Mama și timpul de calitate petrecut cu copilul mic

bebe se joaca2Internetul și cărțile mustesc de sfaturi și blaturi despre cum o să te joci tu cu mogândeața de 3 luni, care abia a trecut la numărul 2 pampers new born și se întind ca hubba bubba până la varsta la care pruncușorul tău de 17 ani vine acasă disperat, trântește ușacamerei, o încuie și tu asculți c-o pâlnie ce se întamplă înauntru. Pentru că sigur ai făcut ceva greșit în toți anii ăștia, nu i-ai acordat timpul și spațiul și jocurile care trebuiau, n-ai valorificat timpul cu el. Asa cum au făcut cei care au scris în cărți și pe internet!
Într-o zi m-a întrebat un prieten: cum te aduni și te menții focusată pe jocul activ, atunci când petreci timpul – o oră să zicem – numai tu cu Tudor și jucăriile din dotare.

Hai să fim serioși. Nu e ca-n filme.

După ce ai plătit facturi, ai schimbat poate un robinet, ai fost cateva ore la serviciu și apoi dupa cumparaturi, ai facut și o sălățică, te-ai stropit cu dușul – că faci maine dimineață de-ăla adevărat în care prinzi și șampon și săpun- nu, nu ai chef să construiești piramida cu rațe, baloane și cifre. Îți iubești copilul de mori, da? Îl iubești până dincolo de coralii mărilor albastre pe care poate nu le-ai văzut vreodată dar nu ai energie, putere, pur si simplu ai vrea să faci altceva.

În carte scrie că trebuie să zâmbești, copilul simte tot, ce dacă ești la ciclu, n-ai pus bine steluța și n-ai sărit în sus de trei ori strigand bravo? O să simtă că nu-l iubești! Mașina poliției ai aruncat-o din greșeală după rafturi? Copilașul se dă cu capul de trei ori de perete că-i nervos și el voia oricum mingea albastră (care e în vasul de toaletă) nu mașina poliției… tu zâmbește îngăduitoare, eventual fugi iute dup-o pernă ca cele care se pun pe scaune la biserică. În caz că mai dă cu capul și de rafturi, că nu e voie să-i intrerupi crizele. Stai și te uiți la el ca buha-n desene și-i spui că-l înțelegi.

Procură-i alte distracțiuni! A, i-ai dat și tonomatul muzical și te-a pocnit cu microfonul în frunte, îți curge puțin sânge din arcada? Arcada e de vină, e bine vascularizată, el țintea ochii, ochiiii că ăia nu-ți stau bine-n cap după ce ai făcut 24 de activități și mai ai si probleme-n inimioară. Evident că n-a vrut să te pălească (desi ai jura pe roșu că a făcut-o din culpă), simte el că n-ai chef sa te joci, tu zâmbește și introdu cifrele și literele-n oul ăla galben cumpărat de la noriel cu 99 de lei. Da, parcă seamănă cu capul fostului, apasă bine pătratele alea. Le-apeși degeaba, gaura-I nepotrivită, ce, tampoanele OB cum de le nimerești și nu ești în stare să vâri un lemn în ditamai scobitura? A, trebuie să-l schimbi, iar n-ai fost dedicată, avea o nevoie de bază și tu aștepți feed back pozitiv, iu crazy mum, scutecu, să vezi dup-aia joacă. Că de trezit s-a trezit acu juma de oră și ar trebui să fie fresh.

Cumva-l schimbi, nu uita, zambetul, eu mi-am cumpărat și metanii înainte de Crăciun. Noroc că erau cu cruciuliță rotunjită din lemn pe o parte și metal pe alta. Vorba tuturor mămicilor din lume, aici le dau dreptate și ălora din triburile din Africa: o secundă m-am întors cu spatele. Dar 2 zile m-am rugat, cu nasul după scutecelul premium, 2 zile și uraaa, a ieșit cruciulița! O căutam de 3 ori pe zi cu o furculiță și-un magnet – în scutec, la ce va gandiți?- iar noaptea cu lanterna de la aifon.

Am găsit un meșter bun, greu l-am găsit dar mi-a pus crucea înapoi că metaniile sunt cu cristale Swarovski și mi se pare că semăn cu Madonna în who s that girl. Semăn, când mă ia de păr toddler ul că-ntreb: și cum faci dlagă dlagă la maaaami? Apoi mă corectez, c-asa scrie-n carte, c-altfel nu o să vorbeasca corect și repede. Iar la noi în oraș s-au scos niște posturi care mi-ar conveni mie. A, păi cum adică ce-o să-I placă lui? Astronaut, medic și purtător de cuvânt la NASA dar am eu grijă să-l manipu… sa-l fac să-și găsească adevărata vocație, să fie sigur 99, 3 la sută că e alegerea lui! Huh, vă cam regăsiți unele? 😉

Nu ai putere uneori să te joci. Constructiv și activ.

Nu are el starea să participle la jocurile initiate nici de tine și nici de el, într-o zi am aranjat amândoi cercei, lanțuri, gablonțuri din Egipt, statuete, am crezut că o fi căzut vreun Xanax de la mama și l-a găsit el de stă așa și e încântat. Eram cu un deget pe clapeta 112 și cu ochii la el să nu-mi înghită pietrele de jad. Ei, Acela a fost joc. În cârlige, pe statuetele mici din cutia mare, în cutiuțele minuscule din aceeași cutie am sortat, am explicat, am râs, a fost fascinat de pietre mai ales. Ca niciodata, nu le-a dus la gură.

Totuși petrecem timp de calitate împreună, mă implic cu adevărat?

Da. În primul an e foarte greu, cel puțin așa a fost la noi. După 4 luni de la nastere am mers la serviciu si soseam pe la 17 uneori, mai mult epuizată de drum și de oraș. Și de gânduri. La ușă, îmi scuturam mainile și picioarele, trăgeam aer în piept și apoi intram încet, hei, poate dorm? Mama era ruptă de oboseală dar, în toate acele ore, numai în pătuț nu-l lăsa decat în orele de somn. Îl plimba, afarăîn cărucior, în parc, în casă îl ținea mai mult în brațe, îi cânta, inventa jucării din nimic.

Tudor nu a stat decât o data singur, plangand în pătuț. Când mama era la ATI iar eu plângeam de oboseală lângă patul mare din dormitorul nostru, în miezul zilei. 10 minute a durat. Apoi ne-am adunat, am plans amandoi, e mai bine să plângi în brațele celui iubit. Am luat mancarea, mi-am tras ceva pe mine, l-am pus în marsupiu și ne-am dus la mama.

După slujbă preluam sarcinile și neapărat ieșeam afară amândoi. De obicei în marsupiu sau în brațe, până la 6-7 kilograme a fost bine, apoi am început să slăbesc și să am uneori dureri de spate dar în brațe îl iau mult și acum, mama are interdictie medicală pentru ridicat.

În primul an am simțit că lui Tudor îi trebuie multă dragoste, multă mâncare și orice jucărie e bună daca-I mami în preajmă. Felul în care mă privea, creștea, mă uimea, noutatea absolută a noii mele vieți, grea desigur dar binevenită, mă alimentau. Eu care nu vorbesc decat cu prietenii și prefer un mediu mai retras așa cum am fost obișnuită 10 ani, vorbeam acum cu Tudor ca o moara stricata. Uite cățelul, pană alba, pană neagră, nenea a parcat ca un bou, boul e un animal și nu e chiar așa urât dar n-o să ții minte c-am spus asta, pup pe frunte, ia uite frunzele, uite copiii, vrei în leagăn? Nu vrei? Un soricel roșu! Ba nu, e o cizmă, ia uite-le iarăsi pe doamnele acelea care îmi spun că…
– Bună ziua
– Bună, vai ce scumpi sunteți da oare nu-l dor picioarele să-l țineț așa crăcănat în sacul ăla?
– Nu-l dor, nu-l dor
Vezi mami dragă, dinții, ia uite cum zâmbesc, ai si tu doi dinți, facem cranț cranț cu ei… Și Tudor adora poveștile mele.

După un an, nevoile de atenție și diversitate, implicare, cresc

iar cele de iubire rămân la fel ca ale noastre. Numai că noi nu știm să iubim necondiționat, ne învață ei, eu așa învăț. Nu am mereu ritmul lui și energia, nu-I pot oferi multă diversitate, dar cand avem un weekend acasă tustrei, îmi impart orele cu mama.

Îi spun mamei: hai că ajunge, stau eu o ora jumate acum, apoi îl scot, ea spală, face mâncare, baie sau piata, iese iar eu ȘTIU că trebuie să învăț să redevin copil, că ora aia jumate nu-I despre viața mea, e despre o gărgăriță din carte, despre cuburile cu baloane, despre mașină, despre alergat, bau, sunete, construit cuvinte. Mă setez pe alt nivel, reînvăț noțiuni pe care le-am uitat demult, cânt cântece care pe mine mă sperie (din cauza vocii) si pe el îl amuză, repet de 8 ori: minge galbenă, stea verde, minge galbenă stea verde – pentru că el le arată- ca eu să le repet. Încerc să văd ce vrea să facă. Într-o zi am pus pe jos o pătura mare, o pungă de făină, niște boluri din plastic, 2-3 ursuleți, telul, farfurioare, puțină apă și ne-am jucat așa o oră.

Vorbesc mult cu el, mai nou începe să stea concentrat 5-10 minute pe o jucărie sau activitate în care e singurul protagonist. Îl observăm și-l lăsăm pana se plictiseste. Altfel, Tudor nu se joacă singur deloc, am observant că sunt alți copii care o fac, el nu. Am o tânără care mă ajută cateva ore, de cateva ori pe săptămână: il scoate la plimbare, mai interacționează cu frații ei, are curte și cățel iar Tudor o adoră. Se obișnuiește repede cu alți copii, îi place să se joace cu cineva mai tânăr, nu e mămos dar știe să vină repede să mă pupe dacă face o boacănă. Strig Nu de multe ori, nu, nu e voie la soba fierbinte, nu e voie să deschizi balconul securizat de 3 ori, nu, nu e voie să băgăm capul în bolul de toaletă sau să mușcăm din papucii cu care am ieșit afară. Nu e în regulă să mâncăm mucuri de țigară de pe stradă, după toate aceste nu-uri ferme mai urmeaza o explicație simplă. În functie de context si cat ar putea el (sau nu) sa înțeleagă sau să internalizeze. Sunt o mama imperfectă, ideală pentru copilul meu.

Strigatul – mi se mai întamplă sa țip când mă sperie, de exemplu, se urcă pe o masa și văd cum cade iar eu sar ca discobolul – nu îl pricepe copilul și în nici un caz pălmuța care pișcă, doar așa, ca să @țină minte să nu mai facă. Ce să țină minte, că-I provoc eu durere, eu care trebuie să-l cresc și să-l protejez? Acum înțeleg mai bine ca oricând că pedepsele gen bătăiță ori amenințările las că vezi tu acasă nu aduc nimic bun, dar nimic. Mi se strnge inima când aud părinți care-I amenință pe stradă cu ceva terifiant și-I lasă-n urma lor să plângă. Măcar de-ar sta lângă ei până se liniștesc. Câtă minte-ți trebuie ca să pricepi că nu te cerți cu un adult de la egal la egal?

Da, și eu l-am plesnit și regret

După ce s-a ars o data la mână, au trecut vreo 4 luni si a pus iar mâna pe aragaz desi am tot repetat că acolo nu pun mana copiii, arde. Când l-am văzut cu mâna pe aragaz, desi stiam că-l schimbasem și nu era încins, l-am lovit peste degete. Pălmuța aceea. A fost spaimă, instinct, groază amintindu-mi prin ce am trecut? Nu știu dar l-am plesnit așa încât n-a plans și probabil nici n-a înțeles de ce-am sărit așa ș ice-a însemnat gestul. De atunci suntem atente să nu se apropie de aragaz, suntem mereu cu ochii pe el și da, e obositor să te joci, când poate ai vrea măcar un somn în plus, o oră c-o carte în brațe, o plimbare-n parc, un sfert de film pe laptop, 30 de minute fără țipete.
Tudor a descoperit recent că are voce și că e cel mai interesant sunet: să strige, să imite, să atraga atenția.

Nu e niciun secret, nu cred că functionează ceas alți părinți. Dacă-ți iubești copilul cum îl iubesc eu pe al meu, începi să trăiești două vieți și accepți rolul de mama și femeie. Când esti mama singură cu copilul la joacă sau încerci să-l adormi, te trăiește pe tine și tu exiști prin el, ești prezentă, te dedici, nu faci altceva, nu îi pui desene ca să te epilezi. Știi că te joci, știi sau speri că sunteți și veți rămâne sănătoși (ceea ce e un Dar nu un Dat), îți mai fuge gandul la una alta dar preponderent la sentimente frumoase trăite ori ba, te reinventezi și probabil că într-o zi viața ta și viața lui vor fi sinonime. Ceea ce sunt, cred și trăiesc eu nu poate fi antagonist dezvoltării spirituale a copilului meu, indiferent de părerea altora.

Când e cu alt membru – mama mea- te epilezi și te topești de dorul iubitului, asculți Placebo sau Lana del Ray, citești documente, lucrezi, răspunzi la mailuri, faci curat, te machiezi, îți amintești că ai duș, nu e musai să te tot speli la chiuvetă.

Ce i-ai răspunde celui mai iubit om din lumea asta dacă te-ar întreba în glumă: ce mă fac eu cu tine?
Iubește-mă. Atât. Iubește-mă cum te iubesc eu.

9 thoughts on “Mama și timpul de calitate petrecut cu copilul mic

  • February 20, 2019 at 6:21 pm
    Permalink

    Totalmente de acord, dar la inceput, cand zici de 17 ani, esti tare optimista. Crizele cu trantitul usii incep pe la 12, nu-ti face iluzii! In rest, stai linistita. Primele amintiri incep pe la 4 ani, asa ca n-o sa stie el niciodata ca erai tu prea obosita si n-ai avut timp sa te joci ca la carte. Mai mult cred ca este important sa te vada zambitoare si calma, puteti sa faceti ce vreti daca e o chestie distractiva.

    Reply
    • February 22, 2019 at 6:09 pm
      Permalink

      Da, zambitoare si calma, adevarul e că în majoritatea timpului sunt asa cu el, acu, sigur ca-mi simte si zbuciumul. Dar vorbim, vorbesc, îl vad pe el un copil fericit 🙂

      Reply
  • February 21, 2019 at 7:51 am
    Permalink

    Eu am încercat să stabilesc un program astfel încât fiecare să beneficieze de timp liber în care să facă ce vrea. O oră de joacă cu cel mic, apoi știe că trebuie să se joace singur. altfel și-ar dori ca tot timpul să se joace cineva cu el.

    Reply
    • February 22, 2019 at 6:09 pm
      Permalink

      Cat de mic? Si eu vreau asa program!

      Reply
      • March 14, 2019 at 4:40 am
        Permalink

        Momentan are 5 ani, dar am început regula asta de pe la 3 ani cred. Programul e valabil pentru timpul petrecut în casă. Dacă e frumos afară uneori stăm 3-4 ore la joacă.

        Reply
  • February 21, 2019 at 8:23 am
    Permalink

    Ce frumos…

    Reply
    • February 22, 2019 at 8:53 pm
      Permalink

      Frumos, greu, un carusel de emoții

      Reply
  • February 21, 2019 at 11:13 pm
    Permalink

    Îmi place, dragilor.

    Reply
  • March 8, 2019 at 12:44 pm
    Permalink

    Doamna, o sa fie mai bine, c daca nu ne ies toate alea perfecte. Pot sa mananc aceeasi ciorba 3 zile, mai stau si fara dus 2, machiaj zero, dar e bine.

    Te pup.
    Sa ai o zi minunata, ca meriti. Si azi, de 8 martie, si maine,s i mai colea 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *