De Paște și zi de zi, vezi care-ți sunt adevăratele valori. Dacă te-ai gândit la ouă, poate ai o problemă…

Eu nu am fost obișnuită să am o viață grea.
Da, pe vremuri, una normală, cu salariul de pe o luna pe-alta (ca și acum) cu câte-un amantlâc și-o iubire în care mă trăgea de cozi, culmea, nu nevasta ci vreo amică îndrăgostită de-ăl cu care mă vedeam eu.

Și mă deștept în Săptămâna Patimilor cu-n pruncuț agățat de sutien, mă rog, de marsupiu, c-o mămicuță belită la propriu prin Terapie, cu părul nespălat de de câteva zile și cu febră. Cred că-mi ieșea un dinte. Mie sau pruncului.

Față de alții, chiar nu pot spune că duc ceva greu. Nu e ca și cum m-ar fi inundat sumerienii de la etaj, de era să-mi pice tavanu-n cap când mă spălam pe dinți.
Nu e ca și cum ne-am dus și la vaccin și nu, nu am pus cafea-n laptele lui sau mi-aș fi uns eu sudocrem pe pâinea panemar în loc de brânza philadelphia.

Cu aceste gânduri și cu părul vâlvoi stă mămicuța la Apoteke să-și scoată Triti…

– Triti-ce?
– Trittico. E pentru… copil.
– Poftim? O femeie care semăna cu Cezar Petrescu mă privește cu milă. Sau stupoare. Ea_el pare fericită. Sau normală. Tre să fii nebun ca să iei Tri…
– Adică este pentru mine ca să mă pot aduna… pentru copil.
– Aveți aici 27 de pastile, se iau… deja mă gândeam la afinele căcate de 4 ori în ziua aceea. Nu de mine. El săracu că-i stricasem somnul.

Nu e ca și cum am spart vitrine-n casă pentru că citește și proprietara, în sfârșit, după Patimi o să iau crucea la sub braț și mă duc să-mi pună sticlă. Îmi doresc foarte mult ca până atunci să nu-mi scoată bebe și-un ochi pentru c-aș plăti extraordinar de mult. Cel puțin la optiunea fumuriu.

Mă mut curând.
Am dus 18 saci și 5 valize. Parcă-i mai plin pe-aici.

Brusc am avut parte de-un moment de iluminare și un mesaj cu rata de la CEC. M-am așezat pe fotoliu și am încercat să plâng. Nimic. M-am pișcat. M-am gândit la cancer. La moarte. La realismul situației: îmi plimb copilul între două orașe, între chirii, father figure e doar o piesă de-a lui George Michael și la câte filtre de scame am în minte nu voi accepta nici un bărbat.

Doamne te rog, dacă am eu ceva bun în mine fă o minune că nu mai pooooot!
În acel moment o ființă magică, bucălată, cam prăfuită (aspiratorul nu ajunge acolo unde intră el) mi-azâmbit și mi-a aruncat o frânghie salvatoare. Era încărcătorul de la aifonul primit cadou acu 500 de ani pe când trăiam pe altă planetă. Clănțănit și irecuperabil. Atunci l-am plesnit peste mână. Dacă era în priză? Dacă murea electrocutat? Dacă nu-l văd când se ridică la aragaz? Dacă mor lângă el în timp ce-i dau de mâncare pentru c-am slăbit brusc 3 kilograme și am cefalee și o nevralgie intercostală?

Nu explic plesnitul ciupit cum nu explic ce bine=am plâns amândoi -el de mirare și surpriza durerii-ciupeală, eu de neputință. Atâta pot? Adică am fost eu aia care a dat intenționat peste mânuța grăsuță și mică?

Sunt unicat.

Minunea. Aria de răspândire – tot apartamentul.
Aia a fost o zi a disperării în care am zis că nu fac față. Carnivor, legumicol, perseverent și nerăbdător, a făcut ce-a făcut și-a aruncat chiloții cu arici cât colo și-a împrăștiat un kil de mirtilină pe podea și covor și pe calorifer de mi-a crescut cu totul acuitatea vizuală. De la afine. Cum aș fi vrut s-ajung la terapie intensivă la mama și nu pentru că mi-a pușcat un anevrism între ochi, am rugat-o pe cumnata să vină SOS pân la mine, să vedem dacă stă cu ea până ies eu 10 minute să țip ceva-n coreeană și să mă țin de-un copac în părculeț, prefăcându-mă că fac yoga.

Până am șters afinele din casă și-am spălat cârpele, până l-am spălat pe el – și m-am udat complet pe mine, a doua schimbare la față și haine – a deschis toate sertarele și a tras toate șosetele, chiloții și mini batistele de pe calorifere. În tot apartamentul. Cred că și când l-am spălat a făcut ceva. Deh, bulbuci la gură că-mi desprinsese marele echipament de protecție de la primii pași și bag seamă că făcea clăbuci de la lipiciul ăla, de-am murit de 10 ori (mulțumesc Primii Pași- set siguranțe am fost safe, o să ne căcăm numai apărători colțuri și siguranțe sertar).

Cea mai bună parte a fost că, cu adevărat nu a reușit să-și bage degetele și jucăriile-n priză din cauza apărătorilor. Așa că a demontat priza cu totul (iarăsi stop cardiac, respirat adânc, spus Crezul).

Oar mesei (iaaaaaar?????????????????????)

Vai, ce găuăjios ești, vorba bunicii, c-așa zicea când mâncam toate pancovele). Cum înainte nu știam să deschid corect un plic cu ceai, acu sunt expertă în tarte cu fructe. Cu legume. Morcovel cu dracuștiecemaipuipeacolo, da fără sare.
Hrănit copilul. Scremut. Schimbat copilu. Scăzut glicemia. Sunat mama. Scremut mama copilului. Sosit cumnata, găsit copil prin mașina de spălat cu căciula mea de blană artificială.

Numai un copil te împlinește

Să fim serioși. Un copil are noroc că-l iubești de ți se lasă țâțele și nu-ți pasă, c-altfel l-ai agăța-n șifonier și-ai sta numai la antene să mai iei și tu un ban pe lângă alocație. Un copil te împinge să te duci la toate seminariile și întâlnirile despre căcuța și biscuiței și dilatare naturală ca să nu devii alcoolică-n 4 pași.

Oricum. Din experiența de până acum (și am ceva…) vă spun sincer că, pentru Inimă, un copil e mai bun ca un bărbat.

Schimb de experiențe nu fac acu, sunt deja găină bătrână, cu botox.

Întors cu spatele ca să-mi trag blugii, spart un geam de la o vitrină-n casă. Bebeeeee, varză-ți fac alocația de 200 roni, mă duc și-mi cumpăr ruj Clarins. Hm… mă mai gândesc. N-ajunge. Plângem iar amândoi. Eu de bucurie că nu s-a tăiat, el de spaimă.

Cumva ajung și la mama cu copilu-n marsupiu. Încet, trebuie să schimb câte ceva că dacă-s tot așa blegovană mor săracă, devreme, uitată… undeeeee mergeți cârăie portaru despre care auzisem eu că mrrrr și miau da, ca noi toți, și usturoi a mâncat și gura-i miroase.

Fac o fațetă de prințesă care-a fost descoperită-n furou: oh, m-așteaptă dr D.
A….
Și Dr M… Nu mă-ncadrez nicidecum cu copilul. Zâmbesc roșu și alb. Tocmai spusesem numele șefului de secție și portărelul și-a retras ușor mâna pe care aproape o întindea. Nu l-am văzut în viața mea pe șeful de secție.
– Da cu copilul? se miră portărelul cu fața plină de negi micuți și sprâncene zdrențuite.
Dau capul pe spate. Mvai, dar doctorul M mă asteaptă cu copilul! Sunt…
– Oh, poftiți, nu vreți să in…

Mă echipez ca și cum aș merge pe Himalaya și intru. Și nimeresc la altă pacientă. Gugu mic tace și stă sub pânza verde ca-n tufă. Se uită mirat la o tanti cu sprâncene epilate.

Mă uit și eu, așa arăta bunica înainte să moară, poate un pic mai bine.
N-o recunoașteți? mă întreabă cineva-n spate.
Ă… înghit în sec, trec iar pe pilot automat: e vie? Colțurile gurii lăsate-nspre podea, nasul turtit, linia ochilor sau liniile ridurilor nu le identific da: i-ați ras sprâncenele? Întreb ca proasta.

Alături apare mama. De pe-o targa p-alta, sfor sfor, bine mersi, până și firul de mustață după care ne recunoaștem e-acolo. Îmi cade inima la loc din gât.

Gângurel gângurește și în două minute de stat cu o mână pe piciorul ei, deschide puțin ochii.
Îl vede pe-ăsta mic și zâmbește. Adoarme.

Adoarme și micu la piept.

Nu, nu am un Paște Fericit, mulțumesc frumos pentru mesajele care conțin Fericire da v-o las vouă pe toată. Eu am de trăit. Nu, nu vreau să fiu mai bună de Paște. Sunt incapabilă de atâta bunătate în 2 zile.

(Așa fericiți erau oamenii la Catedrală! discutau cu Doamne Doamne direct de pe aifoane).

Adevărat a Înviat dragii mei prieteni! Numai că vedeți, omul are o toleranță tare scăzută la patimi. Nici nu discerne care-s reale și care-s false.

One thought on “De Paște și zi de zi, vezi care-ți sunt adevăratele valori. Dacă te-ai gândit la ouă, poate ai o problemă…

  • April 9, 2018 at 4:34 pm
    Permalink

    Ca sa fiu sincera, n-am dat mesaje neam, am avut o pasa tare proasta. Dar recunosc ca a ta o bate de departe pe a mea, mai ales ca pustiul meu nu mai e mic. Dar tot mi-ai adus aminte de o situatie asemanatoare in care a spart o masuta de sticla, de era sa fac infarct. Per ansamblu, vorba ta, n-as zice ca a fost un Paste fericit. Nu stiu de ce se iluzioneaza toti in halul asta. E drept ca pret de vreo 3 zile incerci sa-ti speli creierul de probleme, dar e din ce in ce mai greu sa te resetezi. Chiar si asa, iti doresc zile post-sarbatori mai linistite si sa nu-ti pierzi umorul, am senzatia ca numai asta ne mai tine in viata in tara asta!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *