Nu stiu sa învat sa pierd

E drept ca blogul meu nu e un jurnal. Nu scriu exact ce sau cum mi se intampla.Uneori fac literatură.
Cateodata imi inchid sufletul pe/aici . Unii cititori nu stiu cand mut piesa a doua, altii stiu.

Am mai pierdut un om valoros. N-a murit, n-a disparut, n-a plecat. Nici macar nu l-am pierdut din vina lui ca sa pot sa spun „gata, nu-mi pasă”. E din vina mea.

Imi aleg drumurile uneori instinctual ca si cum as fi oarbă si al saselea simt mi l-a transmis Bruce Willis mie. Dupa ce aleg drumul, îmi zic: asta e . Merg pe el si daca ajung unde trebuie si daca ma ratacesc in cea mai deasa padure. Nu fac planul B. Nu cred in oameni, in general. Nu ma bazez pe ei . Insa cred ca daca insist cu simplitate si daca reusesc sa identific adevarul , cumva Universul se va roti si-mi va usura mie travaliul. Pe scurt: sunt sigură ca acea cale nu se va prabusi exact cand ar trebui s-o atingă pantofii mei cu toc.

Mandria. Mandria e aceea care -ti intră în sange ca si cofeina de dimineata. Ai impresia ca vezi totul mai limpede, mai clar si intuiesti soarele in spatele norilor cirrus. Si e momentul acela magic in care-ti soptesti „viata e grozava. Pot face orice”. Ajungi la „orice” si in spatele usii inchise, Universul iti dă in cap c-o paletă ce-ti topeste increderea in fortele proprii.Ea se scurge lent oriunde te-ai afla. Numai atunci cand deja vezi in ceată iti dai seama că midreaza urmeaza dupa priza prea mare de mandrie. Ca Dumnezeu, Natura sau cum vrei sa-i spuni , iti stabileste limitele dupa bunul plac si nu tu ti le stabilesti.

Si da, tu – cel care nu ma citesti vreodată – îmi vei lipsi dar mingea nu mai e la mine.

Va rog sa nu întrebati „Hapi, esti ok” ? Sunt atat de okey incat as putea emigra in Cambodgia sa scriu poezii în câmpia lacustra si sa sculptez basoreliefurile deja existente dar raman aici, beau cafea si astept urmatoarea doza de incredere, urmatoarea batalie pierduta, urmatoarele zambete pe care o sa le smulg de la voi, urmatoarea victorie.

31 thoughts on “Nu stiu sa învat sa pierd

  • October 10, 2013 at 7:13 pm
    Permalink

    Cam asta-i calea. Azi eşti puţin mai învăţată decât ieri, iar mâine vei fi puţin mai învăţată decât azi. Pe toţi ne-atinge chestia asta, e o regulă a firii. Cred că ai însă un avantaj: ai spus singură că “e din vina mea”.

    Reply
    • October 14, 2013 at 6:34 pm
      Permalink

      Da cred c-am vrut sa spun ca e “si” din vina mea.
      Tot fitoasa am ramas 😉

      Reply
  • October 10, 2013 at 7:15 pm
    Permalink

    Hapi, uite, mie mi-ai smuls un zambet. Unul bland, prezent acum, aici si pentru tine.
    Mai departe, povestea s-o scrie ea cumva. Tu doar sa fii bine si s-o traiesti asa cum vei simti.

    Reply
    • October 14, 2013 at 6:35 pm
      Permalink

      Sunt bine …acum, azi, sunt bine. Si am de gand sa fiu asa multe zile de acum incolo
      Micile tristeti sunt inevitabile
      Recunosc ca cea din ziua in care am scris postarea a fost un bolovan….nu o mica tristete

      Reply
  • October 10, 2013 at 7:17 pm
    Permalink

    când faci rost de doza aia dă-mi un ţâr, poate mă inspir şi eu.

    Reply
    • October 14, 2013 at 6:35 pm
      Permalink

      Daca am putea s-o achizitionam asa usor..

      Reply
  • October 10, 2013 at 7:47 pm
    Permalink

    de fapt nimeni nu ştie să piardă… deşi unii ne mai prefacem că da…
    şi nu te întreb nimic.

    Reply
  • October 10, 2013 at 7:57 pm
    Permalink

    Ha! faptul ca tu constientizezi ca ,,e din vina ta”…face sa incepi sa inveti sa pierzi.

    Reply
  • October 10, 2013 at 8:24 pm
    Permalink

    Vin și eu în Cambodjia, îmi aduc și prim-solistul de-o șchioapă, pentru când ne-a fi mai mare liniștea din mijlocul poeziilor pe care ni le vom scrie una alteia – pentru început, până ne facem mâna – ! 😉 … Been there, done that!
    Un strop de whisky în cafea ai încercat? Câteodată e prea neagră de singură… Te pupific!

    Reply
    • October 14, 2013 at 6:36 pm
      Permalink

      Nu e o idee rea dar acum a mai trecut valul, ramane neagra

      Reply
  • October 10, 2013 at 8:34 pm
    Permalink

    As vrea sa trec si eu peste chestii de genul asta la fel de usor ca tine.

    Reply
    • October 14, 2013 at 6:36 pm
      Permalink

      Aparent e usor, da

      Reply
  • October 10, 2013 at 8:57 pm
    Permalink

    sa fim realisti: in viata pierdem si castigam. unii castiga ce pierd altii 🙂
    ne nastem mai mult sau mai putin norocosi . si nu vorbesc de bani.
    pentru ce ni se intampla vinovati suntem uneori noi, alteori ceilalti iar uneori nimeni. se intampla pur si simplu.
    oricum ar fi mergem inainte. cu bucurii si regrete. le ducem probabil cu noi pana *dincolo*.
    asta daca nu avem *norocul* unui alzheimer 🙂

    Reply
    • October 14, 2013 at 6:37 pm
      Permalink

      Te inteleg perfect.Prima fraza mi-ai trimis-o oarecum telepatic, simtindu-ma

      Reply
  • October 10, 2013 at 10:56 pm
    Permalink

    Cred ca fiecare din noi “pierdem” pe cineva la un moment dat :* Nu-i vorba ca nu stim sa pierdem,cred ca mai degraba e vorba despre durerea ce-o simtim sau despre lipsa din viata noastra a acelei persoane 🙂
    Sincer,eu acum incerc sa ma detasesz de acele persoane care vor sa iasa din viata mea 😀 Nu mai privesc in urma cu regrete,pentru ca oricat m-ar durerea nu pot schimba nimic si nu vreau sa dau satisfactie nimanui 😉

    Reply
    • October 14, 2013 at 6:38 pm
      Permalink

      Lucruri materiale, persoane, sperante, sentimente- fiecare dor la momentul potrivit

      Reply
  • October 10, 2013 at 11:25 pm
    Permalink

    Nici eu nu cred in oameni. Probabil nici oamenii in cred in mine … So what`s the big deal? 😛

    Reply
  • October 11, 2013 at 9:41 am
    Permalink

    eu cred in oameni! cred si in cei care m-au dezamagit, si eu am facut-o de multe ori si daca pleaca cineva de langa mine( nu trecerea in nefiinta), inseamna ca a terminat treaba pentru care a fost!
    am avut candva o mare..plecare..am realizat dupa 14 de ce…trebuia!!!

    Reply
  • October 11, 2013 at 9:56 am
    Permalink

    Eu cred ca orice relatie poate fi reparata. Asta daca cei doi chiar se iubesc/se apreciaza/doresc a ramane prieteni. Orice ai face (bine, in anumite limite), daca este vorba de o prietenie adevarata, poti fi iertat.
    Daca cu toate acestea nu se mai poate…asta e, treci mai departe. Nu trebuie sa ramai cu regrete, nu trebuie sa te invinovatesti. Orice a fost facut nu cred ca a fost facut un intentie rea.

    Reply
    • October 11, 2013 at 2:18 pm
      Permalink

      Da, numai ca in cazul nostru nu e chiar iubire :)))
      Si nu n-au fost intentii rele de nicio parte. Doar surprize neasteptate. De genul viata bate filmul

      Reply
  • October 11, 2013 at 6:08 pm
    Permalink

    Cand patesc ceva de genul acesta, dupa perioada logica de doliu, dap asa zen cum m-a facut Madre tot am o perioada de doliu, imi spun ca s-a intamplat pentru a face loc lucrurilor mai bune in viitor. De-a lungul timpului chiar asa s-a intamplat am pierdut cate ceva si am fost trista dar dupa o vreme privind inapoi mi-am dat seama ca pe drumul acela nu as fi putut primi altceva minunat. Toate se intampla pentru cele mai bune rezultate, uneori trebuie sa treaca un pic de timp sa iti dai seama de asta atata tot 🙂

    Reply
  • October 11, 2013 at 10:40 pm
    Permalink

    Nu putem trai toata viata in preajma doar a unor si aceleasi fiinte, asta este, vin si pleaca, si noi intram si iesim din vietile altora. Asa progresam, invatam unii de la altii, si crestem. E greu uneori, teribil de greu, dar trece.

    Reply
  • October 12, 2013 at 11:10 am
    Permalink

    Hapi draga, a zis marele Garcia “don’t cry because it’s over, be happy because it happened!”
    Yes, it is easier said than done….I also have been there, done that…Iti lasa o gaura neagra in suflet, but you have to move on si cu timpul, you only remember the good parts. And even if you don’t trust people, I can assure you, you can trust me on this….

    Reply
  • October 12, 2013 at 6:22 pm
    Permalink

    Eu zic ca una din marile pierderi posibile ale fiecăruia dintre noi este aceea de a nu crede in oameni.

    Reply
  • October 13, 2013 at 9:54 pm
    Permalink

    Hapi…te inteleg perfect. Asa, ca de la instinctuala la instinctuala.
    Se mai intampla. Poate ca asa trebuia…

    Reply
  • October 14, 2013 at 11:15 pm
    Permalink

    Dacă ai identificat mândria ca pe o eroare proprie atunci aceeași cantitate de mândrie, zicea cineva, a murit în univers… 🙂

    Mult succes pe viitor, fruntea sus!

    Reply
  • Pingback: De prin alte case (5) | normalitateAnormală

  • November 3, 2013 at 7:34 pm
    Permalink

    “N-a murit, n-a disparut, n-a plecat.”
    sunt multi din astia…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *