Discuție cu Omul roșu, menit să-mi motiveze situațiile

– Sunt 4 luni de când Viața nu mai e cum o știam.

Un nod în gât, o tuse din nimic, un nerv care tresare cand iti tușește copilul, desi ei asta fac, ai putea spune că copiii care-au intrat in colectivitate cu asta se ocupa primavara si toamna: tusesc si se joacă.

T nu tușeste, de-aia mă  lichefiez cand il aud că se îneacă cu apa sau ciocolata.

Eu stau pe sofauna albastra din camera mea, intre doua perne.

Omul stă pe un scaun, langa dulap.

E înalt cat mine, nu-i ghicesc nicio vârstă, căci poate fi adolescent ori senior. Are părul roșu gălbejit cum n-am mai văzut. Pletele-i sunt pân la umeri dar aduse=n față în suvițe, fixate parcă cu bile si are alură de libertin. Degetele-i noduroase par lipite de mainile butucănoase, nepotrivite corpului subtirel. Le ține lejer pe picioare, pe genunchii slabi. Fața e de copil, albă, lăptoasă și ochilor oblici, focosi, li s-a dat puterea sa sfredeleasca mințile oamenilor.

– Îți poti imagina orice. Mintea colectiva  e  dominata de Frică. Oamenii vor să supraviețuiască. E o teamă ancestrală.  Asa ca foloseste-ti inima ca sa vorbesti cu mine, cunostintele logice nu-ți sunt utile. Te temi de mine

-Nu. Mă uit la el si ochii îi devin roșii, mainile i se îndreaptă spre mine ca niște ventuze albastre, dar se oprește înainte să mă atingă pentru că vede că nu tresar și nu clipesc.

– De ce? In martie, de ziua ta, erai plină de anxietate si demoralizată, trăiai prizonieră, îți era teamă să nu mori, sâsăie mesagerul cameleon.  Te împovăra o vină. Te puneau la pământ grijile. Planurile tale…

– Ai schimbat totul intr-o zi. Nu mă tem de tine dar respect puterea pe care ti-a dat-o El. Respect normele, ordonanțele. Nu e treaba mea să te înțeleg eu pe tine…

– Si cu moartea?

– Isus a zis să cerem orice de la Domnul si Stapanul care toate le-a făcut. În numele Lui si vom primi!. Eu am cerut Viață pentru mine si pentru ai mei. În ceea ce te priveste asadar, nu tu decizi, ci El, când îmi termin lucrul  aici.

– Hm, poate c-ai dreptate. Ce se întampla in viata ta in 7 martie 2020. Vorbeste-mi deschis despre  anxietate si disperare.

– Îmi pierdusem orice nădejde că mai pot face ceva bine. Nu arătam lumii.  Primisem instiințare ca-mi va fi proprit contul daca nu platesc, o  primisem iar termenul de plata trecuse deja. Pentru ca persoana vatamata e înscrisa in diverse asociatii caritabile, am trimis repede o scrisoare prin care-i rugam avocata sa nu ma execute… Dar nu am avut milă pana atunci de la nici un judecator pentru ieșirea mea, m-au si condamnat la inchisoare cu suspendare, munca in folosul comunitatii si niste daune enorme pentru mine. Simteam că-l las pe T descoperit cumva… De 4 ani, viața de tot prăbușea pe mine, ca zăpada plină de apă de pe acoperișuri. Nici n-aveam timp să gândesc, că eram iar lovită.

La probatiune mi se părea un chin. E un chin. Cred că doamna făcea practică pe mine 🙂 Cred că-i făcea plăcere. Dar toti avem partea asta in noi: rea, bună. Nu mă puteam desensibiliza. Plangeam din orice.  Imi era foarte greu cand stiam ca altii nici nu merg pe-acolo si nici nu presteaza vreo munca iar mie mi se cerea sa-mi iau concediu de odihna sa fac 120 de zile…

Si azi am citit despre un violator lasat liber de procurori si magistrati, dupa ce a atacat doua fete, c-auzi, daca fapta nu s-a intamplat… e nevoie de mandatul unui judecator. Și judecatorii-s oameni, stii.

De-asta vorbesc cu tine, Covid 19, că trebuie să îmi amintesc mereu că nimic din ce mi se întampla nu e personal. Lumea merge roată, roată.

– E personal cum răspunzi altora. Poți răni și poți alina. De ce crezi c-ai primit-o in 7 martie? Sau in 5?

– Pentru ca in fiecare an, de ziua mea, de Paste, Craciun si cand am născut veneau citatii sau decizii sau… Ce întrebari sunt astea?

– Ti-ai permis un psiholog?

– Nu.

– Ai fi avut timp, bani?

– Nu. Unde sa ma duc, la o fosta colega aici in orasul ăsta mic? Abia puteam merge la Cluj la probatiune unde stateam cateva ore si-l lasam pe T singur cu mama, mai stricam si bani si ma intorceam noaptea. Nu i-a păsat nimănui de drepturile minorului, știau că n-am timp și bani să mi apăr drepturile – ale copilului măcar. N-am și nu am cerut spate cuiva.

– Sunt un psiholog bun… pot să scot din om tot. Cineva care să te apere? Știi cartea?

-Râd. Da, vicontele Palmer… Nimic în viața mea nu a fost întamplator. Zăpada care-a căzut nu m-a acoperit niciodată. Deja creștea o viață-n mine și oricum l-am numi pe Dumnezeu, El a avut grijă să nu fiu strivită. Da, un singur om a fost de partea mea. Ceilalți s-au temut. Cand am cerut ajutor, au zis: nu mă bag. Nu pot. E vina ta. S-au retras. Da, a durut. Puteam crește altfel decat prin durere?

– Zi-mi de Vină. Din pricina proceselor erai apăsata de vină?

– Nu.

Platesc cat voi trăi si mi-am cerut iertare. Apoi drepturile constitutionale mi-aufost incalcate in al doilea proces, civilul, pt ca am scris legaturile din justitia clujeana. Cu dovezile-n mână… Judecatoarea a dat 10 mii euro castig de cauza si-a mai pedepsit si-un jurnalist bun. Adormitul de H a plătit 5000 euro intr-un proces in care justitia mi-a interzis mie, jurnalista basic – fara sa mai lucrez in breasla- , sa mentionez numele unei persoane. Sa-l SCRIU, intelegi??? Sa arat cine cu cine… Să spun ce simt si ce cred. Să arăt informatiile publice. Publice!

Nu mai eram demult într-o democrație. Singurul pentru care simt putina furie e Hani. A facut ceva ce nu trebuia sa faca: mi-a recunoscut indirect o vina pe care nu mi-o asum si despre care acum, nu-mi mai pasă. Am învățat să trăiesc de azi pe maine.

 Știi de ce simteam vină.

– Pentru copil.

– De anul trecut m-am luptat sa-l duc mai departe de Cluj. Dar nu l-am dus niciodata. In parculet, anul trecut, copiii povesteau cum a fost la mare sau la Felix sau in Turcia… Eu fusesem pana dincolo de Lulea si-n Kiruna, am vazut aurore boreale dintr-un  cargo, zburând din Stockholm, am traversat Nilul, am umblat prin  Sinai si-am stat o lună-n Liban, cunosc Parisul (da, chiar il cunosc, atat de mult l-am dus la pas), am trait in Germania si acum… e o durere asta, tot puzzle-ul ăsta! Din cauza incapacitatilor mele, nu mi-am dus copilul mai departe de Cluj. Nu șofez…

Si oricati bani as fi adunat eu nu mai pot căra atat. Am vrut să plătesc un domn sa vina cu mine la Felix anul ăsta, un amic, pe cineva care să mă ajute pentru ca T să înoate. Mă autoflagelam ca cei din Opus Dei că am avut eu parte să văd atâtea-n lume…

– Dar ai vrut sa-l duci.

– Am vrut. Am crezut chiar ca Dumnezeu mi-a dat o șansă. Am fi putut să plecăm în 7 martie. Vezi, de atunci, intuiesc semnele, sună insane. Stii ce, Virusache? Nu-mi pasă  cum sună.

Roșcatul gâlgăie fericit si se priveste-n oglinda de la dulap.

– Si te-am oprit.

– Da. S-a întamplat exact ce trebuia să se întample. Să nu plec, căci am făcut tot ce-mi stătuse mie-n putere. Apoi ai oprit niste evenimente . Ai oprit lumea tuturor.

– Unde ți-e vina?

– A dispărut… Nu mai e. Marea mea e pe balcon. Abia astept să merg să mă plimb cu T prin oraș. fac o muncă frumoasă și utilă. Repet că sunt importantă pentru simplul fapt că exist.

Cu trompetele lui din păr si mainile lungi, se întinde plictisit, ca un demon care-a descoperit o păcătoasă plictisitoare:

– Fi atentă! Alții ar putea avea impresia că te bucuri. Râde ca un măscărici

– Că mă bucur de ce? Am reușit sa vorbesc cu tine-n mintea mea.

Vorbesc si cu mine, important e că ne întelegem bine, vorba unei colege. Ai întors lumea pe dos si-ai adus moarte. Nu poate fi bucurie-n asta căci nu urăsc oamenii. Știi, toti repeta ca viata noastra s-a schimbat sau se va schimba complet dar nimeni nu spune exact cum s-a schimbat deja la nivel personal.

Mie nu mi-au dispărut bubele-n ochii altora. Ai fost urâțenia si blestemul care-mi arată că viața nu e, n-a fost si nu va fi dreaptă ci la fel de haotica, confuză si neîngrijită precum îmi apari tu în oglindă. Voi avea aceleasi păcate de dus. Însă uneori e linistitor să simți că felul in care trăim si gresim nu depinde de noi. Noi, cei care facem rău suntem aceiasi noi – care stim să facem bine. Cei care taie sunt cei care cos si asa mai departe.

Cunosc că toate acestea trebuiau să mi se întample și că sunt poveri ușoare față de ororile pe care le pot îndura alți oameni. Mi-e liniștit sufletul c-am început să am acces la intuiție si să opresc gandurile despre viitor, în proportie de 20%! E mult. Pentru că 95% dintre gandurile care ne trec prin minte, nu se vor întampla niciodata în viața reală. Însă ne distrug speranța, ne aduc boli și disperare.

Acum pot alege ganduri frumoase, îndreptate spre oameni dragi. Pot alege să meditez, doar fiind atentă la respirație. Sunt atat de fericită cu ce mi-a dat Dumnezeu! Am o familie! Suntem bine Acum! Nu o să mă plâng că-l plimb pe T pe langa gropile din oraș si parcul neîntreținut căci știu că va veni si vremea când craterele erup în vreun fel, parcul se schimbă mereu,  drumurile noastre sunt ghidate de aceleași mâini care ne-au frământat. Trebuie doar să recunosc care-i calea în care voi merge.  Pentru asta se ruga si David.

Iubirea mea e aceeași. Și aici în casă și la Piramide. Căci soarele răsare si peste cei buni si peste cei răi, nu-i așa?

Vorbesc singură. Plecase. Precum Corbul din poemul lui Edgar Poe. Sau Omul negru a lui Esenin.

… ajută-ne Doamne să ne accesăm mai mult sufletul, nu doar calculatorul. Cruță-ne. Noi suntem răi și cruzi dar tu ești bland si bun, ajută-ne să ne acceptăm unul pe altul. Că prea mult ne-ai cerut – să ne iubim. Inimile din generatiile globalizate sunt împietrite si banii sunt cu adevărat importanti.

Oamenii cred că pot muri dacă nu au bani. Eu cred că pot muri dacă n-am dragoste si un scop în viață.

Orice suma, o ajuta pe Hapi sa ramana demna in fata Justitiei.Multumesc!

One thought on “Discuție cu Omul roșu, menit să-mi motiveze situațiile

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *