Fostele iubiri, zmei în amintiri, d-acum pe altul îl iubesc mai tare!

tip modelHabar n-am de unde mi s-a inserat, cum și de ce am trăit multă vreme cu preconcepția și contracepția la îndemână –cum că nu-s destul de frumoasă, de stilată, de atractivă ori interesantă pentru anumiți bărbați. Pe-atunci citeam Castelul fetei în alb și visam la Cireșarul meu dar până la urmă mi-am dezaburit fereastra din odaie și-am văzut că noi n-avem decât un vișin în livadă și aia e. Cireșele creșteau pe alte meleaguri.
Hazardul face că atunci când l-am întâlnit pe faimosul căpitan, un chilot standard de la Emirate, nu-mi venea să cred ce bolovan de noroc îmi picase-n antiteză cu condiția mea de fată banală care aparent nu avea absolut nimic de oferit. Și nici nu excela în oareșce anume. Nu cântam la nai, lubutini de pe care să m-aplec la 1,80 n-aveam, Gina și alte fete pozau deja-n playboi, piața era groasă și liberă. Orice nas rarefiat la mare altitudine avea de unde alege.

Trecerea de prima tinerețe mi-a adus un bănuț de aur pe bulevardul fanteziei: eu mă întrețineam chiar bine fizic, nu fără efort, e drept iar bărbații -îmbătrâneau, se erodau și ei. Macaraua nu mai fora la comandă și aflau și ei că Strâmtoare pe Bosfor e doar un film fantezist la care se pot uita cu nevasta, respectiv amanta sau copiii peste 7 ani.

Pe un deal răsare luna, tu te sărutai cu una…

Aproximativa iubire cu un căpitan de plai, mare crai, v-am mai amintit-o și nu vreau să deschid cutia Pandorei decât dacă o livrează emag-ul cu o brățară metalică bangle  – albastru strălucitor. Dar pe vremea aia eram o fată simplă, splendid de naivă și el era frumușel foc. Ne-am potrivit juma de an și am făcut primul drive test în simulator la mine acasă, de revelion. Deja mă vedeam cu 18 karate pe trei degete, servind Proseco deasupra tuturor păsărelelor și altor forme de relief din România.

După ce cavalerul meu s-a clonțănit c-o blondă care până atunci ne-amestecase vișina-n cockteilu dintr-un pub suedez, am revenit de la așa-zisa baie cu fusta plisată de nervi și cu spume la gură. Când m-a întrebat ce am de-arăt așa diferit, i-am spus că-i proaspăt vopsit la budă și fac alergie la sintetice și la tot ce conține peroxid sau atomi de siliciu. Că nu știi la vârsta aia câte cuțite te-or cresta și pe tine sau câte fire albe va matlasa Lorealul. Dacă a constatat că stagnam necorespunzător într-o poziție din care nu știai dacă-mi vezi țâțele sau omoplații,  m-a dus acasă.

Nici n-au trecut bine vreo șapte ani, da, nu-i greseala de redactare, că s-a trezit mama într-o zi cu ditamai sorcova cu dalii, crizanteme și plante uscate de-anghinare, de-a crezut că-i special delivery de la Centrul de Diabet de la Cluj. Nu de alta da-și petrecuse pe-acolo câteva minivacanțe și-ăl de repara automatul de cafea s-a înamorat de ea după ce-a venit de 14 ori X 14 lei -câte cafele nu încasase mama. C-așa-s automatele astea prin spitale, bagi la ele ca la păcănele și dacă e trecută slujba de duminică, mai iese câte-o botelcuță cu zeamă, c-altfel slabe șanse să umble bietu bolnav cu plângerea, cangrena și pliscu mare.
Și-n spatele brădulețului plin cu panglici stătea un omuleț rotund la chip și negru la scoarță, numai forma ray-banilor lăsa să se observe două pălălăi albe și niște ochi sclipitori.
– Bine ziua, serut mina! (zâmbet larg, dinți mulți și albi). Aste ieste pentru Iana.
Mama a crezut că-i ceva reclamă sau că veniseră ăștia de la emisiunea Iartă-mă, că se certase cu bădiucu amu-s două primăveri și speriată, i-a trântit ușa-n nas.

nene uratel desenat cartoon

 

Nu trec două zile și mă pomenesc cu câteva mailuri și-un album de poze atașat. Contele meu de linie se retrăsesese-n cuib, c-o pensie care-ar eclipsa și luna martie și satelitul nostru natural. Poze lângă o piscină cu apă turcoaz, poză înconjurat de balcoane și șezlonguri, poza pe teleschiul de la Entrèves, imagine cu el și cu iapa Bentley din garaj, moooamă, să-mi pice fața. Dar ultima variantă nu era posibilă că mă ceruisem și eu antirid după panica de 30 de ani și doi hemoroizi.

Ce voia domnul după atâta vreme?

Nu știu, că m-aflam și eu la început de cumpănă și mi-am tras repede trei straturi de haine pe mine, am zbugnit-o la biserica din Dresden (c-acolo aveam voie să merg) și am întrebat cu lacrimi: ce vrea Domnul? Am trecut peste prima imagine. Părea tot Baiazid dar avea formă de ienicer schingiuit oarecum, i s-a schimbat burta, culoarea, chelia și parcă i s-au mărit urechile. L-o fi tras curentu p-acolo pe sus și-si revine el.

Să o luăm de la început, zice el, sunându-mă într-o zi fără preaviz. Că a fost o greșeală, că-s tot așa frumoasă și ce copii bilingvi am putea să exersăm împreună! Hani era la oala plină de cuscus, mesteca p-acolo un fir de ulei de măsline să nu ni se ridice colesteroalele și-alte rele ce merg la inimă. M-a privit așa, curios, de parcă mușcase din ceapa de pe curpător. M-am scos repede și i-am șoptit că-i bărbatu contabilei noastre, se internase fata-n spital cu gălbinare.
Cu ce?
– Cu ficații, zic și zbârnăi în telefon că nu-i nicio problemă c-a fost greșelă, c-așteptăm devizu următor și sănătate multă, numai să nu avem de plătit taxe.

Lumea mulțumită, eu căpiată de nervi. Nu v-am spus gratis din toate dar mai gelos ca Hani era numai Suleiman când se rătăcea vreun neică prin harem. Cum am apucat, cum vâjjjj pe scări în sus și i-am textat Sburătorului că s-ar fi putut gândi că dupa o decadă, eram ori sub teiul lu Eminescu, ori într-o relație care să-mi ofere un strop de nemurire. Adică Zombie, așa.

Fix doi ani au mai trecut și mă face uaț App-ul să salt în pat cu embrion cu tot, că-ncolțisem deja. Poze, multe poze. L-am cunoscut numai după nume și chiar m-am întrebat cu ce-am greșit pe lumea asta de mă caută toți martirii, de parcă jucam în Iliada și ne instalăm periodic corturile pe unde se întrevede câte o arie de campat. Că dânsul dar n-a fost singurul cuceritor care m-a cam lăsat, dar care s-ar fi întors bucuros (mai ales curos) după ce excesele și lăfăielile din ultimii ani îl făcură s-arate ca Pearl Harbor.

I-am spus c-am șoareci, cordon ombilical cu vilozități, cântar defect și depresie minoră și că nu-i momentul potrivit pentru alde conversații. Să revină c-o poză când am din nou dezlegare la xanax.

Zici c-am avut gura aurită. Cine știe, știe. De glumă adică. M-a căutat să mă-ntrebe de botez și dacă n-aș avea nevoie de un tată.

Da n-ai rămas cu nicio stevardesă, prințesă somaleză, degustătoare de ciucalată, nimic, ce-ți veni?

Păi eu pe tine iubite cel mai mult, meam dat siama.

Și mie mi-a dat zeama în foc. O prietenă a spus că dacă exersez o dată, de două, de cinci ori, până la urmă îmi va ieși. Poate c-așa a gândit și fostul meu chilot nemțesc.
N-ar fi rău să-mi schimb și numărul de telefon. Altfel mă trezesc că-mbătrânesc ca Roquefortul lângă vreun Tutankamun pentru care n-am mai corespuns în tinerețe. Mai ales acum, cu cordonul ombilical transferat în jurul propriului gâtlej de bună voie și nesiluită de nimeni.

Voi ați avut recidiviști care să dorească să vă pună ocrotitor la braț după ce-au fu… după ce-au zburat fulminant împrejurul globului pământesc? Că mie mi-ar fi un pic rușine să-l sun pe polițistul necioplit care-mi asculta telefonul și pe care l-am înșelat cu foc! 

12 thoughts on “Fostele iubiri, zmei în amintiri, d-acum pe altul îl iubesc mai tare!

  • October 23, 2017 at 1:54 pm
    Permalink

    O, doamne, cu aproape toți am rămas prietenă (fara beneficii mai apoi), ca asa sunt eu, prietenoasă. Erau si utili, le dadeam sfaturi in dragostea (niciodata la fel) post-ioana, ei ma descurcau cand ma incuiam afara din apartament sau ma multam dintr-o locuință in alta. Fuarte drăguți dupa ce nu mai eram împreună, imi urau de la mulți ani si îmi aduceau numaiv bomboane de ziua mea, asta pana când am intrat in acea relatie dementă pe care o are fiecare o data-n viață daca vrea sa învețe ceva. Spume, dezastru, începutul sfârșitului, ca naiva nu s-a gândit sa-si schimbe nr de tel, da de ce te mai caută ăsta dupa 5 ani, cum sa nu vrea nimic de la tine, de ce mai au numarul tău (!!), tu ma înșeli, dar nu ne despărțim, ca vreau sa-ți arăt eu ție cum trebuie sa se comporte un “bărbat” ca sa nu vrei sa mai auzi de el câtă viață oi trăi. Dar in rest au fost simpatici si eu fată înțelegătoare.

    Reply
  • October 23, 2017 at 5:30 pm
    Permalink

    Măi, cam da. O dată: Peșty, care m-a lăsat cu ochii-n soare vreo trei luni, după care a revenit spăsit, cu inelul de logodnă-n buzunar. A doua oară: după douăzeci de ani, primul iubit semnificativ. Care, după ce am schimbat impresiile de rigoare, m-a întrebat brusc: Ți-ai părăsi bărbatul pentru mine? Drept îi că pe ăsta eu l-am lăsat, deși încă îl iubeam, deci nu știu dacă se pune. 🙂

    Reply
  • October 23, 2017 at 11:51 pm
    Permalink

    Păi, nu prea. Eu am avut din aceia care refuzau să plece din relație deși era totul terminat, demonstrat și fără șanse., ori din aceia cu care mă certam definitiv și iremediabil. Cel puțin finalul îmi ieșea foarte bine. La mare artă. 🙂

    Reply
    • November 10, 2017 at 10:27 pm
      Permalink

      Sincer, și eu de=ăia am avut, nah, să mă laud puțin. Deși poate că nu-i un merit 😛
      Chiar dacă am plecat eu, s-a încheiat, am zis gata, uite, nu merge, nu putem sau mi-ai tras covorul de sub tălpi si nu pot trece peste, nu era cazul să revină după 10 ani.
      Sau: când as fi vrut eu si păream indragostita, n-a vrut el. Apoi mi-a trecut, a vrut :))) Filme

      Reply
  • October 25, 2017 at 7:19 pm
    Permalink

    :))) vai, am ras cu pofta
    But of course, un fost semnificativ (adica am fost cu el vreo 7 ani si l-am parasit fix ca o parasuta, dimineata a plecat la munca si seara nu m-a mai gasit, ca plecasem cu altul :))) a nu se intelege ca nu merita, dar na, nu insir toata telenovela, si aveam 20 de ani, nu f multa minte)
    Ei si fostul asta m-a cautat dupa 16 ani. Initial am crezut ca vrea un closure ceva, sau sa ma injure, am discutat civilizat vreo 2 ore, el insurat, eu maritata, el copii, eu copil, i-am zis ce am avut de zis din seria it wasn’t you, it was me, mi-am cerut scuze pt cum m-am purtat, s-a laudat ca acum are o fabrica si face si drege, ca sa-mi arate ce-am pierdut, ei si de la un punct i s-a rupt filmul. A inceput sa delireze efectiv ca un om nebun, ca nu m-a uitat niciodata, ca sunt femeia vietii lui. Timp de vreo 30 de secunde m-am simtit in sinea mea femeie fatala, dupa care si-a continuat delirul ceva ca-si omoara nevasta, horror.
    L-am blocat si mi-am informat si barbatul ca-s asa de fatala de mi-e frica, o fi la 2k de km, dar un nebun care mai are si bani, ma pot trezi cu el pe-aici. Din fericire, barbatul meu si-a asumat rolul de mascul protector si nebunul ori n-a aparut, ori a fost interceptat, acum ma simt safe dar nu mai vorbesc cu nici un fost :)))

    Reply
    • November 10, 2017 at 10:24 pm
      Permalink

      Ceva asemănător a pățit o amică, numai că ea m-a sunat panicată, fericită si aproape isterică că gata, divorțează.
      Da de ce zic, ce faci dup-aia, că n-ai mai pomenit, doar te-ai plans pe ici colo, ca oricare.
      O căutase la telefon un fost, 2-4 convorbiri, că se mutădin București la Cluj, că ea e femeia vieții lui, ea intr-adevăr îl iubise. Și la un moment dat începe s-o intrebe daca are apartament, cum sta cu serviciul, ca el isi pierduse casa la jocuri, nevasta divortase, avea copii și nu mai stia mare lucru de ei, aia-l dăduse-n judecata pentru pensii… Acum era bună ea.

      Reply
  • October 28, 2017 at 8:16 pm
    Permalink

    Nu cred ca am experienta necesara sa raspund la intrebare, ca ii numar pe degetele de la o mana pe cei pe care i-am avut pana acum, in aproape 30 de ani (desi nu-s mandra de asta, ca parca sunt totusi prea putini). Nu stiu ce-mi rezerva anii urmatori, dar sunt asa un pic curioasa. Mai mult, ce-i drept. :))

    Reply
    • November 10, 2017 at 10:20 pm
      Permalink

      Eu nu-i număr că-mi dă cu virgulă. Ești tânărăăăăăă

      Reply
  • October 31, 2017 at 6:14 pm
    Permalink

    Si eu care credeam ca sunt singura care atrage toti amnezicii !
    Iubirea vietii mele a aparut asa cum a disparut (brusc si fara explicatii) la fix 3 ani de la ultimul contact pe care il avusesem-verbal, nu de alta natura 🙂 Il parasise mandra la care trasese ca musca la … miere.
    I se revelase ca ar fi trebuit sa-mi ofere o explicatie pentru momentul in care a disparut ca magarul. In ceata. Probabil visase urat in prima noapte in care dormise singur si il napadisera mustrarile de constiinta.
    All in all, dubios regnul asta masculin… cum considera ei ca pot pocni din falange si zuuup ! ne pocneste pe noi o eventuala dementa senila si ii primim cu bratele si (eventual) picioarele dechise !

    Reply
    • November 10, 2017 at 10:18 pm
      Permalink

      Demență senilă? :)) Știi, eu aș avea curajul să merg la un fost (singur!!) dacă aș arăta cât de cât bine, să mă recunoască măcar. Și dacă am dat-o urât în bară atunci mi-aș cam vedea de altele.

      Reply
  • November 9, 2017 at 6:12 pm
    Permalink

    no’ ca sunt suficient de urata sa nu am aventuri cu reveniri si regrete. Adica s-or mai intors vreo 3 (pe rand) dar pe la 23 de ani ai mei.

    Dar sa stii ca face bine la moral cand da vreun amnezic din asta 😀

    Reply
    • November 10, 2017 at 9:52 pm
      Permalink

      Nu cred că ești urâtă. E un pamflet.
      Am găsit un articol stupid scris de o femeie aparent deșteaptă șim-a inspirat. Pana la urmă nu respect sau iubesc nici ridurile nici pielea întinsă. Ci obrazul cald, ochii luminoși, zambetul discret desenat, sincer.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *