Iubesc animalele. Vaaaai si de ce nu-ti cumperi?

animale Intotdeauna mi-au placut lighioanele care nu zbârnăie. Pisicute, porcuti de Guineea care guita, hamsteri care nu zic nimic. Cainii sunt de departe-preferatii mei. Ok, recunosc ca m-am saturat de cei 3 papagali ai vecinului ca de Scrisoarea a treia in gimnaziu , cand credeam ca mai urmeaza cam 154 de scrisori ca-n psaltire. Papagalii- fiecare cu locuinta personala pe balconul lipit de-al meu făceau o harabura de-ti tremura maioul în pat la 5 dimineata cand dadea o geana de soare. Dupa un an cand a mierlit-o unul si nevasta lui vecinu plangea cu sughituri si-l împacheta în staniol sa-l duca sa-l integreze în absolut eu ma prefaceam ca mananc struguri si ma uitam cu coada ochiului la procedură.Sa fiu sigura c-au ramas numai 2.

Altadata m-a rugat vecina sa am grija de mâțul ei siamez, era o minunatie de cotoi. Am crezut ca toate pisicile si toate adolescentele sunt cam la fel. Vezi de treabă. Nici n-a apucat bine sa plece vecinuca, a început matzul sa chioraie si sa urle oareșcum a pagubă, ca mieunat nu-i pot spune.Se simtea strain si îi era frica probabil. Eu ma simteam de 15 ani , exact cati aveam si nu stiam ce sa fac sa linistesc motanul.

Kitty, kitty,mancarica, apa, pis, pis, nimic, se uita la mine ca inamicul public numarul 1. Mi s-a pișat pe dulap, m-a câhăit, a sărit pe lada unde-si tinea mama plapumele si apoi si-a bagat si si-a scos ghearele de vreo 50 de ori în covorul persan din camera lu tata. Era sa fac atac de panica dar pe vremea aia nu stiam ca există, deci nu l-am facut.

Pana la urma n-am mai rezistat , orice încercare de-a ma apropia de el esuase asa ca i-am deschis usa, usă pe care o zgaria la greu. A fugit pe scari in jos oblu in zona verde, vecina aproape senila si nervoasa ca nu „i-am putut tine pisicuta o ora” m-a împulăit bine si dup-aia s-a dus sa-si culeaga blănoasa dintre straturile cu telina. Am rămas marcată. Pana la Craciun….

De Craciun mi-a adus un oarescare Catalin un colind si un iepure. Unul de-ala adevarat, nu foarte mare da nici de buzunar. Alb, frumos de-ti venea sa-l mananci. Figurat vorbind. Mama l-a detestat pe Catalin de cand l-a vazut prima data dar dupa ce s-a binoclat înspre debara si-a vazut iepurele umplandu-i podeaua de câcăreze,i-ar fi jupuit pe amandoi.

Am tinut iepurele pana a doua zi si l-am dat unei cunostinte care locuia la casa.

Cunostinta care , tocmai fiindca locuia la casa , avea caine . Dupa vreo luna, pe cand stapanii  erau topiti de dragul iepurelui si strangeau veseli câcăreze cu lopatica, de parca erau la cules de macese, a iesit urechila in gradina dupa morcovi.Numai bine l-a ochit Grivei care de altfel nu prinsese un soarece in viata lui si piftie l-a făcut. Stapanii au plans de mama focului , eu am fost suparata 2 zile si mama mi-a spus ca nu mai primesc bani de cheltuiala pana nu-l revoc pe Catalin.

Si tot in ziua aia mi-a spus sa mai aduc animale în casă cand o s-o am pe-a mea. Preferintele nu se discută.

Asta e o poveste. Acum, va rog, urâti-mă ca-s rautacioasa si deduceti ca nu-mi plac animalele.I m a bad man.Sau Batman. Sau Catwoman.

Sau ganditi-va că nu am casă si ca stilul de viata nu-mi permite mai mult de-un porc de Guineea. El  săracu, e pe intretinere la mama. Era „soarecele ăsta” cand l-a vazut prima data si-acum vorbeste mai mult cu el decat cu mine.

55 thoughts on “Iubesc animalele. Vaaaai si de ce nu-ti cumperi?

  • November 24, 2013 at 9:59 pm
    Permalink

    asa era si mama cand ne mutasem de la bloc la casa. acum ii trebuie neaparat 3 caini in curte, nu se poate fara 🙂
    eu sunt stapana de caine acum ca am casuta mea, insa alte animale nu mi-ar placea la casa mea. de ex, pisici , tot felul de soareci sau testoase.
    I`m a dog person :))

    Reply
    • November 29, 2013 at 9:57 am
      Permalink

      Cand ai casa se schimba datele problemei. E mult mai usor sa tii animalute

      Reply
  • November 24, 2013 at 10:03 pm
    Permalink

    Casa mea n-o am, dar 2 bucati de animale am. Nu m-as mai desparti de ele in nicio situatie, dar nici altele n-as mai vrea.

    Reply
    • November 29, 2013 at 9:57 am
      Permalink

      Te cred. Iti dai seama ca nici eu nu mi-as da cainele daca…l-as avea

      Reply
  • November 24, 2013 at 10:09 pm
    Permalink

    Husband a ajuns sa le dea pelete din mana si sa-i pupe in bot la propriu pe cei doi porcusori. Asta dupa ce a zis si el “sobolanii astia”. 😀

    Reply
  • November 24, 2013 at 10:12 pm
    Permalink

    Cunosc perfect sentimentul! Când mai locuiam încă la bloc, în buricul târgului, nu se punea problema vreunui animăluţ (oricum abia aveam noi, trei persoane, loc în coşmelia aia). De fapt am avut un papagal mic şi jucăuş, pe care l-am pierdut pe scări când a venit cineva în vizită la noi şi a lăsat uşa deschisă (că nu-l ţineam în colivie, zbura liber prin casă). Apoi ne-am mutat la casă. Aveam un câine bătrân, moştenit. Să te ţii urlete când intra în călduri… Am avut apoi şi-un motan negru, care într-o iarnă miorlăia de mama focului pe la uşi, dar nu l-am lăsat în casă (hai, înjuraţi-mă…). A fugit la cineva cu mai multă inimă decât noi, ăia răii. Apoi am avut o căţeluşă (liată de fiu-meu de la un coleg, cică era o corcitură de pitbul cu nu ştiu ce altă fierătanie, dar ea, săraca, era o biată corcitură de buzunar, blândă şi isteaţă). Ne-a rupt inima astă primăvară, când a murit de bătrâneţe. Acum facem pauză. Avem grijă de florile de pe pervaz. Şi de căţeii unei vecine, când nu e acasă.

    Reply
    • November 29, 2013 at 9:59 am
      Permalink

      ==))
      ==))
      Max, esti belea

      Reply
  • November 24, 2013 at 10:21 pm
    Permalink

    Si eu iubesc animalele dar nu le-as tine in casa! Doar papagali am avut…
    Apoi, nu stiu de ce, mi-e greu sa am manifestari afectuoase fata de ele, chiar daca imi plac, imi par dragalase – sa le gadil, scarpin, masez etc mi-e oarecum greu, rar am astfel de efuziuni! Pe de alta parte, nu le-as puatea face vreun rau si nici nu as tolera sa vad ca altcineva le face asta!

    Tu, ca de obicei, ai povestit cu mare haz!:))

    Ilda
    Lavender Thoughts

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:04 am
      Permalink

      Consortul meu e la fel.Ii place sa le vada , ii e mila de ele, etc dar nu le-ar tine in casa.

      Reply
  • November 24, 2013 at 10:23 pm
    Permalink

    De cand ma stiu am avut animalute in casa; si pisici si canari si iepuri si hamsteri si pesti… Am crescut chiar si un pui de cioara pe care il tineam intr-o caciula militara , la marginea patului si trebuia sa stau toata noaptea numai cu mana pe el, cum uitam si sa suceam cum croncanea de scula blocul. Iar cand am infiat doi pechinezi abia intarcati a fost jale, n-am dormit vreo doua saptamani. E greu sa fi mama surogat, zau. 🙂 Acum il am pe Max, ciobanescul, in curte si pe Yeti, motanul siberian in casa si pot sa spun ca eu sunt animalul lor de companie, nu invers! 🙂

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:04 am
      Permalink

      Si eu avut multe feluri de animalute, ma rog, ce se gasea pe sub piata 🙂
      Acum nu am decat soricuta aia de un kil si nu o tin eu dar simt ca-mi apartine oarecum

      Reply
  • November 24, 2013 at 11:05 pm
    Permalink

    no, dacă nu ai ştiut că există atac de panică ce să-ţi fac? 😀 mai bine aşa, zic.
    eu îs fan pisici, deşi toată viaţa, cât am locuit la casă de-aia normală, am avut câine. s-a nimerit să fie aşa… mâţul pervazier. dacă alţii au sau nu, e problema şi alegerea fiecăruia, eu nici nu recomand şi nici nu bombăn.

    Reply
      • November 25, 2013 at 12:12 pm
        Permalink

        pe ei îndeosebi, rata! îndeosebi şi cu precădere!
        nah, că am recunoscut public ceea ce ştia toată lumea! :))

        Reply
        • November 29, 2013 at 10:08 am
          Permalink

          Belea asta cu atacu de panica.Mi-au mai trebuit 10 ani sa-l descopar.
          Poate ca totusi ar trebui sa-mi cumpar un caine.

          Reply
  • November 25, 2013 at 12:09 am
    Permalink

    Tare articolul, cand am citit reactia mamei la vederea iepurelui chiar am ras din sulet! esti amuzanta ca de obicei. Eu nu prea am treaba cu animalele, iubesc pestii de acvariu, am cativa pe care ii tot inmulesc si ma distrez privindu-i dar pentru mine nu mi-as lua pisica sau caine. Pentru Kari ma mai gandesc, daca vom sta vreodata la casa probabil ca as accepta …

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:09 am
      Permalink

      Copilul – aproape sigur ca-si va dori animalute 🙂

      Reply
  • Pingback: Puf, blana, carapace, tepi… | O zeama de cuvinte

  • November 25, 2013 at 8:46 am
    Permalink

    Parca-mi amintesc ca ai mai scris de iepurasul dragalasul :))
    Eu cand am venit prima data in casa sotului meu avea mata…care nu ma iubea deloc,cum ma prindea prin casa cum sarea la picioarele mele,am plans cand a murit saraca…si la fel mi-am promis ca n-o sa mai am animal in casa.Si uite-asa peste-o vreme m-am trezit cu o vecina la usa ce mi-a adus-o pe Cuba,mica,necajita,slaba…acum nah…e o regina,apoi m-am trezit intr-o alta zi cu un urs pufos in brate care intr-un an s-a facut mai mare ca mine dar pe care-l iubesc de mor!Bine ca nu sta in pat cu mine…altfel n-am mai fi prieteni..cred!
    Si da…preferintele nu se discuta,de aceea nu mi-ar placea sa am pesti,broaste sau porcusori sau papagali!

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:11 am
      Permalink

      Mie imi plac si pasarile si papagalii si…zburatoarele in general daca nu se cheama lilieci. Dar fac galagie, mizerie si e nevoie de timp si spatiu adecvat pentru ele.

      Reply
  • November 25, 2013 at 8:57 am
    Permalink

    :)))) Pai ce sa zic? Am trecut cu fiul meu prin toate etapele… caine, hamster, hamster, hamster, papagal, sticlete, papagal, porcusor de guineea, pisica. Si s-a oprit!!!! :)))
    Dar nu s-a oprit ma-sa, care a vrut si ea pisica ei la Buc, asa ca are pisica si pentru ca iubu nu suporta pisicile, i-a adus pe cap un papagal(micul alexander).
    Deci da-ti seama ce e la noi in casa cand e papagalul liber si Bubutz zburda pe langa el… :))))

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:20 am
      Permalink

      Si nepotul are…broscuta si peste. Acum. Sa vedem ce vrea la anul

      Reply
  • November 25, 2013 at 9:40 am
    Permalink

    Eu am fost mereu innebunita dupa animale. Primul pe care l-am avut a fost un labrador negru, primit de la tata cand aveam 7 ani. Am facut greva foamei ca sa-l primesc. 🙂 Apoi ne-am mutat la casa asa ca familia s-a marit cu 2 motani. La casa am avut si eu iepure (tare urat mai miros si fac si o murdarie…), arici. La apartament cand m-am mutat singura am avut pesti, pisica si acum caine din nou.:) Se pare ca nu pot trai fara animale. 😛

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:21 am
      Permalink

      Eu pot. Pentru ca deocamdata sunt abonata la wizz air si nu am casa mea.

      Reply
  • November 25, 2013 at 11:00 am
    Permalink

    Abia am asteptat sa ma mut singura si sa imi fac matzu boier! Traia el si cu ai mei, dar cand am plecat din tara si pisica a ramas fara “mama protectoare” a fost repede azvarlita la tara.

    Din fericire, dupa 2 ani i-am facut cip, pasaport si toate cele, iar acum matzul meu a emigrat si el si e cea mai mare bucurie din casa, dupa prietenul meu :)) – sunt baietii mei si ii iubesc enorm, nu as vrea sa traiesc fara nici unul si nu concep viata fara un mustacios torcacioas si dragalas, chit ca ma iubeste doar cand are nevoie de mine mieunatoru’.

    Si la fel a fost si pozitia alor mei despre animale, dar i-am convins ca nu au dreptate. Pot sa inteleg oamenii care nu vor animale in casa lor pentru ca nu inteleg cum sa ii educe sau doar nu vor sa se chinuie sa ii dezvete de prostii, dar niciodata nu o sa ii inteleg pe cei ce nu le iubesc. Cand cineva imi spune ca nu ii plac animalele asa, categoric, incepe sa nu-mi mai placa nici mie de acea persoana.

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:23 am
      Permalink

      🙂 te cred ca-ti iubesti matzul, e normal, si eu mi-am iubit toate animalutele pe care le-am avut
      Chiar si pe boul pe care l-am prins sarutandu-se cu o chelnerita in timp ce eu eram la toaleta. Eh, asta e de pe vreme in care mergea Hapi la discoteca

      Reply
  • November 25, 2013 at 11:39 am
    Permalink

    Singurul urecheat care a ajuns in casa copilariei mele (adica a bunicilor), ne-a bucurat cu prezenta sa cam cinci minute. Atat a durat ca bunicul meu sa se lepede de hainele de strada, iar M. si cu sora ei (matusa mea) sa se indragosteasca irevocabil de pufosul patruped. Apoi bunicul meu si urecheatul s-au dus sa povesteasca in balcon. De fapt, doar Urechila a zis ceva – un fel de geamat asemanator mai mult cu un oftat ostenit. Bunicul meu n-a deschis gura decat la masa, cand a laudat friptura de iepure. 😀

    P.S. Tu drept Catwoman s-ar putea dovedi o fantezie ce merita explorata. 😀

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:24 am
      Permalink

      Am mancat iepure alaltaieri, ma spovedesc, recunosc, imi asum. Si totusi iubesc iepurii. Sunt mama utopiilor.

      Reply
  • November 25, 2013 at 12:31 pm
    Permalink

    Si eu iubesc animalele insa am aceeasi problema, nu le-as tine in apartament. Am incercat de-a lungul copilariei, mi-am tot adus acasa ba caini, ba pisici, le tineam o saptamana si apoi trebuia sa le duc la tara. Eu sunt destul de comoda si e destul de greu sa tot cureti dupa ei, sa-i duci la plimbare de nu stiu cate ori pe zi, eu nu prea sunt in stare.

    Pana la urma daca as avea animale doar s-ar chinui la mine in casa, asa ca spre binele lor nu le iau 😀

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:25 am
      Permalink

      Catelus as vrea-la casa

      Reply
  • November 25, 2013 at 2:05 pm
    Permalink

    🙂 Eu am avut toata viata animalute. La casa, eram printesa gainilor, care imi caraiau si imi ciuguleau cerceii. Ma straduiam sa invat pisicile sa vorbeasca, articuland cuvinte dar nu am reusit mai mult de ”ma”. Am zis ca e un inceput bun. Am adus un catel care aduna sosetele de prin casa. Mama a avut iepuri si cand au facut o boala, de au murit, am plans o saptmana, ingropandu-i. M-am mutat la bloc si am avut un caine alb cu pete negre. L-am adus intre doua sticle de lapte și niste dosare, intr-o zi de Mos Niculae. Minunat, alb cu pete negre. Mama era o dalmatianca, tata un maidanez alt. Dacă mi-ar fi zis cineva cu ceva vreme in urma, ca o sa ajung sa plimb cainele pe dig, pe malul Somesului la 6 dimineata, cu ochii carpiti de somn, as fi zis ca e nebun. In 6 luni, Pongo a mancat cat un porc si se facuse ditamai dihania. Cand era mititel l-am invatat in pat apoi, nu s-a dezvatat. Ne dadea el jos pe noi. Fostul meu sot, m-a obligat, fara sa tina cont de lacrimile mele si de tristetea cainelui, sa il dam la cineva la tara. Am zis ca nu mai vreau animale pana a venit nepotul si m-a conpensat cu un hamster. ”Nu-l duc inapoi ca ma duc la tenis”. Asa a zis si eu m-am facut cu un soarece apoi cu o trupa. Cand a pierit ultimul hamster am fost foarte suparata. La doua saptamani pe scara blocului a adus cineva o pisica siameza. A uitat-o, abandonat-o nu stiu. A mea era. Dupa doua serii de pui, am lasat unul. Intre timp, ea a disparut de la domiciliu. Puiul ei il am si acum. Pufy, o minunatie de matza rasfatata. Are 13 ani. Credeti ca m-am lecuit? Mai salvez pisoi si catei si le gasesc stapani. Nu pot. Mi-e mila de fiecare vietate si ma gandesc ca si ele au un suflet, care asteapta de undeva o speranta. Sunt bolnava? Nu stiu. Dar nu vreau sa ma vindec. Imi place boala mea.

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:27 am
      Permalink

      Gabriela :))
      Cu hamsterii e foarte funny mai ales cand ai baietel si fetita, apoi 12 mutunache mici si chitaitori….pe care nu-i poti da pana cresc putin

      Reply
  • November 25, 2013 at 3:33 pm
    Permalink

    Am şi eu o bucată blănăs, momentan e ok deşi prietenii se cam sperie de reacţiile lui de samurai: uite pisica, nu e pisica. Face numai flick flack-uri când avem musafiri. De tors sau mângâiat nici nu vrea să adusă, face asta în intimitate: seara târziu sau dimineaţa devreme.

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:27 am
      Permalink

      O pisi cu personalitate!

      Reply
  • November 25, 2013 at 4:27 pm
    Permalink

    am avut hamsteri prin studentie, o pisica mica si zapacita, cam vreo saptamana si periodic cochetez cu ideea unui caine. totusi cand ploua afara si-i frig, ma felicit ca n-am luat hotararea 🙂

    Reply
  • November 25, 2013 at 5:21 pm
    Permalink

    Am primit si eu iepure de la un fost, dupa ce s-a umplut frigiderul de carne l-am dus la tara la bunica, Virus, presupus baiat, s-a intamplat sa descoperim ca e fetita cand a facut pui :))
    Un pui de pisica care putea a peste si era racit si vai de mama lui, l-am tinut o perioada in debaraua de pe casa scarii, dupa ce l-am spalat, in casa nu faceam un pas si el statea ca maimuta in pom legat de mine si cu capul ascuns in par. Asa ma dusesem si la cumparat paine. :)) … din pacate unul din frati a fost dragut si mi l-a zburat de la etaj fix cand ajungeam acasa dupa o noapte peste Dunare… Am plans cum am plans dupa batranul Vasile, un motan al cumnata-mii care l-am infiat dupa ce ei asteptau un copil.
    Acum nu mai vreau sa tin in casa.

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:30 am
      Permalink

      ==)) am râs in hohote

      Reply
  • November 25, 2013 at 6:58 pm
    Permalink

    la bloc nu-mi plac animalutele, la curte parca e altfel, n-as suporta sa-mi rontaie si sa-mi zgaraie mobila, perdelele, etc….si mai e ceva – mirosul!
    asa ca mi-s dragi ai altora si cei de la tara 🙂

    Reply
  • November 25, 2013 at 7:34 pm
    Permalink

    mie, dupa cum stii, mi-a murit matul anul trecut. si-l ingrijisem de mic, mic, ca nu stia sa manance si ii dadeam lapte dupa reteta cu seringa (biet tomberonar parasit). am plans si am jurat ca alt animal nu-mi iau. acu ma cam gandesc sa-mi iau altul da din cauza programului si migratiei permanente nu stiu daca ar fi ok. iar cand e vorba de concedii, apoi atunci iti dai seama cati prieteni ai si cat iubesc animalele 🙂

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:31 am
      Permalink

      Stiu exact ce spui…..

      Reply
  • November 25, 2013 at 11:11 pm
    Permalink

    Vezi ce bine este ca n-ai stiut ce e ala atac de panica? :)) M-ai facut sa rad.
    Eu stau la casa si am si motan si catelus. Doar un pechinez, poate ca l-ai zarit pe blog.
    Motanul e acum, cand scriu, cu mine. Doarme in poala mea dar nu sta tot timpul in casa. 5-6 ore pe zi si cand se plictiseste cere sa iasa afara. Are zeci de tonuri de mieunaturi, doar ca nu vorbeste. Pe majoritatea le stiu ce inseamna 🙂
    De tinut permanent in casa nu cred ca m-as incumeta sa tin un animal. Cat l-as iubi. Nu-i deloc usor…nici comod.

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:33 am
      Permalink

      Apropo, singurele animale de care mi/e foarte frica sunt pechinezii, de cand m/a compostat zapacita lu vara-mea. Nici un kil jumate n-avea da i-au trecut coltii prin blugi ca si capsatorul

      Reply
  • November 26, 2013 at 4:05 am
    Permalink

    delicios text, zau! iar faza cu strugurii si coada ochiului sa te asiguri ca-s numai 2 e belea mare!
    fain! 🙂

    Reply
  • November 26, 2013 at 4:14 pm
    Permalink

    De vreun an încoace n-am animale în casă. Mă mai apucă nostalgia, dar n-am curaj s-o iau de la capăt, să rânesc după ei.

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:34 am
      Permalink

      Nu ai acum dar sa vedem cat “te tine”

      Reply
  • November 26, 2013 at 8:36 pm
    Permalink

    :)) Foarte amuzant! Cred ca si despre “pet”-urile astea se poate spune ca si despre copii – “Cine-i are sa si-i creasca/Cine nu, sa nu-i doreasca!”…

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:35 am
      Permalink

      In functie de circumstante evident.
      Cu sinceritate spun ca nu mi se pare normal sa tii 3 matze intr-o garsoniera dar …fiecare e liber sa aleaga

      Reply
  • November 27, 2013 at 11:55 pm
    Permalink

    :))) Hapi, esti the best. sunt total de acord cu tine. desi mi se par draguti cateii si pisicile, cred ca nu au ce cauta intr-un apartament. e chinuitor si pt ei si pt mine. prefer sa intretin un unic mic hamster… pe care il inlocuiesc cu mare durere din doi in doi ani 😀
    In rest, eu ma rezum la apartamentul meu, animalutele se rezuma la curtea lor si toata lumea e fericita.

    Reply
  • November 28, 2013 at 10:19 am
    Permalink

    recunosc…i’m a zoo person, am avut de la caini, pisici, papagali, pesti, soparle, familii de porumbei, testoase, vrabii, ciori si chiar o pasare rapitoare din Delta…care a ajuns accidental in balconul meu 🙂 niciodata nu am avut doar un singur animal in casa…dar asta era cand stateam la casa…acum, la bloc, am doar cate un gandac, din cand in cand 😀

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:36 am
      Permalink

      Gandac fara atac de panica? Nu-s la pachet?
      Eu am vazut un miriapod de cativa cm zilele trecute, pe perete si era sa sparg usa de la intrare

      Reply
  • November 28, 2013 at 11:41 am
    Permalink

    :)) funny as always, dear Hapi! Chiar mi-era dor de articolele tale si asa imi pare rau ca nu mai am timp ca inainte sa haladuiesc pe bloguri, dar la tine revin mereu cu cea mai mare placere
    Cat despre animale, eu sunt moarta dupa ele, dar nu am niciunul :)) Bine, stau in chirie si proprietarul ne-a interzis din start sa avem pets asa ca ne-am conformat. Visul nostru e sa avem o casa cu o curte modesta unde sa tinem un caine rasa Akita si cel putin 2 pisici pufoase. 😀 Sa speram ca pana la 50 de ani o sa se realizeze. Hopefully!

    Reply
    • November 29, 2013 at 10:37 am
      Permalink

      Stiu cum e cu cititul blogurilor….azi si ieri mi-am facut timp si eu sa mai colind.
      sa vi se implineasca visul!

      Reply
  • November 30, 2013 at 10:48 am
    Permalink

    noi avem pe Bijou…este greu, dar daca ne-am luat angajamentul, il consideram parte din familie!
    ps…ma duc sa i trag una ca se aude usa sifonierului scartaind!!!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *