Inmormântarea lu Bobică

Avea tata un prieten  de pahar.  Cu cat  trecea timpul, setea lui tata, Dumnezeu sa-l ierte, devenise tot mai mare si singurul cu care se mai intelegea era Bobică.

Ăsta, era din născare un individ încâlcit la minte, năzuros și veșnic nemulțumit. Pe când alții înaintează-n vârstă, căpătând si puțină înțelepciune, pe-alții anii-i detașează de un intelect generos.

Ca arătare, era un om zdravăn, la un metru 75 alb în cap, dar vopsit negru-verzui, cu-n ochi mai sus și unul mai la dreapta, buzele parcă-i erau fire de mărțișoare împletite cu nod. In loc de nas, îi scăpase Dumnezeu un bulgăre de pluș în mijlocul feței.  

 Se îmbrăca precum o paiata, cu-n costum negru pătat cu bere, camasa rosie si cravata portocalie. Intotdeauna asa!

În centrul orasului,  stătea pe loc minute întregi, părea că gândește care-ar fi următorul pas. Daca nu-l vedeai că umblă, puteai jura că-i statuie.

Cateodata mai venea si pe la noi, foarte rar, că in afara de tata nu se bucura nimeni de prezenta lui. Venea de Sf. Pasti la Udat. Nu stiam cum sa ne ferim de această emanație dulceagă, cu miros suspicios, dar Bobica mandru de el, ne șpreia și-n ochi.

Bobica avea o iubita cu care convietuia, Ofelia, femeia innebunita dupa Bobica, cu 10 ani mai in varsta decat el.

El profita de ea la maxim, fiind un lenes, nu-i placea munca, pensia ii era bunicica dAr mai mare era a Ofeliei.  Bobica se certa mult cu Ofelia, nu lucra nimic, n-o ajuta dar ea desi pățise vreo 5 căZnicii, il iubea ca la 18 ani! Uneori, cand se certau, el pleca hai hui si nu-I mai răspundea cu zilele, așa, numa să vadă ea cât o poate face să sufere…

 Suflet neputincios, Bobică ăsta n-avea altfel nici fărâmă de amic, până și vecinii îi lăsau cuie-n prag. Ba bătea copiii care veneau la colindat cu-n vătrai, ba omora cu pietre un caine ce lătra prea tare, gazul si curentul și le trăsese din cer, pe banii vecinilor și uite asa. O data l-a cautat copilul dintr-o casatorie anterioara dar Bobică s-a uitat pe vizor si nu i-a deschis, pentru ca stia ca-i cere bani.

Soarta nemiloasa l-a lovit si pe Bobica si a decedat. L-a gasit Ofelia  in casa!

Aceasta a anuntat politia, că l-a găsit pe iubitu-so mort în casă, în pijamale, acum nu sunt sigură c-a nimerit chiar la politie că nu venise nimeni. Desi nu-l plăcea, la randul ei, Ofelia l-a anuntat pe tata. Care a sosit mangă, smulgandu-si părul din cap de necaz și-a hâsăit-o pe doamnă, imputându-I că n-a avut grijă de bietu bărbat singur. Apoi,  tata s-a cam speriat că-l lasă cu mortu-n pijamale într-o garsonieră și-a dat iama-n cămara ăstuia, unde s-a „tomnit” cu ceva vișinată apoi a sunat si el la politie. Tata a dat alerta bine. De-au venit si pompierii si era să ne si amendeze.

Pana la urmă, un medic de familie oarecare i-a eliberat certificatul constatator contra cost, politia a concluzionat că lipsește mobilul vreunei crime, ca-n filmele lu Agatha Christie și acu, Bobică era gata de împământare.  

Tata, s-a dus la preot sa anunte, a mai umblat pe la pompe funebre cu bicicleta, calculand la fiecare SRL, florile de pe coroane ca deh, nu-I lăsase Bobică bani.    A avut de facut cateva drumuri, nefiind nici prea descurcaret cu documentele. Pana la urma  s-a pus ora (12) si data inmormantarii.

Cumva, a ajuns trupul asistolic pe catafalc, în capela cimitirului mare.

Îi daduse tata numere de telefon mamei să se ocupe de colaci, prescuri si transportul all inclusive. Pe-atunci  mama tocmai își pierdea locul de muncă și intra pe statine, care nu-s boabe de grîu cum ar părea ci niște medicamente grunjoase care-ți mai reglează presiunea-n vene și-ti trimit metabolismul în vacanță.

Se duc la Capela cimitirului vreo 8 persoane; mama,Ofelia, eu si o verisoara, ceva (ne)cunoscuți de-ai mortului. Stam noi acolo, da cu cateva minute înainte de 12 vine  lume. Straina si multa si cineva aduce si mortu aferent ceremoniei. Aceia incep sa se certe cu tata, ca ei au inmormantare la 12, le vine si preotul, să facă ce-or ști da să dea jos mortu care-I fără programare… il iau pe Bobica, il pun cu sicriul juma descoperit (??)  jos pe 2 scaune. Ofelia profita de neatentia tatei si vrea sa-l vada pe Bobica.

Merge plangand la mama (ele se cunosteau) si-i spune: vai de mine, e imbracat in pijamale si cu sosetele gaurite in picioare si langa cap are o palarie!

Veniseră ceilați apartinători la înmormântarea cu ora corectă,  plangand de mama focului, dar când l-au mai văzut si pe Bobică cu pijamale lycra cu puchitei, gura deschisă și fruntea teșită, cu părul pieptănat, au luat-o razna binisor. Cativa au plans mai tare, unii s-au îmbătat, gândindu-se ca sunt lucruri mai grave decat moartea ! iar copiii s-au dus care-ncotro. Apăruseră deja telefoanele astea cu care faci si poze, vreo 2-3 adolescenti se pozau langa Bobică, pana i-a amenintat tata că-i bate.

Tata nu bătea pe nimeni, el doar bea săracu… Si schimbase necrologul pe usa capelei fara sa anunte.

Eu cu vara mea nu mai aveam rabdare. Se termina inmormantarea celuilat decedat si intre timp apare si preotul nostru. Tata iese si-i arata obrazul preotului, ca trebuia sa vina la 12. Pai zice preotul,  mi-ati zis ca la ora 13 facem ceremonia dar d-stra ati schimbat data pe necrologul de pe usa bisericii si nu m-ati anuntat. Tata saracul era baut si facea treburile dupa cum il taia capul.

Mama, ca să mai scape de stres si de frig si de mirări, în preajma Craciunului, scrie o poezie si i-o trimite singurei prietene cu care ar fi avut atunci chef să glumeasca.

Aproape toti au plecat de la ceremonie, a mai rams mama sa anunte soferul cand sa vina sa-l duca in cimitir. Dupa sicriu era de obicei convoi mare, la bietul Bobica nu era nimeni dupa dric, a fugit si mama cu Ofelia ca le-a fost rusine sa mearga numai ele, sa nu le vada lumea. La masa nu a mers nici preotul, numai tata si 3 persoane!

După vreo doua saptamani, a murit soferul dricului… O Sună un număr necunoscut pe mama si începe a plange: io știam c-aiesta a meu umblă cu două, da l-am lăsat că nu știu ce le-ar putea face, da tu, femeie faină și bună, că ne știm de-o viață, spune drept, numa șampanie ați fi băut de revelion?

Muri Bobică, rău îmi vine

Tu de-aia n-ai mai dat de mine

Da stai comod, c-o să comand

De Rev ciocni-v-om surâzând

Pahare de spumant…

Am si uitat azi de statine

Da ia, mi-am amintit de tine… .

Mama trimisese poezia soferului dricului, pe care nu-l văzuse-n viata ei. Cum nu văzuse pana atunci nici nokia rosu cu touch screen…

Ce e si destinul omului! acta est fabula!

Orice suma, o ajuta pe Hapi sa ramana demna in fata Justitiei.Multumesc!

4 thoughts on “Inmormântarea lu Bobică

  • April 24, 2020 at 8:26 pm
    Permalink

    Mi-era dor de tine! De tine scriind asa! 🙂 M-am distrat maxim imaginandu-mi fiecare scena in parte. :)))

    Reply
  • April 27, 2020 at 2:32 am
    Permalink

    M-a pufnit râsul de mai multe ori citind povestirea asta și imaginându-mi diverse personaje. Deși moartea cuiva nu e motiv de râs, zău că ne prinde bine să o facem câteodată.
    Viața asta e prea crudă să nu o facem. Te pup.
    PS. La un moment dat în viața asta ai putea aduna povestirile într-un volum. 🙂

    Reply
  • April 27, 2020 at 2:33 am
    Permalink

    M-a pufnit râsul de mai multe ori citind povestirea asta și imaginându-mi diverse personaje.
    Deși moartea cuiva nu e motiv de râs, zău că ne prinde bine să o facem câteodată.
    Viața asta e prea crudă să nu o facem. Te pup.
    PS. La un moment dat în viața asta ai putea aduna povestirile într-un volum. 🙂

    Reply
  • April 27, 2020 at 4:31 am
    Permalink

    M-a pufnit râsul de mai multe ori citind povestirea asta și imaginându-mi diverse personaje.
    Deși moartea cuiva nu e motiv de râs, zău că ne prinde bine să o facem câteodată.
    Viața asta e prea crudă să nu o facem. Te pup.
    PS. La un moment dat în viața asta ai putea aduna povestirile într-un volum. 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *