O pagină oarecare din jurnalul unei fete pe care-o cheamă Ioana

hapi gravidaAm devenit îngrijorată când ciclul a întârziat. Mi-am făcut un test de sarcină. Negativ. O altă dereglare nu era de mirare în acele condiții de stres. Totuși, mi-am făcut o programare la un vechi prieten.

Am luat în considerare să trăiesc din nou ca până atunci și să lucrez, să călătoresc, să stau lângă Hani. Urma să plecăm 2 luni în Valencia și să revăd Barcelona. Apoi era Iranul. Aveam noi un cod, un mod de-a crede că bifam același traseu. A funcționat o vreme. L-am iubit pe Hani, vai, dar cât l-am iubit!

Hani considera că aerul coastei valenciene, terasele, soarele și mai ales marea sunt cel mai bun tratament pentru boala mea închipuită –depresia. Puteam să beau sangria dacă renunțam de tot la somnifere! Era oferta lui, era un bonus. Poate că rebeliunea mea n-a fost data de faptul că fratele meu l-a găsit pe tata  mort în casă într-o baltă de alcool. Sau că bunica, sufletul vieții mele mi-a murit în brațe, acasă, conectată la oxigen, c-am îngrijit-o și-am mentinut la minim suferința 3 zile și-apoi am însoțit-o fără să știu într-o dulce comă. Nici n-am plans. Nici n-aveam cui să spun ce măcel e-n mine. Nici nu puteam. Nici nu se punea problema unei discuții cu altcineva decat cu Hani care mă veghea încă precum un vultur, așteptând să revin. Ba mai mult. Să-mi cer scuze că doar din ce-o să trăiesc altfel? Îmi dăduse de înțeles că în condițiile trădării mele, nu se mai pune problema respectării vreunei promisiuni anterioare. Desi tocmai de aceea au fost făcute: dacă te voi părăsi din orice motiv sau mă vei părăsi tu pe mine… însă nu m-am dus la niciun notar si n-am legalizat niciun act. Aveam bani comuni. Poate că eram o nebună și-o depravată cum spunea Hani, altfel ce mă apucase după 10 ani? Nu mă puteam autoanaliza sub nicio formă, atât de mult mă dureau cele două morți. Și detenția. Doamne, ce mă mai păzea! Înnebuneam!

Nu mai puteam scrie. Nu mai voiam și nu mai aveam cu cine să socializez. Nu mai știam cine sunt și am început să mă îndoiesc că am vreo valoare-n lumea asta. Hani mă asigura că fără el, nimic nu sunt. Nimic.

Nu mai aveam 23 ci 37 de ani. Plus avocata asta idioată care se ținea după mine cu procese pentru că scriam despre ea și despre ce făcea! Măcar de i-aș fi troznit una să vadă toti. Rea muiere!
Cam așa mi se amestecau gândurile în drum spre Municipal.

În spitalul municipal era liniște și alb și culmea, mă simțeam bine acolo. Acolo mă îndrăgostisem prima data. Acolo văzusem un om mort și montasem un cateter… în timp ce-mi așteptam medicul, mă plimbam prin holul gol din ambulatoriu și-mi treceam ușor degetele peste pereții vopsiți recent. Acolo veneam să-mi vizitez tatăl internat la psihiatrie. Aveam prieteni acolo. Oameni care m-au ajutat, oameni frumosi cu diplome și fără atâtea ifose câte întâlnisem la Cluj.
S-a deschis ușa și-am intrat la ecograf.
Uite embrionul…

mda, avem deja ritm cardiac. Vocea blândă a persanului Saleh m-a acoperit ca o burniță aprinsă. Am stat așa câteva minute sau secunde, până ce camera minusculă s-a plimbat pe pelvisul meu. Saleh mai remarca câte ceva, totul pozitiv, medical, la obiect. M-am ridicat de pe masă ca somnambula. Mă ștergeam compulsiv cu șervețele, mă curățam pe bluză, crezând că am îmbrăcat-o peste gel. Dar bluza-mi era udă de lacrimi și nu mă puteam opri. Medicul se prefăcea că-și aranjează ceva instrumentar ca să-mi dea timp.
Te pot ajuta cu ceva Ioana? Atunci nu m-am mai putut abține și-am plans în hohote, îi auzisem și eu inimioara, o inimă de copil în burta mea! Eram gravidă cu un bărbat… necunoscut!
Nu vreau să nasc la Cluj, am icnit amețită. Nu vreau un medic robotizat care să mă oblige să scot un dovleac pe fund, să mă taie, să mă…

Saleh a zâmbit, și-a încruntat sprâncenele așa încât să-mi sugereze că mă agit degeaba și m-a întrebat:
De ce nu naști la noi?
Brusc mi s-a părut cea mai bună idee din ultimii cinci ani și am bocit din nou. O să nasc și o să cresc un bebeluș. În mine nu mai era un embrion sau ceva ca la 21 de ani când… În mine exista un bebeluș!

Am coborât scările din spital și-am fugit la capelă.

Te rog Doamne, tu știi că nicio clipă nu mi-a trecut prin minte să întrerup. Vezi în ce situație sunt. Intuiesc ce mă așteaptă. Îmi asum. Dar te rog frumos, ajută-mă și tu. Prin oameni mă poți ajuta, te rog frumos, te rog ca atunci când eram copil și mi le împlineai toate și…
Nu rețin cât am stat singură acolo, n-a mai intrat nimeni nici măcar bieții amețiți de la psihiatrie. Când am ieșit, pe langa UPU, m-am lovit de Dan.
Ce surpriză! Dan ma ia in brate si ma invita la o cafea. Ce făceam acolo și de ce nu i-am spus și lui că vin? Unde era Hani? Mă simt mai bine acum după seara aceea în care…?

Și-am simțit că mi se face rău. De frică.

 

(aceasta e o scriere parțial reală, cu nume fictive. Acesta nu este un jurnal personal pe care am de gând să-l public online. Clarificarea este pentru cei care cred că un autor, cât de mic, este musai un personaj care a făcut din toate și a pățit o sumedenie de minuni. Sau lucruri banale)

6 thoughts on “O pagină oarecare din jurnalul unei fete pe care-o cheamă Ioana

  • February 3, 2018 at 10:10 pm
    Permalink

    Te rog sa-i transmiti fetei aleia, Ioana, ca o imbratisez. Si ca Dumnezeu lucreaza prin oameni. Si ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce-l iubesc pe Dumnezeu.

    Reply
  • February 3, 2018 at 11:21 pm
    Permalink

    O imbratisare pentru Ioana ! Curaj si inspiratie , poate in curand citim primul ei roman – tare frumos scrie !

    Reply
  • February 4, 2018 at 2:28 am
    Permalink

    Love you! Mereu te-am admirat, esti puternica!

    Reply
  • February 4, 2018 at 8:31 am
    Permalink

    Mi-ar plăcea sa citesc toată cartea, ești foarte talentata, ai acel ceva. 🤗
    Ești o femeie foarte puternica, un exemplu pentru multe!!!

    Reply
  • February 4, 2018 at 4:18 pm
    Permalink

    Da, ar putea fi o carte. Ma gandesc ca as citi dintr-o suflare o carte scrisa in acest fel.

    Reply
  • February 4, 2018 at 6:19 pm
    Permalink

    Trebuie să scrii o carte cu toata povestea cap coada si apoi sa ne intarati cu astfel de paragrafe. Eu vreau să știu tot ce s-a întâmplat 😀

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *