Oamenii frumosi n-au chip dar lasă urme

„Si unde-i mai frumoasă privelistea nenea?“ il intreb pe bădiucu înfipt intr-o doză de Ursus.
„ Apoi io zic că la stanga s-o luati domniță, că-n dreapta nu-i ashe peisagiu frumos. Si-i manastirea de calugari sus, de-acolo vedeti tot muntele.“
„O iau“ la stanga cat sa trec strada la masina si dau de-o vacă. Eu, ca o capră, nu ma asigur, mă trântesc în ea, noroc ca-s animale blande si mie-mi plac vacile autentice. Dupa ce-mi coboara pulsu la 70, trag o gura de aer si traversez. Masini – canci.

„Fă stanga, mergem in sus la manastire, nici nu am auzit de ea, hai s-o vedem.“

Dupa 3 kilometri pe-un drum de care s-ar fi speriat si troienii care-au iesit din cal, ma intreaba amicul meu daca-s sigura ca vreau sa mergem până sus. Deja-mi vâjâiau urechile de la serpentine in ritmul racordului de la esapament.
Cu putine intrebari poti sa-mi tragi fermoarul lingvistic dar de obicei ai castigat puncte daca incepi cu „Esti sigura ca“? Acela e momentul in care accesez varianta „suna un prieten“.

Ajungem in varful muntelui, varful cerului, varful pe care pasc lin văcute si in urma lor, fermiere sexy, butoneaza smartphoneuri. Amicul meu vrea poze cu vacile si cu „domnisoara aia“ si cu dulăul. Incerc sa-i fac poze cu cătelul, inainte sa-l muste. Latra la el ca la ciori si se gudura la mine, c-aveam ciocolata si nu-mi simțea frica. Pentru ca n-o aveam dar bag seama el se nascuse cu ea in cârcă. Si cainii simt, adulmeca. Si oamenii si cainii simt frica, anxietatea dar primii nu prea stiu cum s-o interpreteze. Povestea cu „om bun sau om rău“ e cam un basm.

Si de obicei se termina frumos, ca cel de azi.
Dupa 10 km de hăndrăneală pe drumul forestier, vizităm manastirea, insa m-opresc la 1 km sa bag o tigara, sa nu spurc aerul curat al vesniciei care ne inconjura.

Intrăm pe poarta manastirii, inconjuram manastirea, trecem pe langa un cimitir, deschid cateva portite, curioasa cum sunt – nici urma de fantoma darmite de vietuitori.

Ich kam, ich sah, ich siegte, m-a invins si foamea c-aveam de gand sa cer macar o bucata de prescura, cainele statea latit la soare in asteptarea diabetului dupa ce-mi devorase toata ciocolata.

Nu parcurgem 500 metri la vale, dreapta bate ciudat. Pană. Semnul exclamarii apare pe bord, semnul crucii mi-l fac eu, aaaa, am semnal.

Cric, roata de rezerva, unghii lacuite, Iris…“Tu ești credincioasa așa-i? Roagă-te. N-am cheie de roți. Eram sigur ca am“.
„Vezi de ce nu raspund eu la intrebarea „esti sigură că“?

M-asez pe iarba si duhănesc, „altii“ merg sa faca pipi, mie mi se stransesera rinichii laolalta la gandul ca ma papă lupul.
„Sau vulpea?“ ii textuiesc prietenei mele.

Cling: „La cat esti de osoasa, tu scapi. Companionul tau e mai cărnos. Numai iarna sunt lupi, da mai zi odata, unde sunteti?“
Cling: „Habar nu am. De pe drumul…..am intrat pe drumul….si de acolo stanga….si e o manstire de calugari fara calugari….“
Cling: „Tigari ai?“

Dupa 40 de minute, aud o masina. Nu intrebati de ce n-am sunat la tractari, daca era o optiune, sunam.

„Vorbeste tu ca pari mai neajutorata.“
„Nesimtitule. Sunt neajutorata. Mor de foame.“
„Ai cola. Si eu am batoane cu susan.“

Pe modelul exista si oameni de treaba , nimerim o astfel de echipa. Doua fete cu margarete in păr si doi barbati. Si-un catel. Cand am vazut masina venind, era sa sar pe parbriz ca-n filme, de teama ca n-o sa opreasca.

Toata lumea a fost fericita. Monteaza roata de rezerva in panta, nene, oricum am fi dat-o, blocam drumul. Nu c-ar fi trecut ceva pe-acolo dar si vacile au suflet. Noi fetele țineam masina sa nu alunece dupa ce asigurasem rotile cu pietre, baietii au reusit sa desurubeze suruburile de strangere (de care imi era cel mai teama ca n-or sa reuseasca, fusesera bine stranse cu aparatul cela automat). Cainele- cât o veverita, da uite ca nu-i de pluș, chiar există! Lătra, mâraia si sarea a pagubă pe langa pantalonii prietenului meu, da acu, de rusine, îi ramasese doar optiunea „albeste-te la față si rabdă“. Stia ca nu-l mananca, are o teama înnascuta, cum mi-e mie teama de insecte.

Am reusit!!! Oamenii nu accepta nici un ban. Abia astept s-ajung acasa, fac un dus si ma duc sa-mi cumpar gomboti cu prune.

Aproape noapte si-mi pocnesc tocurile spre statia de bus. E lejer, e frumos, e cald inca, nu ma grabesc nicaieri.
Pe bancuta stau 4 tineri frumosi si veseli, ii vad de departe cum râd.
„Nu va suparati, urlu eu ca s-acopar zgomotul motoarelor care trec, douastreiul merge pana pe….“
Prin semne unul dintre baieti imi indica ceva ce culmea, pricep: „imi pare rau, suntem surdo-muti, nu te intelegm, tasteaza pe telefon“.
Dintr-o dată, graba, lumea, mp3-ul pe care ma pregateam sa-l clickuiesc nu mai au sens.
Ma gandesc ca sunt asa de frumosi…Doua fete si doi baieti. Ca oamenii pe care i-am intalnit azi in varf de munte.

Scriu rapid pe telefon.
Baiatul imi scrie exact linia si busul.
Ceilalti nu râd, doar „vorbesc“ mereu , in continuare prin semne, numai o fata hohotește. Are un râs dulce.

In statie se umple de oameni. Si de prosti.
Doi mocofani se protapesc langa bancuta si se uita insistent, prelung si repetat la grupuletul de surdomuti. Tinerele observă dar nu se simt jenate, glumesc ceva, sigur sunt obisnuite sa se uite lumea ca la un tablou agatat in copaci. Dau un forward si ma gandesc daca am vazut in alte tari genul ăsta de holbare proeminenta spre oamenii care sunt „altfel“ decat noi, marea majoritate a desteptilor intacti, grabiti si cu o mie de probleme pe care le ascundem sub zambete și vorbe nesincere.

Vine busul. Tinerii imi fac semn, haide, se uita in urma sa vada ca nu cumva să urc in cel gresit, oprisera doua.

Mi-am pus mp3ul in geanta si-am ascultat zgomotul motorului, harjoneala usilor, taclalele pensionarilor si zgomotul placut al semnelor dintre cei patru.

Inainte sa cobor, scandal mare in față. Un fel de pastor de-asta evreu cu palarie ca si Gandalf, se priponise in bratele unei tanti, care amarata era trecuta de 85, abia sedea in scaun, in baston, in mergator, in cărut si-n ce mai avea pe langa ea. Exact cu fundul in poalele doamnei s-a dus nenea la prima frână. Lui i-a sarit clopul, ei i s-a pornit carutul ca-n poltergeist- lovind alt passanger care levita pe jumatate. Tanti- dacă a mai reusit sa se ridice de-acolo o sa bage cartilaj de rechin 8 luni. Fiecare a inceput sa strige la fiecare, noroc c-ajunsesem si am coborat cu tinerii, luandu-mi si eu portia de liniste.