Let s do it, Teo! Pentru toate orașele mici din țara asta, vă rog, nu ne alungați!

mama si copil… nu ne alungați din țară iar și iar cu indiferența voastră!

Începem de vineri după masă.

Merg cu Teo la mormântul tatei. Cald și frumos, vorbesc cu mama pe drum, mă mai întâlnesc și cu fosta mea profesoara de latină. Ce femeie! Numai ea reusea să mă găsească în dulapul în care intram la ora ei. Ea și diriga. Ne îmbrățișăm. E tot așa, ca o regină pion așezată în alt oraș decât cel al nobilimii căreia ar fi apartinut.
O întreb ce o duce pe ea la cimitir.
– O floare, Ioana… Am primit-o de câteva luni și tot nu s-a ofilit. Am uitat s-o ud și 10 zile. E roșie – îmi spune numele dar nu îl rețin.
– O floare pe un mormânt?
– Soțul meu. Înainte de Paște a… e copilașul tău? nu vreau s-o tulbur. Da, da, al meu, zic. Ce mână de fier avea femeia asta și ce blândețe-n spatele scutului! Ce frumoase sunt bătrânețile ei pe dinafară, părul alb cu ușoară tentă de mov ca întotdeauna, chipul osos, ochii ca niște mure umede. Nicio lacrimă. Doar roua din privire, ca-n cântecul ăla nuștiucare.

La tata la mormant aprindem repede niște candele și mama se rotește pe-acolo să strângă niște buruieni care se întind. Spune ceva de omul plătit care nu face nimic, iar Teo la picioarele mele calcă pe niște câlți albi și scheaună. Atât l-am lăsat jos cât să-mi pun piedica la căruț.
Inaaaaaaaaaaaa, Inaaaaaaaaaaaaa
O femeie strigă disperată, eu îmi salt copilul cu un cățel atașat de mânuța stângă. Nu mă mai simt deloc ca la cimitir. Mama și-a plătit și ea partea – ce minune să plătesti moartea dinainte – și pe piatra funerara e și numele ei. Ba mai înflorește și-o floare. Mă trec fiori.
– Mi se pare înfricoșător.
– Ce, mama nici nu ma baga-n seama.
– Să-ți scrii numele și vârsta la care te-ai născut pe piatra funerara a… oricui. Și să știi că cineva ți-a săpat groapa sau ți-a ținut loc. Ca și cum ați merge la Fantasia Land. Oricum putrezim. Dar acum suntem aici. Afară. E dar de la Dumnezeu, zic.

Înainte să-mi spună de responsabilitate, scumpetea locului și că așa se face (știu, are dreptate dar tot înfricoșător mi se pare), ies dintre morminte.
Ăsta micu urlă ca din gură de șarpe că i-am luat jucăria. Innnnnaaa fuge mancand pământul, de unde a apărut de-a prins-o Teo de codița mică și mov, nu știu. Lasă, bine că n-a mușcat-o pe Ina că acum eram pe la Vet cu ea.
Domnul și doamna cu cățelul mă salută curiosi. Le spun că Teo iubește câinii și pisicile și că de fiecare data ne oprim să (le apucăm de coadă, să le îndopăm, să le pupăm dacă le poate ridica iar Teo poate) să le admirăm. Zâmbesc. Zâmbesc și ei.

Teo salivează. Îi ies patru dinți. Ina mică și albă cu coadă mov n-ar fi avut nici-o șansă.

…………………………………………………………….

În parcul mare sunt 3 copii care sar capra zilnic, așa, spre seara. Unii spun că sunt de la Casa Copilului. Nu înțeleg ce e “casa copilului” astăzi, aici și pe unde o fi. Au cam 14-15 ani. Genul obraznic, rebel. Le vorbesc urât altor trecători și nimeni nu vorbește de fapt cu ei. Sunt curați, frumușei. Sar peste o piatra lângă o cismea veche și învață figuri noi, se cațără pe-un copac, din-astea. Băncile din jur sunt pline. Când mă întorc de la locul de joacă de la fosta grădina de vară, coșul de gunoi de lângă capra băieților trăznit, smuls, mizeria jos. Îmi amintesc de unul dintre băieți. Voia să-i taie micului M cauciucul de la bicicletă cu un cuțit.

Scot telefonul, țoc, țoc. Mă băieți, zic eu mieros, ia uite, parcă ăsta nu era așa când am trecut…
Îi privesc pe fiecare în ochi. Voi l-ați lovit?
– Nuuu, zice repede unul. Nu e obraznic.
Un copilaș mic mic, zice altul. Blondu șmecher. Îl măsor pe blondu șmecher cu privirea și-i spun că pe un copilaș mai mic ar fi trebuit să-l ajute și mama lui, că era bine prins coșul. Haide măi, uite ce frumos inventați voi aici sărituri, e bine așa? Vouă vă place cum arată? Treceți prin gunoi?

cos de gunoi

Cei trei puști sar deodată de pe locul fostei fantani cu trei doamne și pun coșul la loc cât ai clipi, ca la lego. Apoi, cu mâinile goale, adună toată mizeria de pe jos. Sincer, la asta nu mă așteptam. Și-or fi amintit că-s aia care-i mai laudă din când în când și că îi arăt copilului ce frumos sar băieții mari? Că uneori îmi făceau cu mana de pe bicicletă sau că le-am plătit o cursă de 30 min pe lacul ăla murdar?

Le mulțumesc băieților și plecam acasă, gata.

Back: La grădina de vară un tătic își bea berea comod, la masă. Îl urmăreste mândru pe fiu-său care e bine îmbrăcat și tocmai murdărește zona de joacă. Aruncă o pungă de cipsuri și apoi, pana parchez eu toddleru, se umple-n jur de servetele și vreo 3 capace colorate care zboară, șutate, în toate părțile. Îl întreb pe copil dacă știe că atunci când era mic ducea și el la gură lucruri colorate de pe jos. Îi arăt mai încolo niște locuri pentru aruncat mizeria. Lângă masa lu taticuțu, sunt coșuri. Tat-su se înfoaie, îi văd spuma scurgându-se dar nu-și ridică fundu. Teo se enervează că nu-l pun odată jos, copilul mare îmi întoarce spatele după ce dă un șut unui scăunel din plastic.

Îmi trag mănușile sterile și strang repede de pe jos. O doamnă dă în leagăn un băiețel de vârsta lu Teo. Mă întreabă de ce strang. Și de ce îs așa pregătită cu mănuși plus săculeț, le duc mereu cu mine?
Da zic. Le duce căruciorul. Sunt mai ușoare decât lucrurile din geanta dv. Zâmbim. Ea în sensul: asta-i proastă. Primăria tre să stranga. Hai la mami pui mic.

Oare-a gustat puiul mic din doza de red bull de pe jos înainte să apar? Probabil că nu. Poate că aici doar se dau în leagăn, acasă, pe gazon nu sunt sticle de red bull. Noi nu ne aflăm pe gazon. Și nici n-am casă cu grădină. Nicăieri…

………………………………………………….

Ni se înfundă mereu canalizarea. Sigur că vi se înfundă. Asta e zona autogării. E tot centru, ca să ne întelegem. Murdăria din imagini o vezi tot la 3 zile. Voi ce aruncați acasă în WC? Ia încercați și acolo c-o pungă de chipsuri și cu sticla de bere. Păi și cum se scurge apa în canal când ploua dacă unii dintre voi lăsați asta în urmă?

langa canal

Se trezește devreme și oricum, îl scoate mama la plimbare dimineața. Este mai ușor să greblezi terenul de lângă biserica noastră și să plantezi trifoi decât să-l adormi pe Teo dacă nu îl scoți dimineața.

Mănușile medicale și pungile sunt mereu la mine. Împing veselă căruțu spre parcul mare: dacă primăria s-a organizat să meargă sus pe deal (unde nu merge populația din oraș că nu mai are ce face acolo) și la sărătură (unde e un loc frumos cu apa sarata bag seama – și fără pubele?), eu mă duc să strang măcar niște resturi de la locurile de joacă.

Nori mărișori dintr-o dată. Și soare.

Ajung la trecerea de pietoni de la primărie. 4 tineri, coordonati de o doamna care m-a trimis pe stadion cu copilul dacă vreau iarba verde, leagă deasupra ușii o pancardă. Bănuiesc că nu e cu poze din Gherla de acu 12 ani. E despre curățenia de azi. Mai târziu trebuie să vedem poze. N-o plac pe doamna. Nici ea pe mine. Mă întreb dacă ia medicație ce e și dacă nu ia, de ce nu ia. Aici lumea vrea să pară fără pată. Eu pentru asta apelez la-laser.

Acesta este stadionul pe care m-ați trimis să mă joc. Dacă eu semăn cu Messi dumneavoastră sunteți reîncarnarea lu Hugo Sanchez.

stadion gherla1Iarba netunsa, buruieni, jeg. E drept, când am văzut detaliile mi-am dorit să particip la probe de atletism: aruncarea cu ciocanu.

gazon stadion gherlastadion gherla2stadion3

 

Începe să plouă. Da bine de tot. Doamna cred că are un orgasm. Deșteapta asta cu copil mic o să facă stânga imprejur cu articolele ei de căcat și ideile socialiste pe care le punem noi în practica 3 zile mai târziu. Gândesc numai că așa gândește. Și că nu-și dă seama că eu sunt foarte bucuroasă atunci când văd că ei fac câte puțin din ce ar fi trebuit să facă.

Recunosc, inima-mi bate mai repede. Trebuie să iau o decizie. Dacă-l duc înapoi acum nu va dormi, eu nu voi strange mizerie la locul de joacă iar după masa nu-mi place să fac pe-aspiratoru printre clonțănitoarele de semințe din parc (mă refer la cei care arunca pe jos. Adică 90% din ce am văzut pana acum).

Mă felicit pentru căruciorul sport Easy go.

Îi pasez lu ăsta micu o rondea din orez expandat, o mașinuță și-i pun husa prin care trece doar aerul. Mergem mai departe. Îi explic copilului ce facem. Nu înțelege ce explic eu, copiii pricep tonul, rezonanța ta cu ei. Strang doua pungi de mizerie din parc, pe unde merg și la locul de joacă. Cât strang, pe el îl adăpostesc. Atunci îi las fereastra deschisă. Se uită după mine și-și mănâncă rondeaua.

carucior1

Sunt ciuciulete. Cu mănușile încă pe mana duc pungile pana la tomberoanele din centru. Acolo se adăpostesc diversi: nioai pe nebuna asta cu copilu, pe ploaie.

Un domn mai decent, pare preocupat sincer. Admir sinceritatea, dacă ești sincer dar îți lipsesc anumite cunoștințe, ai șansa să înveți. Eu așa am învățat câte puțin și din domenii care nu mă pasionează.

Mi-arata un loc uscat: să nu mai ploaie copilul. 10 perechi de ochi îl privesc cu milă pe Teo care face bzzzzz ca mașina de cafea a lu mama. Domnule, vă asigur că copilul e absolut uscat.

Perechile de ochi se întorc mirate spre mine. Arătarea plouată cu căruț mov și învelit în celofan vorbește!

– Dar dumneavoastră sunteți leoarca, zice domnul. E mic, are un pardesiu bej, fular subțire și un baston. Clasic. Șic.
– E numai o ploaie de toamna domnule, nu o tornadă. O dată m-am udat și eu de când sunt în orașul ăsta.

Fetele tinere nu pricep nimic. Ele doar stau de ploaie. Înapoi în tablete. Omul mic cu ochelari râde sincer. Copilul începe și el să râdă. Așa face când nu mai poate de somn.

husa carucior

Ajung acasă. A tunat, a fulgerat, suntem vii? De fapt, când e vorba de copil, nu știu pe nimeni mai responsabil ca tine… rar le zice mama așa. Mai ales că i-a venit din inimă, n-a stat să gândeasca.

Mama zic, e carucior scump. Are o husă grozavă. Nu l-a atins nicio picatura. Nu se teme de tunete. Dacă o creanga ar cădea, nu e ca drobul de sare. Se aude înainte ceva. Știi podul ăla de la intrare-n parc? Uite, acum îl renovează cică. L-am trecut de zeci de ori. Dacă gândesc ce se poate întampla, mi-e mai teamă să trec pe lângă primărie, casa de cultură, biserica franciscana.pod parcpod lucrare

 

Ești leoarca, du-te repede și fă un dus fierbinte.

Îmi caut ceva- n buzunarele ude. O frunză stă lângă un cercel, lipită de ureche. În sfârșit, zic, rasufland usurata.

Ce-i?
– Mi-am salvat astea doua pastile de xanax 😉 le pun la uscat.

De ce fac asta? (ăăă, am rețetă? De cealaltă parte, de ce fac asta?)

Pentru că într-un oraș din provincie are și cetățeanul obligații. Nu vă zgarie la ochi să stați seara pe banca și să vedeți mizeria de sub gardul viu, aia care ieri nu era? Primarul nu are obligatia s-o stranga, dar ar putea sa va amendeze. Deși sunt convinsa ca dacă s-ar începe doar cu mustrari, oamenilor de la saratura de exemplu, le-ar crăpa obrazul de rusina și nu ar mai lăsa jeg. Pentru că cunosc faptul că vă pasă de LUME. Lumea aia pe care-o doare-n dos de voi și pe voi de ea dar din bârfă nu răsare iarbă verde și nu dispar rahații de câine de sub băncile pe care stăm.

Pentru că la Cluj nu vedeam atâta mizerie. Pentru că nu sunt pubele pe toată strada mea (capăt-final, nici una) și nu e în regulă să ne prefacem că scăpăm pe jos obiecte care se aruncă la coș.

Știți expresia morții mă-tii?

Aici o folosesc mulți. Dragii mei, aici sunt și morții mei. Aici e și tata și morții lui. Aici trăiesc și îmi cresc copilul. Aici văd pe strada oameni teleghidați, triști, blazati, care ma întreabă pe mine în privat, pe facebook, dacă sunt depresată, cuplată, nebună sau cum sunt? Dar voi, cei care mă întrebați, cum sunteți? Mie nu-mi place să trăiesc în lumea personală și să mă prefac că ceilalți sunt niște abtibilduri. Eu mă simt bine după ce fac mai curat în jur dacă tot ies cu copilul și nu mi-e lene să mă aplec.

Voi nu vă simțiți bine când ați lăsat ceva bun în jur? Când arata mai bine locul prin care ați trecut?
Prietenii mei din Bucuresti, Iasi, Timisoara, Cluj, scriitori, artisti, etc, ies în strada, strang semnături pentru petitii, luptă pentru dreptatea lor, influenceri, blogheri, autori fac campanii umanitare iar eu mă aflu într-un oraș în care lumea crede că nu e normal să-ți pese că-i murdarie și jeg? Și că numai primarii sau regiile au obligații?

Da, au și ei dar uite că înca nu vine poliția comunitara sa te mustre că îți arunci gunoaiele pe jos. Și asta e tot populism, repet, poliția comunitară este în subordinea cuiva.

Dacă credeți că câinii latră și caravana trece, să vă spun un secret. Nu mai sunt caravane. Ele nu trec prin deșert. Ele sunt asamblate ca un tren pentru turiști și dispar când grupul cu autobusul pleacă din desertul în care au avut parte de un safari fake. La fel ca o plimbare cu elefantul sedat în India,
căci altfel… mă iertati dar chiar credeați că elefanți înzorzonati duc veseli turiști în spate?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *