De ce “pe vremea noastră” era magic Crăciunul

felinare si femeiePentru că oamenii își vorbeau cu adevărat

se spune că știi c-ai îmbătrânit când începi să folosești expresia asta. Ei, și? Pentru oamenii care te iubesc vei fi același TU. Față de ceilalți e preferabilă retragerea.

Înainte cu două-trei săptămâni, se făceau deja listele-n familii. Pe nașii cutare îi invităm cu cuscrii că și lu Ionică și lu Reta le place vinul adus de la țară, pe Aneta o chemăm o data cu unchiu din Târgoviște, că poate până atunci termină și ea cu divorțu. Stop listă. Oripilare.

Mătușa Aneta divorța acum la venerabila și varicoasa vârstă de 45 de ani? Mama făcea listele, se consulta cu tata, puneau zile și perechi în functie de feluri preferate, simandicoșenii, simpatii ascunse și-n funcție de vizitele pe care le onoram neapărat și noi. Când se vorbea de-o minune de trei zile, ce-l implica pe unul sau de altul din familia pe atunci reală, strecura cineva o glumă dar nu răutăți.
Eu, când auzeam că “aia are 45 si divorțează” mă întrebam cine-o s-o îngroape dacă rămâne singură. Mi se părea nescris în stele să ai atâția ani și să îndrăznești să te desparți de nașu Chelaru, de vișinata lui și de cele 4 amante.
Că eu mă credeam nemuritoare pe-atunci. O să stagnez așa, la vârsta de aur și-o să fiu mereu fata lu mama și-a lu tata.

Când auzeam colindătorii la ușă-n ajun, aveam niște emoții, mooooamă.

Știam ce-o să urmeze: am chemat cinci dar intră opt, mai aduceți scaune, tata iese din cămară bașca aduce răciturile și râde ca un măgăruș, i s-a scurs tracul prin spatele damigenei de care trage de la 5 si acum e 18. Pe Fina o pup prima, că mi-e cea mai dragă și râde din suflet iar eu simt asta, la soacra lu Nelu trebuie să strig c-are-o ureche vătuită, etc. Nu apar decat atunci când mă cheamă mama că și așa nu încăpem pe hol să ne bulucim toți și să țipăm unul la altul.

Mi-e rușine. Întotdeauna se laudă plozii ălorlalți. Da acum admiră bradu. Mătușa se miră sonor, lu unchiu Nucu nu-I e în clar de ce l-am legat de calorifer. Apoi vorbesc toți de Moșu de parcă de el vin și nu e nicio poveste.
În sfarșit, se descolăcesc toți la șireturi iar femeile-și laudă una alteia cizmele și blănurile.

Fiecare studiază masa pusă și preț de vreo 4 minute se strecoară câte unul, așa, pe interes ca să ajungă… langa altul. Copiii, unde-s copiii?

Apar eu. Mă înroșesc ca sarmalele care fierb în bulion, la foc mic, în bucătărie. Încep exclamațiile, unii nu m-au văzut de cinci zile:
– Vai da ce frumoasă s-a făcut, tu nașă! ( îmi aranjez bretonul tăiat zombie și-mi arăt caninii în semn de mulțumesc, eu chiar mă cred frumoasă da abia aștept să văd ce zice nenea Ciprian că are un chip interesant).
Da ce înaltă e și slabă, tu fată, să nu spui că ții diete! (nu, nu, de la profu de mate mi se trage. În două ore pe săptămână mă usuc cât altele-ntr-o sesiune)

Apoi întrebările:
Da tu ești mai mare decat Cristina? V-ați mai întalnit anu ăsta, ai fost pe la Baia Mare? (hai mă cuscre sau ce-i fi, atâta poți?) Mă uit la Cristina care zâmbește ca un lemn traforat. Îi spun că-s mai mica cu-n an și că n-am fost. Abia aștept să termine cu mine, să fug la tata-n cameră să fur o țigară kent din paltonul ăla care miroase-a duhan. Și a gutui.
Și ce vrei să faci când termini liceul? ( mătușa asta, mereu a mâncat-o-n spatele fundului, dracu știe, vreau să mă îndrăgostesc, să călătoresc, să văd Egiptul, să mă îmbăt cu adevărat, să-mi cumpăr singură bradul, să…)
O să dau la psihologie, susur eu mândră.
Camera e-n delir, parc-am zis că mă leg de coloana infinitului cu sfoară albastră și fac lobby pentru pădurea ecuatorială.

Părerile și sfaturile:
– Să nu te măriți repede!
– Da io nu vreau să mă…
– Să faci o meserie bănoasă!
– Dar dacă nu-mi place…
– Să-ți lași părul mai lung că tare bine-ți stă așa!
– Dar eu am vrut să mă tund Depe…
– Să vii neapărat în vacanță la noi la Zalău, să-l cunoști pe vărul… vine din America-n iunie.
– Dar eu vreau în tabără la Beliș deja m-am însc…

Nu mai sunt băgată-n seamă.

Tata scoate damigeana profitând de fundurile-ntoarse care vâră cadouri sub brad. Sunt cea mai mica. O s-aduc platoul cu chiftele, șnitele, cascaval, masline, ruladă cu ou, salam de trei feluri, tobă, cârnați. O s-aștept să zică mama că am făcut eu saleurile alea de le ziceam picnicuri, si pe care le coceai acasă într-o paleta pe o parte si alta.
Apoi îmi fur țigara și mă strecor jos când fluieră Iubi să mă pup cu el. Ce dor mi-e de iubi! Ș i ce frumos e!!!

Tante Adina a uitat ceva:
Nașa, da prieten are? Chicoteli, eu neg vehement, tata cască iar Camelia mă privește de parcă aș arăta ca și cum aș putea avea un iubit.

Mama râde.
Are, are, zice cu voce prietenoasă.
– E frumos? Să fie, că ea
Mama își aranjează părul buclat, pare-ncurcată.
Frumoooos! Așa și-I alege de parcă-I desenează ea mai înainte. Din cartea de istorie, aia cu domnitori.

(râsete)
Nu e nimic serios, e doar un coleg, ma fastacesc si plec de-acolo.

Camelia tușește sec. A băut prea mult sifon sau a sifonat mă-sa că eu umblu cu de-ăștia mai mari ca mine.

Tușica surdă, întreabă de trei ori în spatele ușii închise de ce-a folosit mama pluralul. Cum adică-i aleg, că-s doar pe-a noua și acu se-aleg încă diftongi și triftongi sau fracții ordinare. Că ea le știe pe toate. Să n-o lași, să n-o scapi din mână, auzi?

E într-a zecea, zice mama. Învață bine. Cine vrea ciorbă și cine vrea supă de pui?

Oamenii chiar așteptau să fie împreună. Când unul vorbea, celălalt decoda mesajul si căuta un răspuns. Se simțeau importanți unul în preajma celuilalt. Vorbeau despre orice fel de lucruri. Lucruri și întamplări pe care astăzi nu mai au timp să și le spună, nu mai au dispoziție să le asculte c-au devenit banale, nu îi mai interesează pentru că au probleme cu banii sau le e jenă de odraslele lor si caută soluții. Sunt ocupați să disece viața altora, să cumpere, să facă poze la care or să se mai uite poate o data-n viață. Au mesaje pe telefoane și ar trebui să fie în altă parte plus că salata de boeuf duce la cardiopatie ischemică.
Nu se mai mănâncă ficăței si cartofi piure ci ficăței în sos de Jack Daniels.

Sărbătoarea e importantă acum, ca să apară în fața celorlalți așa cum nu sunt 300 de zile pe an: aranjați impecabil și incomod, darnici, modești, muncitori, săritori cu aproapele, sinceri, maturi, gata să o ia de la capăt.
Atunci era despre Crăciun. O zi, oricare zi ar fi fost, da-I cea în care te gândești că s-a născut Domnul Iisus.

Acum caută pe google să arate că de fapt, nu s-a născut iarna ci primăvara și că boii erau miei sau invers. Acum nu-și mai vorbesc față în față. Ar însemna să se asculte, priceapă, să se vadă pe ei așa cum sunt și asta nu-I deloc plăcut.

Nu cred că tehnologia ne-ar fi putut schimba în vreun fel dacă am fi lăsat în noi sufletele de copii care credeau că pentru ei nu există bătranete si că Timpul e doar un brad impodobit o data pe an, două cafeline si slujba din Biserică. Nu aceea ascultată de la Panemar sau din stație de la Opera.

Slujba de acasă – când nu vrei să mergi dar stai cu trupul și cu sufletul și cu inima curate. Și te odihnești. Că s-a născut El și nu mai ai nevoie de cuvinte și de gânduri dacă nu-s din inimă.

2 thoughts on “De ce “pe vremea noastră” era magic Crăciunul

  • December 16, 2018 at 10:12 am
    Permalink

    era magic, ne trezeam de dimineata si fugeam sa vedem ce ne-a adus moshul, credeam in el si ne motiva sa fim mai buni, mai ascultatori, mai altfel in acele zile… acum, cred inca… dar parca am pierdut ceva din stralucirea de atunci, viata mi-a dat la scafarlie de prea multe ori… noroc ca nu ma las… zic si io… nu te lua dupa mine!

    Reply
    • February 15, 2019 at 9:12 pm
      Permalink

      Eu am pierdut totul din acea stralucire dar sunt fericita ca am alaturi persoanele care pot repara asta

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *