Cum mi-am ars copilul la mânuță, cum m-am ales c-o vânătaie la ochi și totuși, ce frumoasă-i viața când mă așez seara lângă el

Da, mi-am ars copilul la mânuță. Era prins de cracii mei, era lângă sobă-ler-cuptioru cocător și făcui o plăcintă. Care-a zburat cu tot cu aragaz 3 ore mai târziu după ce un juma de xanax și-a făcut efectul. La mine că cică el n-are voie. Buuun. Mă simt vinovată pentru clipa de reacție. Sau ireacție. Era un cuptor cu o singura sticla (nu țineti așa ceva-n casa cu copil mic!!) și-n secunda în care l-a atins i s-a strâns pielea de pe mânuță ca o folie subțire, am înnebunit când am văzut. Mi s-a blocat creierul. Și la Cluj aveam aragaz dar nu așa. Și a mai pus mâna pe el când coceam mâncare dar nu îl lăsam. Nici acum nu era nesupravegheat, nici nu am gândit ca-si pune fix acolo mâna sau că tentativa aia de sticlă se încinge ca iadu.

Ce fac în caz de arsură la bebeluș????

Întrebarea asta rula-n minte și nu aveam nicio cunoștință,nu-mi mai aminteam nimic, da nimic! Plângeam cu sughituri, el urla-n marsupiu, mama era să facă epilepsie. Ca la nebuni. M-am adunat repede. Mana sub apa rece. Plâns intr-una.

Un cadru sanitar îmi spune sa razalesc (a razui) un cartof. O să-l razuiesc când îmi scot și morcovu din cur m-am gândit. Am sunat la alopedi și apoi pe doctorița mea de familie. Cred ca ea m-a pus pe restart. Cauta un sprai pt arsuri  la farmacie, acum repede.

Read more

E greu să fii bărbat?

mainiSă știi că e greu. Oamenii se schimbă și-ți trece elanul feminismului. O femeie analizează mai mult, cred că are o capacitate mai mare de a disocia părțile dintr-un întreg.
Și ca “bărbat” faci asta însă structurat. În mintea mea I-am aruncat sub autobus pe ăia care mă bârfesc și am oprit trecerea. Oamenii vor să fii ca ei. Așteaptă să accepți ceea ce cred ei și să te pliezi pe normele lor. Vor să faci copii „când trebuie”, să nu stai ani de zile cu un bărbat vârstnic (dar când se inamorează ei de-o tinerică de 50 mvai, e absolut normal). Normalitatea o pricepe bărbatul și și-o făurește pentru Sine, exact ca femeia cu scaun la cap. Nu îi pasă de alții, a crescut spiritual, știe pe cine se poate baza și pe cine nu. Percepția vagă a normalității e pentru băieții care încă întreabă pe TPU dacă pot orbi de la masturbare.
Pe această cale cu bențiță le transmit onoraților tinerei care citesc din curiozitate, că penisul este un organ despre care ar fi trebuit deja să învețe la anatomie, la educație pentru sănătate. Băbăeți înjurăturile voastre strigate în spațiul public, scuipatul pe stradă și faptul că vă lăudați cum ați pus-o pe Marinela, spune mult despre voi.
Mi-au plăcut pasajele astea. Le-am tradus de pe un blog.
Ce-am făcut eu de-am devenit bărbată? Oh, Zoe, m-ai complimenta.

Read more

Când am întâlnit broscuța balonată am cunoscut iubirea care nu moare niciodată

Când am întâlnit broscuța balonată am cunoscut iubirea care nu moare niciodată

la sf anton moasteAm stat 10 ani cu un bărbat pe care l-am iubit tot atâtea nopți. Te-am conceput pe tine cu un bărbat pe care l-am iubit o noapte. De comun acord, fiecare și-a văzut de ale lui. Niciunul nu a gândit măcar o secundă că s-ar pune problema unei întreruperi de sarcină. Niciunul n-a avut pretenții, cu atât mai mult eu. Îmi asum.

Bărbatul cu care-am stat 10 ani n-a gândit nicio fracțiune de secundă că NU voi executa sângeroasa manoperă de la care, în tinerețile mele nu m-am dat înapoi. Crudă, neinformată, mințită, neștiind să mă protejez, nepregătită.

Acum, fostul bărbat mi-a tras repede preșul de sub picioare. Rămâneam fără job, bani de chirie, bani de mâncare. Așadar am pus mâna pe telefon (mai nepregătită ca oricând) și am făcut o programare. Și am stabilit unde voi naște și ți-am ascultat inima. Restul? Am intrat singură-n apartamentul de la Cluj și am plâns. De frică, frică și cutremur pentru că era începutul Facerii lumii mele. A noastre. Apoi am îngenuncheat cu muci și puls peste 130 și-am zis: Doamne, pe mine nu mă interesează foarte tare sub CE formă exiști. Da uite că nu-mi pot smulge credința din suflet, așadar știu că mă auzi. Te rog frumos să te îngrijești de mine și de copil. Nu-ți cer să nu-mi fie greu. Ajută-mă să-l nasc și să-i port de grijă. Dă-mi cele de trebuință!

Dumnezeu s-o fi uitat o clipă mirat înspre mine, ocupat fiind cu alte planete, cu Trump, cu imigranții și cu Ramadanul fostului partener. Care se înfometa acut aducându-i jertfe pe când eu aș fi mâncat un cal dar n-aveam bani de mâncare întotdeauna. Nu am spus asta mamei, nu am spus prietenilor. În sfârșit, Dumnezeu mi-a șoptit: îți dau Dar, dar nu-ți torn din cer. Tot ce fac Eu, prin semenii tăi fac. Acum caută-i și vezi care-s!
(pentru cei care mă citiți dar nu mă înțelegeti, erată: Dumnezeu nu-mi vorbește, e doar o figură de stil 🙂

Read more

Cum am fost să-mi cumpăr covor

covor si picioare30 de grade la umbră, mi curgea apa de sub sutien când am ieșit cu bușteanu sub braț din magazin. Lumea, dornică s-ajute, s-a dat la o parte ca popicele. Eram eu și covoru pe tot trotuaru. Cred că dacă-l întindeam acolo acopeream jumade centru și de gropi, așa de mare-i orașu.

În sfârșit, pe lângă farmacia din colț am reușit să mă echilibrez cumva cu fedeleșu de doi metri jumate. Da am introdus-o pe-o tanti cu forța la Dona, cred că și-a scos mai repede medicamentele de inima. Al dracu covor, avea tremurici pe spate și se rotea singur, fâșăind sinistru-n folia de plastic. Tanti săraca era cu dosu la mine și-și căuta ceva-n geantă la ușa apotecii. Când am trecut eu, dreaptă ca un stâlp, cu țâțele-n față și cu șaorma mișcătoare împachetată, a făcut brusc un pas lateral. Tot cu covoru i-am redat echilibru că dacă nu, acu umblam hai hui pe la neurologie să vedem dacă-i covoru sau căldura cea care-a cauzat un uăh trăzni-te-ar autentic.

Mă scuzaț, zic, și mă duc vitează spre următoarea victimă.

Read more

Veața satului și cocoșu bată-l vina

Veața satului și cocoșu bată-l vina

camera hapiMă trezesc dimineață-n furoul meu sexy cu aspect de combinezon creponat și pentru a nuștiucâta oară mă-ndrept spre bucătărie să tai eticheta cu Victoria z Sicret. Trec languros ca o langoșă cu smântână pe lângă geamul termopan cu doua camere în loc de trei. Aud vecinul de vizavi cum își scuipă amigdalele și mai aud cocoșul. Cocoșul. Cu ăsta am o problemă.

De trei zile-ncoace, copilul tresare la primul cântec al unui cocoș împintenat. Ora 3. La ora 4 Cucuriguuuu. Pun lullaby lap dance combinat cu Mozart pentru copii și mă lepăd de cocoș. Dar la 6 nu mai am nici-o șansă. Cântă toți cocoșii din oraș, cântă și bebelușu cu intonație. Cuiguuuuu. Un simbol al virilității masculine geme undeva-ntr-o baie. Ciupilesc cocoșu în mintea mea și uit de etichetă, ia să-mi fac un selfie.

Ioana iz filing just fine.
Sau
Ioana iz filing blessed. Coroniță.

Bag p… în el cocoș. Dacă nu-mi izolez pân la toană mă trezește câinele lu Bălu. P-ăla zici că-l taie, îl sugrumă cu coada, îi scoate dinți, face experimente pe el. Pe lătratul cățelului mă trezeam și la bunici, da ăsta e monstru din Lockness injectat cu opiacee. Face ca dinozaurii. Mă rog. Așa se aude, poate că e un cățel cuminte care bea apă. Lipa-lipa.

Read more

Programarea la coafor a trecut ca un fior

Programarea la coafor a trecut ca un fior

pule pe pereteMă duc și eu la cooperativa Igiena în orășelul nostru multilateral dezvoltat. Sub bloc, la bibilit, știți, să-mi spăl păru și să mă vopsesc că până devenim ghetou mai durează pare-mi-se. Apropo de ghetou, am intrat ieri în scară și-am văzut două pule desenate pe perete.
M-am speriat, vă jur, vecinele mele cred că și le țin pe-acasă iar eu nu mai văzusem una de ceva vreme. Așa că m-am uitat bine, măi, or fi căpițe de fân.

Or fi simboluri masonice, mai speram…

Vine o prietenă, zice tu, astea-s două țâțe lăsate.

Nu, sunt dinți cu strasuri, cu inimioare, zice după amiază musafirul meu.

E chiar copia Turnului Aifel, își dă cu părerea mimoza orașului. Să ne înțelegem, acum o să facem bisericuță, suntem deja doo. Ne leagă faptul că nu “ne-a luat nimeni niciodată” și că amândouă am ajuns la primul nivel al turnului din Paris. Pe când știam cu adevărat cum arată două penisuri.

………………………………………………………………………………………………………………..

Vecina surdo-mută, pasionată de mandale, îmi face semn că-i o cobră, simbolu renașterii. N-apucă asta să-mi explice cum e cu renașterea că iese altă vecină din coliba de vizavi c-un lighean mare cu rufe. Și-ncepe să le întindă deasupra stratului de ceapă ce crește, eco, printre pufurile de eșapament ale mașinilorcare întorc fix acolo. Lângă straturi.
Nu mă dezmeticesc bine – așteptam și musafiri de la județ în ziua aia- și se ia asta cu ligheanu de surdomuta mea. Pleosc c-un maieu în direcția blocului nostru. Pe când să parez cu căruțu din dotare, îmi zic, măh, lasă-le-n virginitatea lor, să-mi văd eu de-ale mele. Că întârzii la ora de relaxare. In și zbang.

Read more

M-am mutat iar și îmi doresc să ne obișnuim. Cu mutatul

M-am mutat iar și îmi doresc să ne obișnuim. Cu mutatul

papusa(orice asemanare cu personaje sau situații reale este pură realitate. Oricum, unii cred și mestecă tot ce se întâmplă pe blog, adică am auzit o dată că cineva ar fi spus c-am scris despre el. Parcă ar citi bunu ziaru, Mnezo-l ierte. Pe bunu și pe ziarul tipărit.)

Dragii mei, m-am mutat în municicomuna mea natală. Teoretic, derapajul este momentan, in facto e nuseștiecumcă mă aflu mai aproape de municipiul cu cea mai înfloritoare secție de psihiatrie.

Am sosit cu bine, semileșinată după ce am cărat (iar) 18 saci menajeri. 3 etaje. Sus jos, huța huța, covată de scăldat bebe pe post de bibliotecă. În blocul de alături, băiețelul de 15 ani o bătea pe bunicuța de 77. Aia se ținea de grilajul ferestrei (l-au pus de când a sărit băietu a doua oară, dacă tot n-a pățit nimic, i-au obligat ăia de la protecția copilului) și înjura. Bunica înjura intens ardelenește. Inițial am crezut că-i slujba de la reformați, mă aflu într-o locație în care se aude și trenul și violul și „să luăm aminteeee.” Apropo, asta cu luatu aminte mă deranjează puțin, pentru că după ce se termină producția spirituală începe bârfa cea de toate zilele. 12% din populația orașului se ocupă cu asta – scriu acest procent pentru că acum mă citesc aproape toți (ne)cunoscuții din proximitate.

Read more

Ploaie în luna lu Marte și anxietățile noastre din tot anul

Ploaie în luna lu Marte și anxietățile noastre din tot anul

De la 35 de ani în sus și-n jos mă cam tem de cancer, mă tem să nu explodăm când fac eu ardei copți și bebe se catapultează spre aragaz, mă tem să nu mor brusc. Singurul lucru decent și țeapăn din tinerețile mele, e frica de cărăbuși.

Preferam înfiorătoarele „operații de apendicită”.

În generală fugeam de Mirel pentru că, pe oricare ne prindea –
avea el vreo 5 preferate- ne înghesuia într=un colț, prin clasă ori pe terenul de joacă și se trăgea de pantaloni. Voia să ne-arate „operația de apendicită”.
O colegă cic-o văzuse și era mov și curgea ceva alb din ea și parcă se îndrepta-n direcția ei și o privea straniu. Atat neßa trebuit. Mi-am imaginat “apendicita” asta ca pe un pitic dansator din Twin Peaks (și de el îmi era frică). Mă gândeam că e foarte periculoasă și că lu Mirel trebuie să i-o opereze des, așa cum făceam noi disecțiile pe broaște. Și bineînțeles, ne-am vorbit noi fetele @că se ia. Devenise Mirel cu apendicita lui Darth Vateru din școală. Era și zdrahon, așa.

 

Până la urmă „i-au scos apendicita”  unei colege din alta clasă și au început să și-o arate unul altuia. Operația cică, acu pricepusem că “apendicita era scoasă”, deci extrasă cu o pensetă, după spusele colegei. Înspre sfârșitul clasei a opta am înțeles c-avem un apendice printre alte cablaje și piticul dansator a lui Mirel n-avea a face cu operația. Da de ce e mov? Subiectul a rămas pe lista noastră de discuții, la ordinea de zi, pentru că era o necunoscută ce crea amuzament.

 

Andreea se temea de dracu.

Nu elucidasem cine-i Dracu, dar oarecum, jucându-ne adesea împreună am realizat că dracu știa și vedea tot. C-Andreea o întreba pe bună-sa dinspre tată ceva și aia-i răspundea cu “Dracu știe” și mai trăgea o gură de jinars.
Dracu știa de ce crește păr pe știuleții necopți, de ce se ceartă vecinii, de ce nu putem fuma și noi BT.
La mine la țară am învățat că Șthii Dumnezo Sfântu (spus cu voce blândă) că-n rest, bunica mea avea vreme și răbdare și drag să-mi răspundă la tot ce debitam. Când nu mai putea de oboseală știa Ăl de Sus.

Read more

De Paște și zi de zi, vezi care-ți sunt adevăratele valori. Dacă te-ai gândit la ouă, poate ai o problemă…

Eu nu am fost obișnuită să am o viață grea.
Da, pe vremuri, una normală, cu salariul de pe o luna pe-alta (ca și acum) cu câte-un amantlâc și-o iubire în care mă trăgea de cozi, culmea, nu nevasta ci vreo amică îndrăgostită de-ăl cu care mă vedeam eu.

Și mă deștept în Săptămâna Patimilor cu-n pruncuț agățat de sutien, mă rog, de marsupiu, c-o mămicuță belită la propriu prin Terapie, cu părul nespălat de de câteva zile și cu febră. Cred că-mi ieșea un dinte. Mie sau pruncului.

Față de alții, chiar nu pot spune că duc ceva greu. Nu e ca și cum m-ar fi inundat sumerienii de la etaj, de era să-mi pice tavanu-n cap când mă spălam pe dinți.
Nu e ca și cum ne-am dus și la vaccin și nu, nu am pus cafea-n laptele lui sau mi-aș fi uns eu sudocrem pe pâinea panemar în loc de brânza philadelphia.

Cu aceste gânduri și cu părul vâlvoi stă mămicuța la Apoteke să-și scoată Triti…

– Triti-ce?
– Trittico. E pentru… copil.
– Poftim? O femeie care semăna cu Cezar Petrescu mă privește cu milă. Sau stupoare. Ea_el pare fericită. Sau normală. Tre să fii nebun ca să iei Tri…
– Adică este pentru mine ca să mă pot aduna… pentru copil.
– Aveți aici 27 de pastile, se iau… deja mă gândeam la afinele căcate de 4 ori în ziua aceea. Nu de mine. El săracu că-i stricasem somnul.

Nu e ca și cum am spart vitrine-n casă pentru că citește și proprietara, în sfârșit, după Patimi o să iau crucea la sub braț și mă duc să-mi pună sticlă. Îmi doresc foarte mult ca până atunci să nu-mi scoată bebe și-un ochi pentru c-aș plăti extraordinar de mult. Cel puțin la optiunea fumuriu.

Mă mut curând.
Am dus 18 saci și 5 valize. Parcă-i mai plin pe-aici.

Brusc am avut parte de-un moment de iluminare și un mesaj cu rata de la CEC. M-am așezat pe fotoliu și am încercat să plâng. Nimic. M-am pișcat. M-am gândit la cancer. La moarte. La realismul situației: îmi plimb copilul între două orașe, între chirii, father figure e doar o piesă de-a lui George Michael și la câte filtre de scame am în minte nu voi accepta nici un bărbat.

Read more

Câteodată nu e vorba de vindecare pe termen lung

Câteodată nu e vorba de vindecare pe termen lung. Apăi las că se vindecă. Câteodată e vorba de supraviețuire, de tăria fizică și psihică. De stat în picioare. Câteodată sunt 2-3-4 persoane afectate intens. Ele trebuie să REZISTE până se vindecă. Să aibă poftă de mâncare, curaj să iasă din casă, un somn continuu de o oră-două, trezire, iarăși puțin somn.

De-aia nu am mai făcut niciodată pensii private pentru 35 sau 20 ani. O să fac pentru copilul meu și atat. Nu pensie. Asigurare de viață CU pensie, cu, cu, cu alte povesti medicale daca e nevoie.

De-aia nu mă interesează să investesc în bitcoinul care-i va face bogați peste 15 ani pe cei deștepți.

De-aia nu mai pot să scriu advertorial să te mint că e ok să iei credit de la bancă, decat eventual, dacă ești deja milionar.

 

Câteodată trebuie să reziști psihic de azi pe mâine și să le dai impresia celorlalți că ești chiar bine. Că așa e societatea.

Ce faci? 

Ah, bine.

De fapt nu prea știm ce facem, suntem nefericiti 50% din viață (ăstia norocoși), ne zbatem 30% din viață si atunci nu ne prea dăm seama @cum suntem. Și nu e vorba de bani, sanatate sau dragoste. Ci de toate la un loc plus relațiile sociale cu cei apropiați si mediul în care lucrezi. Apoi mai contează cât de viperă ești sau cât de individualist. Individualist destul cat să nu fii sociopat, destul cat sa te doara-n cot de cel de langa tine. Atunci o duci binișor.

Și-n rest locuim în viitor sau în trecut. Dar acum o să merg să curăț un cartof și o să mă concentrez pe cartoful ăla și o să mă gândesc că acela este lucrul pe care-l fac și oricât aș gândi nu voi ști dinainte gustul mâncării.

Apoi vine o perioadă în care ți-e călduț și te gândești că-i cam plictisitor, că ești cam rutinat. Ei,  cred că aia-i fericirea.

Astăzi am mâncat de necaz. Și eu și Lumea

Aș vrea să pot fi ajutată, jur c-aș vrea. Da nu e ca și cum mi-aș putea pune capul în brațele oricui să respir sacadat până facem zăbăluțe. Deschid gura și spun numai lucruri neinteresante și repetitive.
Nu vreau să spun ce se zbate-n mine de fapt și de ce simt așa.
Atunci scriu. Îmi iau scrisul în serios deși n-am încă o calitate-n el.
Dacă nu mă cunoști bine de tot și de mult, nu pricepi nimic despre mine.
E amuzant că într-o zi, eprubeta în care mi-am conceput bebelușul mi-a spus: ești varză. Și făcusem bebeluș abstinentă, trează, fără alcool, fără xanax.
Da avea dreptate eprubeta.

Esențele fine nu le faci cunoscute orișicând.

Read more

Da, vă dau orice, mă umilesc oriunde și tac pe vecie

… dar mai ajutați-mă încă odată domnilor doctori. Așa gândești când simți că mori. Fix așa. Că-ți poate muri omul cel mai drag din lume. Statusuri cu pereții scorojiți din clinica cutare, scrii acolo, la o răceală. Altfel ajungi să faci ca Așchinel. Ajungi să-l înțelegi și pe el și conceptul de împrejurări. Să moară ăilalți. Dar în tine se trezeste și Scaraoțchi și instinctul de supraviețuire.

Oare am vorbit vreodată urât de medicii normali, buni -din Cluj? Nu-mi amintesc. Personal nu-mi place Stamatian, mi-e silă de caracterul lui Lucan și nu invidiez pe nimeni. Cei pe care-i cunosc sunt oameni buni.  Fară aere de Dumnezei. Doamne oare-am vorbit vreodată ceva de…?

Copilul e ud pe gât la pieptul meu. Ploaia mică, densă a pătruns cumva pe sub pufoaică. Împing căruțul și mă feresc de umbrelele trecătorilor. Teo plânge. Moare de somn. Aruncă suzeta, mă lovește cu picioarele cum poate el. M-am rugat la serviciu să mă lase puțin azi, azi e o zi specială. Mă grăbesc și totuși, după o oră jumate copilul își pierde răbdarea și plânge rău. Oamenii se uită urât la mine. Butonez telefonul și copilu-mi urlă la piept, căruțul e ud, nu-l pot pune în cărucior și oricum nu stă acolo. Și nu-l știu plia. Să mergeam cu taxi.

Sun 7 medici. Trimit 10 mesaje. Îi fut la cap pe toți pe care-i cunosc. Gata, azi nu mai sunt Nimicul la care m-a redus Hani. Azi nici nu-i sun pe Dumnezei. O să am iarăși bani într-o zi și o să-i recompensez pe cei care m-au ajutat. Da, da, așa gândesc. Așa o să fac.

– Bună, iertați-mă că va deranjez domule doctor sunt Ioana și… nu-l cunoașteți? Of, îmi cer scuze, am încercat. Nu știu la cine să apelez.

De fapt știu. Atât de tare mă dor toate și mă doare Frica încât bat până se deschide. Cu tupeu.

Și cei de aproape ai mei departe au stat.

Copilul plânge rău, îi curge un picurel de lacrimă pe nas și eu mă gândesc la Nume și la Psalmi. Sun iarăși și zic hei, eu sunt, exist, pot să îți folosesc numele ca să ajung la…?
Le-aș da toți banii acum. Toți banii din lume, aș face videochat 10 zile. Aș înființa o agentie de escorte și aș da dracului toate tabuurile din lume. Aș arunca un cadavru în Someș. Nu aș ucide, doamne feri. Aș… construi un bloc cu 10 etaje. Orice, dacă mi s-ar cere bani pe care nu-i am. Nu-i așa că Adevărul nu e frumos? Nici de citit. Adevărul îl simți doar. Dar nu-l spui că ți-e rușine de Lume. Până te saturi de acea lume necunoscută inimii tale.

(a nu se întelege că mi-a cerut cineva bani sau că am nevoie de bani).

Nu te mai lasă inima să dai statusuri cu medici răi pe FB. Că sunt și medici răi. Și avocați răi și proști și oameni ponosiți în toate mediile. Tu-i cauți pe ăia buni și gata.

Oare din gandit nu mă pot opri? Nu nu nu. Gândește Ioana. Spre tot ce e mai rău.

Între telefoane, printre bălți, acopar mereu copilul cu un șal și mă opresc la fiecare 7 pași. Ca la  nuntă. Nu am unde să-l las pe Teo și nici nu s-ar pune problema să stea cu altcineva timp de 10 minute. Nu ma deranjează ca duc 12 kile, rucsac, căruț și că se uită urât oamenii în 33. Bebe s-a enervat rău și nu e ca-n Africa, nu stă și pace, nu adoarme el în marsupiu. Și nu stau departe de Teo câteva ore. Eu sau mama. Eu sau mama. Nimeni altcineva.

Nu mă mai bazez pe nimeni dar le rup telefoanele la toți ai mei. Știți cum e când vedeți o mamă care nu-și poate dezlipi sticla aia chinezeasca de ureche iar copilul e disperat? Știți. E penibilă.

Ploaia și lacrimile-mi curg pe genele false. Cum pun telefonul la ureche, cum țipă și-aș vrea să țip și eu la el că suntem doar noi pe lume, că el e Lumea și că poate să urle cât vrea. Că îi aștern soarele la picioare dacă tace și că dacă trebuie în următoarea lună vom urla împreuna și că n-are decât să stea agățat de mine că e mâncat, schimbat, spălat. Eu nu, dar el este. Dacă, dacă…

Azi m-am certat cu bunica. Bunica mea e moartă, apropo. I-am spus că nu și-a ținut promisiunile și că nu mai am nevoie de ea acolo sus și că aș vrea să simtă că sunt Foarte Foarte supărată pe ea.

Ieri am intrat în casă cu o hârtie și o factura. Cei doi, singurii mei dragi, s-au luminat. Până ce am înlemnit eu și am strigat ca apucata: mama ai cancer. Cred ca e la început. Săptămâna asta trebuie să scoată tot din tine. Cred că mai am halatul cu care-am născut.

 

Nu am nevoie de nimic. De asta nu răspund decât strict persoanelor implicate. În rest mi se rupe. Dansez lambada-n rochie de mireasă la Stanca dacă mi-o dau înapoi pe mama – bine. Eu și Teo nu știm să trăim fără buni. Eu și Teo ne-am certat azi prima data, am urlat unul la altul și apoi am adormit îmbratișati. Pe mine și pe Teo ne-a așteptat Mama când ni s-a rupt cordonul. Pe mine m-așteaptă mama și Teo când vin de la lucru.

Eu îi am pe Teo și pe mama. Si e în regulă să-l ridic numai eu de-acum luni întregi, numai să aibă puțină răbdare cu noi Timpul.

Am două procese. Mi-am rugat avocatul să recunoasă, semneze, bifeze tot. Mi-am cerut iertare, mi-a părut rău, degeaba. Se pare că-s singura ființă din Clujul ăsta care-a greșit. S-a supărat rău de tot Dumnezeu pe mine. Acu s-o fi supărat și buni și ingerelul căci nu mai vorbesc azi cu ei.

Ziua de mâine mă va găsi oricum, tot îngenuncheată.

E prima zi în care nu mă joc cu Teo. Mama așteaptă. Un amic a vorbit cu alt amic. Va fi bine.

Mami, ai puțin cancer, o să vă îngrijesc eu pe amândoi o lună și apoi mai vedem. O să scriu și cartea aia într-o zi. Pentru că am atâtea personaje și situații comice și atâta durere! N-o să fie o lansare si niciun speech. O s-o tipăresc eu.  O s-o distribui-vând eu. Nu pentru că sunt scriitoare, nu sunt decât un biet autor. Dar dacă scriu poate-i vindec pe unii care se urăsc.

Mama, nu cred c-o să mori de cancer acum, dar îl ai totuși și o să scoată din tine jumate din abdomen. Aș putea să mă opresc din gândit? Teo-mi roade o cizmă. Teo merge la televizor.

Teo nu știi că buni nu te lasă la televizor, mai ales să pui mâna? Dar buni nu-i aici. Așteaptă undeva și e speriată și obosită și plouă.

 

De ce-a stat fata asta tânără lângă bătrânul ăla urât?

De ce-a stat fata asta tânără lângă bătrânul ăla urât?

cluj centru catedralaDragă Pirandolena,

Am șezut și m-am gândit. Uite, îți pun poză, să vezi cum am șezut și-am gândit ce să-ți grăiesc. D-amu știu, las că-i înțelege și tu.

Numai acum am recepționat întrebarea ta, nu, nu tu dragă, nu am stat lângă boul ăla bătrân pentru bani. O fi el urât, da, scuză-mă, pe el măcar îl sesizezi pe stradă, la semafor, pe trepte, la panemar.

În timp ce soțu tău e ca șlițu descheiat. Nici nu remarci cum și-a îndesat maioul și nici în ce parte îi stă vârfu leucei.

Eu, desfrânată? De ce, pentru c-am zis că într-adevăr, cu lapte m-a ademenit? Nimic nu pricepi.

Când l-am văzut prima dată, am crezut că-i Suleiman Magnificul.
Avea un balon mare și alb pe cap, nasul coroiat, negruț, cu barbă cât să se poată scărpina pe-un umăr fără să ia mâna de pe volan și urechile păreau a i se întinde la la est la vest. Cum nu mai văzusem un mercedes benz, m-am gândit că semnul de pe mașina plină de întinăciune, arată 3 stâlpi preferați din cei cinci ai islamului. Bine, eu i-am urmat pe toți chiar dacă sunt creștină!
Admit în parte, m-am lepădat de aș-sahada, respectiv mărturisirea de credință când am crezut că ne-mpușcă prin Liban ca pe rațe. Pur și simplu nu voiam s-ajung în Paradis și să redevin fecioară.

Read more