Era cu mine când nu putea vorbi cu tine

manechine in vitrinaCel care acum e cumințenia satului. Și sfrijitul cu care nu te-ai fi văzut măcar stând cu degetele în aceeași cutie cu popcorn, la Cineplex. Și cel macho cu-n vocabular bogat care scrie pe site despre adevărata bărbăție. Poate și femeia aceea frumoasă pe care-ai întâlnit-o sau cu care te-ai împrietenit în urmă cu două săptămâni.
Da, te-am auzit și astăzi în troleu cu vocea scrijelită de durere, de mine mi-ai adus aminte, de el-ul meu care nu putea vorbi pentru că era la ea. Sunasem în momentul inoportun. La douăzeciuri, de când libertatea e confundată cu libertinajul, moda e adesea invitația de-a dezgoli iar buzele s-au umplut de sărutări și s-au golit de cuvinte, atunci suferi cel mai tare, atunci percepi moartea ca fiind eliberare de durere. Că oricum Moartea, la vârsta ta, e doar un cuvânt, o întâmplare despre care ai citit undeva. A dispărut unul, aha.
Dar tu mori în tine, simți, Iubi nu e la Andrei, nu e la fotbal, nu, el e la mine. La cealaltă.
Atunci tu nu ai multe apărări și nici n-ai învățat destule: nu știi pansa ca să nu te simți atât de schingiuită și nu știi compensa sunându-l pe bunul tău prieten. Numai o femeie ușoară ar face asta. Numai că au și femeile ușoare virtuțile lor.
De multe ori, au fost și ei la tine, i-am sunat, am simțit imediat în voce, am auzit în aer chicoteala, tremurul iubitului care învață să-și mintă chiar și instinctele. Credeam că are una ce-i lipsește celeilalte, așa-l scoteam pe el curat mânjindu-ne pe noi.
Facem la fel, da, noi două. Ne-am comportat exact așa.  Crezi că numai tu, tânăra fată ostracizată ai pășit cu stângul în modernismul lumii cosmopolite care te macină? Îți oferă de toate ca să vezi că nu-ți permiți nimic!

Până am învățat amândouă proba grea a maturității, ia uite, nu-ți imaginezi o zi fără el dar el îți spune că nu mai vrea să fiți împreună. Și se abate înspre tine o părere, cum că atunci începe nesiguranța ta, crezi că asta-ți alterează însușirea de femeie specială. Când de fapt, după ce el a fost la mine când îl sunai, te poți rupe de un simplu desfrâu carnal care nici măcar nu era croit anume pentru măsurile tale.
Oricum ai fi. Oricum ai arăta.

Nu-ți mai dă like la orice prostie de pe facebook și atunci tu te întrebi ce s-a rupt. Nu mai răspunde la mesaje ca înainte. Nu apucai să scrii ultima literă și el te suna. Cum se poate pierde așa ceva în două săptămâni? Tu erai sigură c-aveți o relație, că ești doar geloasă fără motiv.

Treizeci și numeri.
Ai bifat tipurile de suferință, deja platonismul îți apare mai dulce ca o palpabilă și tăioasă aventură cu bărbatul vieții tale, cu femeia vieții tale.
N-ai învățat cum să-l ții, n-am învățat cum să rămân și atunci… atunci se nasc versurile în care te-ai mutat în gândul de taină al altui bărbat. Și ți-e bine acolo. Și lui îi e bine, știe că te gândești la el.

Douăzeciul doare. Da, era la oricare alta când ai sunat tu frumoasă, dulce fată din troleu. Simți că mori azi dar uite, n-o să mori, iar mai târziu când maturitatea îți va aduce alte modele de răni necerute, n-o să mai mergi acasă la ora 19 cu lacrimi în ochi. Nu din cauza celui care nu putea vorbi.

Într-o zi o să te muți și tu și el în altă inimă. Din păcate nu veți locui împreună. Poate în casă. Poate sunt eu prăpăstioasă iar tu -norocoasă. Ți se pare imposibil acum, urât și chiar sinistru.

Dar nu-i chiar așa de rău. Să știi că sunt părți bune. Zâmbești des uneori. E mai bine să locuiești în mintea băiatului drăguț care livrează pizza decât să ții legătura prin telefon cu Făt Frumos al tău. Când toate beepurile de peste zi nu de la tine vin, e semn că vei pleca și tu curând. În altă garsonieră sau în alt suflet care să aibă grija ta chiar dacă nu te mai poate vedea vreodată.
Și mai sunt cei care trăiesc fericiți până la adânci ateroscleroze. Dar eu nu-i cunosc.

9 thoughts on “Era cu mine când nu putea vorbi cu tine

  • March 11, 2016 at 3:03 pm
    Permalink

    Dar cum sa te maturizezi daca nu prin suferinta?
    La douazeciuri te agati de gatul lui si nu l-ai mai lasa sa plece 🙁 offfff
    Apoi iti trece ca e musai sa-ti treaca 😉
    La treizeciuri zambesti, ca asa e mai bine 🙂

    Reply
    • March 12, 2016 at 8:25 pm
      Permalink

      Așa e Lili, văd, simt, cred că numai asta e calea, oricât de strălucitoare ar părea viața cuiva privită din afară.
      Oriunde ai fi, oriunde te-ai afla când sunt bătălii, cele mai mari în interiorul tău se duc.

      Reply
  • March 11, 2016 at 8:45 pm
    Permalink

    Nici io! Am trecut adineauri pe lângă o femeie înaltă. Îşi aşeza baticul, că ploua. Şi câte sentimente scutura! M-a luat cu frig! Vreo două sentimente le-a picurat şi în partea mea de ploaie: era la patruzeciuri şi era stafie!

    Reply
    • March 12, 2016 at 8:27 pm
      Permalink

      Ouch, nu vreau să ajung așa, am zile de dor, durere, ca oricare dar caut mereu motive să zâmbesc. Și eu mai port, nu batic, câte un șal colorat răsucit foarte lejer peste plete atunci când plouă. Ca azi!
      Și mă mai uit la chipuri.

      Reply
  • March 12, 2016 at 9:44 am
    Permalink

    Cred ca mai grav decat chestiile alea care dor e ca ele sa nu existe deloc (cazul persoanelor care nu s-au indragostit niciodata). Cunosc doua astfel de femei si mi-e greu sa-mi imaginez “cum o fi”. Sa n-ai ceva atat de intens emotional, sau sa nu fi avut si sa nu poti sa te gandesti sa ai din nou, fie doar temporar. Cred ca e mult prea sec.

    Reply
    • March 12, 2016 at 8:29 pm
      Permalink

      Nu cred!… Adică poate cunosc și eu una, nu știu dacă s-a îndrăgostit sau nu dar un târg întreg știe c-ar fi fost odată, la 30 de ani cu un singur bărbat.
      De fapt Ioana, suntem de toate felurile, sunt persoane care nu fac sex, se declară absolut asexuate… nimic nu mă miră dar sigur că ridic o sprânceană.

      Reply
  • March 12, 2016 at 10:41 am
    Permalink

    Am vreo cateva exemple de femei in jur care au trecut prin diverse nereusite sentimentale si au ajuns la varsta cand e prea tarziu sa mai dreaga ceva, mi se strange inima sa le vad cum se indreapta inexorabil spre singuratate. La 20 de ani te desprinzi usor, ai timp destul, dar la 40 este prea tarziu, intri in panica. este o nedreptate pentru noi, femeile, barbatii au mai multe sanse, la noi trebuie sa se intample un miracol. Cateodata se intampla, dar nu e o regula generala.

    Reply
    • March 12, 2016 at 8:33 pm
      Permalink

      Da, este o nedreptate, categoric, mai ales aici în România, mulți îți vor spune că o femeie de 40 e deja trecută!
      Si nimic nu te îmbătrânește mai repede decât lipsa cuiva care să-ți confirme măcar din când în când câtă nevoie are de tine și cât însemni pentru el.
      Niciodată nu am gândit că n-am avea nevoie de bărbați.
      Pe de altă parte lucrurile se mai mișcă. Sunt destule femei care s-au recăsătorit după 40.
      Iar unele care-au ales să rămână așa, într-o relație ca pe FB 🙂
      Nimic nu ne garantează că nu vom rămâne singure odată, acum depinde și de ce fel ar fi singurătatea asta.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *