De ce-a stat fata asta tânără lângă bătrânul ăla urât?

Dragă Pirandolena,

Am șezut și m-am gândit. Uite, îți pun poză, să vezi cum am șezut și-am gândit ce să-ți grăiesc. D-amu știu, las că-i înțelege și tu.

Numai acum am recepționat întrebarea ta, nu, nu tu dragă, nu am stat lângă boul ăla bătrân pentru bani. O fi el urât, da, scuză-mă, pe el măcar îl sesizezi pe stradă, la semafor, pe trepte, la panemar.

În timp ce soțu tău e ca șlițu descheiat. Nici nu remarci cum și-a îndesat maioul și nici în ce parte îi stă vârfu leucei.

Eu, desfrânată? De ce, pentru c-am zis că într-adevăr, cu lapte m-a ademenit? Nimic nu pricepi.

Când l-am văzut prima dată, am crezut că-i Suleiman Magnificul.
Avea un balon mare și alb pe cap, nasul coroiat, negruț, cu barbă cât să se poată scărpina pe-un umăr fără să ia mâna de pe volan și urechile păreau a i se întinde la la est la vest. Cum nu mai văzusem un mercedes benz, m-am gândit că semnul de pe mașina plină de întinăciune, arată 3 stâlpi preferați din cei cinci ai islamului. Bine, eu i-am urmat pe toți chiar dacă sunt creștină!
Admit în parte, m-am lepădat de aș-sahada, respectiv mărturisirea de credință când am crezut că ne-mpușcă prin Liban ca pe rațe. Pur și simplu nu voiam s-ajung în Paradis și să redevin fecioară.

Magnificul meu își cumpărase o vacă, la licitație, în România. Niște butuci de prin Beclean vindeau cuie și-al meu, cu-n clic, a crezut c-a achiziționat o cireadă de brune de Maramureș. Kühe, stii? Un pic de joc stilistic specific ardelenilor nealcoși. Era pauză la Bundesliga și-a văzut o reclamă c-o vacă ce păștea fericită-n Anzi. Și-a amintit de cei doi prieteni din Rumenia, despre toate poveștile lor cu viața de aici și a decis: își va construi o cabană.
– Păi și de ce v-ați luat o vacă?
– Prietene din Rumenia nu mai amintit de mine. Dar a zis che ei vinde kuhe pe preț micuț, multe kue și fer, che desființat primeria. Spus la mine che dache arșitect, se puate construiește premărie nouă, primește projekt pe câteva bani, aici este unde stai, mincare eftine, aiere curat, frumos duamnele. Am crezut, chind vin, che toate fer e pregătite și project aprobate, așa înțeles noi cu pretene din Rumenia.

Brusc, îmi părea mai frumușel, așa tuciuriu cu cămașa lui cu verde și roz, dar încă eram o înfrânată.

-Și?
– Și ghesit o cabană așha ca urda.
– Ca ce?
– Iurta. Iurta. Cum are pastorii în Kazahstan. Și la spate murea o vacă.

Ăsta-i nebun zic. Imediat mă cer jos. Sau la pipi.

– Da de ce murea?
– Che gemea așa, nu murea, eu crezut da ea făcea vițel și speriat tare.

Suleiman m-a privit fericit. Simțea că se înfiripă ceva. Și-a ridicat ușor mustața iar eu făcui la fel. Încă nu știam că există benzile de la Veet. Hm.

Întinde mâna peste picioarele mele și mă-mping în scaun, speriată. Șocată. Vai, mă înviorează!
– Nu speria, eu vreau dau lapte la tine. Zâmbet larg. Dinți albi, drepti, pe când caninii mei încă erau prin spatele molarilor. Rictus. Ăăăă, ce să fac cu el?

– Tu nu beți lapte?
– Ba da, dar nu e ca și cum mi-ai da un beduin, o cămilă și o noapte fierbinte-n deșert. E… lapte. Eu smile sweet.
– Ești amantă. Amiuantă. Așa se spune?
– Numai când divortezi și n-ai contract prenupțial, îmi dau eu sfătoasă părul după ureche. Sunt amuzantă iar cu Mihai nu mă mai culc căci m-am supărat pe el. A troznit o asistentă. Nici amantă nu mai sunt.
– Poftim? Se uită la mine ca la un cal vorbitor.
– Glumesc. Îmi place de tine. Cred c-am putea fi prieteni. Ce vorbesc? Ești magnific. Tu cu laptele tău. Dar te cam futură prietenii… hai să văd ce mai putem repara, tocmai îmi pierd locul de muncă.

Vai, dar cum te-ai putut culca cu el, așa o diferență de vârstă, bleah.

E bine ca înainte să emiți indiscreții de-acestea emoliente, să te uiți în oglindă. Dar uite cum am făcut. După ce mi-am cusut himenul cu fir de-argint și-am băut 6 săptămâni lapte, după ce m-au îmbăiat huriile în miere și ceai de chimen când pe capacul de la budă răsuna de pe laptop Deșertăciunea lu Omar Khayam (toaleta lui era izolată fonic și cu un etaj mai jos), ne-am pus în pat.
Am zis Oh! Și-am pus cerneală-n peniță.

După 10 ani, am rămas însărcinată și am născut un copil blond și alb, motiv pentru care Iubitul meu a stat 10 zile la Deutsche Zentrum pentru Herz și artere coronare cu 3 monitoare la cap și-o asistentă subțirică ce-i tot decupla un buton. Din greșeală.  Că era-n practică, de era să-i măture Allah neamurile după 3 simulări de stop cardiac. Apoi au mutat-o la dermatologie.

Eu am rămas săracă, am fost alungată cu pietrele (din aur și argint) care creșteau în grădina lor alături de frunze de coca-cola și numele meu a fost șters de pe toate actele care mi-ar fi permis să mai cumpăr vreodată un maiou mai scump decât cele de la United Color of Beneton. Statuia mea de la Karnak a fost arsă (mă rog afumată) iar numele meu, Hapi, a rămas o legendă numai aici pe blog.

Nici acum nu am înțeles cine-a fost de vină de ne-am despărțit.

Vaca?

Prietenii care încă mai vând cuie și case care nu există pe post de sediu firmă? N-am fost eu destul de virgină, n-am respectat toți stâlpii? Bine, când credeam că nu mai vede cu un ochi, m-a prins că-l îmbrășișam pe unul. Nici atunci nu m-a crezut că stâlp fu și că după opt ani e normal să mai treacă i love you, ca oameni suntem.

Era un om corect și vorbea puțin. L-am iubit tu dragă, că iubești Omu, nu un cap mic în care încape-un singur gând și-ăla înghesuit rău. Eu de-aia am stat da tu de ce ești mârțoagă, când stai totuși, în medii în care-ai puteai fi roaibă?