Există Viață după tristețea cronică

are u deadSi in timpul ei. Chiar atunci cand crezi ca esti cel mai nefericit om de pe planeta, alte miliarde isi vad de treaba si simt exact ce simti si tu.

Cand pamantul pe care calci se intrupeaza si iti lanseaza o lovitura laterala scurta, apoi o tigaie dupa cap de ti se albastresc creierii, de obicei ai de ales. Sa-ti construiesti o casuta din turta dulce si sa stai sa-i astepti pe Hansel si Gretel si-apoi sa încaleci pe-o sa si sa rontai antidepresive sau sa incerci chiar tu sa iesi din situatie.

Mie nu-mi place turta dulce iar povestile cu pădurari nici atat.
Nu mi-a ramas decat sa scot din conserva ori din cutia Pandorei, bratarile alea scumpe si frumoase pe care le produce firma si sa zornai cu ele mai departe pe diverse muchii de cutit.

Oi fi eu rezistenta la suferinta dar nesimtita nu-s. Ce face omul cand construieste o casa si i se darama toate zidurile? Până-si gaseste din nou un țel, caramizi, putere, vointa- recurge la diverse mijloace de recreere.

YOGA

Noroc cu prietenii, mă înviorează cu-n abonament de 13 sedinte. Foarte bine puteau sa-mi faca abonament la spovedit că tot 13 zile ar fi durat sa etalez un sfert din păcate dar pan la urma m-am dus la yoga, calul de dar nu se caută la coadă.

Ajung si eu fix cand incepe sedinta, plouată, cercelată, machiata pana în varfu capului si suferind de-o compulsie- imi stergeam asiduu pletele cu toate servetele din geantă pentru ca taman atunci, mă căcase- scuzati exprimarea, da asta a facut- o turturică. Eu gandeam c-alea dorm cand plouă.
Yoghinul se închina solemn înspre mine, de parca venisem cu celebra Sabie din Damasc si-mi arată un tatami. Puteam s-aud flacara lumanarii si sa palpez vreo 12 priviri curioase. Suntem îndemnati sa ne relaxam, expir pe-o nara, imi suflu nasul pe cealaltă, mă întind pe batistuta lunguiață si pe cand s-adorm, văd ca toată lumea isi pune un picior, oareunde pe sub buric. Gâturile se sucesc ca ale cucuvelelor si la indemnul instructorului, relaxarea pluteste in aer. Ma raschirez si eu cum pot de-mi troznesc 32 de oase. Pe cand să întepenesc si sa mi se mute amigdalele în locul ochilor (c-acu n-aveam ce face, what s done is done), ni se spune relax please.

pisi soricel

Uitasem unde-mi stă capul si unde-mi stau picioarele, darmite faptul ca se răhățise turturelul pe gandurile mele. Din moment ce Universul imi daduse deja cateva lectii, la urmatoarea crăcănare si întalnire cu Sinele Divin am alunecat si am lansat un dos de labă catre o colegă firavă, de-am mutat-o cu tot cu izopren doi metri mai încolo. Nu stiu cat s-a relaxat ea, dar eu deja respiram pe urechi. Spre final, am gândit că ne atacă cineva. Viyionam în cuget si simtiri cum intra si iese aerul din mine ca si cum as fi gonflabila, era usor si chiar imi placea, moment în care au început toti sa-si arate extazul plenar printr-un muget de vițică, amestecat cu zgomot de balon care se dezumfla.

Asta de langa mine zbârnăia cel mai tare si-atunci mi-a fost putin teamă că i-am lipit deolaltă corzile vocale cand mi-a zburat elicea plantară catre căpșorul ei.

Yoga face bine, o recomand.

Daca poti, călătoreste, mergi la drum lung

Si apoi cearta-te.

Cu oricare din cei care sunt în aceiasi barcă, pentru că se stie- calatoriile lungi presupun si stres, oboseala acuta, chiar si jet lag in your own country. Daca esti o persoana calmă din fire – că ti s-a învartit cordonu ombilical pe la gâtuț când te-a adus mierla- si de-atunci nimic nu-ti pare iesit din comun, o sa strige la tine cel putin un însotitor de-o sa uiti  5 din cele 7 probleme care te asteaptă acasa. Te-ai lovit in bagajul verisoarei, i-a iesit o zăbăluță sotului, ai scapat sadwichul in bălegar? Nu conteaza, oricare dintre aceste terifiante intamplari o sa-ti dea motive sa te descarci. De obicei vei urla spre persoana care merita cel mai putin.

Roaga-te.

Si daca esti ateu cu coronita.

pray

Sezi frumos in genunchi si roaga-te, ca sa vezi cum e. Si ca sa intelegi că acum, tu- nu poti schimba absolut nimic cu de la tine putere. Dintr-o dată, rugaciunea va avea sens. Apoi poti sa scrii pe toate forumurile că Dumnezeu nu exista sub nicio formă- din simplul motiv ca esti nemultumit de existenta ta, de alegerile tale si de aparenta fericire a altora.

Ai facut sport, te-ai certat cu cine-ai vrut, te-ai razvratit, ai plans destul? In regulă. Acum adună-te si scrie-ti frumos prioritatile, analizeaza-ti problemele si hotaraste-te pe ce cale mergi. Nimeni nu o va face in locul tau. Dar nu uita niciodata – cauzele in care tu crezi, scopurile tale- nu devin mai putin importante pentru simplul motiv ca ceilalti nu le acceptă sau nu le aproba.
Candva intelegeam prin „compromis“ exact ce scrie in DEX.
Compromisul nu poate fi altceva decât sa te trădezi pe tine, sa-ti lasi deoparte scopul pe care îl ai in viață si sa astepti un miracol ori un om care sa te salveze.

Personal, nu cred ca lucrurile cu adevarat bune si folositoare se obtin usor. Nu cred că sunt la vedere. Nu cred ca Soarta iti da voie sa te bucuri de ele atat de mult incat sa ajungi sa te saturi de-atata bucurie/fericire. Daca ai obtinut in viata asta ceva minunat fara sa te zbati si fara sa treci prin foc si apa, uita-te bine ce scrie pe eticheta „produsului“.

Nu uita că ai #reteauatadesprijin. Iar daca cineva s-a retras din ea, probabil ca are motive bine întemeiate.

Draga mea, noroc c-am vazut ce sunt de fapt si unde le-ai gasit, iti spun sincer ca eram pregatită sa le introduc unde nu trebuie… .Păi n-au prospect cu “efecte adverse”. Multumesc pentru zambete 🙂

pilule hapi-happy

28 thoughts on “Există Viață după tristețea cronică

    • November 12, 2014 at 6:16 pm
      Permalink

      Te pup si eu si pe aceasta cale imi cer scuze ca nu mi-am facut timp sa raspund la comentariile de pe blog darmite sa va vizitez.

      Reply
  • October 16, 2014 at 10:00 am
    Permalink

    Am impresia ca de cate ori treci peste cate vreo incercare,revii mai puternica si mai “zmeoaica”!Imi place ca poti trece la un moment dat cu zambetul pe buze peste inevitabilele greutati.Mereu prietenii iti dau putere,prietenii si Dumnezeu!Si sentimentul ca nu esti niciodata singur!

    Reply
    • November 12, 2014 at 6:16 pm
      Permalink

      Ioana, cata dreptate ai 🙂 Si am simtit oarecum ca-mi semeni.

      Reply
  • October 16, 2014 at 10:12 am
    Permalink

    Intrebare: si pana la urma te-ai integrat in absolut?

    Mi-ai amintit de mine la o sedinta de regresie hipnotica , cand toti erau indemnati sa vizualizeze maci rosii si gradini suspendate , si eu nu vedeam decat ciorile ce zburau in stol compact peste gandurile mele… 😛

    Hapi , io zic ca toate au un rost pe lumea asta si ca toate evenimentele bune sau ne-bune ce le avem , sunt menite cu un scop precis…Daca tu crezi ca ceea ce ai patit [ si eu chiar nu am habar despre ce este vorba] a fost o lectie a universului , ok…ai luat-o ,ai invatat-o si e bine ca mergi mai departe! 😀 Io iti doresc calatorie placuta prin viata si sa ai parte si de lectii bestial de frumoase!

    Reply
    • November 12, 2014 at 6:17 pm
      Permalink

      Uite ce tema frumoasa de meditatie mi-ai dat :)) Maci rosii.

      Nu vreau sa ma integrez in absolut. Nu inca.

      Trecui pe la tine da-i inchis.

      Reply
  • October 16, 2014 at 10:23 am
    Permalink

    că toate au un rost și ne ascundem sub numele de “întâmplare” (numai şi numai pentru că este mai facil aşa) ar suna lemnos ori, poate, a trusim aproape ieşit din uz de atâta folosire. dar eu mă gândesc la asta, la compromis… până unde mergi, când te opreşti, cât de răzvrăteşti împotriva lui.
    de-ar fi uşor în viaţă, ne-am plictisi şi ne-am găsi nişte metode să alungăm rutina demne de manualele masochiştilor. ne pricepem de minune să ne demolăm noi înşine, da, da…
    că există cineva şi la un moment dat pleacă… mă gândesc serios că am devenit expert în plecări, de o vreme numai asta am în cap. 😀
    şi cu toate acestea, există rămâneri. spre ele să priveşti, hapi.

    Reply
    • November 12, 2014 at 6:18 pm
      Permalink

      Atat de bine ai spus-o atunci si o inteleg acum- exista ramaneri. Multumesc!

      Reply
  • October 16, 2014 at 10:32 am
    Permalink

    În final descoperi că ai avut parte nu de unul, ci de un şir întreg de compromisuri, dar nu poate fi altfel pentru că nu există un drum numai între alb şi negru. Şi-apoi nu-i bine să nu trăieşti!

    Reply
    • November 12, 2014 at 6:18 pm
      Permalink

      Intre alb si negru voi fi mereu, nici macar griul nu-l accept.

      Reply
  • October 16, 2014 at 9:05 pm
    Permalink

    Yogaaa?! Valeu! Eu am incercat pilates si m-am plictisit de moarte. :))

    Reply
    • November 12, 2014 at 6:19 pm
      Permalink

      La pilates te-ai plictisit? Conteaza mult instructorul

      Reply
  • October 16, 2014 at 10:14 pm
    Permalink

    ma bucur sa te stiu asa cum te stiu. vei razbi. munti sau deserturi, la tine nu conteaza. scoti zambete din toate chiar daca se simte si sangele din ranile adanci. dar toate trec. stii cum e.

    Reply
    • November 12, 2014 at 6:19 pm
      Permalink

      Dupa rau poate sa vina doar bine. Il astept.

      Reply
  • October 17, 2014 at 11:37 pm
    Permalink

    Am ras mai ales la experienta ta cu yoga. Mi-am adus aminte ca am practicat cu consecventa vreme de vreo 12 ani. Rezultatul? Nu sunt nici mai calma, nici mai relaxata, dar am si acum o mobilitate a incheieturilor de invidiat.

    Reply
    • November 12, 2014 at 6:20 pm
      Permalink

      Vai, m-ai dezumflat :)) 12 ani?

      Reply
  • October 18, 2014 at 9:44 am
    Permalink

    Mi-a placut articolul si cred ca este un articol ff educativ, care ia in seama diverse terapii complementare totusi nu lipsite de importanta.. In plus, m-a facut sa zambesc descrierea handicapatilor congenital neurologic calmi care aleg calea terapeutica a drumurilor lungi revarsandu-si insa din cand in cand nervii pe exact cine nu trebuie, pt ca acest paragraf ma descrie pe mine si pd alegerile mele plus pacatele mele destul de bine !

    Reply
    • November 12, 2014 at 6:21 pm
      Permalink

      Eu cred ca tu poti sa-ti faci foarte bine terapie daca esti capabil sa-ti recunosti/simti asazisele pacate. Numesc pacate ceea ce simtim ca nu rezoneaza cu sufletul si constiinta noastra.

      Reply
  • Pingback: Scriti, scriti, eu cetesc -1- | Jurnal de mamica de rege mic

  • October 19, 2014 at 9:22 am
    Permalink

    Da, ai dreptate! Incerc si eu pe cat posibil sa fiu serena si relaxata, nu reusesc mereu, dar sunt consecventa in incercari!
    Te pup!

    Reply
    • November 12, 2014 at 6:22 pm
      Permalink

      Consecventa sunt si eu, nu am de ales.
      Te pup.

      Reply
  • October 19, 2014 at 6:03 pm
    Permalink

    Niciodata nu e usor, nici chiar atunci cand pare. Dar tu esti puternica si vei trece peste, doar pentru ca poti si vrei. Pentru ca iti stii prioritatile 😉

    Reply
    • November 12, 2014 at 6:22 pm
      Permalink

      Multumesc Alina. Te imbratisez cu drag.

      Reply
  • October 20, 2014 at 10:11 pm
    Permalink

    Doamne cat de bine ai scris. Si intr-adevar daca nu te chinui si nu te zbati sa optii ceva degeaba il ai. 🙂

    Reply
    • November 12, 2014 at 6:23 pm
      Permalink

      Il pierzi repede Dara… cam asta e.
      Multumesc pentru vizita.

      Reply
  • November 14, 2014 at 10:54 am
    Permalink

    am vrut sa scriu multe, dar nu-mi prea iese nimic. nu vreau sa-ti imprumut pasa proasta si tie… toate trec pana la urma. bine ar fi sa nu trecem si noi, pana gasim un echilibru si frumusetea care ma incapatanez sa cred ca exista in viata asta. numai bine :*

    Reply
  • January 17, 2015 at 2:30 pm
    Permalink

    Nu putem avea în viata ceea ne ne dorim. Pentru ca Satan Diavolul este la putere. Toata puterea i-a fost acordata lui,si nimeni nu poate face ceea ce doreste,nimeni nu-si poate îndeplini visele. Tot ceea ce putem face e sa ne multumim cu ce avem.

    Reply
  • January 17, 2015 at 5:53 pm
    Permalink

    Mno bine, next. Articolul nu e despre Ponta insa putea sa fie.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *