Întâlnirea

fata la ocaziePare-o născocire dar într-o zi mi-am spus chiar așa:

Doamne, aș vrea să întâlnesc un domn în vârstă. Ei, nu contează vârsta, să fie gentleman. Să călătorim împreună. Să învăț. Să mă bucur de natură, fără să am șefi.
Așa mi-am spus. Nu mi-a dat nimeni nimic niciodată și nu-mi păsa de judecata omului străin și rece.

Cine mi-a dat nu m-a judecat, m-a iubit. Și apoi mereu avusesem relații cu parteneri mai în vârstă ca mine. Cele cu tineri au eșuat strategic, nici măcar prieteni n-au fost în stare să rămână. Atâta bai. Și-așa nu mi-am dorit în veci să mă mărit. Și deja am o vârstă și niște hachițe cultivate pe măsură. Măcar eu sunt conștientă de ele, că-s dificilă și alea, le văd pe unele cu niște aere vai de capul lor, se cred prea bune de-aia nu găsesc nicio relație potrivită după 35… Cam așa gândeam.

Probabil se apropia Împărăția Cerurilor propovăduită de Matei iar Doamne Doamne era mai aproape de mine cu-n duh lumină. Sau l-am supărat cu ceva pe Îngerel, și-a frecat aripioarele laolaltă și-a susurat spiritual: stai că ți-o coc eu.

Era cald, copleșitor de cald, mergeam la muncă, făceam autostopul împreună cu alți navetiști. Am îndreptat doar vârfu dejtelor către mașina nouă și prăfuită, nu eram în apele mele.
Oprește
Nu oprește.
Mă mai jucam în gând.

A oprit. Un nene haios, cu-n zâmbet alb, deschis până la urechile bronzate, c-o cămașă colorată cu-n imprimeu geometric, s-a întins să tragă mânerul portierei și-a grăit molcom. Emoționat, acum știu asta, dar atunci începuse împietrirea mea, eram în mină și drumuri către suprafață nu găsea oricine. Așa că emoțiile lui îmi erau absolut insesizabile.

– H, h, haaay.
Stai că vin, doar nu-s mecanizată.

Intru în mașină și-mi înghit o lacrimă, pentru că eu plâng la nunți, la înmormântări, când bate vântul foarte tare, când am o bucurie extraordinară, când îmi dai țeapă și n-am posibilitatea să-ți sparg capul pe loc. Plâng în general. La nunți și înmormântări nu mă duc și aproape nici c-am fost de când sunt cu…

– Hai, I´m Hani!

Omulețul vesel, cu ochi mari și negri, sprâncene groase, nas turtit și chelie, îmi întindea o mână.
Așa, și ce dacă ești Hani, trebuie doar să mă duci la Cluj și eventual să fii cavaler să nu-mi iei bani. Nu-i nevoie sa-mi dai detalii despre botez.

– I´m Hapi. Happy to meet you, am rânjit eu.

Uitasem de ce înghițisem lacrima. Începuse o conversație nostimă, vorbea prost engleza și zâmbea continuu.
Dacă se dă la mine, îi pușc o geantă în țeastă.
Bănuiesc că în dreapta mea îngerelul lua noțițe.

Ființa aceasta este, fără doar și poate, cea mai decepționantă repartiție, de pe când locuiam în Galaxia Gutenberg. Pardon, aia e editură religioasă în care suntem descriși de parcă oferim săptămânal interviuri și convocăm conferințe de presă. Probabil eu am căzut primul când Dumnezeu a făcut lumea. Altfel nu-mi imaginez de ce mi-au pasat una ca ea. Femeia asta. Hapi. Am și eu meritele mele, am păzit iluminați, guru, mari duhovnici. Bunica ei se roagă mai mult decât starețul de la mânăstirea Putna, poate de-aia m-am învrednicit de-așa mocofană. Dacă dă de greu plânge, dacă o ceartă careva îi curge rimelu ca ceara lumânării, dacă e bine, e sceptică. Desteapto, alții se roagă juma de viață și ție ți-a dat My Lord exact ce ți-ai dorit! Adună-te!

Îngerelul îl mai pocni odată cu o cădelniță din zirconiu pe diavolul care-mi șoptea diverse la urechea stângă, apoi își scutură aripioarele uitându-se spre cer și continuă să facă însemnări pe-o tăbliță de nor cumulus.

Și acum îi văd cămașa cu păsări colorate și carouri. Era bronzat și din cauză că mă privea chiorâș mi s-a părut în același timp urâțel, amuzant, energic și extraordinar de tonic. Nimic din privirile acelea de bărbătuș care se vrea a fi cuceritor cu orice preț și cam la orice vârstă în preajma femeii singure și cât de cât aranjate, ceea ce numim noi femeile libidinos.

Râdea mult și m-am relaxat repede pentru că am povestit din toate câte ceva, inclusiv despre Ramadan dar nu ne-am spus nici un lucru care să-și fi cerut vreo continuare. El trebuia să se întâlnească la Cluj cu niște viitori parteneri de oareșce poateafacere, eu mă întâlneam cu @prietenul meu.
Nu întrebasem ce naționalitate e și tare-mi părea un iberic hippie, mi-am imaginat că-n weekenduri fumează pipă pe vreo insuliță în Baleare și coace ciuperci ezoterice. De-aia o fi așa bronzat, de-aia râde mult, de-aia are accent ciudat, ochiu i-o fi alunecat după vreo Artemis locală.

Nimic nu indica faptul că în curând am să mă plimb prin Beirut înfășată caraghios.
Că în curând aveam să mă rușinez în fața oamenilor din jurul meu. Să-l prezint. Să spun: prietenul meu.

Că e bătrân. Doamne, dacă-mi pare rău cu adevărat de ceva este că m-am rușinat vreodată cu Hani. Chiar dacă aș ști tot ce se va fi întâmplat și-as da timpul înapoi, singurul lucru schimbat ar fi atitudinea mea de prințesă cu paie-n cur în fața unora care n-ar fi dat nici cinci cenți pe ce simt și ce sunt eu ca Om. Acum știu că și maleabilitatea mea în preajma ironiilor l-au făcut să sufere și să mă sugrume oarecum cu prezența. Știu că în loc să-mi văd de treabă am lăsat mereu loc interpretării: ești ok dar mă gândesc că dacă aș fi cu unul mai tânăr nu m-ar obosi atâta fiecare zi care trece, fiecare zi în care și tu și eu -îmbătrânim.