Dețin simptome acute. Lipsesc sentimentele cronice ale femeii însărcinate

Dețin simptome acute. Lipsesc sentimentele cronice ale femeii însărcinate

monitor cardioIntri-n casă, primul lucru, îți arunci bocancii din hol înspre fotoliul din living. Ai senzația că te sufoci, dezbraci colanții, bluza, maioul, prăvălite toate lângă rucsac și intri în cadă. Îți privești burta rotunjită.
„Doamne ce-am făcut? Frica e ca o ceață și aburul de la duș se amestecă-n ea, poate pleacă azi, măcar câteva ore.
Ce drăguți sunt copiii! O să fii foarte foarte fericită, o să vezi tu.” Așa ți-a spus azi colega când pescuiai în pauză niște chiftele de legume printre cele 8 linguri de cușcuș. Uitasei de copii, erau importante numai chifteluțele și foamea. Așadar percepeai un sos de fericire de culoarea vegetei. Se prelingea de la torace înspre pântece. Rece, ca zăpada care se ningea dincolo de termopane.
Frica a revenit repede și o chiftea ți s-a blocat între amigdale.
S-ar putea să uit astăzi că-s însărcinată? Nu. Nu e voie să spui așa ceva că se miră femeile pământului. Molfăi chifteaua și gândurile se cuvântă singure

Nu cred că-s drăguți în mod deosebit. Fericirea nu era oare când alergam pe plajă? Copiii sunt ca un chivot de aur plin cu potențiale daruri. Când ți-l dă Dumnezeu și tu-l iei, atunci ai cea mai mare responsabilitate. Nu știi încotro îl porți, n-ai ce face când te împiedici obosită sub cutia milei. Cineva o să-ți reproșeze oricum că ai greșit. Ba când l-ai cerut, ba când l-ai purtat. Ori când va veni vremea să-l predai cumva mai departe, să pui piesa ta de puzzle în basmul altora.

Ai ieșit din baie și mănânci, a cincea oară astăzi. Da, de frică și foame spirituală și de povara schimbării, astea cer mâncare nu burtica rotundă. Scrâșnești dinții și muști ușor pumnul. Iarăși trebuie să-ți cumperi haine. Parcă n-ai da banii pe toalete XL. Ai găsit 7 obiecte de lenjerie pe care mama ta nu le-a folosit niciodată dar i-au plăcut și ei pe moment. Apoi momentul a dospit. Penibil și extrem de practic. Bumbac și veselia mamei tale când a văzut preluările. Chiloței cu lalele. Cu puchiței. Cu mâneci. Vai de mine, mama, da ai purtat și tu de-ăștia? Hm, body modelator care ajunge la 80 euro… un Triumpf. Te miri c-a fost și mama ta o fată care se îmbrăca așa frumos.
Nu-ți aduci aminte de rochițele mele, de cea albastră cu linii roșii? Ai făcut costume pentru trei păpuși. ..”

În sfârșit ceva amuzant. Bășicuța care ți se plimbă prin abdomen te face să ai răbdare să-ți asculți întru bună dispoziție mama. N-ai fost prea îngăduitoare până acum chiar deloc, deloc. Frica se duce mai la ușă, departe de plasa ta plină de chiloți bumbăcești.

Citeste tot ▶

“Up” sau bătrânelul din stație

“Up” sau bătrânelul din stație

doi-batraniNuma râie p-aici. Numa râie p-aici.

S-a lăsat seara și în stația de bus așteaptă laolaltă vreo 12 oameni, pe jumătate-i știu din vedere, îi mai analizez când circulăm, probabil și ei fac la fel, cei care nu se uită în smartfoane.
Individul din spatele meu e atât de aproape că-i simt răsuflarea în deschizătura mică dintre gulerul gros al jachetei și căciula care-mi acoperă și-un sfert din ochi. E frig. Bolboroseala continuă în ceafa mea:
Numa râie p-aici, numa râie p-aici. Și pleosc un ghiont peste fund, de-mi scârțâie fâșu. Obiect contondent. Sar ca batracianul.

Simt că se înfoaie porii pe mine, ca pufu de pe cloșcă. Tu ți lindanul per kilogram corp, mă gândesc, perversu Am mai pățit io cu unu ca tine, săptămâna trecută, scutura toiagu în fața garajelor ziua-n amiaza mare…

Mă uit cu coada ochiului și văd un bădiuc solid de vreo 96 de ani, înfășat bine într-un fel de palton-halat cu dungi fosforescente și cu capul protejat de-o căciulă din lână de oaie. Își ținea pleoapele strâns lipite, de parcă-i turnase cineva aracet pe ele și-n mâinile butucănoase, un ciomag cu măciulie argintată se scutura-n ritm de Parkinson.

Mă pălește-o milă și-o empatie, de simt așa, cum apasă pe vezică. Uite măi cum gândesc de rău necunoscuții, sechelele, bată-le vina, o fi Moș Crăciun și-mi fac amu păcate în ajun de praznic mare.

N-apuc să-mi termin monologul, bătrânelul se mobilizează și cu pași mici de pinguin în lanțuri, ca un Charlie Chaplin tras cu cheița, vine-n dungă înspre mine.

Ăsta mă simte după miros. Am prăjit pește...
Bag mâna, bag mâna, așa.

Citeste tot ▶

Hani și Ștefan cel Mare

Hani și Ștefan cel Mare

stefan-cel-mareÎn familia lui Hani, apraxia, creștetul pleșuv și privitul în cruce au fost și sunt absolut normale iar eu le-am acceptat ca atare. Ba mai mult, pentru că am fost pedepsită odată la istorie și-am aproape învățat letopisețul Țării Moldovei ca să trec la materia respectivă, i-am găsit omului meu numeroase trăsături care mă fac să bănuiesc c-ar fi reîncarnarea lui Ștefan cel Mare.

Grigore Ureche îl descria astfel pe voievod: vărsător de sânge nevinovat, degrabă mânios, nu mare la stat. Când m-am dus într-o zi cu Hani la cumpărături, într-un magazin pakistanez și i-a întins doamna o pulpă de pe care se scurgea încă lichid roșiatic, verde s-a făcut Omu la chip.
E halal carnea?
– Cred că da.

Amabil, îl chemă pe șef, aceeași întrebare, același răspuns.
Sigur că sângele nevinovat al curcii trebuia vărsat în totalitate ca să paveze scările din raiul lui Hani dar când e vorba de credința, valorile și banii omului, în unele țări respectul e sfințenie. 15 minute am mai stat, am aflat și numele puicii dar nu și detaliile sadice despre cum fusese ciopârțită. Ca urmare, pakistanezul ne-a recomandat călduros alt magazin în care produsele beneficiau de ștampila unui oarecare muftiu.

Unii spun despre Ștefan c-avea figură ascetică și barbă mare.

Ultima dată când Hani a avut barba mai mare de 4 mm, era să rămână de unul singur dincolo de controlul pașapoartelor. Românașii noștri, dacă vedeau un presupus arab la ghișeu, căscau gura ca-n crizele de astm, că-ncepuse Europa să fie îngrozită de atentate și imigranți. Figura ascetică a căpătat-o când am vizitat mănăstirile din Bucovina. Sub nicio formă nu înțelegea de ce nu ajunge să inspectăm și să pozăm Sucevița care arăta în opinia lui, exact ca celelalte 7. În afară de Putna.

Citeste tot ▶

Primele luni de sarcină

Primele luni de sarcină

femeie-care-tese-muzeuNu știu cum se manifestă alți hormoni dar parcă ar mei ar scrie ceva.

Și dacă tot am blog personal și nemonetizat, merge (de parcă aș ști cum să-l monetizez).
Mereu merg pe mijloc: mi-e teamă să conduc, să nu o țin și-acolo cu linia continuă. Că dacă ești pe dreapta sau pe stânga, ca începător, poți aluneca prea mult înspre margini. Mijlocul îmi pare bun la toate.
Foarte foarte puțin am citit pe internet experiențe despre sarcină. Totuși, unele mămici par întru totul fericite în această perioadă, altele o trec cu greu. Hormonal, fizic, psihologic. Peste tot însă, există un fel de magie. De fapt cred că toate acestea sunt legate inevitabil de starea eventualului cuplu, de implicarea (sau nu) celor din jur, de susținere, prieteni, job, bani. Mai puțin de o Credință intimă. Care nu are legătură cu vreo religie în general. Eu am nevoie de Credință ca de aer și nu, nu prea merg la biserică, iar când o fac, mă duc în afara slujbelor sau încerc să ajung la o mânăstire. (corectează automat, e mânăstire până la urmă sau mănăstire?)

La puericultură n-am ajuns încă. Am o carte, una valoroasă editată prin anii 90. Sau reeditată. Am învățat puericultură și pediatrie în postliceală cât să depășesc cunoștințele unui cadru mediu. Pentru că așa învățase și diriginta noastră, așa ne pretindea. Practică am făcut prea puțin, stăteam zilnic în spital, ore întregi dar ni se părea amuzantă secția de psihiatrie, internele (la interne puteam recolta pe bandă, părea ceva artistic, nu automat), apoi m-am blocat pe dermatologie cam un an. Mi-a plăcut.

Cartea aceea o citesc încet, când am dispoziție. Cuprinde tot ce trebuie să știu, să rețin corect. Studiat. Apoi o să pot personaliza. Mă tem de gravidele perfecte. Bine, eu mă tem și de copii iar când am văzut ultima dată o barză, am căutat repede numărul doctorului Neamțu de la psihiatrie unu.

Sarcina e o perioadă de reconectare cu mine pentru că fiind mereu într-o relație și prea puțin între relații, n-am avut timp să-mi accept și să-mi recunosc demonii. Este o experiență aproape mistică să am parte de atâtea clipe cu mine însămi, absolut deconectată de un individ de sex masculin. Nu știam câtă nevoie am de asta, părea drastic: Singurătatea. Acum îmi pare rău că am acceptat atâtea compromisuri, doar ca să nu fiu singură. Nu spun că e ușor dar cum să fii vreodată pregătit să trăiești lângă cineva dacă n-ai stat tu cu tine? La bine, la greu, în aparentă izolare, bolnav sau trist, vesel, morocănos. Acum îmi înțeleg unele reacții, frica, anxietățile. Poate că am să le uit într-o zi dar subconștientul nu le va uita. Toate-s analizate și puse-n dosare, nu le-am lăsat să zburde aiurea și nici să dospească.

Citeste tot ▶

Ce terifiant e să fii mamă singură

Ce terifiant e să fii mamă singură

hapi-riverFemeie singură. Pentru românce.
Nu mă pot abține să nu adaug această împrejmuire. Știți bine că nu sunt vreo feministă înfocată și nici nu mă interesează cum se schimbă un cauciuc. Eram cu El și-a trebuit să mă uit în stânga și-n dreapta când ne aflam în Mierleștii de Sus, că doară nici el nu știa Cum. În Germania vine ADACU și-ți șterge prafu de pe bord dacă ai trântit o asigurare de mii de euro. Așa că-n Mierlești, m-am borșit ca o lubeniță în vârful unei coline până a trecut prima căruță cu boi. Din fericire, în căruță, era un vajnic exponat masculin care „fu a semăna nește sămânțuri” și-n plus semăna cu Vadim (RIP), frânau boii în do major și nu numai că ne-a schimbat cauciucu, da omu ne-a dat și apă și țuică. Pe-asta din urmă n-am gustat-o, eram nervoasă foc pe însoțitoru meu și-n plus ne aflam într-un sat al cărui nume nu era de bun augur.

Ce mai, foarte puține a făcut el și-alea le-a făcut pentru că bani. Foarte multe am rezolvat eu și-alea pentru că vorbă bună și insistență și refuzat să cred că nusepoate. În al cărui cont credeți c-au mers reușitele?
Eșecurile? În al meu, de-aia mi-am și făcut târziu card, că n-aveam ce scoate și mă temeam de dobândă.

Mi-au fost de folos anii nemțești.

Doh, sigur că în general femeile și mamele de acolo nu atârnă de schismele comportamentale ale unui bărbat. C-au bani, veți spune. C-au job.

Vă contrazic. Într-adevăr, statul le ajută, nu ca la noi dar și acolo sunt femei care câștigă puțin, care și-au pierdut locul de muncă, femei care nu au unde locui dacă sunt singure. O chirie poate ajunge (în medie, cu nebenkosten inclus) pe la 700 euro. Statul nu-ți plătește chirie, îți dă 280 euro pentru copil dacă nu lucrezi și vreo 100 -un fel de alocație.

Dacă ai lucrat sau lucrezi poți lua până la 3000 e (maximul -deci ai fi avut deja un job foarte bun!) timp de 2 ani parcă, dar tu plătești chirie și-ți iei mâncare și plătești benzină, telefon, ți se mai strică o centrală, o chiuvetă, 100 euro sunt cizmele la reducere și pamperșii lu bebe te costă cât te costa înainte juma de zi la therme.

Acolo e foarte posibil să nu fie dispusă mămica ta să te ajute 7 luni deoarece tocmai și-a luat bilet în Teneriffe, merge cu nenea pe care l-a cunoscut în Suddeutsche Zeitung. Și doară nu și-a rata Urlaubul pentru că naști tu. ( am lucrat cam un an la o familie de nemți, ea era asistentă, el chirurg estetician. Aveau 4 copii. Mă-sa femeii își făcea programare ca la dentist, o dată la 3-6 luni când venea din alt Land să “stea cu nepoții”. Stea e în ghilimele pentru că eu aveam grijü de copii câte 6-8 ore zilnic, apoi venea Sabine de la rezolvat problemele curente si gătea. Făcea mâncare pentru ea, pentru mă-sa,pentru copii, pentru soț. Mama mare era efectiv epuizată după atâtea cafele cu prietenuca ei de vizavi. Nu, nu le bea acasă, copiii erau gălăgioși! Le bea la terasa din colț, acolo unde un capucino cu scorțișoară costa 3 euro. Buni pleca după 3 zile. Atunci îi îmbrățișa pe toți și-i pupa de parcă erau la Surprize Surprize. Sabine cădea lată după ce venea taxiul maică-sii. Soțu apărea în sfârșit acasă.)

Citeste tot ▶

Dragă viitoare mămică… singură

Dragă viitoare mămică… singură

insarcinataSă presupunem că ai peste 35 de ani. Ai rămas fără job și fără bărzoi. Nu mai ai bunici. Tare mult i-ai iubit. Dar poate mai trăiește mama și tata. Sau unul dintre ei. Te afli în cel mai greu moment din viață dar și în cel mai semnificativ și dulce: tu nu știai că organismul tău e capabil, nu voiai să ai copii, nu ai reușit să rămâi însărcinată. Așa că te-ai împăcat bine cu gândul. N-a trecut mult timp de când ai ieșit dintr-o relație lungă. Frumoasă la început și apoi crudă, sadică, ți-a flagelat sufletul. Ai pierdut tot sau așa crezi.

Dacă atunci când te-ai pișat pe bățul alb, dacă te-ai albit când ai văzut cât de roșu devine el, dacă ai simțit că mori pe loc și totuși nu ți-a trecut prin minte: voi face o întrerupere, felicitări. În primul rând află că nu ești singură. Un înger a apărut lângă tine odată cu disperarea primelor lacrimi inerente.

Pentru Dumnezeu, ce mă fac? Așa te-ai gândit. Hai să traducem: sunt disperată, cum s-a întâmplat asta, cum o să mă descurc? Chiar atunci ai simțit îngerul și chiar atunci ai decis că te vei descurca!

Evident că știi CUM s-a întâmplat. Poate că nu așa voiai. Totuși, nu ai gândit să renunți așa că este momentul să faci tu primii pași pentru că iată ce se poate întâmpla.

Pornesc de la premisa că nu ești o acritură anorgasmică, n-ai multe idei preconcepute, n-ai făcut rău voit sau ai încercat s-o dregi când l-ai făcut. Că până la vârsta asta ai țesut destule compromisuri: în relație, între relații. Nu știi exact ce vrei de la viață însă cunoști ceea ce nu mai poți tolera. Ai făcut rabat până la epuizare, nu mai dorești un marketing emoțional. Ai fost judecată mereu și vei fi în continuare, faptele tale sunt pe față dar dacă te cunoști tu pe tine, îți e suficient.  Nimeni nu-ți mai poate face rău!

Pregătește-te:

O să te simți precum Moise.

Lumea din jurul tău se va despărți în două. Ești pe culoar liber acum. Privește bine în stânga și în dreapta.
– copilul acesta nu a venit ca să-ți complice ție viața. Altfel, presupun că n-ai de ce să citești asta, ai făcut deja vreo programare dacă vei fi simțit acel gând. Ești între cele două linii roșii. Cu decizia luată: e copilul TĂU și vei face totul pentru el! Vei vedea că cel ce nu se vede încă, va aduce inițial modificări în viața altora. A celor dragi. A celor care au interacționat vreodată cu tine. A rudelor, a prietenilor. Ceea ce ți s-a întâmplat ție va declanșa în ceilalți reacții din cele mai surprinzătoare.

Citeste tot ▶

Morții cu morții, viii…

Morții cu morții, viii…

luminatie– Așteaptă-mă, trebuie să fac pipi.
– Păntru Dumnezo, nu te poți ține până acasă, unde să faci, în cimitir?
Mama pufăie, zâmbește și-mi ia geanta din mână în timp ce eu alerg râzând în josu drumului principal care trece pe lângă cimitir.
Revin după un minut, plină de scai pe-un ciorap dar cu problema rezolvată.
– Cred că nu m-a văzut nimeni. Doar ăia de departe care vin dinspre câmp. Tu ai văzut ce duc în spate? Un sicriu!
Mama mă privește năucă și se focusează pe cei trei țărani care cară într-adevăr o ladă mare pe umeri.
– Sicriu pă sărăcia! Aduc flori că-i luminația, azi, mâine…
– Atâtea?
…………………………………………………………………….

Oamenii par roboței vătămați și posaci, cu haine mierii, se plimbă de la un mormânt la altul. O bătrână, țărancă mândră, tipică din Ardeal, cu șurț și sfectăr, trage după ea o săpăligă și o plasă în ailaltă mână. Pe pungă e desenat un morcov sau un creion și scrie Profi te premiază. O toartă i se rupe și o găletușă mică, plină de flori galbene, dă s-alunece.

La mormântul lu tata, smulg două trei flori uscate, tac și eu ca un pește ce sunt, apoi icnesc și sar pe bordura mormântului.
Mama se uită mirată, ca și vreo trei aparținători care aranjează alături, pământul pe alt mormânt:
– Bleah, un păianjen, s-a urcat pe mine.
– Doh, nu-i balaur, zice mama, bine că n-ai sărit pe cruce.

Ne podidește râsul pe amândouă. Așa se întâmplă când ești încărcat de gânduri și de griji, oarecum trebuie să te eliberezi. In cele mai nepotrivite locuri.

– Vrei să vezi și mormântul lu unchiu-to?
– Da, da, hai să mergem. Și-mi înșfac geanta roșie de pe piatra mormântului de-alături.
Un țigănuș tânăr c-o lopată mare în mână, mă întreabă:
– E mormântu matale?
Belesc ochii ca un lemurian și vorbele se scurg fără mine:
– Nu dragă, io-s vie încă.

Citeste tot ▶

Pălăria fatală – film românesc în regia lui Adrian Munteanu

Pălăria fatală – film românesc în regia lui Adrian Munteanu

avatar-palariafatalaCând m-a invitat Adrian Munteanu să vizionez filmul regizat și produs de el, am fost uimită: știam că mai scrie, că are preocupări literare, nu e doar „patronul lanțuluinuștiucare“.

Dar un film? Eu nu fusesem nici la Tiff, Adi știa că sunt destul de directă (dar foarte atentă) mă mai stropșesc pe FB sau în comentarii dar când e vorba de o discuție, opinie cât de cât obiectivă între amici, mă raportez cu maximul de respect și seriozitate. Plus umor neapărat. Dacă văd că supăr, n-am nicio treabă, mă uit la unghii, laud niște tablouri pe pereți și „discutăm altădată”. Cred că rămân obiectivă și relativ fidelă în opinii tocmai pentru că nu amestec și nu compar mere cu pere: nu-mi place un personaj care joacă în film? Ignor. Sunt colțuri din care pot vedea întruchiparea scenei respective, ce aș avea eu cu personajul?

Cu Adi, mai vorbeam mult și deodată așa că a fost foarte bine c-au mai fost și alți invitați și-am văzut filmul într-o după-amiază pe unul dintre ecranele de la Janis. Norocul lui cu invitații, c-altfel, firi destul de explozive la nevoie 🙂 aș fi comentat cel puțin în primele 20 de minute, când domnul regizor (felicitări și să fie calea spre un început bun și succes) se agita inutil iar eu aveam impresia că din cauza lui nu pot pricepe primele legături între personaje.
Lui nu-i convenea ba calitatea la care-l vizionam (schimba oareșce la programe, până i-a fost pe plac), ba sonorul, ba mai apoi (imposibil să n-ai o anumită nervozitate, ar fi trebuit filmat că-și joacă excelent propriul rol, asta i-am spus-o) îl deranja chiar și măsuța relativ instabilă unde tronau niște cești pline cu capucino, apă minerală și ce mai ceruseră ceilalți.
Când am auzit că vrea și o opinie, era să leșin. Ceva gen: omule, eu mă duc la de-alea cu împușcături și agenți secreți infiltrați, cele americane cu note proaste gen toate-s la fel și mie-mi plac, pe când alții le detestă, cum să mă pronunț asupra unui proiect atât de vast și nou în abordare. Despre abordare vă faceți voi o părere după ce vedeți filmul. După douăzeci de minute mi-am dat seama că pot să-l tranșez de fapt. Filmul!

Citeste tot ▶

A ajuta

A ajuta

mana-intinsaPrincipiul ajutorului între oameni ar trebui să aibă o temelie în instinct, așa, ca la animale. Lupii dintr-o haită, prădătoare carnivore aparent foarte feroce, își ling rănile unul altuia. Un lup sănătos, va apăra lupul care este atacat, rănit și sângerează. Îi aduce mâncare, îl încălzește adică îi satisface niște nevoi pe care cel nenorocit nu le mai poate face singur!

Am observat că foarte mulți oameni nu știu de fapt ce înseamnă să ajuți. Nici eu nu am știut multă vreme, mai uit și acum, apoi ajungem să spunem că a face bine e un lucru rău și că uite, s-a întors împotriva noastră.

Când cineva îți cere ajutorul, tu ai nevoie de două lucruri:
– putința, a fi în măsură să oferi ceva.
– vrerea, dorința de-a o face.
Că nu-ți va cere vreun om apropiat să-i dai bani dacă tu nu ai bani, să-i traduci din greacă în română dacă tu știi să traduci doar din spaniolă în română. Nu te va ruga să-i faci un serviciu pe care tu nu-l stăpânești ori n-ai cum să-l oferi.

O nebunie care n-are a face cu ajutorul

Este următoarea: să crezi că ajuți condiționând actul. Dacă tu-mi ceri masa din sufragerie că știi că am două, nu-ți voi oferi scaunele ca să-mi las mie mesele. Hei, uite, eu te ajut, de scaune ai tu nevoie! Sau îmi ceri să-ți cumpăr un lapte Dorna pentru că pe acela-l preferi tu iar eu, dintre toate, aleg Zuzu sau Napolact deși vitrina frigorifică are Dorna! Uite, laptele tău, e mai bun decât ce ți-ai dorit!

Decât să îți dovedești o nejustificată amploare a sinelui, mai bine vezi-ți de treabă, mai de ajutor ești așa! Nu pot acum sau nu pot sunt mai oneste și apoi când ajuți nu sta să faci o analiză a de ce-urilor că pierzi esența. Din start n-o face dacă știi că rupi de la gura ta sau a familiei și asta te va măcina, din start, vezi de ale tale, că n-o să înceapă nimeni să te întrebe: dar de ce nu poti, de ce nu vrei, care sunt motivele? Doar romii care cerșesc în fața marilor catedrale poate fac așa, din nerușinare mai mult, nu din disperare. Pe cel care stă pe-o ladă cu mâna întinsă ori ba, îl întrebi dacă-și dă banii pe alcool sau țigări? Mai bine nu-i da decât să faci așa. Că nu-i totuna cu a mustra o țigancă ce-și ține sugarul 7 ore în soarele arzător ca să li se facă altora milă, că ei nu îi este!
Că nu știi tu cum a pierdut acel om o casă, de ce a ajuns acolo, ce boli are și de ce preferă să stea ca o statuetă stricată, să mai strângă bani de-o bere sau un pachet de țigări, în loc să dea fuga cu cei doi lei pe care-n măriminia i-ai dat, să-și cumpere un iaurt danone.

Citeste tot ▶

Conf Dr. Ioan Andrei Vereșiu – medicul clujean care-a luptat pentru ca pacienții cu diabet să aibă parte de un Centru multidisciplinar

Conf Dr. Ioan Andrei Vereșiu – medicul clujean care-a luptat pentru ca pacienții cu diabet să aibă parte de un Centru multidisciplinar

conf-andrei-ioan-veresiu-seful-centrului-diabetVă rog să dați un share pentru bolnavii voștri. Mulțumesc!

Pacienta e obosită, speriată, eu știu că adesea diabetul vine la pachet cu complicații. Depresie, accidente vasculare, neuropatiile, bolile cardio. Pentru lume e doar o altă bolnavă cu diabet, ei și? Sunt o grămadă și apoi, unii spun că bolile lor sunt mai grave sau mai dureroase.
Pentru mine, această pacientă e Lumea.
Fac rost de numărul domnului conferențiar. Hm, cum să-l deranjez chiar pe dânsul? Aflu că e pe alt continent și totuși îi scriu. Nu trec 10 minute și-mi răspunde. Îmi spune unde să mă duc: oricare dintre colegii dânsului se va ocupa de bolnavă. O internăm. Probabil că va rămâne până se întoarce dânsul.

Dimineața, la Centrul pentru Diabet Cluj

(ei, am avut noroc, așa-i spunem noi, de fapt era doar o secție oarecare în cadrul spitalului medicală doi, avea să-mi povestească mai târziu Dr. Vereșiu, șeful Centrului), dimineața e forfotă mare. Rezidenții sunt grăbiți, au multe de făcut și toate par priorități, așteaptă lume multă, luni, uite, chiar acum, se fac mai multe internări.
Doamna Conferențiar Bala Cornelia îmi preia pacienta și ceilalți sunt conduși fiecare în salonul în care vor rămâne. Imediat după internare, o doctoriță drăguță, foarte frumoasă de fapt, începe să se ocupe de pacientă ca și de un copil. E dr. Amalia Marc, o fată care debordează de energie și are mereu un zâmbet pregătit, o glumiță, o ironie constructivă (nu e voie să nu-ți asculți medicul și daaaa, glicemiile scad!). Am mai văzut astfel de tinere doctorițe la neurologie, lucrau cu doamna Profesor Lăcrămioara Perju.

Pe Conf. Dr Andrei Vereșiu l-am întâlnit după câteva zile,

conf-dr-veresiu-andreiveresiu-cluj

chiar la marginea patului din salonul bine pus la punct pe care-l vizitam zilnic. Eram cu un prieten, similitudine, un fost coleg de facultate de-al domnului Conferențiar. Totuși, ne gândim să ieșim pentru vizită dar dr Vereșiu insistă să rămânem. Se adună toată echipa și în loc de o anamneză și o prezentare din care nu înțeleg mare lucru cei care n-au a face cu medicina, se încropește o poveste amuzantă și pacienta uită că e acolo pentru teste și studiu. Aflăm că funcțiile s-au îmbunătățit. Că e necesară o abordare nouă. Schimbarea tratamentului. Conf Bala și Vereșiu împreună cu Amalia ne implică și pe noi în discuții. Și evident pe pacientă, apoi, eu și amicul meu avem onoarea să ne destindem cu o cafeluță în biroul șefului de secție. Rămân uimită, mă uit la diplome, la cărți, Dr. Vereșiu ne povestește despre Japonia. Adevăratul crush îl zăresc în ochii dânsului când îi povestește vechiului său prieten despre familia lui. Medicul radiază.
„Cu ajutorul soției mele am reușit să trec de multe obstacole în viață.„ mărturisește Vereșiu privind instinctiv înspre pozele celor dragi. Un strop de melancolie, povești din studenție și despre rezidențiat, atunci, în câteva secunde se întrevede fragilitatea benignă a Omului puternic care-a înființat primul centru din țară pentru piciorul diabetic. Și unicul cabinet de acest fel care funcționează, are specialiști și și-a desfășurat activitatea fără întrerupere în ciuda multiplelor probleme cu care se mai confruntă.

veresiu-conf-centru-diabet-cluj Citeste tot ▶

Reportaj Siria 2016 – doku deutsch

Dacă înțelegeți măcar puțină germană, merită să vedeți asta.

Am văzut multe, mențin și învăț cuvinte noi, în plus urmăresc desfășurarea evenimentelor așa ca pe o semi apocalipsă. Tragic. Nu îmi pot imagina cum se poate adapta un copil unei astfel de normalități.

Și noi… îi lăsăm să moară mai nou în epidemii pentru că toți inculții au emisiuni și știu ei că vaccinul nu e bun. Ceva ce nu s-a demonstrat NICIODATĂ, în nici un studiu. Decât în cele de pe net, bloguri extremiste (da, eu găsesc că și asta e o formă de extremism) și interviuri.

 

Iertați-mă dar azi orice bou poate fi Profesor și psihiatru cu 12 cărți scoase și orator și să aibă laborator în spatele bucătăriei. Deoarece cobai se găsesc peste tot!

Iar Vedete care să-i poarte fumurile mai departe, eh, deja e… Artă. “Contesti tu opinia lu Crengulescu Schwartzkoft Tunder, dr, prof, conf și specialist în cresterea ceaiului de valeriana? Iote, el zice că doctoriile nu-s bune, are 89 de ani, 6 copii și îți arată exact ce se poate vinde!!”

Vai, nuuu contest, doar suntem o turmă înțeleaptă. Pana la granita judetului!

Cât de sigur e turismul în Maroc în 2016?

Cât de sigur e turismul în Maroc în 2016?

rabatN-aș vrea să scriu o postare lungă, concretă totuși.
1. Turismul în general a devenit pentru unii călători convinși (sau care au acest scop expres: de a călători) aproximativ nesigur oriunde în lume. Ori, acest lucru nu depinde neapărat de evoluția scenelor de război ci și de structura personală a celui care pornește la drum.
2. Există persoane care nu sunt aproape deloc influențate de acest potențial pericol. Un pericol care există oriunde. Spun aproape deloc pentru că, deși aș alege în continuare destinații orientale, cu siguranță nu “m-as băga în gura lupului”. Dacă aș putea alege mâine o țară pe care s-o revăd a șasea oară probabil, ar fi Marocul. Nu aș merge acum în Istanbul (atenție, Istanbul, nu Turcia), în Beirut sau în Palestina sau Egipt (Sinai) (mai mult datorită stresului excesiv provocat de controalele nenumarate și evident necesare în condițiile date).

Din punctul meu de vedere, Marocul rămâne (încă) printre cele mai sigure destinații pentru ambientul oriental. Care între noi fie vorba, s-a degradat mult, capitalismul a lăsat urme și detalii false până și-n cele mai îndepărtate sate ale beduinilor vizitați de turisti. Subliniez că siguranța este absolut relativă și aș detalia prin traducerea unor informații de pe siteul ministerului de afaceri externe ale Germaniei. Înainte de a traduce, să știți că m-am întrebat și eu sub ce criterii se subliniază și pe siteul mae.ro că există acel pericol reprezentat de luptători marocani care s-ar fi întors de pe frontul din Siria, în condițiile în care știm deja că nu trece o săptămână fără să aflăm câți potențiali extremiști au pătruns în Europa cu valul de cetățeni nevinovați care au părăsit Siria, cu singurul scop de a fugi din fața morții! Ori, Regatul Marocan (monarhie constituțională de drept, conform legislației, bla bla, rege cu puteri depline și o tablă de șah) are tot interesul să oprească, să verifice și să țină sub control potențialii inși care ar reprezenta prin simpla prezență un pericol. Căci la ei pericolul nu este doar pentru turiști ci pentru Regat însuși, Mohamed al 6-lea fiind succesorul tatălui său, Hussein al2lea și se află la putere din 1999.

Citeste tot ▶

Ochiul lui Horus

Ochiul lui Horus

ochiul-lui-horus

Q Există un singur Obiect de care nu m-aș despărți niciodată de bună voie și pe care nu l-aș dărui pentru nimic.

Şederea în Egipt, alături de mama ei, a fost o dulce recunoştinţă faţă de puterile cosmice în primul rând şi, evident, faţă de Hani, pentru că-i făcea acest cadou necerut Valeriei. Fusese un concediu plăcut, relaxant, fără griji. Acum i se părea c-a îmbătrânit şi-au trecut veacuri. Ce simţise atunci şi ce trăia acum? Hani a ales un hotel impresionant în Cairo, au stat câteva zile, zile în care Ioana a râs cât în alte luni laolaltă.
Hani urmase cursuri şi totusi reţinea exact numai ce auzise de la bunicii fetei: gimineaţa, vraişte, câinile (câinele), laolaltă, tustrei, îţi şede bine. Culmea, acestea le trântea corect, fix în momentul inoportun. Mai încercase să învete de pe CD-uri, eşuate experimente: intra în «curva» în loc de curbă, mergea la «cur» – pentru momentele de relaxare petrecute „la cură“ prin câteva staţiuni din România.
Iranianul nu înţelegea ce este sindromul Asperger înalt funcţional.
Mergeau pe stradă şi el exclama:
– Ia uite, ce frumos apune soarele printre palmieri.
Mama Ioanei îl întreba simplu:
– Unde, Hani?

Citeste tot ▶