Dețin simptome acute. Lipsesc sentimentele cronice ale femeii însărcinate

monitor cardioIntri-n casă, primul lucru, îți arunci bocancii din hol înspre fotoliul din living. Ai senzația că te sufoci, dezbraci colanții, bluza, maioul, prăvălite toate lângă rucsac și intri în cadă. Îți privești burta rotunjită.
„Doamne ce-am făcut? Frica e ca o ceață și aburul de la duș se amestecă-n ea, poate pleacă azi, măcar câteva ore.
Ce drăguți sunt copiii! O să fii foarte foarte fericită, o să vezi tu.” Așa ți-a spus azi colega când pescuiai în pauză niște chiftele de legume printre cele 8 linguri de cușcuș. Uitasei de copii, erau importante numai chifteluțele și foamea. Așadar percepeai un sos de fericire de culoarea vegetei. Se prelingea de la torace înspre pântece. Rece, ca zăpada care se ningea dincolo de termopane.
Frica a revenit repede și o chiftea ți s-a blocat între amigdale.
S-ar putea să uit astăzi că-s însărcinată? Nu. Nu e voie să spui așa ceva că se miră femeile pământului. Molfăi chifteaua și gândurile se cuvântă singure

Nu cred că-s drăguți în mod deosebit. Fericirea nu era oare când alergam pe plajă? Copiii sunt ca un chivot de aur plin cu potențiale daruri. Când ți-l dă Dumnezeu și tu-l iei, atunci ai cea mai mare responsabilitate. Nu știi încotro îl porți, n-ai ce face când te împiedici obosită sub cutia milei. Cineva o să-ți reproșeze oricum că ai greșit. Ba când l-ai cerut, ba când l-ai purtat. Ori când va veni vremea să-l predai cumva mai departe, să pui piesa ta de puzzle în basmul altora.

Ai ieșit din baie și mănânci, a cincea oară astăzi. Da, de frică și foame spirituală și de povara schimbării, astea cer mâncare nu burtica rotundă. Scrâșnești dinții și muști ușor pumnul. Iarăși trebuie să-ți cumperi haine. Parcă n-ai da banii pe toalete XL. Ai găsit 7 obiecte de lenjerie pe care mama ta nu le-a folosit niciodată dar i-au plăcut și ei pe moment. Apoi momentul a dospit. Penibil și extrem de practic. Bumbac și veselia mamei tale când a văzut preluările. Chiloței cu lalele. Cu puchiței. Cu mâneci. Vai de mine, mama, da ai purtat și tu de-ăștia? Hm, body modelator care ajunge la 80 euro… un Triumpf. Te miri c-a fost și mama ta o fată care se îmbrăca așa frumos.
Nu-ți aduci aminte de rochițele mele, de cea albastră cu linii roșii? Ai făcut costume pentru trei păpuși. ..”

În sfârșit ceva amuzant. Bășicuța care ți se plimbă prin abdomen te face să ai răbdare să-ți asculți întru bună dispoziție mama. N-ai fost prea îngăduitoare până acum chiar deloc, deloc. Frica se duce mai la ușă, departe de plasa ta plină de chiloți bumbăcești.

Singură din nou. Te-ai spălat, ai mâncat, mai bine te-ai epila și ți-ai face acum pedichiura. Cât te mai poți îndoi decent. Cu cârceii tăi cu tot. Dar gândul la îndoit aduce îndoială -șovăire ezitate, frică! Te apleci să ștergi o urmă de zăpadă topită și-ți simți pielea de pe abdomen ca și cum ar fi prinsă în bretele, bretelele lipite de spate cu aracet. Doamne, cum o să mă încalț peste o lună? Cum îmi fac curat? Cum mă epilez și cum mai stau în cadă?

Repede, pe blog, să scrii ceva. Ce drag îți era blogul! Acum nu te-ai mai supărat nici pe trollul-comentator, nici nu te-ai obosit să-l scoți din spam, altădată dădeai niște replici… mama mia, erai haioasă, zău. Dacă n-o să mai ai niciodată inspirație? Dacă n-o să mai scrii niciodată cum scriai când erai cu Hani? O să fii doar o funcționară singură cu-n copilaș din flori! Dacă n-o să fie sănătos copilașul? Dacă n-o să simți nimic când ți-l pune în brațe? Chiar așa, medicul o să-ți pună brusc în brațe un bebeluș și toată lumea se va uita la tine să vadă cum plângi de fericire. Ba chiar ar trebui să ai un speech, ca peste câțiva ani să reciți și altora despre: cel mai fericit moment din viața ta, cea mai minunată experiență, o naștere care te-a împlinit…

Deh. Dar tu erai împlinită înainte de copil. Altfel n-ai fi brodat un făt dintr-un embrion. De una singură. Poate c-or să fie bune toate.

Poate c-o să te descurci binișor și financiar, fără să te îndatorezi prea mult. Poate reușești să nu mai fii așa răutăcioasă cu Hani în întâmplătoarele discuții. Poate c-o să fie chiar drăgălaș bebeul, în fond, ai cunoscut pe cineva care poate iubi mai mult și mai nebunește, neclintit, până la renunțare? Așa iubești tu. Dacă nu o să se activeze instinctul matern se va aprinde iubirea asta pe care-o poți da semenilor. În sfârșit o să vezi și tu cum trebuie iubit necondiționat un micuț care țipă, mănâncă și face caca.
Măcar nu mușcă. Oare în ce lună-i apar dinții? Porcușorii tăi de Guineea mușcau și tot i-ai iubit.

Mai bine îți cumperi cărți. Nu mai ai -noi- și citești o mulțime de stupizenii pe internet.
Informația de pe net vine la pachet cu frica.
Ai pernițe la glezne în sarcină? Posibil să te pândească preeclampsia. Pui manșeta tensiometrului mai sus de cot, introduci stetoscopul, puf-puf-puf, atenție să nu-ți asculți pulsul, ceva ți se zbate în ureche, puf-puf… fsssss, 11 cu 6, fugi repede și ia-ți ceva dulce și bea apă și mănâncă, de parcă n-ai mâncat destul astăzi….
Ți-e pielea uscată, iritată, te autosuspectezi de scabie, pojar, alergielaorice? Da. Deja te-ai convins că ți-a trece când o să depui icrele.
Urinezi foarte des? Ai infecție!… Faci teste, infecția nu apare. Până la urmă accepți că așa reacționezi tu. Că te trezești de 3 ori pe noapte ca să faci instrucția pentru bebe, doar n-o să dormi ca proasta când or dospi colicile-n pampers.

Acestea nu sunt simptome de sarcină. Sunt simptome de frică. Din fericire nu trebuie s-o explic nimănui, o împart aici cu voi, cum am făcut cu multe simțiri până acum.
Profilactic, mâine merg să cumpăr o carte (caut ceva de Hemingway), niște suspensori indecenți (am stat o zi întreagă printre chiloți și nu am știut ce număr, ce culoare, ce forme și dimensiuni să achiziționez), un unguent…

Ohhhh, Macarena. Și-mi vreau nopțile înapoi, nu pe toate, măcar două pe săptămână cap-coadă. Pe cartelă, așa, când se poate, Doamne, te rog… Și iubirea, dă-mi iubirea înapoi, că n-o mai simt niciunde, nu mă lăsa așa anesteziată.

Și aș mai vrea să te întreb ce să-i răspund lu Bernanrd pe siteul acela nemțesc de matrimoniale. Da, am scris eu greșit, în loc de lăuză a înțeles ghid turistic. Doar mențin agilitatea limbii germane, nu mă judeca încă, știu că mai am de stat în purgatoriu.

16 thoughts on “Dețin simptome acute. Lipsesc sentimentele cronice ale femeii însărcinate

  • January 12, 2017 at 8:05 pm
    Permalink

    în loc de lăuză, ghid turistic? :)))))
    hai că imediat mă apuc de salopet! galben am zis, daa?

    Reply
    • February 6, 2017 at 10:24 pm
      Permalink

      Vai, lasă Pisico, că mi-e jenă să lucrezi ceva pentru noi că presimt n-o să mă lași să te răsplătesc corespunzător.
      Faci niște lucrușoare foarte frumoase!

      Reply
  • January 12, 2017 at 8:28 pm
    Permalink

    Nu-ti fă griji, se activeazaă 🙂 De sentimentul matern vorbesc. Și știi cum? Instantaneu, zici că te izbește trenul.

    Reply
    • February 6, 2017 at 10:25 pm
      Permalink

      Haha, mai vedem :))

      Reply
  • January 12, 2017 at 8:43 pm
    Permalink

    doar atata zic: multe sunt romanțate despre marea intalnire,marele sentiment si primele zile. in realitate e asa cum presimti: frica, nedumerire,cautare,intrebare. intrebarea aia: si eu ce fac acum? revine si dupa ani in diveerse situatii in care te pune copilul si viata alaturi de el.

    Reply
    • February 6, 2017 at 10:28 pm
      Permalink

      Exact, așa cred că vor rămâne, important e să fie multă iubire ca să le pot depăsi

      Reply
  • January 12, 2017 at 9:58 pm
    Permalink

    Știi, Hapi, când eram însărcinată (lucru dorit și îndelung trudit cu spaima că nu pot face copii) mă întrebam cum o fi aia să-ți iubești pruncul. Iar consortul (omul cu mopul, din cauza căruia m-ai scăpat tu de vreo două riduri) nu înțelegea cum ar fi ca, de bună voie și nesilit de nimeni, să-și împartă ciocolata (rara avis pe vremea aia și încă lucru netrecut pe lista susbstanțelor interzise pentru copii) cu o altă persoană. Și mă simțeam vinovată că instinctul meu matern este defect. Și-mi era teamă că toate poveștile despre marea iubire dintre părinți și copii sunt doar povești.
    Lucrurile s-au schimbat însă după ce am născut. Marea iubire există, ba e chiar mai mare și mai intensă decât își poate un om imagina, iar frica nu dispare niciodată. Indiferent câți ani are copilul tău și oricâtă experiență ai acumulat. Și știi ce este ciudat. Și frica asta este tot un fel de iubire. Căci e născută din grijă și din dorința ca totul să fie perfect.
    Hai că va fi bine. O să te poți încălța, face curat, epila etc. și peste o lună. 🙂 Și, cel mai important, într-o zi, miniHapi îți va spune că este fericit(ă) să te aibă drept mamă.

    Reply
    • February 6, 2017 at 10:30 pm
      Permalink

      Sonia, mulțumesc mult pentru încurajări!

      Reply
  • January 13, 2017 at 12:36 am
    Permalink

    Ti-am mai spus candva ca mi-as fi dorit sa am curajul tau. Adaug acum ca as fi luat cu mine toate cuvintele din articol, de parca le-ai fi scos sub juramant din interiorul meu. Insa eu doar imi imaginez cum ar fi fost daca, iar tu chiar vei trai și vei simti toate acestea. Iar eu nu stiu sa zic altceva decat ca esti speciala si invingatoare. Si nu-s nici clisee, nici doar cuvinte. Te ador.

    Reply
    • February 6, 2017 at 10:36 pm
      Permalink

      Afost curaj, a fost o nebunie? Acum nu mă mai întreb dar poate unele lucruri chiar sunt scrise undeva și se întâmplă sub ochii noștri.
      Îți mulțumesc Adriana, te îmbrățișez!

      Reply
  • January 13, 2017 at 1:11 pm
    Permalink

    Cand il vei vedea prima data si vei atinge spatele ala catifelat, ceva se va rupe in tine. In cel mai frumos sens. Pur si simplu vei simti o mare fericire, o mare tristete si un mare dor. Si nu le vei pierde niciodata, doar ca fericirea o vei simti non-stop. Nici eu nu am crezut ca sunt ‘mother material’, dar ma sufoc de dragul ei de cand am cunoscut-o 🙂

    Reply
    • February 6, 2017 at 10:41 pm
      Permalink

      Cred că se va rupe înainte :)))
      Glumesc eu dar am înțeles ce simți, ce transmiți. Frica e mare.

      Reply
    • February 6, 2017 at 10:42 pm
      Permalink

      Mulțumesc Max!

      Reply
  • January 13, 2017 at 3:49 pm
    Permalink

    Mai, ce sa-ti zic…Stai calma ca starea de frica si agitatia ca nu faci ceva bine dureaza si in primul an dupa ce nasti. Tot ai impresia ca restul femeilor sunt super-mame, numai tu o dai in bara cu aplomb. Mie mi-a trecut dupa vreo doi ani cand am incetat sa mai lecturez ca nebuna pe net despre toate problemele de crestere ale unui copil. Daca as face inca unul acuma (Doamne fereste!) as privi mult mai detasat problema. De iubit o sa-l iubesti asa cum stii si poti tu, fiecare are alt stil, eu sunt genul rational, de exmplu, mai trec si prin filtrul gandirii unele lucruri. Oricum, o iubire mai totala decat asta n-ai sa afli in viata.

    Reply
    • February 6, 2017 at 10:43 pm
      Permalink

      Clar, eu n-am stofa de mămică dar învăț și croitorie dacă trebuie.
      Niște emoții drăguțe mai resimt, ceea ce mă bucură, sper c-or să devină stabile

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *