Fumători, nu-i chiar așa de rău!

Cred că  nu-s mai agitati pe subiect fumătorii sau Ne sau cei care s-au lăsat ori cei care nu au fumat niciodată. Părinții mei nu au fumat. In afara de bunicul si de mine, n-a fumat nimeni în familie. Eu și Geta am șterpelit în clasa a opta un pachet de Mărășești și unul de Kent, le-am fumat 2 săptămâni în buza ferestrei de la baie si de-atunci fumătoare am fost. Culmea că mă abțineam în vacanțe. Imi era frică de părinti desi nu m-au bătut vreodată. De  bunica-mi era rușine. Uitam de vicii în vacanță.

Bunicu a decedat din cauza cancerului la prostată. Era un om dur și aparent mohorât dar în casa bunicii n-a mirosit niciodată a fum. Aaaa, pardon. Până am terminat eu liceul și m-am simtit îndreptățită să-mi vântur viciul pe sub nasul tuturor.

Nu e vorba că-mi pare ciudat că făceam asta. Fumam până nu demult si niciodată, dar absolut niciodată nu mi s-a părut anormal să-i intoxic pe alții. Si declar cu mâna pe pojartier sau pe inimă, cum se mai zice, că probabil dacă aș încă fuma, aș percepe lucrurile la fel, aș fi de partea baricadei cu fumătorii pentru că aș simti că mi se retrage un drept. Culmea, nu-i adevărat, trebuie să văd că un drept care mi s-ar retrage mie în anumite locații, le oferă altora mai multă libertate.

În sfarșit. Bunica a murit intrand in insuficiență cardio-respiratorie. Da, de batranete cum s-ar zice dar nu cred că e totuna dacă mori de infarct sau mori sufocandu-te. Ea n-a fumat dar în timpul războiului a răbdat frig, foame, n-a avut o viață ușoară si nici nu si-a tratat răcelile. Nici la 10, nici la 80 de ani nu-i totuna cum pleci. Că pân la urmă nu de moarte ne temem, cu ea dispărem și nu mai știm nimic, de suferinta, de agonie ne temem.

Fumătorii sunt mai vehemenți să-și apere viciul, dintr-un elan de moment, pentru că se simt atacați. Atâta tot. Suntem la fel de răi sau buni.

Adică, asta a fost dezbaterea cea mai aprigă dinainte de Crăciun, multe bloguri au preluat-o cu fundiță iar în text, au strans fundița de gâtul fumătorului pentru că la circ vin mai multi decât la balet. Bilete ieftine, înteleg toți, și-l permit toți și circul de pe stradă nu-i cu distres ca ăla de acasă. Păi nu prefer să mă cert cu Iordache Papadopolini decât cu subsemnatu cu care iau micu dejun zilnic? Undeva trebuie să-mi vărs năduful. 🙄

Veți fuma într-adevăr mai puțin și dacă la fin nivel psihologic vă deranjează ideea, fizic o să vă bucurați.

Un pachet de Vogue îmi ajungea câteodată doar o zi, o zi jumate. Erau dimineți în care tușeam urât, gâtul îmi era uscat iar când eram răcită, toate simptomele se multiplicau. Totuși în perioadele în care călătoream și nu mă aflam în țară ajunsesem să fumez doar 10 țigarete pe zi sau mai puțin și devenise natural adică nu-mi trebuia mai multă nicotină. Nu au dispărut simtomele dar s-au împuținat si imediat simteam în preajma celorlați că hainele mele miros a fum, lucru pe care într-o casă în care fumezi constant nu-l remarci.

Dacă se retrăgea încet dreptul de a fuma, nu v-ar fi lezat așa cum credeți.

Nu înțeleg de ce s-a făcut tămbălău. Să-i scriu fumătorului cutare că mi-a scurtat viața, să-i pun poză lu unchiu cu clopotu de sticlă. Hai, lasă. Nu trecea legea fără reclamă??

Revin la perioada de fumătoare: ieseam adesea cu prietenii în spații în care se fuma. Ah, ilegal, da, spațiile acelea fiind no-smoke pentru că stiti cu totii că nu se respecta această lege deși localul fusese inițial destinat nefumătorilor. Sincer, îmi plăcea și mie, îmi satisfăceam viciul, mă simțeam bine și nu era cazul să intru cu totul în mașina de spălat când ajungeam acasă. Fuma câte unul la o masă… comparativ cu aproape toți în spațiile pro-smoke.  *da, unele respectau, dar jumătate, nu! Nu-mi spuneți că nu cunoașteți chiar și în spațiul deschis din malluri, cafenele care au fost destinate nefumătorilor dar s-au pervertit. Când ne anunta în câte o zi ca nu se fumează, era control vai Doamne, la fel consumam si apoi ieșeam pe terasă să fumăm. Fiți fără griji, la vară or să fie probabil terase unde puteți fuma. Cred eu.

Dacă s-ar fi interzis încet în toate locațiile, pentru că asa e legea, fără a lăsa loc de discuții, aveam cu toții timp să analizăm eventual pensiile speciale ale demnitarilor în condițiile în care părinții nostri trăiesc cu 500-700 roni pe lună. Iar 300 îi dau pe medicamente. Si 250 pe utilităti. Si si-ar mai cumpăra si ei ceva, nu se pune problema de city break in Veneția. Și așa e viața trăită pentru marea majoritate. Jumătate sacrificiu. Pentru job, pentru copii apoi pentru nepoți și cel mai mare, la pensie, pentru țara asta care nu te mai respectă că vezi doamne deja ești relicvă. Uităm că-n ciclul naturii acolo ajungem toți, indiferent ce realizăm. Cum să nu devii castravete cu anxietate?

Fumători în țări europene, fumători în tări arabe, hm, nu-i așa cool să fumezi peste tot parcă…

În tările arabe ai impresia că toți bărbații fumează. Dar pentru mine ca femeie era ciudat, ca si cum aș trage de-un martini în colț de stradă la terasă când restul beau ayran.

In Europa, cel puțin în oraș, mi-era la un moment dat… pe lângă mână. Da, fumau tinerii, mai mult școlarii îmi părea mie. În schimb, mamăăă, mă înnebuneau cu alcoolul lor pe tren și pe stradă și în parcuri. Nu lăsau domle sticla de bere dacă era un smoc de sărbătoare, zici că magnet avea. În schimb fumători nu vedeam mulți și-mi trecea cheful de fumat ca obicei social. Pe de altă parte eu nu consider că alcoolul îmi strică mie sănătatea dacă il bei tu, dar sunt ferm convinsă că alcoolul îmi poate strica mie familia, te poate transforma într-un om recalcitrant si ne poate face să ne pierdem nervii și să disperăm.  Asta tot la îmi futuși sănătatea se încadrează, nu?  Sunt convinsă că aveți în jur cel puțin un exemplu. Așa că discriminata de mine aș spune:  mai creșteți si taxele pe alcool. Îmi plantez vită de vie si-l vând mai ieftin.

Că dacă nu bem într-atât încât să îi înnebunim pe alții, ne vom permite în continuare, nu??

Așa bine o să vă obișnuiți, cred eu, încât o să uitați foarte repede că s-a schimbat ceva

Repet: nu concepeam să nu fumez în club, in restaurant îmi aprindeam țigara înainte să mănânc, la orice întalnire, primul lucru bricheta si tigările pe masă, îmi scădea glicemia dacă ajungeam pe deal la plimbare și acolo observam că n-am brichetă! Apoplexie, ce mai! Întâlnire cu mama? Tigările, 3 pachete de la OMV, să fie!! Întâlnire de afaceri? Tigările! Întâlnire de famile, veri, copilasi, cuscrii… Ți-gă-ri-le. Mai cu șustă, așa că v-am spus că în jurul meu chiar nu se fuma. Programare la dentist, la medic? Tigarăăă, că mor de emoții.

Ei bine, fumătoare înrăită cum eram, când m-am mutat în altă țară și nu mai veneam acasă 5-6 luni am observat:

– în primul rând terasele frumoase cu păturici si perne. He, ăștia pun plapume afară??? Ja, gerne! Pentru ca fumătorii să aiba confortul lor și iarna. Hm, interesant. Fiecare avea confortul lui, existau si există în multe locații cârciumi în care se mai fumează înăuntru. Mai mult în Olanda decât în Germania, într-adevăr. In contextul ăsta, eu numesc cârciuni, pub-urile în care lumea bea cu preponderentă alcool. Imbissurile si fast foodurile si localurile șic sunt lipsite de fum și nu se supără nimeni. Prima dată când am iesit afară dintr-un local pentru a fuma, a fost acum 13 ani în Stockholm. Nu mi s-a părut deranjant deși eram mult mai închisă la minte. Era foarte frig si erau puțini care fumau.

– mi-am dus eu țigări de acasă dar cât mi-au ajuns alea? Când am văzut că un pachet de țigări costă în Germania cât taxa de administrare pe o lună a contului din bancă, mi-a cam căzut fața. Si ziceam că-i de la gravitație 🙄 Atunci am început să fumez o țigară pe din două, adică să las jumate pe mai tarziu.

– în familie, printre prieteni cunoștinte, brusc nu mai aveam absolut nici un fumător. Fără să vreau am redus țigările la jumate. Dacă mi-aș fi propus, nu reușeam.

– evident că nu se fuma în localuri și nu mă deranja, în fond eu nici acolo și nici aici nu petrec mult timp nici în restaurante, nici în baruri, voi?? Dacă răspunsul e pozitiv și nu sunteți degustători de vin, felicitări, aveti bani si timp liber 🙄 Oricum, nu mai aveam dispoziție să dau aproape 5 euro pe țigările pe care le fumam.

– până la urmă am reușit incredibila performanță: când plecam din Ro nu mai fumam! Oricât! 3 zile era cu mari dorințe dar nu cu mari suferințe. Reveneam, reluam obiceiul…

– nu am simțit că alte țări europene îmi îngrădesc un drept. Doar a trebuit să-mi gandesc altfel obiceiurile personale.

De ce, cum m-am lăsat? Le-am pus jos. Nu mi-a fost mie mai ușor sau mai greu ca altora dar am fost foarte hotărâtă. Mi-am spus că mi-a ajuns viciul ăsta atâția ani. Că până acum am avut noroc, nu m-am îmbolnăvit din cauza lor dar eu știu ce gene am? Bănuiesc, nimeni nu știe la ce e predispus decât dacă-și face analiza aia pe care-a făcut-o Jolie. E un viciu, ca alcoolul, ca drogurile, de ce să-l minimalizez? Nu trăiesc ideal de sănătos, nu-s obsedată de prelungirea vieții, dacă erau strict considerente medicale poate că încă fumam. Prea mulți bani, miros neplăcut, chestiuni estetice.

Zic să privim cu lejeritate subiectul. Că dacă ne apucăm să despărțim oamenii în vicii și fără vicii, aceleași oi suntem oricât am vrea sa fim lupi.