Despre principii…
Diana a remarcat probabil in ce pana de inspiratie ma aflu si mi-a livrat o leapsa despre principii. Acu, avand in vedere ca tocmai mi s-a tras anestezia din masele spre creier, momentul e ideal, ma spovedesc imediat.
Am recunoaste ca ne-am incalcat principiile?Ohooo. Le-am (in)calcat si le-am sifonat atat de tare de-a lungul vietii incat au devenit principii second hand si nici ca le-as mai purta….Dar se tin scai de mine ca plasturii de nicotina cu care ma pacaleam in momentele no smoke.
Prin clasa a sasea mi-am jurat ca eu n-o sa ma tin scai de vreun baiat care (doamne fereste) nu m-ar placea. Era primul asa-zis principiu cu care ma troznise natura dupa ce-am vazut ca „iubitul“ colegei mele de banca n-o lasa in fata cand stateam la coada la cornuri in a doua pauza si in plus o numea pe ascuns Euglena. Da ea il iubea ca era baiat de (fost) militian si cariera seniorului inflorea ca un mucegai pe borcanul cu castraveti neetansat.
M-a tinut principiul asta cam doi ani pana l-am intalnit pe Dani la o nunta. Cu cat ma indragosteam si ma imbujoram eu mai tare , cu atat se imbolnavea el mai abitir , il atacau virusii cand trebuia sa ne vedem de zici ca statuse vreo doi ani pe citostatice si in loc de limfocite avea scame. Pana la urma l-a calcat aparent o masina taman cand se indrepta spre mine , drept pentru care am fost nelipsita de la biserica . In loc sa platesc pomelnice de vindecare cu banii pentru covrigi, trebuia sa platesc niste pomeniri pentru „puiul de principiu“ caruia ii venisem de hac
In facultate mi-am zis mereu ca nu o sa (mai) accept un job prost platit nici picurata cu ceara…cu cat ma apropiam de titlul de „licentiata“ si cu cat imi zambea mai licentios sefa cand imi inmana retributia….se transforma porumbelul meu grasun in randunica slabanoaga.
Daca definesc un principiu ca element fundamental al unui sistem propriu de valori….atunci va spun pe sleau ca ma scuturai de acesti elementi. Valorile mele nu stau in legi dupa care ma conduc ci in experiente pe care le repet, le slefuiesc, le dau sanse, le ud, le culeg, le trimit la dracu si apoi eventual, le imbratisez si-mi cer scuze.
Minciunile mele nu intorc pe dos sufletul altora, omisiunile mele sunt nespuse, scuzele mele sunt sincere si foarte putinii mei prieteni stiu ca ii iubesc chiar daca ii calc pe nervi adesea cu un temperament vulcanic sau lesinacios de sensibil
Daca-mi tradez propriul sistem de valori? Desigur. In masura in care inima mea ramane curata.
V-ati incalcat principiile? 😀
Foarte frumos spus. 🙂
Povestea aceea din clasa a șasea e tare simpatică. 😀
🙂 ma bucur ca ti-a placut
Mie nu mi-a placut 😛
Perfect. Inseamna ca scriu pentru toate gusturile……
Intr-adevar … haioasa faza din clasa a sasea … dar sa nu uitam ca era o varsta prea frageda pentru elaborarea unor principii de viata.
Se spune ca personalitatea se formeaza dupa varsta de 18 ani … abia atunci putem sa spunem cat de cat ca am fi capabili sa stim cam ce vrem in viata … Bine, unii nu apuca sa stie nici pana la varsta senectutii …
Stai sa ma gandesc mai intai la ce principii de viata am si dupa aceea iti spun daca am incalcat vreunul.
Pana acum mi-a venit in minte doar unul :
“Thou shall NOT turn the other cheek”
Asta sigur nu l-am incalcat vreodata si tu draga Hapi, ma cunosti de destul timp incat sa stii ca graiesc adevarul. 😆
Dap, stiu ca esti prea mandra ca sa intorci si celalalt obraz 🙂
Eu mai fac asta din cand in cand 😀
Cred ca e mai mult chestie de “anger management” sau mai degraba lipsa de…decat de mandrie. 😆
Asa este, principiile in viata le poti tine doar daca iti pastrezi locul pe podium tot timpul…..,cu mentiune nu poti sa-ti pastrezi principiile !Am cunoscut o persoana care in viata ei pana la pensie, a fost o persoana cu functie, onorabila,respectata si foarte culta.Din pacate pensia mica o facea uneori sa caute resurse suplimentare de la cunostinte…. si a ajuns de mai multe ori la mine!Am servit-o intotdeauna cu drag si intr-o zi mi-a spus ….Marius nu sti ce mocirla este viata si cum saracia in sine este un lant nesfarsit de compromisuri si principiile noastre ajung presuri pe care tot noi le calcam!Eram tanar si fara griji….materiale si n-am inteles sensul concret dar cu cat am inaintat in varsta am vazut 90 % din oameni cum isi calcau pe principii…!!!
Un punct de vedere interesant, la care nu m-am gandit …foarte bun exemplu…..din pacate 🙁
si inca de cate ori…
-am spus ca nu voi mai ierta nicio prietena care ma tradeaza
-mi-am promis ca nu voi fi niciodata o femeie care sta prea mult acasa…mda.
-am spus ca nu voi mai intra in polemici cu oameni care nu-mi accepta punctul de vedere sau ma fac sa ma simt prost doar fiindca am o parere. Vizavi de asta, am matusa care ma face mereu sa ma simt ultimul om atragandu-mi atentia( intrun mod fortat empatic de parca i-ar fi mila de mine) ca sunt prea pasionata in ce spun, fac , etc. Desi eu nu am prea inteles ce e rau in a fi pasionat.
-mi-am promis ca nu voi mai lasa sa se vada atat de clar prin mine, fiindca oamenii care iti cunosc punctele slabe, stiu si unde sa loveasca. Inca lucrez la asta…
Deja daca mai continui o sa par lipsita de principii :))
Primul si ultimul- le bifez si eu 😀
Indeparteaza matusa, daca ii vorbesti de trei ori pe an: Paste, Craciun si ziua ei. e deja muuult.Urat din partea ei sa faca astfel de observatii……iar eu gasesc ca pasiunea este de cele mai multe ori un ingredient pretios.
Chestia cu prietena mi-am promis-o si eu de nenumarate ori, dar nu am reusit sa ma tin de propriul cuvant. Pur si simplu nu pot sta suparata pe cineva, multa vreme. Desigur depinde si de natura tradarii. Un singur lucru nu as ierta unei prietene si ala ar avea legatura cu partenerul meu. In rest nu cred ca am intalnit vreo problema in prietenie peste care nu am putut sa trec si sa iert.
Si eu trebuie sa fac leapsa, inca ma gandesc cum sa raspund…Cred ca unul din principiile pe care le-am incalcat e acela de a nu ierta pe cineva care te-a inselat.
Se pare ca toti il incalcam pe asta…poate ca femeile mai mult decat barbatii….
Ai reusit sa ierti atunci cand ai fost inselata?
Hmmmm … dar probabil ca inca te racaie gestul respectiv …
Vezi tu, uneori iertam, dar nu putem uita niciodata …
Eu imi ghidez viata dupa un singur principiu: nu am principii. 😀 Joking. 😛
Principiul de care tin intotdeauna cont si pe care incerc sa nu-l incalc niciodata este :”ce tie nu-ti place, altuia nu-i face”. Cred ca e regele principiilor de viata. 🙂
ce tie nu-ti place… fa altuia… s-ar putea sa aibe gusturi contrare cu ale tale…
:))) are si Ovi dreptate.
Uite, eu am o cunostinta careia se pare ca ii place sa fie abuzata psihologic in mod sistematic…..(de catre iubit desigur, de la prieteni, tolereaza mult mai putin)
cunosc si eu femei care au o placere bolnava in a fi abuzate psihologic. desi asta are influente foarte negative asupra vietii lor in toate aspectele, la petrecerea de Revelion mereu le aud cu “ne iubim foarte mult” Yeah, right!
zic la petrecerea de Revelion fiindca lumea are cultul asta sa intre in noul an impreuna(in cazul lor ma intreb …why??), de Craciun sau de Paste pot fi certati…
De ce nu?
Daca ii va placea?
Suntem diferiti, avem gusturi diferite …
Dar ma suna (la fel de sistematic) ca sa se planga 😉
Cred ca e o falsa placere aici…..izvorata din “nu stiu de fapt cum ar trebui sa ma trateze un om”
Subscriu!
principiu… hmmm… in sensul asta… pai… este numai normal sa fie incalcat…
cine face principiul???
pai eu sunt uman… schimbator… trecator… drept urmare… ce imi este astazi principiu, maine poate ca nu mai este valabil… si sigur nu mai este, pentru ca eu sunt altul… cu alte principii…
devine complicat… mai bine ma opresc, acum… altfel risc ratacire in cuvinte… si… s-ar putea sa imi placa, asa de mult, ca… nu ma mai voi opri niciodata…
Citind ce scrie Ovi, mi-a trecut prin minte un singur gand … probabil ca principiile pot fi incalcate, insa eu, una, niciodata , dar niciodata nu as puitea face anumite meserii … dar, la fel, ma opresc inainte de a supara pe cineva care probabil le practica …
nici eu nu pot practica medicina… desi… mi-as dori foarte mult sa o pot face…
Noi tesem principiile ca pe un goblen si cand nu ni se mai potrivesc, le desiram 🙂
Principiile? Greu incercate in ziua de astazi! Iti trebuie multa tarie de caracter si noroc in viata pentru a-ti respecta principiile. In Romania, viata acestor ani frumosi a cernut paleta extrem de variata a principiilor pina au ramas citeva, universal valabile si asumate, evidentiate grosier la fiecare pas, si anume:
– scopul scuza mijloacele;
– fa-te frate cu dracul, pina treci puntea;
– banii nu-i faci invatind carte;
– sa moara si capra vecinului;
– promite orice inainte, dupa alegeri uita totul;
– sa fim sanatosi, ca restul se rezolva;
– nu merita efortul, oricum nu se schimba nimic.
Lista este deschisa, se mai pot identifica destule astfel de principii calauzitoare ce guverneaza viata romanilor. Chiar daca seamana cu niste zicatori, maxime, cugetari, realitatea cruda este ca au devenit principii de viata. Asa ca nu prea mai este loc pentru principiile nobile, morale, valorizatoare ale individului, care sa redea sanatatea morala a societatii.
Ironia sortii cu privire la aceste principii? Nu se incalca niciodata, se respecta cu sfintenie!
Ai pus punctul pe I.
Detesc aceste “zicale” pentru ca ele incearca sa justifice (in general) lenea, nepasarea, ignoranta.
Si le cunosc efectele- mai ales in afaceri
Să-mi dau şi eu cu părerea privind un principiu general valabil, până nu mă îngrop iar sub mormanele de hârtii ale fondurilor europene pt care s-a redus cu minim 62,71% suprafaţa împădurită a Maramureşului de nu mai ai unde merge la un grătar şi-un volei fără să dai cu nasul de fumul şi fumurile celorlalţi participanţi la ieşirea la aer curat …
Deci, despre ce ziceam? .. ah, da … principiu universal – Respectă-te pe tine însuţi şi respectă-i pe ceilalţi.
Cine vrea să vadă cum arată viaţa fără respectarea acestui principiu este poftit în grădina carpatină 😀
Di, mi-a fost dor de tine 🙂
Fonduri europene zici? Ohooo, presim c-o sa mai ai de lucru cel putin un an…..oare ma insel? Sau deja stai cu nasul in hartiile acelea de mai bine de 12 luni?
Respectul reciproc – un principiu la care nu doresc sa renunt . Chiar daca uneori nu am feed back…..
Teoretic în decembrie anul trecut a fost desemnată o persoană din firmă care să se ocupe doar de asta – dosarele pt fonduri. Prima rambursare este săptămâna viitoare şi acum a ieşit la iveală că multe lucruri le-a lăsat pe ultima clipă şi singură nu mai face faţă. Aşa că mai nou lucrăm cu toţii până seara, chiar şi în week-end, să terminăm nenorocitele de dosare.
S-a lăsat şi cu un scandal de proporţii şi ferească sfântul ce încărcătură electrostatică e aici!
Ceea ce duce la un alt principiu – respectă termenele limită! sau cel puţin cere ajutor din timp dacă vezi că nu faci faţă.
tu mi-ai amintit de… fizica… legea lui ohm… in varinata proprie… fii om cu mine… daca vrei sa fiu om cu tine…
Diela, felicitari! Ai sintetizat in citeva cuvinte intreaga stare de fapt a Romaniei. La orice pas…
Nu pot să nu remarc latura robotizată a principiilor. Doar un roboţel face exact cum (se) e programează şi nu adaptează nimic pe parcurs.
Unele lucruri rămân să ne slujească toată viaţa, altele ar trebui re-şlefuite din când în când.
Într-adevăr, simpatică povestea 🙂
Asa e. Pana la urma noi facem principiilein functie de caracter si de imprejurari….cand nu mai “incapem ” in ele e cazul sa luam atitudine
Niciodata sa nu spui niciodata:))cam asa este in cazul meu,ce principiu aveam acum 10 ani poate acum nu mai e principiu…si uite asa depinde de situatie si de conjunctura zic eu…principiu e asa prea mult spus pt o sumedenie de chestii care evolueaza si ele pe parcurs,my opinion!
Nu stiu daca pot sa il numesc “principiu” dar la 20 de ani aveam ideea insurubata in sinapse – ca n-aspleca din tara mea niciodata.
Era acel niciodata pe care nu trebuia sa il rostesc atat de des:)
Uneori rostim cu atata usurinta acel “niciodata” … in general, adolescentii, tinerii, care nu au experienta de viata si considera ca ei sunt centrul universului.
Ai dreptate, n-ar trebui sa spunem atat de des “niciodata” … cu cat simtim pe pilea noastra incercarile la care viata ne supune, cu atat mitul acelui “niciodata” se diminueaza.
Uff, am ajuns şi eu, în sfârşit!……o secundă, să descalec 🙂
Draga mea Hapi, când avem 15 ani şi îl citim până la 3 noaptea pe J.Vernes, Stendhal, etc suntem tentaţi să ne facem o grămadă de idealuri nobile şi şabloa…pardon, principii , pe care credem sincer că nu le vom încălca niciodată! Timpul trece, constatăm cu oroare că viaţa nu este deloc o alee dreaptă, flancată de tufe de trandafiri, begonii şi tuberoze şi unele dintre principiile de care ţineam cu dinţii ajung un fel de slogane romantice şi idealiste spre care sufletul nostru încă mai tinde, dar viaţa…bat-o vina, ne dă peste lăbuţe şi ne face să ne adaptăm circumstanţelor….
Ce principii am lăsat în urmă?…păi unul dintre ele ar fi să nu fac niciodată primul pas într-o relaţie!. Ăsta m-a ţinut muuulţi ani şi i-a creat muuuulte neînţelegeri şi încurcături în viaţa personală. Altul: să nu revin niciodată asupra unei decizii luate. De ăsta m-am debarasat lent dat sigur, odată cu orgoliul exagerat şi am avut numai beneficii. Al treilea: să nu renunţ niciodată la un scop pe care mi-l pun în faţă, indiferent de costuri şi de efort. De ăsta mă bucur cel mai mult, că am scăpat, era să ajung la sapă de lemn din cauza lui. Scopurile se schimbă odată cu vârsta, e normal!….uneori e tare contraproductiv s-o ţii langa pe-a ta, când se schimbă şi vremurile, şi circumstanţele, şi datele, şi…guvernele, no! 😉
Ce principii mi-au mai rămas?… Să vedem: Să nu privesc înapoi. Să nu-mi pierd optimismul. Să nu spun niciodată “te iubesc”, dacă nu simt cu adevărat. Să acord încredere atunci când nu cunosc o persoană, cu riscul de a fi dezamăgită sau trădată. Ştiu că sună ciudat ultimul principiu…..dar chiar nu pot să îi consider pe toţi oamenii apriori nemernici şi să-mi schimb părerea în bine doar când primesc dovezi în acest sens.
Ar mai fi…dar pe moment astea mi-au venit în minte!
si.. adica… de ce nu ai face tu primul pas intr-o relatie???
de cand doar barbatii, musai ca sa riste, sa fie refuzati??? pai nu e cinstit asa…
eu zic sa… incalci alt principiu al tau… sai sa revii la decizia asta… sa o modifici…
doar voi femeile ati dorit egalitate cu barbatii… nu??? apoi egalitate sa fie… (evident.. doar… in ce, natural este posibil)
Chair asa … de ce o femeie nu ar face primul pas intr-o relatie?
Sa fie teama de a i se incalca orgoliul in cazul in care ar primi un refuz?
Sa fie oare o mentalitate invechita, cum ca “nu se cade” … ma rog, ceva de genul asta zicea bunica, pe vremuri …
Eu consider ca, in cazul in care doresti ceva, sau doresti pe cineva, trebuie sa-ti faci cunoscute aceste doleante si sa lupti pentru ceea ce vrei, daca este necesar.
Eu sunt foarte franca in general (ei … mai am si scapari … mici, dar exista) … cand imi place cineva, cand vreau ceva spun, lupt … cand nu-mi place cineva sau ceva, refuz pana la nesimtire …
Nu mi se pare normal sa plac o anumita persoana si sa ma invart in jurul lui, doar-doar, poate-poate, ma va remarca vreodata sau i se va parea ca as fi “o leaca” interesanta … s-ar putea sa nu ma remarce in veci …
Ok, sa zicem ca mi-as face cunoscute sentimentele in fata cuiva si as fi refuzata, desi sincer, nu mi s-a intamplat asta, intrucat nu-s femeia relatiilor mutiple … revin, daca as fi refuzata … as zambi si mi-as spune mie insami un simplu “asta e! ” … cel putin as sti ca am incercat … si n-as trai cu sentimentul regretului sau al incertitudinii …
In viata trebuie sa stii sa castigi si sa pierzi si in ambele cazuri trebuie sa ai o reactie demna.
Si, in cele din urma, de ce doar barbatul trebuie sa faca primul pas? Saracii barbati! cate suturi si injuraturi primesc ei cand trec la atac si incep sa faca “agatamente”…
Blonde, iti multumesc ca ai impartasit cu mine experientele tale, cu riscul ca acel cal care te astepta, sa isi piarda rabdarea si sa fuga 🙂
M-am distrat cu al treilea principiu -cel cu scopul si felul in care l-ai descris:))))….ma recunosc, ce mai…..
Ovi, Lorena – e teama , cel putin in cazul meu, recunosc franc ca mi-ar fi frica de refuz si ca mi-a fost frica de el de multe ori in viata.
Dar am riscat……
Hapi, nu prea am avut cum să rezist în faţa talentului tău jurnalistic de a face omul să îşi deschidă sufletul! 😀 mai ales că aici la tine omu’bun parcă se simte în siguranţă!
Blonde, esti prea draguta cu mine 😉
Talent jurnalistic? Nu, asa ceva nu se mai scrie/citeste la noi…….in titlu trebuie sa apara nume proprii pompoase gen Irinel, Zavoranu, Pepe….. pozele sa fie cu mingi si silicoane,….
Lorena, Ovi, dacă mă întreba cineva acum 3 zile, nu aş fi putut spune cu exactitate sub influenţa cui sau a căror factori mi-am făcut în fragedă tinereţe acel principiu (cum spuneam, am scăpat demult de el!)….dar acum, scormonind trecutul în căutare de pricnipii pierdute am conştientizat: poate că mi se trage de la faptul că pe la 16 ani şi un pic, de la basme cu prinţi şi romane de capă şi spadă am trecut direct la fapte – m-am îndrăgostit cu toată puterea celor 16 ani ai mei(bine că a fost reciproc! :)) şi m-am căsătorit(băgându-mi în stare de şoc părinţii) cu “brinţul”care , în treacăt fie spus, avea aceeaşi vârstă cu mine! 😀
Ai lui, mai ales mama nu m-au iertat niciodată, nu au crezut că avem maturitatea să iubim cu adevărat, m-au acuzat că le-am zăpăcit de cap copilul, că a înnebunit din cauza mea să se însoare la vârsta asta, etc…..prin urmare între mine şi ai lui s-a instalat o atitudine distantă şi amabilă pe faţă, dar extrem de ostilă in ascuns….eram “fermecătoarea şi periculoasa”,devoratoarea de bărbaţi, o “bombă cu ceas” care va exploda mai devreme sau mai târziu şi i-au alimentat gelozia cu toate temerile lor , exact ca picătura chinezească. Am rezistat totuşi nouă ani, apoi totul s-a destrămat – am plecat într-o bună zi, chiar dacă a fost extrem de dureros pt ambii ….Era aproape inevitabil ca în rezultatul traumei primite să se nască PRINCIPIUL – NU FACE PRIMUL PAS. NICIODATĂ! 🙂
Blonda mea curajoasa 🙂 Big hug
Sunt curioasa….cum s-a schimbat el in acei 9 ani?
Oh…mai bine nu întreba! Când ne mai vedem ocazional, face o faţă de parcă l-ar durea 5 măsele simultan 🙂 Povesteşte oricui nu-i e lene să-l asculte cum l-am distrus eu psihic, părăsindu-l….fapt care nu l-a încurcat deloc să devină un mafiot şi contrabandist de succes pe la Chişinău… iar acum plăcerea lui supremă e să stea sub pat, când afară plouă torenţial şi să-şi numere banii de sub saltea 😆
Vai >Blonde, mi-am imaginat fiecare faza ….de la copil indragostit la smecher de Chisinau :)))
In loc sa-ti multumeasca (ca) l-ai ajutat sa se maturizeze………
prefer sa fiu refuzat… decat sa imi inabus un sentiment nobil… si sa traiesc apoi cu regretul ca nu am fost curajos…
de fapt… un refuz, nu este neaparat ceva care sa doara… durerea este… daca dupa o acceptare, vine o indepartare si o despartire… sau o neantelegere…
refuzul nu este nici jignitor in sine… jignitor poate fi modul in care este facut… dar… apoi… daca un refuz este facut in mod nepotrivit… nu mai am de ce sa fiu suparat… pentru ca… asta arata cat m-am inselat grav in privinta persoanei care ma refuza…
deci… nu vad nici un pericol in a face primul pas… indiferent ca esti baita sau fata…
problema ar fi de, obicei, datina… ca… s-a mostenit conceptia eronata… cum ca… baiatul trebuie sa… si fata sa accepte… sau sa refuze… pai… deja am zis ca… este o conceptie eronata… deci… nu tin cont de ea…
Deci pentru ei, la cei 16 anisori ai tai erai ” periculoasa bomba devoratoare de barbati ” ? Tztztztz…
Nefe, doar nu te aşteptai să dea vina pe hormonii propriului odor? 😆
Blondo, nu m-aş fi aşteptat la povestea asta
🙂
Hmm…mă vedeai altfel? 🙂
Eu ma gandeam ca Blonde a trecut prin multe…..pentru ca are intelepciunea aceea tacuta, castigata din experienta vietii………:)
Pentru mine, cel mai bun principiu este acesta: nu incerca sa-ti stabilesti principii proprii aiurea, pe care oricum le va lua vantul mai tarziu, intr-o alta situatie data. Respecta-le ca principii doar pe acelea care au valoarea adevarata de principii, si care de generatii s-au dovedit neschimbatoare(Cum ar fi legea gravitatiei 😉 ).
Da, Dude, dar vezi tu, cand esti tanar si nelinistit, te setezi automat pe diverse asa-zise principii…..
Urmez unul singur, primit de la bunicul meu: nu poti sa cazi de pe podea.
In rest, incerc sa nu-mi fie rusine cu mine. Daca reusesc, aleluia.
Daca nu, nu aleluia.
Garg, bunicul tău n-avea beci sub podea?…. 😀
Vorbeam despre podeaua din beci.
😆 😆
Si de pe podea poti sa cazi….daca te aflii in Hawai si e cutremur 😀
Garg, ti-ai scos moto din garaj?
Ohoho.
https://picasaweb.google.com/lh/photo/sVkJa-vdxW3YXif1KukFEggAQCyjr9Eoo_Udlu0BHFs?feat=directlink
Ce bine arata!!!!
Mi-am amintit de un prencipiu foarte popolar la Romania… ” Dupa mine potopul” 😆
Mai nou se spune Apocalipsa, ne apropiem de 2012 😀
cate comentarii la articolul despre principii! semn bun, inseamna ca oamenii inca au si le pun la loc de cinste (oricare ar fi ele)!
Sirena, nici eu nu ma asteptam…sincer. Ma refer la numarul mare de comentarii din ultimul timp. Ma bucur mult si va multumesc tuturor.
Insa imi pare rau ca in aceasta perioada nu am timp sa trec si eu pe la blogurile celor care ma comenteaza , nici macar sa raspund pe indelete nu pot……
don’t worry, raspunzi mai mult decat am facut-o eu vreodata de cand am blogul:) bine, sunt doua bloguri oarecum diferite prin tema de baza si cele abordate, but still… you’re doing great!
Doua bloguri diferite? Te referi la blogurile tale? Eu am citit doar unul. Poti sa-mi lasi link
Hmmm, e foarte interesant articolul…..
Si daca stau bine sa ma gandesc, mi se pare mai mult sau mai putin normal ca la un moment dat principiile sunt incalcate :). Ati observat ca toate incep cu “Sa NU ….”? Toate principiile enumerate in articol si in comentarii sunt negative. Cum atunci sa reactioneze subconstientul pozitiv la ele?
Cand zici de exemplu “sa nu ACCEPT UN SALARIU MIC”, care parte a afirmatiei crezi ca va fi cel mai probabil procesata de creierul tau? 🙂
Sugestia mea e sa incercam cu totii sa reformulam aceste principii intr-un mod pozitiv. Sunt convinsa ca se va simti o mare diferenta :).
Bine, putem sa intram si in discutii metafizice si sa spunem ca in univers nimic nu e absolut si totul e relativ si niste principii formulate la modul absolut vor esua, dar asta e deja alta discutie 🙂
Welcome 🙂
Asadar crezi ca ne-ar”trai” mai mult principiile daca le-am formula fara negatie? De acord dar…….ultima fraza e pe placul meu intr-o mai mare masura,….
Orice principiu esueaza cand suntem pusi in situatii limita, nu?
Asa este :). Fiecare se confrunta cu asemenea situatii la un moment dat in viata ;).
Insa eu cred ca masura in care un principiu esueaza depinde si de motivatia care sta la baza lui. Daca este un principiu care se bazeaza pe frica si iti refuza practic o anumita experienta din care poti invata ceva, atunci va esua in mod cert.
Dar daca este un principiu bazat pe iubire si intelegere fata de ceilalti (cum era de exemplu cel cu “Ma respect pe mine si ii respect pe ceilalti”), acela are sanse mari de a rezista si situatiilor limita ;).
Cred ca practic asta e si menirea principiilor. Sa ne ajute sa facem fata situatiilor critice intr-un mod mai usor si construcitv pentru toata lumea 🙂
Imi place cel cu “ma respect pe mine si ii respect pe ceilalti”
De fapt, il trec pe locul 1 in aceasta etapa a vietii. Si sper sa ma tina mult, ca o haina care nu se uzeaza…..