Genele, cuiburile, viața. Reorganizare

Xtreme Lashes Mă trezesc speriată, probabil dintr-un cosmar, genul de vise pe care nu le-am mai avut demult. Imi aluneca ochii pe geamantanul Eminent. Pe unul din ele. Zecile de cutii. Suna telefonul, desi e prea devreme. Raspund si deja pipai doua ibrice, rastorn o oala si în drum spre baie aproape îmi sparg capul, c-alunec pe parchetul la care-am făcut șmotru aseară. Ma gandesc ca-mi mut iar cuibul, ca-s o mierla nimerita-n movila unei pasari flamingo. Si cum sa iau oul cela din varful movilei si sa-l car din nou fara sa trantesc galbenusuri în capul semenilor.
Ma uit în oglinda si în sfarsit, zambesc. Genele apărute „peste noapte“. Sprancenele frumos conturate. E chiar asa dimineata? Au trecut atatia ani si nu i-am simtit pentru ca nu i-am văzut în oglindă? Iphone-ul meu n-are o aplicatie in care sa-mi spuna „proasto, în ultimele 10 luni ai gresit flagrant. Zilnic.“ Nu, el e dragut, c-am dat bani multi pe el.
Ati parcurs 8 km astazi. Media zilnica….scari urcate… inimi arse… oameni parasiti… ati fost lăsată-n urmă…“. Nu degeaba e smartphone. Cele mai importante nu le zice. Stie c-as da cu el de pereti.

Cum am dat ieri cu paharul plin cu vin. Eu- marea învolburata si el- Nilul, ne-am duelat in cuvinte. Cand valurile s-au spart, am trantit paharul de-au ramas si cioburile-n aer 10 secunde, ca-n filmele in care mai cântă Lana del Ray. El n-a clipit, eu da, c-aveam gene false si nervi reali.

Inainte c-o zi. Extensii gene

Am o întalnire, stau pe telefon, de-a binelea si necesar – cam o ora. Apoi fug la o clinică. Si-n timp ce fug- daca nu-mi stric sandalele prin troleu, daca nu ma împiedec de rochie cand trece pe langa mine un tip fain, îmi f*t degetul mic sarind in taxi. Azi o accesez pe ultima.
Trebuie s-ajung la Ioana. Sa ma relaxez. Sa vad si eu cum sunt genele acelea de păpușă. Da, e un moft, dar sunt înconjurată de bombe, simt fum in jurul meu si nu stiu daca ard eu sau altii. Eu desigur! Am întotdeauna probleme mai mari decât toata planeta la un loc. Asa ca trebuie sa ma uit la ele cu ochi frumosi!

Nu pleci nicaieri, bătălia ta e aici si acum

Urc scările si-o văd pe Valentina, flutur mânutza spre ea, helooou, zambeste, lucrează.
O tipă veselă ca un pămătuf cu energie, frumoasa si sigura pe ea, apare-n hol si-mi întinde mâna. E Ioana Stanciu, fata pe care am tot urmarit-o pe FB dupa ce-am vazut genele „naturale“ ale Valentinei.
Flamingo-ul mort din mine îmi trimite un gând „pare cam fițoasă, oare te analizeaza din cap pana în picioare?“
Ioana se uita de fapt în alta parte, zburătăceste spre cabinetul ei, ma invită sa iau loc si ma întreabă entuziasmata daca vreau o cafea sau apă.
Nu vreau, am emotii, plus ca îmi sare pulsul la 140 daca beau chiar acum. (Am băut exact doua ore mai tarziu, dupa ce ea a terminat si eu am clipit a frumusețe si-am uitat pe moment povestea cu-ale mele cuiburi. Iar pulsul nu e iepure. N-a sărit. Ma simteam bine.)

Extinsă pe masă ca o plătică, încep sa turui, tăcuta de mine. „Ioana, cand ai început cursurile la Xtreme, cum de te-ai îndurat sa plătesti atat, cum le poti lipi așa pe fiecare fir, Ioana de ce nu-ti faci publicitate?…“

Ioana Stanciu Cluj

A fost ciudat la început. Mi-am spus- fato, n-o sa reusesti sa faci chestia asta migăloasă. Genele se lipesc, le alungesc oarecum pe cele naturale. La 2 mm de fiecare fir, așa, într-o parte oarecum, pentru că rezultatul final e foarte important pentru mine. Genele trebuie sa creasca, să se regenereze, să nu afectez rădăcina. Publicitate- să stii ca sunt timida mai degrabă, nu pot face o publicitate agresiva. As vrea sa fiu remarcată pentru rezultate, clientele în general revin.

Unele renunță la machiajul ochilor cât timp poartă Xtreme pentru ca dintr-o dată, naturalețea arată bine. Mă sună uneori doamne, domnișoare, să-mi spună c-au găsit mai ieftin, tot cu Xtreme Lashes. Din păcate, ca peste tot- și pe piața din Cluj există multe persoane care lucrează cu produse de o calitate îndoielnică. Isi incep activitatea fara nici un fel de pregatire anterioara, ele „lipesc gene“ si pare simplu.

La X treme nu se permite asta, fara diploma acreditata, de la ei nu poti achizitiona produse! Dar daca sună clienta si întreabă „ce produse folosiți“, toata lumea foloseste X treme :))))
Produsele sunt scumpe. Nu poți lucra mai ieftin. Imi vin uneori fete cu genele distruse, rare, rupte si-mi dau seama c-au facut-o așa cum au vrut, mai ieftin, dar este o limită. “

Alungire gene

Lui Ioana îi e cald, munca e migaloasa, vorbim despre pasiunea ei, patologica- spune Ioana si râde.
Shopping. Trebuia sa ma duc la mare. Iti dai seama c-am stricat banii ieri la Musette?“.
Ma bulbuc. O întreb: „Dar ce te face sa cumperi impulsiv, s-arunci banii?
Sunt fericită. Pe moment. Sau îmi pare ca sunt. Traiesc clipa.“

Ioana, de ce n-ai ramas in țara în care castigai bine?“
Ea dizolvă subiectul, apoi ofteaza usor si nu-i pot vedea chipul pentru ca țin ochii inchisi.

Stii, poate chiar arunc banii. O fi si ăsta un viciu. Intr-o zi, am avut o mică problema de sanatate. M-am dus si eu ca oricare sa-mi fac niste teste. Medicul m-a chemat la el si eu trebuia sa plec din țară. Mi-a spus ca visez. Că bătălia mea e aici si acum. Spune-mi dacă nu ti-e comod, Hapi, simti ceva, disconfort?“
„Aaaaa…ce?“
„Nu pricepeam de ce nu pot sa ma întorc la muncă. Aici ce aș putea să fac? Stii, momentul acela în care viata te face sa virezi si tu n-ai de ales? Asa a fost la mine. N-am stat să-mi plang de mila, am urmat indicatiile medicului. Si m-am gandit la lucrurile asupra cărora pot totusi să detin controlul. E important sa ramai optimist. Am ales cursul de la Lash Xtreme si mi-a placut. Cu timpul, am lucrat tot mai bine. Nu iau mai mult de 2 maxim 3 cliente pe zi. E foarte important sa dau randament.
Am avut fete care au venit sa repar ce au stricat altele. Cum sa repar cand văd ca-ti cad genele si ai ochiul inflamat? Dau jos ce are si eventual, ne revedem cand ai pleoape sanatoase. Asa, în joacă si acasa-ti poti lipi benzi pe ochi si de la distanță se vede bine. Seara le desprinzi cu bucati din genele tale.

Fumai?“
„Nu am fumat niciodata.“ Zambeste si se întinde ca o pisica dupa munca de migală, scoțându-si în relief pieptul frumos.

La final, dar numai la final, îmi spune că-i e mult mai greu cand clienta vorbeste. Muschii feței se miscă si alearga după fiecare geana c-o penseta. „Ei, le prind putin mai greu si de-aia a durat mai mult“.

Sunt vrajită de gene si îmi amintesc de păpușa mea din vremea copilariei. Ii pieptănam genele,nu m-am gandit c-o sa le piaptăn pe-ale mele într-o zi. Nu-mi mai trebuie rimel. Si înteleg mofturile Ioanei. Sunt doar diferite de-ale mele. Povestea ei imi mai confirmă odată faptul ca nu poti judeca un om dupa aparențe. Nu e doar fata de bani gata, obsedata de shopping si de beauty. Pentru ca, privit din afara, care dintre noi nu si-ar dori sa poata face shopping in voie? Sa aiba bani si posibilitatea de-a accesa cele mai sofisticate proceduri de înfrumusetare? Poate ca, daca nu aveam ocazia sa vorbim, in momentele in care mie-mi părea iarasi greu bagajul întâmplărilor- as fi crezut ca e o femeie răsfățată. De familie, de iubit, de soarta. M-ar fi ros pe moment stropul acela de invidie care ne cuprinde pe toate din cand în cand. Numai că invidia mea e constructivă, de-asta n-o alung pe loc.
Așadar, mi-am permis s-o invidiez puțin. Pentru că este o luptatoare. Iar eu stau pe margine să ma uit la bagaje in loc sa ma urc în tren cu ele?

Trenul e mereu acelasi. Gara e o simpla gară. Vagoanele sunt diferite, compartimentarea lor. Trebuie sa-mi țin în mână bagajul pentru ca n-am loc? Nu-i nimic, sigur, cand voi simti ca nu mai pot, se va elibera unul. Si-atunci voi fi pe fază.

Curând, vă ofer mai multe detalii despre aplicarea Xtreme Lashes. Si poze.

Astazi: Da ce gene ai, tuuu 🙂

Stau langă patul fratelui meu. In spate un nene face pârtz, în stanga alt nene sforaie. Al treilea dă să cadă din pat, sunt pe fază, îl imping de fund si-i aranjez perfuzia.
Se trezeste „pacientul meu“.
Cum esti, te doare, simti ceva, dnkjcndsjcnDSJnvcd…..“
„ (nimic inteligibil)….Ce mult vorbesti!
Dar am spus 3 fraze, pentru Dumnezeu!“
„Nu le-ai spus pentru Dumnezeu ci pentru urechea mea internă si-s sensibil amu. Da ce ai mai schimbat oare…?“
„Tavița renală ca sa nu borăști pe mine…“
„ Ti-ai facut ceva la ochi. Da nu esti machiata. Mno bine, nu stiu ce ti-ai facut d-apoi cu procedurile astea a voastre faci si dintr-o tanti de 70 de ani- balerină.“
Măăăăi, vorbeste anestezia din tine, pai nu-s eu ca o balerină cu sau fara machiaj?“
„Ba da, am uitat ca te-a trimis mama la scoala vedetelor si pe mine nu.“

E clar, se simte bine, amânăm parastasu, uit si de aluzia usoara cu varsta, îi cer un motiv pentru care as mai ramane si 3 minute sa-l veghez, îmi arată un medic frumos si orele trec.

( Am scris pentru tine Magda. Draga si blânda mea prietena virtuală- de cand s-a născut „Hapi“. Te îmbratisez cu drag iti sunt alaturi cu sufletul si-ti spun doar că nu-mi permit să uit… că indiferent de varsta, toate TREC. Din fericire si din păcate. Traieste si luptă cu viata, e un job. Cand nu-l acceptăm, El ne aduce aminte: renunțatul nu e o optiune. Chiar si cand credem ca ne-am terminat lucrul, ne poate da o sarcină noua. Si grea. Te sărut.)

16 thoughts on “Genele, cuiburile, viața. Reorganizare

  • June 14, 2015 at 2:58 pm
    Permalink

    nu avem incotro, trebuie sa luptam cu viata! si vine o vreme cand vrei sa le faci pe toate, realizezi ca nu prea mai ai timp…
    unii nu realizeaza, trist…raman fara multe nefacute!

    Reply
    • June 16, 2015 at 11:50 am
      Permalink

      E important sa primesti si branciul ala care te trezeste. Chiar daca, pe moment, ti se inmoaie picioarele.

      Reply
  • June 14, 2015 at 7:43 pm
    Permalink

    Viata are multe cai prin care ne loveste iar noi induram pana la sfarsit suferintele pe care ni le arunca .
    Da, a trai si a lupta cu viata este un job permanent,nu ne putem permite sa renuntam la el.
    Daca ne-am urcat in tren si nu avem loc,daca am obosit tinand bagajul in brate asteptand,ne asezam cateva statii pe valiza …sigur cineva va cobori,trebuie sa fim doar atenti,da,”pe faza”.
    Te imbratisez.

    Reply
    • June 16, 2015 at 11:48 am
      Permalink

      khalq el jadeed… Cineva acolo sus, continua Creatia.
      Te imbratisez.

      Reply
  • June 15, 2015 at 9:57 am
    Permalink

    Am avut o singura data gene false, din acelea aplicate fir cu fir. Si mi s-au parut senzationale. Parca tot machiajul era degeaba, parca ele faceau toata “treaba”. Si mie imi da tarcoale ideea 😀

    Reply
    • June 26, 2015 at 12:17 am
      Permalink

      Cum spuneam, merita incercat macar odata!

      Reply
  • June 15, 2015 at 9:19 pm
    Permalink

    Nu inteleg cum reusesti sa-mi captezi atentia chiar si cu subiecte care nu ma intereseaza :)) Nu m-am gandit niciodata la acest procedeu de infrumusetare, dar uite ca am citit atenta si absorbita de cuvintele tale, ca intotdeauna 🙂

    Reply
    • June 16, 2015 at 11:45 am
      Permalink

      Bianca, nici eu nu m-am gandit pana acum. Dar cand le-am vazut cum arata…
      Si-apoi, sa fie schimbare!

      Reply
  • June 16, 2015 at 9:20 am
    Permalink

    Hapi…avem acelasi job 🙂 Doar ca inca nu mi-am facut genele asa, ca sa vad si eu totul cu ochi (mai) frumosi 😉
    Intrebare: Cat timp tin genele facute asa?

    Reply
    • June 16, 2015 at 11:43 am
      Permalink

      Cam dupa 3 sapt ma duc sa mi le “restaureze”. Cad natural,odata cu genele noastre.
      O sa scriu separat despre procedeu, cat costa, cat dureaza.
      Ai si tu bagaje?:))

      Reply
  • June 16, 2015 at 10:47 am
    Permalink

    Extensile de gene sunt, poate, unul din lucrurile cele mai bune care mi s-au întâmplat în viata ♡
    Le-am descoperit în noiembrie anul trecut, înainte să merg în concediu și de atunci nu ma pot lipsi de ele ♡
    Merg lunar la întreținere, iar genele mele chiar nu par a fi afectate 😀
    Suntem norocoase ca exista persoane asemeni Ioanei și asemeni Iuliei din Bm (eu la ea mi-am pus).

    Reply
  • June 16, 2015 at 11:44 am
    Permalink

    Monica, intr-adevar, sunt foarte reusite si ma scutesc de partea de machiaj. De cand mi-am facut tatuajul semipermanent la sprancene si mi-a pus Ioana genele, aplic doar fond de ten si putin ruj.

    Reply
  • June 16, 2015 at 6:13 pm
    Permalink

    Care femeie nu viseaza la gene lungi, bogate, perfecte? Probabil suntem sub influenta imaginii create inca din copilarie de papusi, desene animate si reviste de moda. Dar recunosc ca genele bogate evidentiaza ochii si scutesc truda creionului dermatograf.

    Reply
    • June 16, 2015 at 7:56 pm
      Permalink

      Chiar nu-mi inchipuiam ca inlocuiesc machiajul. Arata atat de bine incat nu am nevoie de rimel iar coltul ochiului pare conturat.
      Ioana, revin peste o saptamana :)))

      Reply
  • June 19, 2015 at 10:27 pm
    Permalink

    Am incercat cu benzi, nu am reusit sa mi le pun perfect, asta e alta poveste. Fir cu fir e ideal, migalos, im inchipui, magic intr-adevar cand deschizi ochii. Am vazut ochi de zane. 🙂

    Reply
    • June 20, 2015 at 12:08 pm
      Permalink

      Acum am descoperit si eu secretul genelor stufoase si naturale. Am vazut si din acelea cu benzi dar… nu se compara. Merita sa incerci macar odata, o sa ai ochii SI mai frumosi.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *