Jurnal de pandemie. Se emite ORDONANȚA MILITARĂ nr. 2 din 21 martie 2020.

E prima zi în care ar fi intrat in vigoare masurile de prevenire a raspandirii covid 19, ORDONANȚĂ MILITARĂ nr. 2 din 21 martie 2020.

Nu s-a schimbat nimic în jur. Am încercat să nu mai citesc presa. Sa postez doar pe blog, sa ma destind seara scriind, după o zi plină.

Astazi am avut un defect la o pompă si am însoțit un coleg pe teren. La 2-3 zile cel putin, fac teren si acum, iarna, vara făceam aproape zilnic. Mi-e dor de vară. Așa, revin la pompa aceea, dimineața,când am venit la lucru, m-am oprit să admir stratul subțire de zăpadă. Cațiva metri, nici un pas. N-am văzut demult trotuare cu zăpadă virgină. Apoi, parcă de niciunde, o pereche de urme ezitante, de pe la mijlocul asfaltului. Am crezut că oamenii s-au speriat de ordonanță si chiar stau acasă. Mi-am dat jos masca si am tras adanc aer în piept si i-am mulțumit Naturii si lui Dumnezeu pentru că a sădit atata putere în trupul meu filiform.

Când ne-am întors de la defect, orasul, neprimenit, populat cu vârstnicii obisnuiti. Si cu tineri. E drept că cei mai multi erau la BT si la micile magazine la care mai pot plati facturi prin pay point. Si la farmacii. Apoi, mai tarziu, am ajuns si eu la kaufland. Probabil de maine va fi mai multă liniste. Nu poti judeca pe nimeni. Stateau la distanta, unii aveau măști. Cunosc familii în care un singur membru poate aproviziona. Si eu fac asta de cativa ani. E greu la început. Daca mă pot deplasa, nu-mi arde a spune altuia ce să-mi ia. Cat de binevoitor ar fi. Cel puțin, mie nu mi-ar conveni deloc să-mi cumpere cineva – pe banii mei, normal- ce am nevoie. Din simplul motiv că uneori îmi aduc aminte în fata raftului. Si de pungi de gunoi cutare si de tampoane si de un anumit produs fără gluten. Si, hei, cumpără si ciocolata aia după care o să îmi lase gura apa cand o văd întamplator. Aaaa si tiramisu. Mai bine nu…

Lasa ca ajung eu la cumpărături. Cum am ajuns si cu copilul de 8 luni în marsupiu cand mama a suferit operația aia majoră si-a stat zile întregi în spital. Uite că am supraviețuit.

Stau prost cu încrederea în oameni si-n autoritatile publice dar am ajuns la performanta de-a nu mai purta patima-n suflet pentru vreo nedreptate. Pot vorbi despre ea, dar noile condiții de viață, pe un reset total, mi-au topit deja țepii veninoși pe care inevitabil, i-am luat cand am fost aruncată prin scaieți, prin găuri negre ale relațiilor interumane.

Îmi amintesc că era o vreme când stiam că apa vine la robinet prin bateria aia si e natural să vină, să spăl, să facem baie, curățenie, s-o bem.

Tot cativa ani mi-au trebuit să observ câtă muncă e-n spatele elixirului incolor care nu ne lipseste niciodata, cel puțin aici,  iar cand ne lipseste o oră sau trei, ne simțim amputati, neindreptățiți, cum își permite apa să nu curgă la robinet? Păi nu vine de la un furnizor de servicii pe o conductă? Si cât plătesc si eu la factura aia, că spăl acu mai des ca oricand!

M-am simțit importantă și mândră, prima dată în sensul bun, cărând măsuri pentru clor sus pe un deal,

înspre unul dintre bazinele la care nu poti ajunge cu masina. Edilii promit că fac drumuri, dar nu le fac, nu acolo la țară că nu merge nici dracu, numai noi. Îmi admir colegii. Instalatorii, muncitorii, de când m-au lăsat să întru cu ei în echipe si mi s-a facut protectia muncii si pentru teren – pe care oricum îl aveam în fisa postului. Acum știu bine cum e în linia 1. Numai acum știu ce lucru mare fac colegii pentru oameni.  

Suntem bine repartizati si normele de protectie si eventual de înlocuire în caz de ceva sunt clare. Când ne mai adunăm la povesti, văd cât de bine e să-i poți da omului de langa tine asigurarea… ezitantă, o utopie, dar de necontestat că vom trece si de virusul ăsta. Si el de noi. Că tot ce avem de făcut e să ne protejăm unii pe alții, să obligăm de data asta lumea să stea departe de echipeledin teren si apoi, să plecăm acasa, la ai noștri, în siguranță. Să ne continuăm viața si să nu ne pese că pe noi nu ne laudă nimeni. Și așa, cred că avem salarii mari, de ce să ne laude, că doar facem munca pentru care suntem plătiți.

Astept avansul. Cam 800. Restul, 1200 lei intră doar luna viitoare. Si bonurile…

M-am tot gandit să lucrez de acasă. Nu acum, înainte de Covid, îmi făceam diverse socoteli. Habar nu am ce s-a schimbat în mine. Că doar îl am pe micuț și pe mama, dar eu trebuie să merg la muncă, să fiu cu colegii ca să-i ajut la nevoie, să curgă apa clorinată și analizată și să vorbesc frumos cu oamenii nervoși, până îi fac să zâmbească. Nu m-a obligat nimeni. Nu s-a retras nimeni. N-a fost nicio clipă de ezitare c-am să merg înainte, așa, pe bănuții ăia.

Pentru simplul motiv că nu-mi prea pasă acum de bani. C-o să-i fac mai tarziu, după ce tratăm  planeta si pe locuitorii ei, după ce ne tratăm si noi, care-am îmbolnăvit-o cu atatea excese.  Ne spălăm, punem clorul la locul lui, ne rotim după ordine, dar e mare lucru să-ți vezi șefii gata oricând să facă orice muncă.

Am un coridor mic la intrare-n apartament.

Acolo îmi fac dezinfectia cand intru in casă. Iau spirtul si vata de pe polita, dau pe rucsac, arunc rucsacul pe covor, mă descalț, pun haina în cuier. Am pus si un scaun pe care stau hainele de care scap la ușă si respectiv, cele noi pentru a doua zi. Mă duc la baie să mă spăl, apoi revin, duc papucii si-i săpunesc, îi las în cadă la scurs, apoi sterg cuierul cu spirt. Cu dezinfectant, deretic  putin haina. Oricum, pana o iau iar, mai trec cam 10-14 ore. În cutia cu spirt si vată si solutie dezinfectantă, stau si cele doua masti de protectie

Mă gândesc că poate n-ar fi rău dacă ne-ar lăsa la primăvară să purtăm o burqa. Că si așa, pe scările înguste, unii ne ferim când urcăm sau coborâm, să nu fim doi.

Unii se intreaba in sinea lor: ne ferim de virus sau de oameni? Numai că răspunsul nu e colectiv, doar pandemia este.

Sunt obosită…

Share and Enjoy !

0Shares
0 0 0

One thought on “Jurnal de pandemie. Se emite ORDONANȚA MILITARĂ nr. 2 din 21 martie 2020.

  • March 24, 2020 at 7:33 am
    Permalink

    Toti ne dorim sa revenim la normal. Doamne ajuta-ne!
    O imbratisare mare!
    Ai grija de voi! 🤗

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *