EuL si majoritatea românilor

vin milostivireCred ca majoritatea romanilor (si majoritatea suntem cam medii, eu ma includ doar din politete, pentru ca altfel am un  Supra Eu care ma solicita si cred ca nu-l pot “repara”), revin, majoritatea inteleg prin “doamna”, o tanti prajita de vreme- pe care oricum n-o mai respecta, ca-n opinia lor “e batrana” deci inutila (e un must have la romani, in Nemtia seniorii isi traiesc viata fara stigmate) sau o tanara cu 2-3 copii- care numai ea stie cum se descurca si cu munca si cu sotul si cu rate la masina eventual, dar o vezi zambind si e “draguta”, o doamna e o femeie care pare ca si-a pus părul pe bigudiuri, oricum, doamnele nu-s alea care-ar rosti vreodata cuvinte infame.

Pe bune, cateodata sclipesc de “mandrosenie” cand imi amintesc c-am preferat sa creez un personaj, acu 5 ani, c-altfel, la cum ma stiu, zburataceam de ipocrizie si aveam vreo 5 cititori pe zi. Si multi s-ar intreba la ce-ti foloseste numarul de unici sau aia care se intorc- v-am spus de Supra Eul care ma chinuie.

De aceea, n-aveti decat sa ma etichetati ca fiind rea, acra, isterica. M-apuca, e clar. “O apuca” de fapt pe Hapi. Dar pana si atunci, ipocrizia pe care-o avem cu totii, ma tine-n lanturi. Nu ma consider mai buna ca cineva pentru ca din pacate nu mai concurez. Da, daca pot, dau si eu oricat sa intru “in față” undeva si sa scap repede, sunt romanca, sunt mandra pentru absolut nimic si sunt vulnerabila!

Dar dincolo de fiinta asta care exista precum Zeul Nilului, cei putini care ma cunosc indeaproape, stiu ca ma pot duce in minutul asta cu o secure in mana, sa tai un butuc- ca m-a enervat cineva, sa-i fac un scandal perfect argumentat “cineva-ului”  dar in secunda urmatoare, daca prietenul suna si spune ” faci chestia x pt mine? Hei, am vazut ca te-ai dus acolo, chiar ai fost sau e – just Hapi?” Prietenului ii spun ca da, fac chestia X desi poate-mi cere sa-i aduc trei saculeti de namol de la Ciurila- sau unde-o fi namol- si-l informez daca nervii, intamplarea este reala sau “just hapi”.

Aceia, putini, stiu ca n-as incalca nici torturată principiile lor, chiar daca poate mi-as permite sa-i judec si eu pentru vreo intamplare, din cand in cand. Ca nu m-as folosi de vreo slabiciune de-a lor. Ca nu as vorbi cu “celalalt prieten” despre ceva foarte important- cadavre ascunse sub pat avem toti, nu ma refer la banale barfe. Daca pot sa ma laud cu ceva e grija mea față de cei dragi. Nu spun că n-o mai dau in bara. Dar ca “Hapi” n-o sa va spun nici ce mi s-a intamplat pe bune in familie, nici cine-a cazut de pe acoperis, nicio presupusa realitate despre cinevaul apropiat acum sau in urma cu 10 ani.  Ca Hapi, am doar un personaj cu pretentii si probleme pe net.

Pentru ca bleaga din spatele lui Hapi e la fel de prefacuta cand trebuie- ca voi toti- si daca va simtiti jigniti, eu as zice ca o mica analiza, o sa v-arate c-asa e, ca suntem oameni, ca ne mintim si ne tradam la greu. Un lucru am in comun, eu cea care scriu acum, cu personajul Hapi Riverwoman- daca cel cu care locuiesc imi spune ca i-a taiat degetu din greseala unui pacient, sa spunem, voi fi aia care n-a vazut si n-a auzit nimic. Daca prietena mea scapa chibritul si-aprinde orasul, nici macar fumul nu l-am simtit! O sa citesc peste 3 zile despre imparatul Nero pentru ca nu mai gasesc nimic interesant pe Ziua de cluj.

Prietenii mei, familia mea, stiu ca “Hapi” n-are nicio treaba cu mine. Sau cu ei. Si nu va avea niciodata.

Apropo, de altfel, de cand am blogul, n-ati numarat- din pamflete- cu cati m-am culcat? Mi-e lene sa impart la 2… eu, asta care scriu, dedublata care v-a facut sa zambiti.

Asadar: eu “nu exist” decat prin ce mai da afara hiperstenica din mine iar personajul creat nu se supara pe voi, pe ce ati spus pe facebook, pe opinii. Stiu cat de perfecti si asimetrici si fatarnici in acelasi timp ne-a creat natura. Oamenii nu se schimba (House, da). Au caracter predominant cultivat inspre a face bine sau au un caracter predominant spre a se autoconserva doar pe ei si tribul aferent ADNului, de parca ar trai vesnic. Ii spuneam astazi “unui fost amic” ca nu exista fenomen gen: tu ai facut totul bine si eu am facut totul rau.

Nu va ingramaditi sa judecati ca personal as vrea sa trag de puță pe cineva de la CAS doar pentru ca m-am revoltat “nedomneste” pe profilul de pe facebook. Bucurati-va cand mai dă aluatul pe afara, inseamna ca e bun de copt, nu ca-i stricata drojdia. Nu va mai judecati cunostintele pentru ce “par că sunt.” Nu trebuie sa va placa de ele, sa le adorati, ignorati-le.

Daca as fi avut un profil real sau daca as fi “un nume” as colcai de ipocrizie, nimeni nu-si toarna cenusa in cap, public, in Romania de dragul semenilor. Si cum spuneam, fiti siguri ca-mi pastrez si eu doza de ipocrizie. “Eu si ai mei” putem face tot ce e omenesc, ciudat si de nespus.

Dar altfel, va sfatuiesc sa nu va “poluati” doar cu frica de-a va sustine un punct de vedere, de-a accepta in lista din viata numai oameni care au campii cu floricele si va lauda pe FB ultimul share cu o pasarica, sa nu va mirati cand “aia buna s-a stricat”, poate are doar o pana si-n general, functioneaza bine.

Stiti de ce voi avea mereu o masca? Pentru ca este extrem de greu sa critici si sa razi de lucrurile pe care stii ca le faci sau le acoperi si din cand in cand.

De-asta e frumos pe facebook. Stiu ca toti- cu chipuri ori ba, joaca un rol. In rest viata e “mergi si hai inapoi, sa castigam, sa mai pierdem” si sa scoatem copilul de la gradi sau n-am chef de pilaf azi, nu faci diseara clatite?

Intra in filmul meu cine se potriveste iar cine simte ca rezoneaza cu mine, ma cheama in filmul lui. Altfel, oricat “as vedea si as auzi” -din voi- nu va cunosc. Si nici voi pe mine. Si e mai bine asa. Pentru ca in general, asa părem buni.

4 thoughts on “EuL si majoritatea românilor

  • September 2, 2015 at 7:01 pm
    Permalink

    🙂 “Filmul” vieţii este cea mai tare chestie care s-a inventat de sute de ani. Numai gândeşte-te: romane traduse în zeci de limbi, filme considerate capodopere nemuritoare, luuuuungi telenovele vizionate cu ochii plini de lacrimi şi coşu’ plin de batiste ude de lângă…
    Acu’… Na beleaua! Mai sunt unii cu bloage. Iar de când a apărut şi feisb… Uite! Nebunie generalizată! 😉
    Asta ne e viaţa. Şi cred că ne pare bine atunci când râdem sau zâmbim pentru că am citit ceva frumos, la fel de bine cum se simte şi cel care a scris imaginându-şi pe cineva care a fentat necazurile zilei şi care se simte un pic mai bine pentru că un sfert de oră s-a pus în pielea personajului pe care îl urmăreşte.
    Să împărtăşeşti gânduri şi sentimente nu e un păcat, indiferent în pielea cui te-ai afla.

    Reply
    • September 2, 2015 at 7:40 pm
      Permalink

      Ai perfecta dreptate Max 🙂
      Incet, m-apuc si “de scris”. Una. Si buna sper.

      Reply
  • September 3, 2015 at 9:33 pm
    Permalink

    Asa regret ca nu am ramas si eu doar cu masca personajului Nymphetamine.

    Reply
  • September 5, 2015 at 9:22 am
    Permalink

    Tu esti unul dintre posesorii de blog care imi starnesc regretul ca nu m-a dus mintea sa-mi creez un ‘avatar”, o imagine ireala si anonima. As fi avut mult mai multe de povestit si as fi indurat mult mai putine critici. Dar stii ce? Cred ca Bunul Dumnezeu, in marea lui Milostivire, de-aia m-a inzestrat cu un posterior generos, sa aiba toti nemultumitii de unde musca. Sau pupa, dupa caz. 🙂

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *