O poveste despre o iubire atipică ce n-ar fi trebuit să existe. Nu în țara mea

Eu, el, noi

Eu sunt ortodoxă, cred în Dumnezeu, în îngerași, ascult colinde, îmi place Hrușcă, mă duc la biserică din când în când și fac multe poze în moschei.

Seara spun tatăl nostru și-mi fac cruce. O dată, chiar am fost invitată să botez pe cineva. Când eram copilă, părinții mă duceau în vacanțe sau ca soluție de weekend la o mânăstire din apropiere, pe mine și pe o bună prietenă, de acolo și ideea unora că aș fi o credincioasă îndoctrinată de care-ar avea nevoie Doamne Doamne ca să-i fie apărător în mediul online. Nici vorbă. Mai păstrez tradiția cu mersul la mânăstire, stau câteva zile, scriu și-mi mai limpezesc mintea. Sau mă bulversez. Orice, pentru inspirație!

fata si cauciucuri
El e musulman, crede în Allah, despre care unii cred că l-ar fi inventat evreii ca să nu ajungă în același paradis cu arabii.

De orice fel ar fi acei arabi. Hani nu crede în îngerași de când a cunoscut-o pe mama, stă în ultima bancă la biserică și se duce rar la moschee. Nu-și face cruce, dar se uită puțin cruciș, când e obosit, eu cred că trebuia să se nască ortodox. Mi-a ruinat invitația la botezul de care scriam mai sus. Teoreticii fini aveau nasul prea fin pentru o pereche așa de… neatractivă. Am auzit mai târziu că le-am fi erodat frumusețea evenimentului. C-am fi disfuncționali… mă rog. Între timp au divorțat. Dacă din spate privindu-i nu-ți dai seama care-i mami și care-i tati, nu e prea bine să îi judeci pe alții după fizionomie, zic. Ce s-a întâmplat oare cu noi? Scriind, îmi pun aceeași întrebare.

Eu am treizecișișapte de ani

și mă simt ca Madonna, veșnic adolescentă, singura problemă e că lui nu-i convine să mă dezbrac și să mă dau în spectacol de față cu alții. Și nici să-mi arunc sutienul între alte 20 de femei dezbrăcate pe plaja din portul maritim din Valencia, chiar dacă e și mama cu noi, chiar dacă nu se uită nimeni și nimănui nu-i pasă într-atât încât să mă răpească din serai.


El împlinește șaptezeci

și nu a fost niciodată condamnat pentru pedofilie. Se simte și se poartă ca un veritabil senior și cavaler, ceea ce, câteodată, pe mine mă plictisește de moarte. Este scrupulos. Extraordinar de atent la detalii. Cum să vă explic? Dacă noi doi am fi puși să ciupilim o găină în același timp, Hani este cel care, la final, ar smulge cu penseta, sub lupă, tot puful rămas. Eu sunt cea care termină prima. Credeți că am o bilă albă? Mai gândiți-vă.

Eu sunt frumoasă. Mrrr.

fata in parc

Mă rog, chirurgul meu estetician spune că mă cam strică nasul dar am o afinitate pentru Barbara Streisand, Sarah Jessica Parker și… oricine nu mă face să mă simt ca un extraterestru când sunt cu Hani. Nepoata mea de exemplu. De fapt, sunt o femeie plăcută. Nu ies în evidență cu ceva anume. Dar de ce să nu scriu că-s frumoasă dacă această scriere ar funcționa pentru unii ca o lanternă, anume, una aprinsă. În mințile românești, întunecate de extravaganțele cuplului Columbeanu s-au sădit atâtea falsuri glamoroase de-ar părea c-acela ar fi singurul etalon al iubirilor nepotrivite. Chiar așa. Bine am spus iubiri nepotrivite. Cititorul va înțelege că fiecare om are niște parapeți sentimentali pe care se sprijină și nu suportă cu ușurință ignorarea lor.
Hani e… cum să vă spun eu, drăguțel, așa…

Am trimis cinci mailuri în care mi-am rugat cele mai apropiate persoane să-l descrie. Mama a spus că îi e mare glicemia și n-o să se poată concentra cel puțin două săptămâni. Prietena mea a spus că i-au mai intrat două firme în portofoliu și n-are timp. Un amic de-al meu m-a lăsat baltă pe what´s app că i-a venit unu cu plagă împușcată! Iar eu sunt evident, părtinitoare, ca al meu, nu-i nici unul, cum spun divele fericite pe instagram. Filtrul propriei personalități o să regleze oarecum conturile.

Ah, Doamne, cum aș fi putut omite. Eu sunt româncă!

De-asta autentică, băștinașă de lângă Someș, când eram mică am jucat – dansat Fetele de la Căpâlna – cu sala plină. Încă era dictator Ceaușescu și cel mai plictisitor spectacol din lume era considerat un fel de Cirque du Soleil! Atunci am oripilat prima dată sfânta opinie publică. M-am împiedicat, am dat cu capul de oareșce recuzită și-am început să plâng tare de tot și să strig că vreau la mama. Mama era în primul rând, își invitase o turmă de colegi. Zâmbea ca și cum nu m-ar fi văzut în viața ei. Până m-am desprins ca deltaplanul de pe scenă, de i-am ridicat și instinctu de mamă și tensiunea când a sărit să mă prindă.
Hani e egiptean!

Da, groaznic, așa-i că vi se pare că brusc am ceva în comun cu Angela Merkel? O clipă, Hani a studiat în Germania dinainte să mi se cânte mie în leagăn „las ochii mamă, las să plângă.”
E cetățean neamț get beget. Că dacă trecea granița cu refugiații, nu-l reclamam eu, mama lui de tupeist, ca o româncă adevărată cu spirit civic? Eh… Doar n-o să-i iau pe toți acasă ca fetele alea ce prezintă emisiuni care încep cu Oaw!

Eu nu am copii

pentru că nu am dorit sau mi-am împușcat barza, respect copiii, mă enervează copiii dar ca oricare prefăcută, îi iubesc pe toți. Este absolut inacceptabil să spui că-ți sunt indiferenți copiii. Chiar dacă tu nu faci nimic toată viața asta în afară de-a merge la birou și înapoi, lozinca aia cu viitorul țării, plătitul pensiilor, iubirea mare și perfectă, împlinirea mai presus de orice, acea lozincă e ca o lege pe centura multor români. Povestea sterilității mele mentale e cea mai mică problemă de cuplu. Ați priceput deja, din mine se mai pierd ovule, iar el e „cu un picior în groapă”, păi asta e o relație din interes, știu toți cei care NU mă cunosc!
Hani are 3 copii.

Îi bănuiesc că nu-s tocmai tereștri și evident, nu-s zămisliți cu mine. Păi Amir și fetele m-au tratat ca pe-o mireasă, mi-au cedat camerele, au cărat scaune și mese și au gătit pentru mine, mi-au spălat rufele! Au făcut ceea ce nici un român nu ar fi făcut pentru așa-numita damă de companie a tăticului. Ani la rând, n-au încercat să mă otrăvească decât cu cardamonul din cafea, mi-au urat drum bun în vacanțe și mi-au scris felicitări de Paște, Crăciun, ziua mea și zilele în care le scriam că nu-l mai suport pe tat-su! Era o vreme când mă amuzam pe seama lui Hani, atunci când vorbea despre ai lui kids, de parcă era vorba de niște bebei. Sunt aproapiați vârstei mele. Dar dacă nu rămânea în ei bucuria copilăriei, nu reușea Hani să înfrunzească în ei suflete atât de luminoase, indiferent de religie. De ani de zile le spun și eu kids. Deși au kids la rândul lor, dar despre asta, mai târziu.

Eu am mulți prieteni. Mă rog, am avut.
Acum îl mai am doar pe Dan, un chirurg de 60 de ani, care arată de 40, pentru că e calm și stăpânit, locuit oarecum de o bunătate care-ți dă putere să răzbești. O fi luat maică-sa tranxene pe toată durata sarcinii. Sincer îl invidiez și mi-e ciudă că nici a doua nevastă nu-i vede valoarea, acea valoare care merge înspre înțelepciune nu numai spre un caracter absolut lipsit de duplicitate. Totuși… Când simțea că ceva îl poate destabiliza, îngloba câte un Seroquel care-l adormea 3 zile, cât țipa nevastă-sa cu copilul la un loc. Ne știm dinainte s-apară Hani în scenă iar ce-am făcut noi în urmă cu 16 ani n-ar impresiona nici o vecină avidă de bârfe. El e cel mai bun prieten al nostru. Al meu, cu permisiunea lui Hani.
Și Hani are mulți prieteni, numai că eu nu i-am cunoscut niciodată.

 

Nici nu-i voi cunoaște. E târziu. De ieri până azi au trecut 10 ani ca-n poemele lui Omar Khayam. El e tot mai obosit, eu parcă aș avea vârsta lui, sunt sfârșită de judecata altora și de procese, de răutăți, de intrigi, de oameni, oameni față de care ar trebui să simt măcar toleranță dacă nu iubire. Eu o să plec curând să nasc, el o să plece curând în Canare, la soare. Eram odată soarele lui. Nicicum nu mă descurc cu finalurile. Nicicum…

33 thoughts on “O poveste despre o iubire atipică ce n-ar fi trebuit să existe. Nu în țara mea

  • April 18, 2017 at 3:42 pm
    Permalink

    Pai nici nu trebuie… oricum…mai urmeaza!!!💋

    Reply
    • April 19, 2017 at 1:13 pm
      Permalink

      🙂 Daa, să vedem ce mai urmează..

      Reply
  • April 18, 2017 at 3:55 pm
    Permalink

    Imi placeai pe cand erai o femeie misterioasa, despre care stiam doar ca traieste cu un musulman si ca scrie foarte bine. Imi placi chiar mai mult acum, de cand te descopar, pas cu pas, frumoasa, curajoasa, puternica. Va fi bine! Veti fi bine, tu si puiul tau! Poate si Hani, daca isi va da seama ca soarele straluceste cu putere numai langa voi. <3

    Reply
    • April 19, 2017 at 6:10 pm
      Permalink

      Mulțumesc Vienela. Uneori aveam impresia ca viața mea devine o nuvela SF dar nu știam dacă mi-ar fi de folos să povestesc

      Reply
  • April 18, 2017 at 4:35 pm
    Permalink

    Frumoasa si curajoasa sa te prezinti deschis unor oameni, nu spun ca toti, dar din nefericire, foarte multi, care traiesc inhibati in niste clisee de mentalitate. Eu oricum, te iubesc si imi esti draga pentru spontaneitatea si naturaletea cu care iti asumi ceea ce esti. Fiecare facem alegeri in viata si oricat ne-ar placea sa credem altceva, aceste alegeri ne sunt predestinate. Ai avut o viata interesanta, fascinanta, pe care o invidiaza multe tinere, mamici sau ne. Dar tu ai trait tot ce ele abia daca incearca sa viseze. Copilasul tau va fi norocos si fericit pentru ca va fi cel mai frumos de pe lume. Deja stii. Iar daca e sanatos are tot ce ii trebuie. Si te mai are pe tine care o sa-l inveti ca viata e frumoasa fara a trai “dupa cum se cade”, dupa normele si dorintele altora. Te imbratisez cu drag!

    Reply
    • April 19, 2017 at 6:13 pm
      Permalink

      Cred c-am trăit mult într-un cocon. Cei care mă judecau știau oricum sau credeau că știu, din ce observau. Și dintr-o dată nu mi s-a mai părut echitabil
      E ciudat dacă spun că imi iau mai multa energie de la cei care m-au cunoscut prin intermediul blogului dar acesta-i adevărul.

      Reply
  • April 18, 2017 at 6:23 pm
    Permalink

    Măi, ce să spun… M-ai surprins de multe ori, dar ca acum, parcă niciodată. În mare, cam bănuiam cum stau lucrurile fiindcă, așa voalat cum scriai, cine avea un pic de imaginație refăcea mental filmul care vă avea pe voi doi ca protagoniști. Toate ca toate, dar finalul mi s-a părut sfâșietor. Parcă Hani ar fi plecat din viața mea, nu a ta. Știi ce, draga mea, ia pune tu mâna și scrie povestea voastră așa cum a fost, cu talentul pe care văd și știu că-l ai, că mustește în tine. Scrie, fir-ar să fie, că așa iubire mi-a fost dat mai rar să întâlnesc. Și nu pot spune că am trăit chiar degeaba până acum…

    Reply
    • April 19, 2017 at 6:27 pm
      Permalink

      🙂 a plecat undeva inspirația. Poate că ar fi multe istorioare de spus. Dacă voi mai avea putere, nu știu.
      Ciudat era ca am auzit de la altii simpli blogheri sau chiar autori, scriitori -că fericirea le afectează negativ calitatea scriiturii. Liniștea, siguranta nu-i inspiră. Eu scriam oricând, orice. Acum nu mă chiar sufocă grijile dar a dispărut un element important: siguranța. Pe mai multe planuri.

      Reply
      • April 21, 2017 at 7:07 pm
        Permalink

        Exact asa este. Cand eram nefericita si ,,depresiva,,… scriam pe banda rulanta si avea inspiratie. Acum imi storc creierii sa incropesc ceva.
        Inainte aveam un cuvant si insiram o intreaga poveste.Pune-ma acum, nu mai iese!
        Subiecte am, insa nu mai simt nevoia sa ,,desconspir,,.
        Iar ca sa fiu la subiect,reflecta perfect ceea ce si eu am trait la un moment dat.
        Vorbeam noi odata cum ne seamana vietile si acum realizez ca si barbatii importanti din viata noastra au fost cam la fel.
        Bucura-te acum de ce va fi nou in viata ta si sa nu ai regrete niciodata.

        Reply
  • April 18, 2017 at 8:19 pm
    Permalink

    stii ce am realizat eu? ca in pozele facute de Sorana nu te am vazut razand. nici zambind parca nu.
    cum am ajuns la Sorana si la asta? pai citind mi am dat seama ca o as fi vrut sa pot fi macar o zi langa tine. asa, de drag. sa povestim, sa ti dau putere si mai mult curaj. desi le ai din plin chiarr daca crezi ca uneori mai pleaca si ele pe alte plaiuri.
    ei bine, revenind la zambete, eu iti doresc doar asa: sa regasesti bucuria aia simpla si sincera, sa reinveti sa razi, asa cum ai spus ca iti place sa o faci, fara inhibitii si fara sa iti pese de nimeni si de nimic.
    eu simt ca nu e finalul. nu inca. povestea merge mai departe. si se scrie frumos pentru ca e un pui de om care va ajuta la asta. stiu eu ca speranta e acolo, cu tine.
    cum zice si melania, cartea ta e in tine. va iesi la iveala. copilul are de obicei darul asta de a scoate din femei ceea ce nici ele nu stiau ca au sau nu mai credeau ca pot avea.

    Reply
    • April 19, 2017 at 6:29 pm
      Permalink

      Vavaly, multumesc pentru mesajul simplu și profund.
      Da, povestea trebuie să meargă mai departe dar acum nimeni nu știe în ce fel. Toți suntem puțin luați și răniți. Toți protagoniștii.

      Reply
  • April 18, 2017 at 8:38 pm
    Permalink

    Am ceva vreme de cand te citesc, eram curioasa ce fel de om este cel de langa tine dar nu indeajuns incat sa-mi manifesc curiozitatea, nu era treaba mea. In schimb credeam ca esti ok, fericita, multumita, asa imi lasau impresia articolele tale. Cand ne-ai aratat costumul de baie(sovata sau felix) sau alte hainutze am gandit , uite ce barbat destept, desi are o religie mai deosebita, are indeajuns minte incat sa aprecieze femeia de langa si sa nu o restrictioneze. Din ce am citit mai sus, imi dau seama ca m-am inselat. Una peste alta, sper din toata inima ca el sa fie alaturi de voi, atat cat ii vei permite tu si mandria lui. O sa fii o mama f tare 😉 frumoasa, desteapta si descurcareata.

    Reply
    • April 19, 2017 at 6:31 pm
      Permalink

      Mulțumesc Carmen.
      A fost omul de langa mine multi ani. Mai e – din cand in cand. Un prieten. Un sprijin chiar. Altfel nu știm ce ne mai suntem unul altuia, am trecut prin multe.

      Reply
  • April 18, 2017 at 9:11 pm
    Permalink

    Off, ma Hapi, uneori ma bagi in ceata. Am banuit una alta, pui postarile astea ca niste piese de puzzle pe care noi cei care te urmarim, trebuie sa reusim sa le imbinam. Eu credeam ca…inca mai sunteti impreuna.
    Oricum ar fi, te imbratisez cu drag peste burtica si iti doresc tot binele din lume!! Si nastere usoara, bineinteles!

    Reply
    • April 19, 2017 at 6:31 pm
      Permalink

      Mulțumesc 🙂

      Reply
  • April 18, 2017 at 9:27 pm
    Permalink

    cine a vrut să te cunoască, te-a cunoscut. mereu ai lăsat printre rânduri porțile deschise.
    și… mă bucur că a fost așa, că te-am cunoscut așa. de ieri până azi… să fii bine. pentru mâine.
    abia aștept să mă apuc de ce-am promis. 🙂

    Reply
    • April 19, 2017 at 6:33 pm
      Permalink

      Le-am întredeschis din când în cand, mereu cu frică. Nu mai vreau să-mi fie frică. De oameni.

      Reply
  • April 18, 2017 at 11:23 pm
    Permalink

    Eu zic doar atât: i-ar prii si lui bebe in Canare. Si e muuuult mai usor sa calatoresti cu un bebe mic decât cu unul care deja misca singur. 😏

    Reply
    • April 19, 2017 at 6:33 pm
      Permalink

      Eh, acum nici o treaptă nu poate urca bb 🙂

      Reply
  • April 19, 2017 at 5:31 pm
    Permalink

    Ai un curaj fantastic şi o doză de realism care multora le lipseşte. Dacă vreodată cineva a fabulat asupra felului tău de a fi sau al vieţii tale, acum are ocazia de a te cunoaşte, iar tu ai lăsat să cadă şi ultimul strat ce îţi acoperea povestea, arătându-te lumii aşa cum eşti. 🙂

    Reply
    • April 19, 2017 at 6:36 pm
      Permalink

      🙂 Da, am curaj, mulți îmi reproșează asta.
      Tot așa m-am arătat Dana, însă fără să explic. Oamenii par mai fericiti cu superficialul pentru că pot țese poveștile care li se potrivesc.

      Reply
  • April 19, 2017 at 11:29 pm
    Permalink

    Mie mi se pare o poveste frumoasa, si tu o curajoasa si bb o minune (inca nu realizezi tu cum si de ce, dar asta vine mai incolo ) si daca e sa ramana o poveste in trecut, e a ta si e frumoasa
    Am iubit mult un om cu diferente culturale asemanatoare. 28 ani in plus, el evreu, eu crestina , plus chestii de nepus pe net, am trait un an magic, la finalul caruia el a zis totul sau nimic, eu am zis nimic, pt ca LASA, lasa in ultimul hal, instinct de conservare a speciei, frica, whatever, am renuntat ca tampita. No, acum iubesc si sunt fericita, profund nu de amagire, dar tot imi vine sa-mi dau palme ca n-am avut curaj. Cum ar fi fost? Asa cum am iubit atunci nu se termina niciodata, (daca ai activata moderarea comentariilor, nu-l publica pe asta :))) . Am ajuns la o varsta (2+fata de tine ) cand asa ma doare in pix de lume, si stiu ca iubirile sunt complete si diferite, as putea si menage a trois sau a quatre, sau cu mois meme, I don’t give a shit. Nu regret multe in viata asta, dar ca am fost lasa atunci regret. Putea sa dureze o luna, un an, zece, sau o zi, dar erau ale mele. .. Il (mai ) iubesti destul? If yes, screw the world, if not, let it go, linge-ti ranile si asta e

    Reply
    • April 20, 2017 at 2:15 pm
      Permalink

      Vrei să tai comentariul? Daca vrei o fac dar nu am inteles care parte, mie-mi place mult și e fair play, oricum, aici la mine nu te va ataca judeca nimeni, am devenit leoaica 🙂
      Eh, așa-i și cu menajele astea, nu scriem chiar tot dar nu esti între sfinți, you are not alone 🙂
      Sigur că am cântărit mult dacă să spun. Si cat. Apoi am zis, oricum îmbrac în beteală viața mea, in doliu uneori, m-au urmărit multi in sensul bun, mă urmăresc și acum, le spun lor, ceilalți mă vor condamna si cu sferturi de adevăr.
      Multumesc pentru minunatul comentariu!

      Reply
      • April 20, 2017 at 9:15 pm
        Permalink

        Ma gandeam ca genul asta de comentariu atrage tot felul de razboinice in comentarii, sa nu-ti generez trafic de o calitate nedorita si nervi, ca e plin internetul de sfinti si sfinte
        Intr-un final, gura lumii nu e cu sinele tau si cel mai mult tu contezi, daca tu esti bine, restul sunt detalii

        Reply
  • April 20, 2017 at 11:10 am
    Permalink

    Stiam ca intr-o zi vei iesi la lumina si mereu ma intrebam ce se ascunde in spatele articolelor, care este motivul misterului si de ce nu doresti sa faci publica viata ta, relatia voastra, intr-un mod liniar. Acum am inteles si iti admir curajul de a povesti totul, de a te dezbraca de masti, de a sta sensibila si vulnerabila in fata unui popor conservator, plin de intrigi si rautati. Cred cu tarie ca femei ca tine, puternice si curajoase vor schimba societatea asta cu mentalitate ingusta in care traim.
    Iti doresc sa ramai la fel, sa nu te schimbi si sa incerci sa repari ceva, daca simti ca merita si se mai poate repara. Daca nu, aminteste-ti mereu clipele frumoase si hraneste-te cu ele, pana o sa ai puterea sa creezi noi amintiri. Cred de asemenea ca trebuie sa privim viata ca un tablou complet, sa ne gandim mereu ce e mai important pentru noi si ce conteaza la final, pentru ca atunci cand esti `cu un picior in groapa` (vorba ta) sa stim ca am facut alegerile corecte pentru noi, nu pentru ceilalalti. Asa ca lupta in continuare … pentru tine, pentru visele tale! Acum ai un motiv in plus! Te imbratisez cu drag >:D<

    Reply
    • April 20, 2017 at 2:11 pm
      Permalink

      Știi, o pregătisem pentru un volum. O carte. Mai multe experiențe și o groază de întâmplări. Mi-a fost frică să dau totul. Prescurtat, așa, pe articole. Mi se părea că m-aș apăra mai ușor de judecata oamenilor dacă aș explica si ce simt, nu doar ce fac, ce mi se întâmplă.
      Acum e totul în aer. Nu am idee cum va fi povestea mai departe și daca ar trebui sa spun mai mult.

      Reply
  • April 20, 2017 at 11:19 pm
    Permalink

    Mai Hapi, mai….
    te citesc si eu demult, imi place modul haios in care privesti viata, chiar daca nu-i roz…
    Eu ma bucur ca ai revenit printre noi, romanii. Aici e locul tau… Nastere usoara!
    Ca fapt divers…
    Mi-as dori ca un deziderat universal – ca femeile care traiesc in lumea araba (si nu ma refer aici la alea din germania sau suedia), ci la toate celelate, si imi doresc cat mai curand ca toate sa aiba drepturile noastre, ale crestinelor, sa poata spune NU, sa aiba libertatea oricarui om, si sa nu fie judecate din vari motive…. Cand femeile vor avea aceleasi drepturi pe care le ai tu/eu aici in tara asta, lucrurile nu ar mai sta asa greu.
    Eu nici macar nu stau la discutii cu distinsi, cand ii aud pe barbatii lor spunand: femeile noastre sunt fericite, au de toate, nu le lipseste nimic, sunt iubite, bla, blaul,,, si apoi urmeaza “DAR”-ul, dar nu au voie aia si aia si aia si aia…. Dar tu de ce ma-ta ai voie si ea nu? Deci pana atunci….,,
    Nu, nu-mi zice ca gresesc fundamental, ca nu cred ca in drepturi “inegale”…
    Te salut si Doamne Ajuta!

    Reply
    • April 21, 2017 at 4:20 pm
      Permalink

      Xena, ce să zic, foarte bun si pertinent comentariul tău și ca să nu răspund aici chiar am început să scriu un articol pornind exact de la ceea ce ai scris tu.
      Ramane de vazut când termin, parca nu-mi pot aduna ideile.

      Reply
      • April 21, 2017 at 4:37 pm
        Permalink

        O ce bine, abia-l astept pe articol!

        Reply
  • April 21, 2017 at 4:25 pm
    Permalink

    Mă tulburi mereu! Dincolo de poveste, de realități, de potriviri, nepotriviri, dependente, libertati intelese diferit, despre realitatea clară prin care treci si ambiguitatile unei relatii care e a ta si doar a ta, indiferent in ce punct va aflati, tu ai niste sclipiri de litera si cuvant cum rar am vazut in jur. Uita-te doar cate dintre noi am reactionat, de iți spun sigur, cu putin efort ne-am fi intalnit toate, si de ne placem si de nu, sa te adunam intr-o sueta, la un ceai și sa-ti declaram admiratie și pretuire. Tu crezi ca toate am fost sau suntem fericite? Daca as avea zece la surta din curajul tau, cred ca nimeni nu s-ar mai gandi la mine, ca la femeia lui Mihai, ci ca una care a tot bajbait printre iubiri seci, dar cu povesti evidente. N-am curaj, si daca am..zugravesc doar ce pot, stari si emotii, doar. Inca, am senzatia, ca tot am scris si prea mult, si asa. Asa ca, din nou, te salut si imi doresc sa iei din toate cuvintele noastre ceea ce iți e de folos, caci numai tu stii cum se pupă încurajările cu starea ta de fapt. Tot nu știu cand nasti, dar abia astept.

    Reply
  • April 22, 2017 at 5:57 pm
    Permalink

    Povestea ta e melancolica si frumoasa. E a ta. Ai curaj, ai personalitate, ai coloana vertebrala, si te admiram cu orice versiune a povestii ai lua-o.

    A, si musai sa iti zic: iarna de iarna merg in Canare: mi s-a parut locul cel mai potrivit pentru a creste un copil. Si am copil care o vazut ceva tari europene la viata ei. Intr-o zi o sa imi cumpar o locuinta in Canare (nu curand 😀 ).

    Reply
  • June 7, 2017 at 10:32 pm
    Permalink

    H, te stiu de doua zile, dar imi pare ca te-nsotesc de vremuri. Am rasfoit prin viata ta ore bune, ba azi era sa ratez sa iau copilul de la scoala; cat despre cumparaturi sau gatit, poate maine, daca ispravesc toate filele. Pana atunci merge si zacusca. Aseara am plecat de la un post mai vechi de.al tau despre implanturi dentare, dar mi te.ai implantat in suflet, mai abitir ca surubul tau din sinus.
    Fara doar si poate esti la o rascruce, dar pruncutul iti va da puteri nebanuite, vei vedea…
    As vrea sa ajut. Poate imi spui cum pot s.o fac.
    PS: Neaparat sa publici, nu irosi talantul asta!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *