce abia învață să meargă și-o bunicuță nădușită în pantaloni de piele.
Până ajung în piață mă trec toate înecăciunile iar balena din mine (în loc de femeia) se face albastră.
Pe-o bancă stă el c-o gentuțăneagră cu pătrate albe care sclipesc la soare. Am cumpărat-o împreună acum doi ani de la Zara parcă.
Îmi sheruiește o privire plină de milă, am observat eu că nu prea suportă să mă vadă atât de bombastic de frumoasă, capabilă să ocup două scaune în autobus și adesea cu nervii alăturea, mai sensibilă ca oricând .
– Gătești astăzi?
Suspin înfometată. Pe la ora asta am niște arsuri grozave, de-nghit gavisconu ca pe leurdă, un strat de salata apoi asezonez cu antiacide.
– Nu. Îmi trag nasu. Astăzi e o zi în care nu simt că pot găti.
– Vrei se mergem se te mănânci ceva?
Mă scarpin interactiv în timp ce vorbesc, nu, nu pot ingera nimic acum.
Ca și cum ar avea un secret, se apropie de urechea mea și întreabă:
– Vrei trei catofel? Ame fecut cartofel și am gândit che dache întâlnim aduc și ție se menânci cu salate sau oo numai se cureți șalele (coaja).

Read more

Foto: prietenie cu taifas

Foto: prietenie cu taifas

În ziua în care a venit Sorana m-am adunat ca de obicei, pe bucăți: un picior, ăl lalt mi-a paralizat de durerea veșnicului cârcel de dimineață, o mână o simțeam, ai laltă cu pișcături și furnicuțe. Tensiune mică, musculițe-n spatele ochiului, lene mare.

Sorana Bordaș era printre blogherițele “mele” îndrăgite în urmă cu câțiva ani când mi-am creat cerculețul de prieteni din online. Ca acum: un mănunchi de necunoscute cu câte un jurnal. Scriam gânduri și întâmplări, ba mai și cream întâmplările. Apoi Sorana s-a supărat pe oarece sau pe oarecine și s-a retras brusc. Eu am rămas dar mi s-a decolorat cerneala. Nu mai aveam răbdare să citesc darmite să comentez, nu mai am răbdare să scriu pentru că  mi se pare că-i mai bine să aflu lucruri, să citesc mai multe cărți, să ies, să mă readaptez chiar la noutatea existenței mele.

Nu am închis blogul pentru că este un proiect drag chiar dacă nu produce bani. Cred că o să pot să-l readuc la viață cândva.

Sorana este așadar în spatele aparatului foto, se pare că ea și-a găsit adevărata pasiune. Mi-a povestit despre seria klimt, indoor, outdoor, candid și alte noțiuni pe care eu nu le-am procesat absolut deloc. Eu i-am vorbit despre nopțile mele nedormite, despre visele mele dospite și despre o mulțime de frici.

Read more

Nu ai lucrat chiar 12 luni înainte de nașterea copilului (2017)

Dar ai vrea să stai acasă cu bebe măcar 6 luni și să fii plătită.

Se poate dar numai dacă te-ai angajat între timp. (studentă sau elevă, acestea sunt situații diferite)

Vorbim de 246 de zile în care poți beneficia de două concedii medicale care sunt diferite și nu se afectează-anulează reciproc. Medicul de familie va ridica din umeri cel mai probabil sau ți se va spune cum mi s-a spus mie: eu nu vreau să-ți plătesc concediul medical :). În cazul ăsta nu te umfla-n rimel cum fac eu că plâng și dacă-mi spui dă-te mai încolo, de zici că-s fluture de lompaș. Femeia n-are nimic personal dar este cea mai uzitată practică în România la locul de muncă: dacă n-am mai întâlnit până acum, nu există. Aproape că-s în pericol să mi se întâmple și mie, noroc că cei 10 ani de Germania m-au cioplit mai curioasă și până nu aflu exact de ce un lucru e așa sau nu e, nu mă las.

De asemenea te vei lovi și de scepticismul (a se citi comoditatea) medicului de la medicina muncii. Însă cu puțină bunăvoință și un dosar cu șină și ceva hârțogărie, se poate.

Situația: M-am angajat dar tot nu am 12 luni lucrate și ca atare nu beneficiez de indemnizatie de creștere a copilului și nu pot sta acasă 2 ani. 

Ai dreptul la cele 126 zile de concediu maternal care înseamna (mai simplu) prenatal și postnatal. Și mai ai dreptul la concediu de risc maternal. Cele două drepturi sunt diferite iar concediul de risc maternal îl iei cu menținerea veniturilor salariale.

Read more

Cum se simte gravida la mall

Cum se simte gravida la mall

capra picasso parisNu știu dacă-i crește părul lu bebe cum ar fi zis bunica dar eu mor de stomac. Pe Veve nu o mai văd de săptămâni bune (o prietenă zăpăcită și gravidă avea același motiv de apăsare, bănuia c-ar fi executat un model nou de tuns dar nu știa exact unde). În momentele pe care le petrec la duș pare c-a-nceput să semene cu puloverele de mohair. Așadar pot să înțeleg de bună seama oripilarea stomacului meu. Mi-am tot programat o vizită la salon dar scăpai eu niște ceară zilele trecute și când am tras de ea mi s-au încleștat dinții ca-n criza de tetanos.

De-atunci iau magneziu, i-am spus medicului că mi se întărește burta adesea și-mi ies ochii și mă mai săgeată pe ici pe colo. Daaa, astea cu săgeata și_sau balena albastră sunt grele fetelor, chiar ești obligată să-ți ții respirația, nu știi până nu se inflamează uteru-n tine.

Acum sunt liniștită și-mi fac bucle, vârful capului fiind singura zonă la care mai am acces nerestricționat. Mă mai uit pe facebook.
Poze cu bebelusi. Voi știți ca nu se vede dacă aveți fetița sau băiat? Că toți bebeii arată cam la fel, așa că spuneți ce-i. Și-apoi, cu atâția nebuni în online mai bine puneți poze cu doctorul, măcar el are bisturiul de partea sa, numa zic…

Read more