La grădinița in vremea pandemiei de Covid?

*blogul hapi.ro nu este un jurnal realist si nici un fel de editorial online. Orice articol, exceptandu-le pe cele in care am scris clar despre experientele din Justitie, este absolut subiectiv si nu reflectă neapărat realitatea. Că între timp am devenit mare filosoafă si mi-am dat seama că realitatea mea nu e neapărat si realitatea altora.

Nu că mi-aș fi imaginat eu că normalitatea e ceva pentru care Universul m-a lăsat să mă veștejesc pe pământ, dar am zis că-i ofer copilului tot ce pot pentru un start binecuvântat, oriunde mă voi afla.

Marele start- grădinița. Dacă până acum ocoleam 3 blocuri ca să nu vedem oameni mari, adulți adică, acum, dacă-i vedem fără mască, trebuie să ne si ascundem.

Normalitatea-ti merge pan-acolo când, de după draperii cu perdele vechi de Muscel, te priveste cineva cum te ascunzi, ditamai arătarea de 2 metri. Tinand trotineta-ntr-o mana, rucsacul in ailalta si eventual o banană de la gradi. Si te maimuțărești in amiaza mare de după-o masină: te văăăăăd, hai că nu-i nimeni!

Când ne-am dus prima zi la gradinita, jale mare din partea altora. Plânsete, suspine, stat pe langa geamuri. Eu l-am imbratisat in parc. Regulile sunt clare si n-aveam nici un chef să mai stresez copilul sau să mă duc eu plangand la lucru, că oricum așa ajung, fiind alergica la ambrozie.

Te duci, te vezi cu alti copii, mancati, doamnele educatoare au mască, vă jucati, va trebui să stai pe un scăunel (nu stiu cum de nu mi l-au trimis cu Cargus la serviciu, că la noi in casă, nu stă nimeni pe scaun, scaunul e altă treabă… ) vin eu să te iau dupa masa de pranz.

– Bine, deci dupa ce mananc de doua ori vii să mă iei…

– Cam asa ceva. Inainte să doarmă ceilalți.

– Bine.

– Esti stresat puțin?

– Da.

Mă opresc in parc in fata tricicletei prea mică deja pentru el, bună pentru alti copilasi de 4-5 ani. Dar cum nu șofez, nu vreau să-l alerg dimineața pe jos la grădi.

– Si eu sunt putin stresata. Ai incredere in mine, noi doi de descurcăm!

– Am!

La amiaza vin după tezaur. Iese unu, doi, patru, lacrimi, muci si mama, tata, nu mă lăsaaaaați, ies focoși rău. Vine-al meu c-o grisină-n mână, absolut fit.  Că el vrea la tobogan, că să iau jos pedalele că n-are chef să pedaleze, c-a fost cuminte, frumos la grădi si mergem oriunde numai acasă nu.

Mooooamă, zici că suntem in Tenerife, nu-n orășelul nostru grunjos si mucegăit pe jumătate, bacovian pretutindeni mai ales acum. Cum adică oriunde, copilaș, eu fug înapoi la lucru…

Acasă la somn, zic.

Doua urlete si apoi e de acord: gata m-am linistit dar intai stai să-mi mănânc grisina. Auzi, am aruncat cu cartea aia mare si grea. Doamna s-a uitat la mine, a luat-o, am aruncat iar… dar n-a spus nimic.  (n-am nimic cu copiii dar nu-mi plac regulile, asta e mesajul subliminal) Ok, nu m-au chemat la sedinta asa ca taci si mananca, eu chiar tre să fug la lucru. Daca dormi acasa, ne jucam dupa masa, ieșim.

A doua zi, la fel, valea plangerii la iesire le grupa mică.

Si dă si a meu cu fundu de pamant da nu oriunde. Ci acolo unde nu pot intra sa-l iau: că el nu vrea acasa! Mă înverzesc, mă decolorez, pana mea, doamnele astea or crede că-l inchid in baie si eu citesc Decameronul.

Se strange lumea să vadă copilul care vrea să rămana la gradi. Doamna educatoare spune: pai atunci hai la somn, ca acum copiii dorm. Atunci, puștiul a fost drepț langa tricicletă, a salutat in gând si-a căutat spirtul să-si dezinfecteze para aruncată pe jos si duși am fost.

A treia zi idem. Acelasi loc, neapărat cu public: nu merg acasă. El nu stie că publicul nu mă afectează însă nu îmi pot imagina cum s-ar aștepta ei să reactionez, altfel decat sa-l incurajez si s-astept să-i treacă.

Egzistă o explicațiune, îmi zic eu: copilul e foarte obosit. Nu atat fizic cat psihic, e nou, e stresant, o fi fost pentru el un efort să nu planga (desi eu nu i-am spus nu plange, etc) si are teama de somn. Inca nu o numesc fobie dar si eu si el – la amiază, cât ne chinuim, cred c-am prefera să cărăm un troller mic pan la Vf Omu.

Dupa 3 zile, vine si mica (din fericire) rinoree – care mi-a dat un pic emotii dar a trecut repede fără alte simptome, si acum, fără secreții, am reusit să ii fac si vaccinul antigripal. Asa ca o săptămana va sta acasa.

 Ma astept ca de ailalta sa faca online gradinita. Adică el are interfața pornită, volumul e maxim la laptop, la el, la mine, incercand să-i arăt un iepure care desenează-n chenar. Cu ora de educatie fizică ar merge mai bine, pana apuc eu să mă ridic de pe sofa, sau să fug cu uleiul de pește după el – face trei ture rezistență pe 65 mp. Nu-i rău. Ar urma limba germana cu “mama educatoare”

Ora de germana, incepe la fel, de doua saptamani: masina de gunoi, masina de gunoi, cum se numeste, nohmal – sa-i spun din nou

Astea mi se trag de la blagosloveniile sefilor ADP din oras  pe care i-am făcut brusturi în campania electorala, pentru că nu puteam să-mi asez păturica sau copilul decat in scai si mizerii si arăturile cârtițelor din parc. Lor li se părea scabros că vin dintr-un loc civilizat, așa-mi explic. Sa nu carecumva sa se si creadă că afirmațiile si pozele mele vin cu regrete, regrete am că n-am născut virgină, ca majoritatea din oras.

Ma rog, partea proasta e că mă disperă joaca de-a masina de gunoi (dar vrea să sorteze ca-n Deutschland) si partea bună e că alegerile au fost câștigate de candidatul PNL.

Ora de dans online si pictura cu degetele, trebuie să fie cel putin interesanta pentru vecinul care tocmai s-a mutat sub noi. De pictat, pictăm ce vrea.

Dar la muzică si alde unduiri, recunosc că în loc de elefantul Cici –pe care l-as pune intr-o rezervatie naturala pe vecie – pun muzică libaneză.

Prima zi de grădinită în vreme de pandemie covid, i-a arătat că viața-n colectivitate inseamnă distanță fizică si poate va citi mai mult in spatele măștilor, când va creste. Deja, cei care nu au măsti (si nu apartin familiei, adică eu, bunica si bona) sunt periculosi si trebuie să ne ascundem de ei. Eu îi explic in teorie tot ce pot, cum că nu e așa, dar nivelul conceptual al copilului de trei ani e foarte diferit, asa că el asimilează ceea ce trăiește-vede-simte direct. Cu copiii s-ar juca.

E cam supărat că  “el nu se poate juca acolo” (ma refer la orice gradinita, cred ca va dati seama!). Adică nu stiu ce făceau inainte, probabil isi furau masinutele, se adulmecau, se îmbrățișau, fugeau dupa fetite, se imprieteneau, povesteau despre eroi, acum crede că nimeni nu se joacă cu el. Daca el crede asta, probabil că si ceilalti simt așa? Astea sunt regulile si ni le-am asumat, însă nu stim ce inseamna pentru ei. De fapt nu stim nici ce-ar insemna daca i-am ține închisi in casă la 3-4-5 ani sau în fața tabletei.

Dacă aș avea nevoie de psihopupu? O, da, dar cozile la psihopupii buni din Cluj se intind pe luni de zile iar sumele sunt de la 100-150 lei pe sedinta. Hai că mai trecem si anul ăsta.

Lăsându-i la o parte pe bieții copii, noi ne incărcăm tot mai mult cu răutate, cu frustrările mocnite. Acum cateva luni, ne dădeam cu părerea cum că pandemia asta o să ne unească. A scos din noi ce-i mai rău, mai grotesc, uneori e vizibil, alteori ba. Dar la lectia spirituală a Universului am lipsit majoritatea.

Pana la urmă nu e de vină nimeni că virusul ăsta există si ne provoacă multă frică.

Însă categoric, de undeva ne vom lua cafteala karmică pentru tot ce intreprindem în vremea pandemiei. Poate că trebuia să învățăm ceva nu doar la nivel declarativ. Unii cu siguranță au trecut deja testul. Pe alții, în continuare nu-i intereseaza viata altora, bună, grea, la propriu si la figurat, decât dacă au ceva de câștigat. In schimb sunt ocupati cu teoriile conspiratiei. Ei bine, o fi, n-o fi conspiratie, aveti grijă de voi, de natură si să încercăm să trăim frumos protejându-ne cât putem si cum ni se recomandă.

E mai greu să ierți pe cineva decat să porți mască, nu-i așa?

One thought on “La grădinița in vremea pandemiei de Covid?

  • October 8, 2020 at 2:45 pm
    Permalink

    Din pacate astea sunt vremurile pe care le traim, nu stim cum o sa fie afectati in viitor copiii. ei se adapteaza usor regulilor, cel putin asta am vazut la al meu.(M a fost 1 an si jumatate la gradi inainte de pandemie). in primul an nu cred ca au interactionat prea mult dar au avut tot felul de jocuri la care au participat impreuna pentru socializare. acum clar bariera impusa de a sta la distanta ii indeparteaza pe copii. poate o sa devenim antisociali.
    Sa fiti sanatosi si sa aveti grija de voi!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *