Lansarea de carte de la Cluj -Jurnalul scoțian, scriitori români

ioan florin florescu jurnal scotian(extrem de importantă îmi pare o precizare: crucile pe care dânșii le poartă atât de natural sunt Lemn. Atât.)
M-am tot gândit cum să-l prezint, cum să-i prezint cartea. Am alergat la librăria Humanitas pentru că voiam neapărat să-l cunosc pe scriitorul Ioan Florin.

Nu seamănă cu niciunul dintre preoții și reprezentanții bisericii cu care suntem noi obișnuiți, noi ortodocșii de toate felurile, noi ateii, noi oamenii de rând care vrem doar să admirăm o frescă în biserică. Nu exagerez deloc.

La un moment dat, părintele și scriitorul Ioan Pintea a spus în discurs ceva de genul -redau din minte că doar n-am fost acolo cu reportofonul: citeam și mi-am spus măi, exact asta aș spune și io. Da… nu pot, na, avem circumstanțe care ne opresc. Iar părintele Ioan Florin Florescu spune exact ce simt și gândesc eu.
Auditoriul rîde, Florescu la fel și spune simplu: părinte, știți, eu vă țin un loc acolo în Scoția dacă tot ați grăit…

Pozele pot lăsa o împresie de întâlnire între clerici la o lansare a unei cărți religioase. Paginile din jurnalul scoțian sunt orice în afară de o lectură despre religie. De la evenimente oarecum deprimante, povestiri care te fac să te întrebi -omul ăsta, naratorul de aici chiar e așa, există, cum o fi în realitate, blufează, e real ce zice ? ( Scriitorul de ferpare, Foamea, Ultimul martor al unei camere din Copou) până la proza hazlie absolut delicioasă ( O bragă pentru domnul Pleșu și un whisky pentru mine, Micuța japoneză și ajutorul de bucătar, O poveste pentru Ana…) nu lași cartea din mână. E genul de lectură care face transbordarea dintre aici și acolo. Te duce în tabloul ei, e atâta simplitate în narațiune încât mi-am spus că într-adevăr numai un om foarte erudit te poate trece prin ea fără să te piardă la primele pagini. Îți trebuie multe cărți parcurse ca să scrii așa.

Îmi pare rău c-am descoperit târziu autorii români și că nu sunt promovați mai mult.

Atmosfera a fost destinsă și m-am simțit bine chiar dacă nu cunoșteam pe nimeni. Of, of, cât pierde Biserica ținând la distanță oameni precum preotul Ioan Florin! Cât pierde purtând cruci grele din aur, cruci care n-au substanță și care transmit false mesaje! Cât pierde formând roboți de strană și obedienți în sutană! Cât ar câștiga Biserica dacă s-ar apropia de Om prin oamenii ei și nu prin dogme și porunci!

Acestea sunt observații și cugetări personale, mă opresc aici și dau un copy paste de pe blogul Jurnal Scoțian. Mi se pare amuzant felul în care a triat autorul descrierile  Alții despre mine:

Un popă român din Scoția … te miri ce „teolog” blogăr de cine știe unde, care stă toată ziulica pe net și care mai poate fi și tocmit să vorbească de cine știe cine. … Punct.
Marius Ianuș

Părinte Ioan Florin, vă rog să schimbați citatul din mine cu următoarele: „Un stilist, ale cărui cuvinte curg în albii foarte bine definite cultural, dar exotice, neașteptate, inedite. Dar poate că senzația asta de insolit vine și din prospețimea gândurilor sale.”
fratele începător Marius Ianuș

De fapt, vă rog să adăugați după celelalte două și următorul comentariu: „De fapt, am avut dreptate prima dată. Ba chiar aș mai adăuga: un prost. Un prost care îndrăznește să se ridice împotriva Părintelui Savatie, în apărarea capetelor de draci de la Haloween. Piei, satană!”
fratele începător Marius Ianuș

Cercetător activ și tenace, imaginativ și autoexigent… natură rebel-dilematică… spirit critic supradimensionat. Un bijutier solitar și obsedat de perfecțiune.
prof. dr. Eugen Munteanu

Până la 31 de ani, părintele Florescu a avut deja vreme să treacă printr-o biografie de prozator american. A fost pădurar, a început succesiv studii universitare de silvicultură, psihologie şi informatică, a practicat jurnalistica la Braşov şi Iaşi, iar în 1998 a fost hirotonisit preot. (…) Părintele Florescu a regăsit o vocaţie pe care Biserica noastră a cam pierdut-o în jumătatea de secol reprezentată de regimul ateu comunist, şi anume vocaţia socială cu nenumăratele sale forme de manifestare.
Liviu Antonesei

Omul nostru care, în urmă cu câţiva ani, era redactorul-şef al puternicului cotidian «Monitorul», a devenit azi preot de ţară. Parohie cu câteva sute de suflete, trei cătune… Câte o mică tragedie la fiecare trei case şi fostul redactor-şef devenit preot. Acolo, între faxuri şi şpalturi, era martorul zilnic al sutelor de tragedii; senzaţia că nu poţi interveni te poate duce la nebunie. Aici, are senzaţia clară că poate interveni legitim în toate tragediile lumii, rugându-se.
Mircea Nedelciu (1998)

Teologul care se numără astăzi printre coordonatorii proiectului Septuaginta lucra, la 18 ani, ca pădurar într-un canton forestier izolat. După Revoluția din decembrie, a fost atras de jurnalism. Apoi și-a descoperit vocația pentru studiile teologice. A fondat și condus două reviste teologice de succes [„Biserica și problemele vremii” și „Ideea creștină”], dar incomode pentru superiorii săi, ceea ce i-a adus și „exilul”, ca preot într-o parohie de țară.
Generația așteptată, „Cotidianul” (2005)

::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Merită să citiți și cartea și blogul.

Și vă rog frumos să mă ajutați dacă mă dă în judecată Fratele Începător dar eu nu m-am putut abține, am râs cu lacrimi și-am recitit de vreo 5 ori. După ce-am trecut și prin casa, mă scuzați blogul Fratelui incepător. Cred că-i un băiat de treabă. Dar la un moment dat lumea asta ne face pe toți să ne pierdem cumva.

Și în cazurile fericite, să ne regăsim.

P.S Am comentat la un moment dat pe FB ceva (acum îmi pare absolut nesemnificativ, puteam să tac) legat de o carte scrisă de părintele Savatie B. Poate cineva drag s-a supărat pe mine dar acolo răspundeam unei comentatoare doar pentru că tocmai terminasem de citit Acea carte cu antiparentingul și nah, hop și eu c-o părere. Și cartea era, este de bun simț, nu exista notat acolo ceea ce sugera doamna care nu citise cartea. Spun asta numai ca să pot menționa că scrierile preotului din Glasgow nu au nimic a face cu genul S.B și că eu personal nu rezonez cu acesta din urmă, nu am fost tentată să citesc și alte cărți scrise de dânsul. Nu e o scuză, e un adevăr personal.

Doi la mână, mie gențile părintelui S.B mi-au plăcut în primul rând, am mai studiat câte ceva si concluzia finală este: suntem în România, prețuri mari pentru noi.

2 Ca teolog devii puțin alunecos când te pricepi la orice. Când lași tu impresia, omului simplu, că poți să edifici și să descâlcești Lumea. Atunci e alunecos terenul căci se vede repede când croiești ceva pentru om si când coși anume pentru rege.

Iertați derapajul.

One thought on “Lansarea de carte de la Cluj -Jurnalul scoțian, scriitori români

  • May 29, 2017 at 9:43 am
    Permalink

    ce frumos ca ai reusit sa ajungi, sa nu renunti si la tine, este greu dar sa incerci!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *