Hei, doamna cu silicoanele!

protectii bebe usiVreo 10 perechi de ochi si vreo două neveste se întorc spre mine, ca la circ când când își începe numărul la trapez fata cu păr scurt, fustă scurtă și picioare pân la cer.

Eu sunt alergică la ceva și-mi curg ochii și nasul ca si-atunci când ne-a inundat vecinul chinez. Eram c-o batistă pe tot botul, abia vedeam pe unde merg, în ditamai Piața din centru. Burdușită 100% în helanca cu puf lungă pân la genunchi. Bașca aveam și tocuri. Cred că păream cumva- ceva asemanator unui copac umblător în care s-a oprit o batistă albă. Nicidecum doamna cu silicoanele. Un copac umblător în care-a agățat careva o pungă de la Elefant, că-mi venise coletu.

– Doamna cu silicoanele! Strigă o voce de bărbat.

Clar, e spre mine, o simt. Mă întorc către ușa magazinului din care venise magica formulă șocantă și plină de tupeu și… și mă uit către bărbatul mărunțel împodobit de-o mustăcioară cu peri negri crescuți aiurea înspre nas, barbă și ochi, de nu-i deosebeam sprâncenele. Omul-pensulă era îmbrăcat neglijent, avea totuși o cravată și culmea, o oaie desenată pe pulover. Se uita la mine cum s-a uitat mama la Teo când mi l-au scos din burtă. Ăsta e?? Iz it iu?? Ce mai bărbatul părea agitat, fericit, mirat, zici că era Saddam Husein când a apărut la Tv după tentativa de asasinat din 82. C-au rămas ceva pove celebre pe la rude de-ale mele… în sfârșit.

Mie mi se adresa…

– Doamnă, am adus formele de silicon pentru bebe, nu dumneavoastră m-ați întrebat? De-alea, pe-albastru. O să-i placă lu bebe!
Deja mă lua cu nădușală ca la oala kukta. În momentul ăla n-am mai vrut nici-o formă de silicon, nicio tetină gratis chiar, poate-un fund care să se potrivească cu Jolidonu sau cu mingile de la U Cluj. Dar cu-asta nu se ocupa nenea.
Mi-am scos peptu-n față, demnă, ca pe front, mi-am îndesat a șasea batistă-ntr-un buzunar din care ieșeau în colțuri altele trei, (cine e alergic la frig si umezeală știe). Vai domnule, sunteți drăgut că m-ați ținut minte dar știți, de când am întrebat au trecut 3 luni și am cumpărat de la DM. Dacă l-am văzut așa dezumflat dintr-o dată, am adăugat: sinceră să fiu tot pe-ale mele le preferă.

M-a amuzat întâmplarea, mai ales că eram sexy ca o lostriță care stă să-i citești poezii. Mai și ploua mărunt.

Îmi fac zilele mai frumoase cu tot felul de nimicuri, cred c-asta trebuia să învăț în ultimii ani. Că pe lângă extraordinara presiune și asumare, să râd eu așa, și singură, să râd cât pot și să văd semnele din jurul meu.
10 minute de pauză, dau o fugă să-mi scot geanta de la reparat. Într-o curte de vreo 5 mp erau vreo opt magazine. Mooooamă, numai în Sidon am mai văzut îmbulzeala asta, dar la ce chirii are Clujul, nu te miri cu spațiul închiriat. Anunț lângă un magazin:

anunturi amuzante
Dimineață: bus plin de călători în trafic:

autobus se retrage la garaj

Colega obosită:

elefant treceti la colega

Astea mi-au amintit de o anume zi prin Dusseldorf. M-am dus cu vară-mea s-o tundă și vară-mea, musulmană, a întrebat dinainte la telefon dacă este cutare doamnă, că religia nu-i permite să o flocăiască un bărbat străin. Evident c-au notat, pe cand mergem era herr Marcus cu brișca pregătită. Să nu anunți si să nu-ți notezi preferințele clienților pe unde lași câte 50-60 de euro, într-o afacere care se respectă este clar, o greșeală, dar scuzele nu ne-au dat banii înapoi pe deplasare. Pur si simplu au uitat să sune să reprogrameze.
Când am ieșit, vară-mea supărată foc și cu eșarfa spânzurând peste același coc netuns, a întors cartonul ăla cu deschis. După care am stat o oră la cafea într-un colțișor la un imbiss și-am râs cu bulbuci de capucino și kataif fierbinte. Nici-o urmă de regret pe noi că n-a mai intrat niciun client cât am stat acolo.

geschlossen
Și-n pofida despărțirii mele de gelosul emir, vreau să reiterez că vară-mea era cea mai benignă ființă din câți oameni am cunoscut vreodată. Și că aveam un singur șoricel în casă și ăla trăia pentru că-l hrănea ea cu ciocolată, în ciuda lu tat-su – Poseidon- care striga la ea când o prindea asupra faptului și i se ridicau șuvițele de scârbă, ca la Băse.

Până și când a născut, asta săraca i-a zis moașei: vă rog frumos să-l trageți odată de cap că văd că i-a ieșit și simt că-mi crapă curu-n două, iertați-mi exprimarea.
Eu n-am crezut, dar ne-a povestit asistenta după 12 minute. Se chinuise opt ore să screamă un bostan de patru kile, fără strop de-anestezie, și-apoi o rugase frumos pe asistenta-moașă (care, dacă nu știți, se și poartă ca… o asistentă medicală ), să-i extragă alienul dintre picioare că așa gândea ea, că dacă i-a ieșit capu, l-or trage cumva de păr.
Voi de ce ați mai zâmbit zilele astea? Au sosit coletele de pe Elefant și Emag cu black fraideiu, când postăm pozele cu câte cărți citim noi ? Înainte sau chiar de Crăciun? Apropo de cărți, vă interesează calitatea subiectului sau a tematicii importante sau vi se pare că important e să citești orice pentru că-ți îmbogățește eventual, vocabularul? 

Și acum nu glumesc: chiar mă interesează să văd ce cărți ați mai descoperit, ce citiți, cum sunt ambalate, păreri.

 

13 thoughts on “Hei, doamna cu silicoanele!

  • November 23, 2017 at 2:16 pm
    Permalink

    M-a amuzat teribil domnul cu silicoanele de vanzare :)). Si dupa atata timp… Te-a tinut omul minte, pai nu avea cum altfel.
    Cat despre carti, eu de cand am descoperit-o pe Natasa Alina Culea i-am citit fiecare carte publicata (5 pana in prezent).

    Reply
    • December 9, 2017 at 10:07 pm
      Permalink

      Da, uite, încă mai avea reducerile de 50% si saptamana asta, cred că face omu alt bussines acolo.
      Poate clinică :))

      Reply
  • November 23, 2017 at 9:23 pm
    Permalink

    Da, chestia cu silicoanele e derutanta… Cred ca ma infigeam in mustatile lui, dar banuiesc ca i-a iesit pasarica fara intentie. Nu prea am avut de ce sa zambesc zilele astea si e trist. Dar m-a lovit fiu-meu cu o perla. M-a intrebat daca stiu ca tampoanele dau cancer la vagin, ca asta le-a zis doamna de biologie la ora de sanatate. Cat despre carti, citesc seria Wayward Pines, un soi de thriller evolutionist, dar nu cred ca e genul tau. Si am inceput si un sf mai savant.

    Reply
    • December 9, 2017 at 10:08 pm
      Permalink

      Nu am auzit de Wayard ăsta. Evoluționist, hm, imi sună chiar interesant!
      Nu faci niste recenzii? Eu aș face dar timpul, deh.

      Reply
  • November 24, 2017 at 12:41 pm
    Permalink

    Eu recunosc, sunt un cititor cu precadere hedonist, caut mai ales desfatarea in lectura. Uneori o gasesc chiar la tine, Hapi, alteori, angajandu-ma in diverse lecturi, raman cu consolarea vocabularului imbogatit, cum bine ma povatuia mama pe vremea cand aveam norma de citit, iar afara in fata blocului zumzaiau gazele laolata cu plodarimea murdarita deja pana la urechi de praf si soare. Intre timp mi s-a deschis apetitul, s-au cristalizat gusturile, am iertat-o si pe mama pentru asprimea ei, ce mai, s-au asezat lucrurile ca intr-o idila zbuciumata la inceput, dar care a ajuns la maturitate. O strafulgerare spontana m-a facut acum sa scotocesc prin amintire si sa caut citatul asta din Liiceanu „Privite, cărţile par nespus de sfioase. Ele nu vin niciodată spre tine. Ca într-o medievală iubire, tu trebuie, întotdeauna, să le cauţi şi să te duci către ele. Fiinţa lor este aşteptare pură. Le va deschide cineva pentru a le face, astfel, să înceapă să fie? Tăcerea cărţilor şi rugămintea lor nerostită. Ele nu-şi pot cere ,,dreptul de a fi deschise”. Cărţile nu fac grevă pentru a fi citite. Tot ce pot face este să ceară îndurare din partea cititorului care nu este încă.” Si cititorul s-a intrupat pe pagina lui Hapi de unde raspunde prompt si cu netarmurita nostalgie la chemare. Ce sa fac, m-am lasat dusa de val, sper sa fiu privita cu ingaduinta. De fapt vroiam sa spun despre o colectie de nuvele pe care am citit-o recent a mult elogiatului si atat de la moda George R. R. Martin de pe vremea cand Urzeala tronurilor era un cantec inca nedefinit la hotarul dintre gheata si foc. Nuvela care da numele volumul si care de altfel a cunoscut cea mai mare recunoastere este Regii nisipurilor. O faima obtinuta poate in detrimentul celorlalte nestemate din volum, fiecare cu alta sclipire fermecatoare. Pentru mine lectura lor a fost o surpriza si un deliciu infinit care m-a inlantuit pe nesimtite si m-a purtat pe nerasuflate prin niste lumi sf bizare, dar totusi profund mitice si umane.

    Reply
    • December 9, 2017 at 10:11 pm
      Permalink

      M-ai impresionat cu comentariul. Zău așa 🙂
      Uite, recunosc, cred c-ar trebui să-mi fie și jenă, nu l-am citit pe Liiceanu. Mă refer la volume. Citeam note și editoriale sau textele doamnei, texte publicate în revista Tango.
      Ce mi-ai recomanda din Liiceanu?

      Reply
      • December 11, 2017 at 10:03 am
        Permalink

        Nu pot decat sa ma bucur daca momentul meu de ratacire te-a atins. Cat despre Liiceanu, mie mi-a ramas in memorie cumva indirect in sensul ca imi aminteste de meditatiile la franceza de acum un car de ani si incercarile stangace de a-i traduce unele fragmente. Nu sunt o pasionata a scriiturii lui, nu am citit decat Declaratie de iubire de unde provine citatul si Usa interzisa si am mai avut o tentativa cu inca un volum pe care nu mi-l amintesc acum. Dupa chibzuiala mea, are un stil usor scortos pe alocuri si parca prea costient de sine insusi – o fi formatia filozofica de vina. Ai senzatia ca scrie ca intr-un catharsis, tocmai ca sa se dezbare de meteahna asta. Totusi, asta nu ii face volumele lipsite de valoare, desparte de mine sa ii fac antireclama domnului Liiceanu. Dar pe de alta parte, domnul Cartarescu… care a facut sa bata la unison inimile populatiei feminine ale tarii noastre cand a lansat retorica intrebare “De ce iubim femeile” parca te curteaza altfel, te ademeneste cu supletea unei feline in salt mortal. Iar acum lasand la o parte cartulia amintita mai sus care probabil s-a dorit a fi un bestseller de buzunar si deloc de lepadat, dumnealui Cartarescu are niste resurse artistice aproape insondabile, de o bogatie care iti ia ochii, te imbata si te subjuga. Pe mine m-a cucerit iremediabil cu volumul “Nostalgia”.

        Reply
  • November 24, 2017 at 1:24 pm
    Permalink

    mie mi-a placut faza cu pus afisul cu inchis la magazin 😀 – de, sunt om de actiune si imi place reactiunea 😀 😀

    Reply
    • December 9, 2017 at 10:12 pm
      Permalink

      Da, m-a luat prin surprindere. Dar n-a făcut-ocu răutate ci cu un amuzant pay back oarecum. Cizelat, așa.

      Reply
  • November 30, 2017 at 10:22 pm
    Permalink

    Toata copilaria am citit sute de carti, multe impuse de proful de romana… aveam prea putin timp de citit carti care ma atrageau pe mine, asa ca sunt satula de citit carti doar pentru imbogatirea vocabularului. Fac alergie la auzul acestei sintagme :)))
    Ce mai citesc eu? Carti de suflet, care sa-mi aline sufletul, sa-mi explice lucruri, sa ma faca mai buna, mai impaciuitoare, mai faina… acum am pe noptiera:
    – “Iubirea ca un mod de viata” a lui Gary Chapman (inainte am citit “Cele 5 limbaje ale iubirii”, scrisa tot de el, si mi-a mers la inima)
    – “Putine lacrimi, multa bucurie” de Ieromonah Hrisostom Filipescu (am citit fara oprire cealalta carte a lui, “Putine cuvinte, multa iubire”, intr-o zi am dat-o gata – n-am mancat, n-am baut, nici la toaleta nu voiam sa ma duc, asa ca era musai sa mai citesc ceva scris de el)
    – “Fiecare zi e un dar al lui Dumnezeu” – o carte foarte faina, ce are cate o pagina pentru fiecare zi a anului… in fiecare zi citesc pagina aferenta zilei respective – in ea gasesc hrana pentru suflet 🙂

    Reply
    • December 9, 2017 at 10:14 pm
      Permalink

      Încep să cred că și cărțile ni se potrivesc în functie de etapele din viată.
      Despre ce e cartea lui Filipescu, un fel de religie aplicată sau are si umor?

      Reply
  • December 14, 2017 at 8:33 pm
    Permalink

    cartile le-am cumparat, ai dreptate, 13 la numar… o fi cu ghinion ca inca n-am deschis nici una…doar ocol le dau seara si cad la datorie!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *