Hapi și botezul la penticostali

Acesta este un pamflet și schițează numai percepțiile personale asupra unui eveniment. Denominațiunea și numele au fost schimbate. Inclusiv anii și data. Da de ce vă explic eu atâtea? 🙂

– Da cât ține? o întreb pe mama
– Io de-unde să știu. Ca la noi.
– Lasă că mă duc eu, Tante Catrina a fost mereu bună cu noi. Și la vorbă și la purtare. Îi fac poze, mai văd șicum e la alții. Cred că o să mă simt ca în filmele alea cu Whoopi Goldberg O să văd cum bat din palme, ne mișcăm la stânga, la dreapta, mai batem de două ori din palme și apoi e botezul.
– Ce filme? îmi dă adresa.

Mă duc și iau un buchet de trandafiri. Frumoși, roșu cu alb. Și destul de ieftini, 20 de lei. În Cluj îi cumperi la preț dublu.

Găsesc clădirea ușor, aud niște cântece de la 300 metri distanță. Mașini parcate, puzderie. Într-o curte veche văd niște scări, când calc pe prima, din spatele unei uși deschise mă privesc vreo 16 perechi de ochi. Doi tineri care arătau ca teologii-n vacanță, îmi fac semn să intru.

Dar ce credeți că diavolu nu mai lucrează? Credeți că diavolu ne-a lăsat așa, c-ăștia s-au pocăit, las să-mi văd de-ale mele? Nu! Diavolu e aici, între noi! trăznește-o voce de după un zid.

Și intru eu. Ei,  70 de priviri, o mulțime de băsmăluțe colorate și mai apoi o grupare de băbuțe mă studiază atent. Mi-a și scăzut tensiunea, oare am o furnică sub țâțe sau îmi curge un firicel de transpirație?
De la un balcon pe-o scenă frumos improvizată, pastoru se îndulcește și zâmbește. Poate totuși, nu-s chiar ăl necurat. Mai arăt și eu așa, de-un păcat două, da cât de rău poate fi asta în lumea crudă în care trăim? O doamnă pe care n-am văzut-o-n viața mea, mă prinde în brațe și măpupă. De mă mai strângea puțin îmi pușca talia de clepsidră spartă. 2 rânduri de femei se mută cu copiii din dotare înspre perete: haideți aici, ba aici.

O caut cu privirea pe mătușa.

Sala e împărțită în vreo 3 camere gen locomotivă iar eu am vedere doar spre una. Cea cu mămuci de vârsta a doua, clasicele femei care-au trecut prin multe-n viața asta, fac mâncare, copii, se îmbracă decent și curat. Partea a doua a sălii în care intrasem era ticsită cu bărbați. Ei nu m-au invitat să iau loc, doar m-au privit în dulcele stil clasic: cinematograful e mai încolo, Lolita.

Pastorul a mai redus vocea, prind puțin curaj, pare că nu risc să fiu trăznită de sus de la balconaș cu decibelii. Cuminte ca o găină care-a spart un ou, mă strecor printre gagicile primitoare și copilașii curioși care stăteau ca sfinții – cred și eu, tocmai urma să vină scaraoțchi după spusele omului de sus. Acum vorbește despre Tante și despre o altă veterană curajoasă care se va boteza astăzi. În spatele lui, pe perete, un porumbel fâlfâie pe-un cer albastru cu norișori cumulus, curge o cascadă pârâiașe, pârâiașe. Toate ajung într-un lac imens. Acuarelă. Deasupra porumbelului scrie: noi îl propovăduim pe Hristos cel răstignit. Țin bine florile, mă asigur dreapta, stânga. Orchestra și-un grup de fete frumoase foc, tinerele și cu părul legat în bentițe sunt postate chiar lângă platforma de pe care vorbește pastorul. Mai în spate sunt bărbații tineri și bărbații mai în vârsta, vizavi de ei e grupul de bunicuțe cercetătoare.

Pe-o banchetă sunt așezate niște cearșafuri albe, ochelari, un lințoliu dantelat, bibliii la fel de albe și alături șade-o tușică. Da nu-i a mea. Asta are cam 70, buni a mea are 88, pe drum am aflat. Femeia e îmbrăcată-n alb, are-un turban pe cap, ochii ca niște alune zdrobite și cântă mereu Aliluia. O păzește o altă bătrână atipică, ce poate fi bărbat sau femeie. Poartă suman și o stofă lungă, năframă și multe veruci pe chipul plictisit. Se ridică repede și aproape că mă împinde între ele, în primul rând. Banca tremură cu noi ca barca lu Eminescu.

 

Mă mai uit odată-n dreapta. În spatele ochelarilor și-a dantelei stă dreaptă mătușa. Ori au împăiat-o, ori nu mă recunoaște. În sfârșit, e un efect special de la rugăciuni, consider. Propovăduitorul o introduce ălorlalți și-nainte de-a începe povestea vieții ei, într-un nene se iscă un plâns crunt. Stă cu capul pe Biblie și plânge cu sughițuri bietul om de zici că e întins pe cărbuni aprinși. Nu=l bagă-n seamă nimeni, nici cei câțiva copilași care se uită atent la omul care strigă. Mătușa întinde mâna după flori.

I le pasez repede, bine c-am scăpat de ele că-ncepusem să mă înțep cu tulpinile-n buric, nu mai știam unde să-mi țin geanta. Locul e cam strâmt pentru mine. Tinerii mă studiază pe sub pleoape.
Și să nu vă mai amestecați cu cei nebotezati, scrie-n cărțulia pe care mi-a pasat-o aghiotanta de lângă mine.

Las tristă privirea-n jos când deodată, la un metru=n fața mea, o graviduță, două graviduțe, trei godzi… oaw. Elegante și bombate foc, una dintre ele duce pe sus un stativ pentru carte. Mi-amintesc de filmul cu Xena. Doar că asta poarta rochie de la Nissa. Ba nu, e mai scumpă rochia tipei! De niciunde apar microfoane, mi se pune un nod în gât, mi se face sete, transpir. Cântă gravidele, cântă fetele, copiii, pe ecrane sunt versuri. Eu, statuie.

All rise! Genuflexiuni. Puteți lua loc, etc, etc.

Doar un verset sa va mai spun

Tanti se lipește de mine cu tremurat cu tot. Cred că și ea cântă, cânta și când predica pastorul. Se tot uită la mine și-mi suflă-n ureche din când în când, apoi plescăie din buze și hârăie: da di pate cui eti. Liluia. Fie sus. Emătu șiita. Deja mă cam tem.

Mă trag mai înspre mătușa. Are șosetuțe albe și rochie de mireasă, cea cu care s-a măritat cu omu ăla bun care-a murit demult. Apoi copiii i-au plecat departe și nu s-au mai întors niciodată… Vibrează banca și brusc, bătrânele par mai vesele. E telefonul meu dat la maxim. Pe vibrații. Băbuța aghiotant se dă și mai aproape de fundul meu. Brusc am revelația:

Băbuța grăiește-n limbi! Cel din prima bancă hohotește constant de când am venit. O doamnă la vreo 40-50 mă privește cu gura pana la urechi, parc-a scăpat în ea cutia cu prozac. Așa femeie fericita eu n-am mai văzut niciunde-n lume.
Da di pate cui eti. Liluia. Fie sus. Emătu șiita
Da din partea cui ești. Aliluia (nu răspund ca nu intelesesem) (Lăudat) fie Iisus. E mătusa ta?
Pe repeat.

Cred că ne aude și ceata șugubețelor din spate. Conversez și eu în limbi.

Deodată cel care vorbește pe podium face-un gest brusc, spune ceva despre botezul obligatoriu, corect și subliniat în Biblie chiar de către Isus. Cu un I, cum apare pe ecranele lor mari.

Pe mine se mai mișcă și cămașa ca solzii unui pește pe care-l pregătești de curățat. Dar copiii nici nu clipesc, se vede treaba ca s obisnuiți cu Demostene cel blond, un bărbat atât de comun încât ți-ar fi frică să-l rogi să-ți care plasele sau să te oferi să-i plimbi cățelul. N-are nicio expresie, numai trahee și corzi elastice. O fâșie subțire de pânză scrobită, prea strânsă-n jurul gâtului, cu buline, ceva similar unui papion dar cu trimitere la gulerașul preoțesc, se ridică sus jos, prea strâns pe mărul lui Adam.

De 55 de minute au tot spus că e gata. Că mai urmează doar cântecelul surorilor cutare, apoi al fratelui Nicu, a compus și el un cântecel, apoi cuvântul pentru botez de la fratele din Zalau, apoi botezul și felicită…

Am păcătuit! țipă o femeie în spatele meu. Sar în sus de spaimă. Trebuia să iau juma de xanax înainte dar mi-a fost teamă că o să îmi fie somn. Văd că se obisnuieste a se da răspunsuri la întrebări retorice ale pastorului. Și eu care credeam că-s dusă cu Plutarh, parcă m-am transferat la întalnirea alcoolicilor anonimi. Oamenii ăstia grăiesc mereu de parc-ar face reclamații. Așa eram și eu cu Hani în ultimul an.

Păstorul întreabă retoric unde-i Dumnezeu.  Un bărbat din spate strigă: în rai! Crăp după o țigară. Mătușa arată chiar bine. Lucru pe care nu pot să-l spun și după botez așa că-l zic acum: când s-a ridicat am văzut că numai șosetutele albe de scolăriță dădeau glas penibilului. Dar baticul din mătase, rochia brodata, fața curată și ochii expresivi o arătau așa, ca pe-o mireasă fericită. Pe corpul ei aparent butucănos, dantela albă se-așeza bine, chiar și conturul sânilor care alăptaseră atâția ani era decent și ținuta ei striga: respectă-mi alegerea, uite, sunt fericită azi!

Păi ce-mi trebuia mai mult?

Printre altele, mă întorc și eu s-o văd pe păcătoasa din spatele meu. Semăna cu Marie Curie. Avea chipul osos  de parcă-și aduna maxilarele când și când, privirea i se pierdea scurt și des peste cărțulia din față, din batic ieseau zulufi albi gălbui uscați sau tapați, purta o rochie sau o cămasa de catifea cu borangic elegant strâns înspre gât… de unde blana mea își cumpără muierile astea așa haine faine? Mă privește radioactiv și-mi mut repede privirea.

Ca să nu uit să conspectez, fetele și majoritatea doamnelor care aveau stil, ar fi bătut toți jurații ăia de la concursul cu ciorapi trași în cap și pene și sclipici. Mooooamă, zici că mă aflam în secol 19 capitalizat. Tocuri cui la pantofi nude, ciorapi imaculați, rochii de catifea și dantelă, mătase, ilice cusute parcă de mână și croite impecabil, năsturași din epoci fanariote. Baticul beteluță strica oarecum rânduiala. Nu și la câteva fete foarte tinere care-și prinseseră părul fentând rolul tradițional care striga -apartin bisericii cutare. Ele păreau că poartă o cordeluță elegantă de la reduceri din Accesorize. Gravidele cred că erau îmbrăcate de la Desigual, cu rochiile lor pe retina am rămas. Atâtea cântecele n-am ascultat de când învățam să dansez din buric.

Văd diploma de botez a lu Tante. Cu poză, de când avea 17 ani. Probabil așa o să se simtă după ce-o scot din covată.

Ce covată?

Podiumul se decopertează și apare ditamai bazinul olimpic. Tremura mătușa, tremurau bibliile pe masă, vibra telefonul, strigau toți câte ceva, ba deodată ba pe rând. Pastorii urmăreau: mă, chiar nu scoate și muta asta un amărât de Amin? Noi am zis de 333 de ori de când suntem aici. În sfârșit, mătusa-n șosete și rochița între doi slujitori ai domnului, stau în micul Iordan să le facem poze. Cu microfoanele! Unu-i înspre mătușa! Fixez repede ieșirile de urgență. Acu suntem pe fast forward, mătușa se ține de nas de când s-a ridicat din bancă. Ăștia doi o întreabă dacă e de bună voie, dacă vrea să fie mântuită, dacă eu îs nepoata care-a fugit de acasă. Toți ochii se îndreaptă spre mine. Nu, nu fug, așa merg eu, mai săltat, he? suntem doar rude prin alianță. A avut și nepoată? Gâl gal și bâldâbc, odată-i pe spate mătușa plutind cu rochia ei albă și ciorapii-n sus. Porumbelul de deasupra rămâne ancorat în desen și toți strigă unul la altul. Păstorul ne asigură că și sărbătoarea-n cer a început de dimineață, foarte devreme. Au dimineață-n cer? Apar și ochelarii lu mătușa, apoi tivul rochiei și o tichie inflamată care arăta acum ca o țestoasă argintie.

Dup-aia ne-am pupat între noi cât n-am pupat eu cruciulite când eram mică. M-au îmbrățișat vreo 14 persoane, de vreo 3 ori le-am felicitat pe cele trei botezate că zăpăcitele din spate împingeau aiurea rândul.

Nu-mi venea să cred c-am ieșit îmbrăcată de-acolo. N-a tras nimeni de hainele mele banale pe lângă babanele lor, dar îmi venea să mi le smulg de cald, mă sufocau păcatele și glicemia, de n-am înteles nimic da bine că ești matale  fericita și vie, cu bronhiolele funcționabile.

Am stors-o pe mătușa ca mașina de spălat când o pui pe turație maximă, schimbat izmănuțe, dat mâna cu Demostene, am ieșit ca melcul călcat. Mătușica sprintenă s-a dus înainte să termine ciorba a la grec. Ba stai. Au dus-o doi tineri frumoși foc.

Și-am încălecat pe-o șa.

One thought on “Hapi și botezul la penticostali

  • August 19, 2018 at 11:12 pm
    Permalink

    M-am pișat pe mine de râs, scuză-mi expresia :))

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *