Despre romanul de dragoste al Ioanei Chicet Macoveiciuc și neapărat despre mine

ioana chicet roman dragosteDupă o vizită la Pediatrie 2 Oncopedi, numai bine am nimerit și la carte. Dintre toate evenimentele de genul ăsta care se vor fi desfășural la Cluj – și la care am semi-participat, cele organizate de Ioana au sala plină, servicii de catering, locuri de joacă pentru copii si tătici care mângaie burticile viitoarelor mămici. Și asta mă sperie. Cine nu mă cunoaște, ar crede că sunt invidioasă (mă refer la perechile pe care le văd). Nu sunt. E altceva 

Eu n-o să mă regăsesc niciodată în bulina asta drăguță pentru că funcționez cumva defect și-mi place. Poate că Hani m-a transformat în halb-autistă. Nu-i nimic. Adică mi-a plăcut s-o îmbrățișez pe Ioana, să văd atmosfera aceea, să simt și nu neapărat să gândesc, să mă uit la haine și la copii. Poate că dacă niște prieteni ar fi fost cu mine aș fi rămas dar am simțit nevoia să fug repede la El desi era acasă, în siguranță, cu mama.

Luat carte, pupat Ioana, uitat urât la o mămică sau virgină singură  care ținea trei scaune ocupate la o masă (nu-i așa, dupa 29 de minute vor reveni, sunt la baie sau au dat o fugă pânâ-n piata marasti de nu-i urmă nici de apă minerală), în sfârșit… pot să stau? Mrrrr mbleah,da. Mă așezasem deja, poze, mutat fund în alt colt.

Despre Ioana

Ioana este foarte frumoasă. Și înainte era, dar acum o înfloresc și evenimentele și cărțile, probabil și soțul despre care bănuiesc că-i un tip relaxat. Că altfel nu le poți împăca pe toate. Și merită să mergeți la evenimentele ei iar dacă vă stă în gât, s-o cunoașteți pentru că nu e falsă, îi e portul așa cum simte și vorba așa cum ți-o spune și-n ochi vezi exact ce oglindești, fără mască. Este o femeie extraordinar de benignă chiar dacă nu ești într-un acord total cu tot ce scrie ea pe blog de ani de zile.

Despre carte

Ziua în care la capătul celălalt al iubirii n-a mai fost nimeni

Este foarte greu să țeși un roman. O carte în general, dar un roman de dragoste este ca un travaliu. De=ăla în care naști fără prieteni, în România. Nu pot să spun decât că i-a ieșit o țesătură fină ca mătasea – mai ales pentru un Început. În personajele feminine –Oana și Lola- poate fi și Ioana, poate să nu fie deloc, tot se comenta undeva pe tema asta. Am citit cartea plimbându-mi propriul cocon de ici pe colo pentru că mama avea glicemie mare și energie mică.
Teo avea energie mare și răbdare puțină. Am pus în aplicare ce-am citit undeva: neapărat, la 6 luni să-I fie ritual să-I citiți poveste (seara). Mă ej nebun, unde să-I citesc poveste că-mi scoate ochii și-mi smulge perii de la ceafă dacă nu mă prefac că dorm alături. Așa că seara, poveștile mele înspre urechea lui sunt inventate ad hoc.
Acum, l-am pus pe salteaua nouă cu 5 jucării și m-am apucat de citit, el de ros picioare și ignorat jucării. Când dădea să tragă de carte citeam cu voce tare si intonație, ca să mă mai lase puțin fără ueeeeeeeeeee. La ueeeeeeeee mergem în tabără la mama, da acu mergeam în fundu nostru că era închisă tabăra.

Și am reușit cumva s-o citesc în etape, în două zile.
Descrie atât de frumos personajele și scrie amuzant despre întâmplările din jurul Sfintei Sacoșe încât poți să le miroși, percepi  formele și texturile. Deci e lucru mare travaliul ăsta, că necesită implicare emoțională. Te pui pe tine în eroină, în pielea iubitului, în cizmele focoasei, în rolul de altă mamă, si neapărat în pielea cititorului. Ca să reușești.
Și Ioana a reușit, așa cum spunea și Alice Năstase într-o descriere a cărții –te face cumva să-ți fie dor de iubirea aceea dureroasă, carnală, dor s-o trăiești până la sânge, dor de iubirea falsă a tinereții cum o numesc eu acum. Undeva, cumva, te identifici cu personajele și empatizezi cu ele până la… moarte. 

E o carte care se potrivește sigur, printre altele. Am obiceiul să citesc câte 3 cărți odată și toate trebuie să fie diferite. Una mai grea, greu de citit pentru mine dar de care am nevoie – una din care mai conspectez pe margini, una care mă ajută să revolv poate o problemă, una care mă relaxează și mă transpune în altă viață. Cartea cu titlul lung despre capătul iubirii este o călătorie printre destinele împletite ale unor tineri. Care devin brusc responsabili. Și cred că li se face frică de atâta responsabilitate și de urmările ei.
Ca și mie. Citiți-o, merită!

lansare cluj ioana printesa urbana

2 thoughts on “Despre romanul de dragoste al Ioanei Chicet Macoveiciuc și neapărat despre mine

  • November 6, 2017 at 3:41 pm
    Permalink

    am citit-o, dar la eveniment nu am ajuns. am facut si precomanda pt urmatoarea carte 🙂
    grea povestea asta de dragoste, se spune ca prima dragoste nu se uita niciodata, si asa e, dar mie mi-ar fi frica sa mai traiesc asa ceva, iubirea aia e buna in tinerete, parca ma simt mai confortabil acum 🙂

    Reply
    • November 10, 2017 at 10:03 pm
      Permalink

      Și eu cred că iubirea aceea e făcută, croită pentru mintea de după adolescență. Proaspătă, fragedă… proastă. Frumos de naivă.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *