Not very Hap(p)i news- sinuzita

Hm….cum sa fac eu sa păstrez tonul optimist desi îmi vine sa ma duc sa fac voluntariat în Gaza si să uit de toate? Da, da, stiu ca „nu trebuie” sa îl păstrez, dar am nevoie de el. Si voi la fel 🙂

Va anunt ca e posibil ca postarile mele sporadice să se înfățișeze usor mucoase si pe această cale o sa editez postarea cu „m-am vindecat de sinuzită”. Au disparut simptomele temporar si au revenit . Aceste precizari sunt necesare pentru cei care vin pe blogul meu doar ca sa citeasca detaliile medicale

De dimineata credeam ca cel mai rau lucru care mi se poate întampla pe ziua respectiva este sa stau în anticameră la starea civila asteptand ca o privire blândă sa se îndrepte catre mine. Eram vreo 5 p-acolo , fiecare pentr-un aparent nimic birocratic . A urlat una de la distanță: „aveti cazier”? Și ne-.am uitat unul la altul ca la vrei sa fii miliardar , că nu stiam pe care întreabă. Numai ca noi aveam de castigat un minim de bunavointa, chestiune care la 10 dimineata , valoreaza ceva.
De ce vreau sa îmi schimb certificatu?
Ca sa-mi fie valabil international daca mă cere vreunu, zambesc eu si pe cand sa ma bucur de-atata atentie mi se pune-un formular în brate si-s îndrumată să dau colțu. Nu la propriu, doar sa fac niste copii. Xerox
Dupa ce-am bifat si exercitiul asta mi-am dat seama de ce unele perechi proaspat sudate ies de la starea civila cu fața aia de Karl Lagerfeld

Fac iute un computer tomograf- adica îmi trag în chip sinusurile si sun chirurgul BMF să-i spun ca mie-mi par drăgute si bucălate dar insistă să le vada si el.Ma strecoară printre cei nu stiu cati pacienti programati de luni bune.

Vestea buna este ca medicul are ochi frumosi.

Vestea proasta este ca eu trebuie sa fac o cura sinusală radicala. Din cauza acelui titan ajuns în sinus si din cauza că eu nu m-am dus imediat să-l scot, poate si din cauza Referendumului da nu-mi dau eu încă seama…….necesit internare, anestezie generala si operatia clasica (eventual virgula) cu desprinderea unei bucătele din peretele osos de sub obrajor
Nu, nu se poate nici macar endoscopic (nu riscăm sa rămână mucoasa bolnava)
si nici vorba sa se scoată doar surubul. Mucoasa sinusala este atat de afectata încat trebuie chiuretata de tot. Toate aceste informatii mi-au parvenit în 3 minute – moment cheie în care o amica m-a sunat sa-mi spuna că are un soarece în baie.

I-am spus sa revina doar daca e si Justin Timberlake în baie, altfel o sun eu cand pot.

Acum astept programarea. Sper ca în cateva zile sa ma puna în schemă si sa-mi fac rapid analizele.
Una peste alta, ce să va spun? Că simt c-a trece si asta? Că „am emotii”?
Imi pare rau dar singura fraza care-mi vine în minte e : îmi e al naibii de frică .Nici o altă genialitate nu-mi poate exprima sentimentele .

I-am spus lu al meu ca probabil o sa stau 3-4zile internată în spital dar el zice drăgăstos că dupa ce-o sa pot vorbi , o să mă suporte angajații spitalului maxim două si că el m-asteapta acasă cu piure si cu suc de morcovi.
Intre timp s-a dus sa reîmprospateze stocul de hartie igienica si pe-ala de batistute. Nu-s bolnava dar ma smiorcai regulat , încă n-au trecut 24 de ore de la aflarea vestii.

Stiti de ce anume am nevoie de la voi? De un gand bun. Gandul bun poate fi trimis telepatic si daca nu aveti chef sa comentați. Cu siguranta ca vor fi multe ganduri bune si am sa le simt. Si o sa prind curaj până în ziua în care o sa m-asez cuminte pe masă si-o sa răspund cuminte la întrebari si-o sa ma uit cuminte la medicii si asistentele care vorbesc de-ale vietii împrejurul meu cand tot ce mi-as dori ar fi sa ma enerveze vreun functionar public si sa dorm acasă fără o branula în radiala si fara intubație oro traheală.
(daca există întrebari legate de locul desfasurarii operatiei,medicul care o face -eventual pe mail. Hapi este doar un personaj, aici pe blog si așa doresc sa rămană. Orice asemănare cu personaje reale este absolut întâmplătoare 🙂

100 thoughts on “Not very Hap(p)i news- sinuzita

  • August 29, 2012 at 10:56 am
    Permalink

    Multa sanatate si curaj:*. Totul o sa fie bine, trebuie sa fie.

    Reply
  • August 29, 2012 at 11:03 am
    Permalink

    Hapi, fii bărbată! Trece operaţia şi ai ştii că ai scăpat pt totdeauna de problemă.
    Singura chestie e că nu te poţi uita în ochii frumoşi ai medicului în timpul procedurii.

    Reply
    • August 29, 2012 at 12:30 pm
      Permalink

      Iti dai seama ca asta, ultima e si problema mea 🙂 🙂
      Totusi, e probabil ca va purta niste ochelari speciali si de-aceea am fost de acord cu anestezia generala 😀

      Reply
  • August 29, 2012 at 11:06 am
    Permalink

    of of.. si tu cu bubele pe cap.. vorba vine..
    hai ca poti! 🙂
    Ne tii la curent. Io nu revin pentru detalii medicale.. ca ma fac sa ma crispez.. ci sper doar sa iesi din saga asta.
    Bafta!

    Reply
  • August 29, 2012 at 11:11 am
    Permalink

    Dragă Hapi, uite colea gândul meu bun: Oamenii se împart în două categorii: cei obişnuiţi, care sunt optimişti când li se pare că le e bine şi că lucrurile merg strună; şi cei de excepţie, care-şi păstrează optimismul/umorul – transmiţîndu-l şi altora – chiar şi atunci când simt că lumea s-a întors pe verso. Mi-e parcă mi se-mpare că tu tragi către cea de-a doua. Sau?…

    Reply
  • August 29, 2012 at 11:14 am
    Permalink

    În altă ordine de idei, ai încercat o cură cu suc de lămâie? Tocmai am aflat că e bun la toate. Am şi scris despre asta pe blogul meu, astăzi.

    Reply
    • August 29, 2012 at 12:33 pm
      Permalink

      daniel din pacate cazul meu nu se incadreaza la vindecarea cu lamaie 😀 dar m-ai facut sa zambesc

      Reply
  • August 29, 2012 at 11:25 am
    Permalink

    curaj gaina ca te tai! 😀 Hai ca o sa fie bine. Trebuie! Va fi dureros, dar nu se moare din asta ( in cel mai rau caz, se moare din complicatiile anesteziei – totusi cazurile sunt rarisime). Moaaama ce crud e adevarul.
    Acum serios: trebuie sa treci prin asta. Daca e singura cale.. trebuei sa induri si apoi sa te bucuri de sanatatea ta. Ti-e frica? E normal… dar nu cred ca ti se va reprosa asta. Gandeste-te numai ca dupa vei fi bine. Asta e cel mai important. Si optimismul ajuta la recuperare. Serios. Promit sa detaliez… dar am experiente personale care confirma asta… si chiar si medicii mi-au confirmat-o. Serios!
    Respira adanc si gandeste-te la cat de bine iti va fi dupa ce scapi de intrus!
    Plangi, tipa, urla… manifesta-te cum vrei. important e sa treci repede prin aceasta experienta. Cale de intoarecere nu exista, asa ca nu prea ai cum sa dai inapoi. Trebuie sa o faci si pe asta!

    Reply
    • August 29, 2012 at 12:25 pm
      Permalink

      Sincer….nu mi-e teama ca mor sau ca nu ma mai trezesc 🙂 Stiu ca orice OP implica riscuri.
      Imi e foarte teama de durerea fizica.Penibil dar…..asta e 🙂

      Reply
      • August 29, 2012 at 2:40 pm
        Permalink

        e normal.. mai ales ca vor exista dureri dupa. Dar trec. Iar amintirea lor nu te va bantui. 🙂 Exista calmante intravenoase care isi fac repede si bine efectul. … chiar si cateva pilule pe baza de morfina nu te vor transformja in narcomana. Important este sa treci cu bine peste primele zile. Nu ai de ce sa te rusinezi. Discuta cu medicul si cere prescriptie pentru calmante puternice, sau asigura-te ca le au in spital.

        Reply
      • August 31, 2012 at 4:55 pm
        Permalink

        Nu cred c-o sa-mi refuze calmantele, nu ma deranjeaza sa leplatesc
        De ingrijirile de dupa mi-e mai groaza si de toaletarea zilnica si scoaterea meselor , etc 🙂

        Reply
  • August 29, 2012 at 11:29 am
    Permalink

    Nu te speria prea tare. O să treacă si astea. Operaţie am avut si eu, cred ca mai mare e sperietura de dinainte. 🙂

    Reply
    • August 29, 2012 at 12:23 pm
      Permalink

      Operatie de-asta cu intubare si introdus meșe in sinus? 😀 Povesteste-mi.

      Reply
      • August 29, 2012 at 1:34 pm
        Permalink

        Nu a fost acest gen de operatie, dar era una care daca n-o faceam atunci, dadeam …coltu’.
        Important e sa gandesti pozitiv.

        Reply
  • August 29, 2012 at 11:42 am
    Permalink

    nu știu dacă e bine asta sau nu (în sens, că nu ești singura, deși tu ai nevoie de operație), Hapi, dar de 2 săptămâni mă lupt și eu cu un fel de sinuzită, tot ce am băgat până acuma în mine a fost în zadar, am obosit să nu pot respira pe nas, să strănut de 200 de ori pe zi. La început mi-a părut haios, acuma nici nu mai știu ce-mi este. Curaj și gânduri senine, până la urmă toate au să treacă.

    Reply
    • August 29, 2012 at 12:22 pm
      Permalink

      Nu-ti face probleme Trudi, dar nici nu neglija. Du-te la ORL , e important sa faci un tratament corect.
      O sinuzita acuta se poate vindeca destul de simplu 🙂

      Reply
  • August 29, 2012 at 11:44 am
    Permalink

    Imi place cum faci haz de necaz, chiar m-ai facut sa zambesc la un moment dat. O sa fie bine, esti puternica! Numai bine!

    Reply
  • August 29, 2012 at 12:03 pm
    Permalink

    Se poate fi mai rău! 🙂 Gândeşte-te la o operaţie mai grea şi asta va parea minoră :). O să fie bine ai să vezi! Mai mult sunt emoţiile de dinainte. Să ne zici ziua, să-ţi transmitem energie pozitivă! 🙂

    Reply
    • August 29, 2012 at 12:15 pm
      Permalink

      Cu alte cuvinte, gandeste-te la aceeasi operatie, executata cu un burghiu pentru beton. Nu-i asa ca ti s-a luminat ziua? 😀

      Reply
  • August 29, 2012 at 12:13 pm
    Permalink

    Nu-i nimic că te doare capul – dă semne că ai 🙂

    Reply
    • August 29, 2012 at 12:19 pm
      Permalink

      @babymanager
      @intuneric
      @camelia
      cin m-a pus sa ma bazez pe voi la incurajari 🙂 🙂

      Reply
      • August 29, 2012 at 12:22 pm
        Permalink

        Exact acel cineva care NU te-a invatat ca nu trebuie sa te increzi in straini ascunsi in intuneric. 😀

        Reply
      • August 29, 2012 at 7:03 pm
        Permalink

        Să şti că funcţionează chestia cu privirea la un lucru mai grav. Cel puţin la mine, functionează :). Şi trebuie să recunoşti că tot o energie pozitivă trimitem

        Reply
  • August 29, 2012 at 12:17 pm
    Permalink

    Curaj, Hapi.
    Daca vrei sa ai parte de tratament preferential, spune-i medicului ca stii carate. Dar sa nu-i zici cand te anesteziaza, pentru ca o sa creada ca delirezi.
    Iti tin pumnii strans. Ai grija.

    Reply
    • August 29, 2012 at 12:21 pm
      Permalink

      Uf….la ce aglomeratie e pe-aici pe la clinici ma gandesc sa-i spun ca ii dau cu mopul prin sala numai sa ma ia cat mai repede.
      Mi-e foarte frica dar sunt intr-o situatie in care nu-i nimic de ales
      Multumesc Garg

      Reply
  • August 29, 2012 at 12:21 pm
    Permalink

    Intr-o nota mai serioasa, eu as prefera sa nu spun nimic. De cele mai multe ori nu ma insel cand e vorba de raul altora, prin urmare nu vreau sa stric vibratia pozitiva. 😀

    Reply
  • August 29, 2012 at 12:55 pm
    Permalink

    Io trimit o tona de ganduri bune, sunt cea mai buna la asta, sa stii! Nu stiu sa ma rog, nu stiu sa fac altceva, dar ganduri bune am tot timpul. 😉

    Eu am alte frici dar comparabile cu ale tale, asa ce te inteleg. 🙁

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:56 pm
      Permalink

      Se apropie toamna si tuturor ni se cuibaresc diverse frici in suflet, chiar si temporar 🙂
      Sa-ti treaca repede si ramai pozitiva 🙂

      Reply
  • August 29, 2012 at 2:31 pm
    Permalink

    Va fi totul bine! In brat de ganduri bune si multaa rabdare iti doresc! va trece! ocupa-ti timpul ca sa para ca trece mai repede!

    Reply
  • August 29, 2012 at 3:03 pm
    Permalink

    Telepatic!!!!
    Sa ne spui cand o sa fie ca sa formam un “egregor” si o sa fie bine!!!!

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:57 pm
      Permalink

      Nu cred ca o sa va spun exact ziua 🙁 Dar am preluat deja energia voastra pozitiva si o pastrez cu grija!

      Reply
  • August 29, 2012 at 3:50 pm
    Permalink

    HEI Hapi!!Dupa o operatie eram asa disperata ca trebuie sa-mi scoata sonda si cum merg eu la baie dle,ca sunt 5 m pana acolo,incat uitasem ca,cu 5 zile in urma mi se fisurase un pic o trompeta,pardon,trompa si puteam sa mor prin soc hemoragic.Zambeste,nu esti in spital la Cogealac,nu te bazezi doar pe asigurare si ce e mai important,cineva te sustine.(Aaa,in ziua cand m-am externat,bate unul la usa,deschid si zice:sunteti dna X?
    -Da.
    -Vedeti ca v-am taiat lumina!!
    Mda,luati de val cu evenimentul uitasem de factura.Ca lumea.)
    Astept vesti de bine.
    Sa ma tii la curent si cu soarecele.:-)

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:58 pm
      Permalink

      LOL, Cygnes , cum stii tu sa ma faci sa zambesc

      Reply
  • August 29, 2012 at 3:52 pm
    Permalink

    Acum am vazut:Not very Hap(p)i?!!!Chiar asa?

    Reply
  • August 29, 2012 at 5:14 pm
    Permalink

    femeile sunt de 1000de ori mai curajoase decat barbatii, eu sunt sigura ca o sa depasesti momentul cu bine, doar suntem aici cateva suflete care te sustin si care se concentreaza sa te faci bine….cand te urci pe masa sa te gandesti doar la ochii aceia frumosi, la locurile frumoase pe care le-ai vazut, sa faci glumite ieftine cu toata lumea pana ajunge in vena substanta care iti induce somnul …sa le zici ca ti-e frica doar de soricei :P…a murit soricelul prietenei? sau inca-l vaneaza? 🙂

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:49 pm
      Permalink

      A prins soricelul si l-a ucis, bietul de el 🙁 El ce vina avea c-a ajuns in baie?
      Nu stiu daca chestia asta cu femeile si barbatii e adevarata 🙂

      Reply
  • August 29, 2012 at 5:21 pm
    Permalink

    lăsând deoparte faptul că ţi-ai înşirat mucozităţile de se simt şi-n tastele noastre, te mai şi smiorcăi ? Ai de gând să defrişezi dealuri întregi de păduri consumând celuloză pe mucozităţi ?!?
    …Uf, ce să zic ? E nasol, n-aş vrea să fiu acum în papucii tăi indiferent de brandul lor 🙂
    Tu eşti modelul meu de sinuzită…numai gânduri bune şi îţi ţin pumnii să te faci bine repede de tot, da ?

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:49 pm
      Permalink

      Modelul tau de sinuzita :))) Merci, e primul compliment pe care-l primesc la postarea asta 🙂
      O sa stau departe de blogul tau cat timp ma va durea orice zambet imprastiat pe chip. Dar azi am timp sa te vizitez

      Reply
  • August 29, 2012 at 5:29 pm
    Permalink

    Am o vagă senzație că asta nu ajută, dar mie când mi-am micșorat cornetele (nazale, parcă așa le zicea) mi-a zis doctorul așa: dacă inspiri pe nas, o să fie nașpa, că poți să te sufoci. Bine, n-a folosit chiar cuvintele astea, că era un drăguț cu niște ochi albaștri superbi, dar pe aproape. E drept că io am stat pe scaun și a durat fix vreo 6 minute, dar a fost anestezie locală și aveam 12 ani, mi-era o frică de nu-ți zic.
    Știu că la tine va fi mai serios de atât, dar știu și că o să fie bine și dacă doctorul are ochi frumoși, nici nu contează că nu-i vezi, o să-i visezi și o să fii zen 😛

    Toate gândurile bune sunt pe drum către tine! 🙂

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:47 pm
      Permalink

      Nu vreau sa visez in timpul operatiei :))) Si asa,cine stie ce prostii o sa debitez dupa ce ma pre-anesteziaza 😀
      Si acum esti ok cu cornetele?

      Reply
      • September 1, 2012 at 8:03 am
        Permalink

        Păi ce, să nu se amuze și ei pe acolo? 😛

        În principiu da, mai dau câte un puf de Vibrocil din când în când, mai ales dacă e prea cald în cameră, dar cu siguranță mi-e mai bine decât înainte de intervenție 🙂

        Reply
  • August 29, 2012 at 6:27 pm
    Permalink

    Telepatic si cu tot dragu` iti trimit calde imbratisari si urari de insanatosire grabnica >:D<

    Reply
  • August 29, 2012 at 6:27 pm
    Permalink

    sanatate macsimala si recuperare rapida, indiferent ce/cat/cum scot aia din tine! macar scapi de secretii, medicamente si disconfort:)

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:45 pm
      Permalink

      Tot la asta ma gandesc si eu! Ca sper sa scap de neplacerile de-acum

      Reply
  • August 29, 2012 at 7:00 pm
    Permalink

    Păi e bine la tine! Operaţie cu anestezie… Adu-ţi aminte ce ţi-am povestit, treaba cu puncţia (fără anestezie). Când am văzut seringa aia ca pentru bovine, cu un ac de ziceai că-i piron de 14, am crezut că mor!
    Aşa că gândeşte-te că se putea (şi) mai rău.
    După ce-am trecut prin ce-am trecut, fi sigură că nu-ţi doresc decât sănătate. Şi-ţi ţin pumnii, ca unei colege de suferinţă.

    Reply
  • August 29, 2012 at 7:01 pm
    Permalink

    Iti urez mult curaj, ca vad ca de asta ai nevoie acum >:D< Sunt sigura ca totul va fi ok, nu-ti pierde optimismul, ca acum ai cea mai mare nevoie de el. Probabil o sa doara mult mai putin decat iti imaginezi tu.

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:45 pm
      Permalink

      Doar daca ma adoarme la meșe doare “mai putin” eventual deloc. Altfel n-are cum 🙁
      Sincer, eu nu stiu cum au unele curaj si chef sa-si opereze nasul ca sa fie mai frumos 🙁 Unele care n-au neaparata nevoie!

      Reply
  • August 29, 2012 at 7:18 pm
    Permalink

    Multa sanatate si curaj! Gandeste-te la partea buna, dupa operatie nu o sa mai ai probleme si te vei simti mai bine. Mereu ajuta daca te gandesti la partea buna a lucrurilor.

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:43 pm
      Permalink

      Da si am inteles ca vindecarea e mai rapida 🙂
      Multumesc

      Reply
  • August 29, 2012 at 7:51 pm
    Permalink

    Cred ca ai simtit deja toate urarile mele de bine, sper ca au gasit canalul telepatic compatibil cu al tau 😀 Daca nu, vin ele, sunt pe drum!
    In schimb, tu gandeste-te ca e doar o operatie, care iti va face viata mai usoara apoi 🙂 Si ca ai un iubit care te sustine, deci o sa treaca repede tot episodul sinuzoidal 🙂

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:37 pm
      Permalink

      Uh, da, o sa fie bine, o sa treaca 🙂 Multumesc pt incurajari

      Reply
  • August 29, 2012 at 8:01 pm
    Permalink

    Ganduri bune si pozitive, curaj si sa te intorci sanatoasa si vesela!

    Reply
  • August 29, 2012 at 8:21 pm
    Permalink

    Hapi iti urez sa ai multa bafta si rezista!!!! Vei vedea ca te vei simti mult mai bine dupa operatie si nu vei mai avea de suferit. >:D<

    Reply
  • August 29, 2012 at 8:24 pm
    Permalink

    P.S. Si eu acum cateva zile am aflat ca am cam mari probleme la inimioara…As avea si eu nevoie de o incurajare, dar nu-i nimic, sunt consolata de mica…Nu m-am nascut in locul potrivit…;)) Hapy, sa fii sanatoasa si sa ai foarte mare grija de tine. >:D:D:D:D<

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:36 pm
      Permalink

      Te imbratisez virtual si te incurajez! Rezolva problemele, avem medici buni pe specializarea asta si e bine ca ai descoperit-o la timp

      Reply
  • August 29, 2012 at 11:17 pm
    Permalink

    Draga Hapi…trece pana te mariti! Ai auzit vorba asta vreodata? Eu am auzit-o mereu, nu m-am maritat inca si au trecut toate si altele vin si apoi trec…Sau am inteles eu gresit si tu numai ce te-ai maritat la starea civila:)? Sa te ajute Dumnezeu sa treci cu bine peste toate si gandeste-te ca peste 5 ani o sa ti se para o amintire stearsa de demult. Sper sa ajute…Si acum sa iti povestesc si eu ceva…Mai stii cand mi-ai zis sa comentez ca-mi dai cadou (nu suna chiar asa) eee, eu am inceput sa te ascult si sa scriu comentarii si pe la altii dar se pare ca nu am avut de lucru. Acea persoana de cateva zile incoace are postari despre cum ar trebui oamenii sa scrie daca ii plac postarile iar daca nu sa nu faca galagie. Cu alte cuvinte nu am fost de acord cu ceea ce a zis chiar daca era justificat. Eu inteleg ca lumea scrie ceea ce vrea pe site-ul personal si stiu ca si tu ai publicat niste “reguli” pe la tine pe site, dar ma intreb eu daca cineva vine si iti zice ceva ce nu suna la fel cu ceea ce zici tu (dar nu e jignitor), nu ii dai un pic de atentie poate are dreptate si poate si tu iti poti schimba parerea? Ma intreb si eu si m-am apucat sa scriu aici la tine ca esti mai intelegatoare. Sper sa nu te superi pe mine dar asa mi-a venit sa scriu acum.

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:33 pm
      Permalink

      Cris, tu ziceai ca me citesti demult si am zis ca e pacat sa nu comentezi din cand in cand daca ma citesti pt ca atunci cand voi face un concurs, asta va fi singura conditie de participare – deci concursul va fi doar pt comentatorii mei.
      Nu am spus ca iti dau cadou , nu sunt genul asta de….intreprinzator. Mi-am atras cititorii cu sufletul transpus in cuvinte, nu cu promisiuni 🙂
      Esti oricand binevenita

      Reply
      • August 31, 2012 at 7:42 pm
        Permalink

        Ei mai Hapi, eu glumeam…dar poate ca nu-s asa glumeata cum credeam :(.

        Reply
  • August 30, 2012 at 1:57 am
    Permalink

    Gânduri bune si sa ne dai de veste când poți cum te simți!

    Reply
  • August 30, 2012 at 5:47 am
    Permalink

    Gând mega- bun acum, cât pentru pre-in timpul- si post-operator! Ai curaj, o să fie bine. Doamne-Ajută!

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:31 pm
      Permalink

      Multumesc 🙂 (wordpress nu mi da voie sa mai zic Multumesc, cica “ai grija ca te repeti” :)))))

      Reply
  • August 30, 2012 at 6:14 am
    Permalink

    Daca nici acum nu imi apare mesajul, o sa iti scriu pe facebook. Nu le am cu sustinutul moralei, daca eram langa tine, te mangaiam pe cap si cam atat. O sa iti spun ce mi-a spus si mie dentistul care m-a operat la un dinte in urma cu 5 ani si care atunci cand i-am spus ca de trec si peste asta pot trece peste orice:” O sa apara si alte probleme in viata ta poate mult mai mari ca asta si o sa spui la fel, peste un timp te vei minuna cat de usor a fost si vei zambi cand iti vei aduce aminte”. De multe ori imi aduc aminte de vorbele lui si chiar ma ajuta cand am un obstacol.
    Si ca sa te scot putin din melacolie, am vazut poza lui Karl Lagerfeld aici. Azi dimineata citeam ca are o pisica pe care o adora, are 2 servitoare la dispozitie, un sofer care sa o plimbe cu masina, un Ipad pe post de jucarie si un doctor personal. Mi se pare ridicol. i cand te gandesti ca acea pisica poate trai fara toate astea dar in schimb sunt atat de multi copii care mor de foame.
    Capul sus “You can do it, and many more”.

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:30 pm
      Permalink

      :)) am vazut ca ai postat ieri ceva pe Fb despre pisica dar sincer ma gandeam ca vreo vecina de-a ta extravaganta face asta
      Mie mi se pare o…..nebunie. Altceva nu pot sa spun
      De ce nu face o fundatie ca Angelina Jolie? (pt copii)

      Reply
  • August 30, 2012 at 7:15 am
    Permalink

    Gandul meu bun va fi cu tine permanent si nu imi doresc decat sa fii bine. Multa sanatate, draga mea.

    Reply
  • August 30, 2012 at 9:46 am
    Permalink

    Orice operatie este grea si implica un anumit risc, dar tu esti tanara si sanatoasa, nu ai de ce sa iti faci griji. Nici macar durerea nu mai este ce era candva. Iti spun din proprie experienta. Am trei operatii, din care doua sub anestezie totala. Din astea doua, una mi-a salvat viata candva, desi am stat 12 zile la reanimare dupa ea. In prima perioada de dupa operatie esti sedata si nu simti mai nimic, apoi durerea se estompeaza de la sine, cu fiecare ora si zi ce trece.
    Curaj, fata frumoasa!!!

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:28 pm
      Permalink

      Multumesc…..Mi-e frica de Inainte si Dupa.
      Ca “In timpul”….Dumnezeu cu mila 🙂

      Reply
  • August 30, 2012 at 6:23 pm
    Permalink

    Hei, Hapi 🙂

    O sa-ti povestesc cu alta data ocazie despre momentul sublim in care mi s-au extras niste mese despre care eu credeam ca au prins radacini undeva prin creier – nu, nu prinsesera; despre cum plang de sare camasa de pe mine atunci cand sunt la stomatolog ; a, si sa vezi ce fain le spun altora ca injectiile nu dor, dar cand e vorba sa mi se faca mie… Da, mi-e frica de durerea fizica :P. Cica frica e normala si daca te gandesti la ceva fain, trece. Intr-un context din asta declansator de frici m-am gandit la un fost iubit si a inceput sa ma doara capul. Dar macar nu m-am mai gandit la frica 😛

    De fapt, vroiam sa-ti las gandul meu bun 🙂

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:27 pm
      Permalink

      Singura parte buna e ca mesele se extrag repede, nu???:))) Da, am auzit ca doare cumplit. Poate i se face mila d-lui doctor si ma pune nitel pe sleep 😉
      De stoma nu ma mai tem
      Rectific
      Ar trebui sa ma tem dupa tot ce mi s-a intamplat

      Reply
  • August 31, 2012 at 6:12 am
    Permalink

    Hapi, asteptam relatarea aventurii de pe patul de spital, cat despre gandul bun, el a plecat spre tine de cand am citit articolul, insa pe telefon si nu am putut comenta. (sunt tastele prea mici, nu degetele groase!)

    O sa fie bine Hapi! Crede-ma! 😉

    Reply
  • August 31, 2012 at 10:01 am
    Permalink

    Si mie mi-ar fi teama tot de durerea fizica, pentru ca am impresia ca la nas trebuie sa fie groaznica. Am avut un accident in liceu, m-am lovit cu nasul foarte puternic de un spalier din acela din sala de sport. Durerea a fost ingrozitoare si fara anestezie 😉
    Nasul mi s-a umflat, am crezut ca raman cu sechele. Nu s-a intamplat nimic, in trei zile eram bine, dar durerea aceea inca o pastrez in memorie desi se spune ca uitam durerea fizica.
    Iti doresc ca lucrurile sa mearga cat se poate de bine. Iti tin pumnii! 🙂

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:21 pm
      Permalink

      Exact asta ma terorizeaza Elly si cum spuneam….mi-e ciuda ca-s asa de fricoasa.
      Bine, pana la urma probabil ca si durerile viscerale pot fi foarte puternice, asta e, nu am de ales si sper sa trec cu bine de asta

      Reply
  • August 31, 2012 at 10:03 am
    Permalink

    Te imbratisez cu drag si iti transmit o caruta de ganduri bune si energie pozitiva :* Multa sanatate si curaj iti doresc!

    Reply
  • August 31, 2012 at 10:41 am
    Permalink

    ai alaturi si gandul meu cu multe urari de sanatate multa, multa si dureri inexistente!
    refacere rapida si numai bine!

    Reply
  • August 31, 2012 at 1:59 pm
    Permalink

    Ce faci draga,cum esti? Te-am vizitat pe aici,dar n-am stiut ce sa spun la asta 🙁 Decat ca sper sa-ti fie cat de usor se poate- daca se poate- si sa nu ramana nici macar amintire.

    Reply
    • August 31, 2012 at 4:13 pm
      Permalink

      Silving, eu sper ca totusi sa ramana o amintire ca daca nu inseamna ca n-a reusit operatia:D
      Glumesc, stiu la ce te referi si-ti multumesc

      Reply
  • August 31, 2012 at 2:14 pm
    Permalink

    @Hapi, vezi te rog la “traffic feed” de unde-ti trimit gânduri bune, sanatate si alles gute… no other/further comment(s)… Sayonara! 🙂 m<3

    Reply
  • August 31, 2012 at 5:57 pm
    Permalink

    Nici nu stiu ce sa spun Hapi dear, sper s treci cu bine peste operatie, sa nu te trezesti din anestezie prea catranita printre asistente sictirite, si sa te refaci cat mai grabnic. Pupici. 🙂

    Reply
  • September 1, 2012 at 10:14 pm
    Permalink

    Hapi cred ca esti pe maini bune , daca vei fii anesteziata total nu-ti face prea multe ganduri negative , e normal sa fii emozionata 🙂 iti spune una cu doua cezariane , anestezie epidurala dar am vazut tot 🙁 abia astept sa -mi spui ca esti bine 🙂

    Reply
  • September 3, 2012 at 2:01 pm
    Permalink

    Am reinceput sa citesc postarile de pe blog de la ultima pe care o vazusem eu. Am ajuns la asta, apoi m-am intors o pagina sa scriu acolo comentariul, dar imi dau seama ca mai trebuie sa spun ceva; O SA FIE BINE !

    Reply
  • September 3, 2012 at 4:50 pm
    Permalink

    Hapiiii,imi pare rau ca am ajuns tarziu,iarta-i pe intarziati!Ganduri bune si de la mine”fii barbata”…nu sunt buna la incurajari,n-am talent insa trebuie sa fii curajoasa!!!Imi pare rau pentru tine,insa totul o sa fie bine daca ai incredere!!!Bafta multa si noi suntem alaturi de tine!!!!!!

    Reply
  • September 4, 2012 at 6:32 am
    Permalink

    pai ce sa-ti zic iooo ??? acolo , ce se zice , ca in rest…sunt o kkcioasa la d-alde d-astea si banuiesc ca nu de mine ai nevoie…:)

    Reply
  • September 13, 2013 at 3:59 pm
    Permalink

    am iesit si eu astazi din spital dupa o operatie de sinuzita maxilara efectuata endoscopic.sa vedem pe viitor daca vor fii probleme

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *