De astazi, pentru cei care doresc sa doneze, las un cont si un nume. Blogul hapi.ro intra momentan pe domeniul… penalului

 orasul gherla centru 2020

(orasul meu, 2020, asta era pentru campanie cred, am facut-o eu ieri, nici un primar nu va putea repara cat s-a stricat in ultimii ani, well, acesta e drumul meu, este CENTRUL si aici au stat odata sentimentele mele, asa cum azi, stau ale altor tineri. Deci iarta-ma, dragul meu ca nu pot privi uneori ce frumos a rasarit soarele, trebuie sa ma expun si sa lupt cum pot)

 

De ce accept acum sa fiu ajutata?

Am crezut ca atunci cand se termina un proces penal, indiferent cum, chinul e gata. M-am inselat. Etapa de probatiune si frecus in libertate o voi comenta exact asa cum o traiesc eu. Nu mai am de ce sa ma mint. Mi-e frica si ma simt vanata (pare rau pentru lipsa diacriticelor aici).

Am trei scopuri majore pentru care las un cont:

– sa-mi platesc eventual creanta catre Doamna, respective daunele morale si avocata dansei, etc. Asta e un vis, nu ma gandesc ca se va strange atat.

Doi: vad ca se discuta mult si incepem sa luam in serios dramele femeilor atinse de violenta domestica. Dar eu, de cativa ani si mai ales in ultimele saptamani, ma simt… dezgolita, redusa la zero in ceea ce priveste demnitatea ca om – cea pe care V Henderson o pomeneste-n nevoile fundamentale. Ma simt abuzata psihologic, destul de constant mi se mai intampla cate ceva sau aflu ceva venind din aceeasi directie si consider ca sanatatea imi este pusa in pericol. De tot ceea ce inseamna justitie si felul in care masurile punitive aplicate asupra mea – au actionat si inca au efecte si vor mai avea.

-scopul doi este sa pun niste bani deoparte in contul fiului meu.

Trei: este evident (ha ha pentru mine, cred) ca nu ma descurc cu banii, ca mi-e constant frica de viitor si ca, oricat am cautat o solutie sa fac ceva dupa orele de serviciu, nu am timp. Uneori nu fac dus doua sau trei zile ci ma spal zilnic la chiuveta. Uneori ajung atat de obosita la ora 16 (o sa intelegeti in timp cand veti citi, ca nu din cauza jobului) incat nu pot intreprinde ceva pe plan-cont propriu. Copilul meu de 2 ani si 10 luni e pe primul loc si mi-ajunge ca oamenii care ma cunosc stiu- si vad asta, cel putin in oras. Apropiatii m-au indepartat deja cand am devenit penala si apoi condamnata penal pentru ultraj judiciar. Asa ca nu mai am ce pierde.

Nu caut mila nimanui, cei care vor dona o vor face din compasiune sau pentru ca AU si POT. Nu doresc bani de la cititorii vechii regine egiptene  ci poate chiar de la cei condamnati din jurul vostru, cei de care probabil nici nu stiti, cei care nu vor fi avut niciodata curaj sa scrie ce voi scrie eu aici.

– oricat as dori eu sa invat sa finisez mese mici din lemn, servetele sau haine handmade dupa ora 16 sau articole platite, nu pot pentru ca la noi in sat (ma iertati, dragi concetateni) nu este cresa iar cu copiii intre 2-3 ani faci ce poti, ca cica a fost odata ca niciodata dar mvai, nu erau prea multi copii si stii, n-a meritat… Asa ca imi propun sa scriu, sa expun si mai mult din viata si sentimentele unei mame condamnate penal, aici in Romania si poate sa aduc alinare altora. Sa dau din informatiile si din trairile personale si subiective inseamna deja ca ma supun unor eventuale represalii indirecte din partea organelor – care ma supravegheaza, nu-I asa- si este posibil ca muncile mele-n folosul comunitatii sau felul in care mi se vorbeste sa se schimbe – in si mai dur pentru mine si temperamental, personalitatea mea- care nu au fost absolut deloc luate in considerare si nici circumstantele producerii unor fapte.
Asa ca, accept donatii in contul acestor articole in care imi voi pune sufletul pe tava si va voi dezvalui ca un proces nu se termina cand da cineva cu ciocanul (sincer, nici nu am vazut faza asta, o fi). Dar despre ce ciocan vorbim? O condamnare penala, din punctul meu de vedere este un stigmat pe viata pentru un om ca mine. (nu zic bun sau rau ci Om ca mine)

Vreau neaparat sa subliniez ca nu afirm ca instanta fost nedreapta cu mine in penal. Da, cred ca pedepsirea mea astfel – este destul de exagerata. In prezent, in paralel, astept Solutia Curtii de Apel Cluj intr-o speta civila, deschisa de aceeasi persoana impotriva mea si a unor terti, pentru articole calomnioase, denigratoare, etc.

 

Cel mai mare semnal de alarma pe care-l trag acum si cea mai mare durere a mea este, ca in afara de aparatorul meu, nu am avut cu cine sa vorbesc, sa ma inteleg, sa pricep si eu, sa am un sprijin moral, mai ales gravida fiind. Nu dau vina pe oameni. Dar o dau pe un intreg sistem disfunctional prin disproportionalitatea pedepselor pe care le aplica. 

Pentru faptul ca nici la cele 4 ore de audieri, nici la procese si nici la probatiune (unde sincer, am fost facuta varza), nu m-am simtit si nu ma simt absolut deloc ajutata ci doar mi se subliniaza de catre diversi, indirect, bucura-te ca nu esti dupa gratii (ultraj judiciar, da? Nu am lovit pe nimeni, avem caseta, o vom scoate, sper eu ca intr-o zi o vom scoate si pe cea din sala care a precedat comportamentul meu indezirabil pe care l-am regretata mereu!) As fi avut nevoie de asistenta psihologica, am primit bulling, as fi avut nevoie de o personalizare a acestei reintegrari cum I se spune si mi-as fi dorit o evaluare la orice nivel: IML, psihologi criminalisti, dracu stie – ca sa inteleg de unde acest pericol social mediu – pe care am inteles ca il constitui. Nu am primit decat… un loc la cantina de ajutor social si le multumesc doamnelor de acolo ca sunt dragute cu mine.

 

O ora jumate cel putin, doua ore si mai mult cu documentare si cautare de date in vrafuri de hartii si dosare – dureaza un articol pe care-l scriu noaptea. Si am fost sfatuita sa pun totusi un cont ca sa-mi pot continua viata mai linistita. 

Reabilitarea mea personala vine din inima mea, din iertare – m-am iertat pe mine si nu mai gandesc daca altii ma plac ori ba – din iubirea pentru copil si pentru mama mea si sper, din intelegerea prietenului meu alaturi de care nu pot fi cu adevarat, asa cum si-ar dori decat eventual, dupa ce ma exorcizez in felul meu. Nu doresc sa mai sufere nimeni din cauza mea si am nevoie de ajutorul vostru. Iar daca va fi doar un gand si o imbratisare – sa stiti ca a contat. Eu n-am avut cui sa spun, in fata cui sa plang, dar Dumnezeu mi-a dat vreo doi oameni la serviciu, pe mama acasa, si un El care abia m-a cunoscut dar nu-mi poate coase ranile si nu le poate vedea. Si poate e mai bine. Sunt lucruri in viata prin care treci singur.

Poate ca m-am repetat in idei, scriu seara, sunt obosita, mai mereu speriata, dorm putin si mai si fumez in unele zile. Nu donati, cei care va ganditi ca o sa cumpar tigari din banul vostru sau ca o sa militez pentru vouchere in loc de alocatii (mare ti-e gradina, mi-a mai ramas umor, vad ca).

P.S Dorm prost.

Uneori cu medicamente luate de la mama. Sunt perioadele mai grele. Nu abuzez dar nici nu sunt sfanta. In sfarsit, cui ii pasa. Nu beau. Am baut de vreo doua ori intr-un an, cand copilul a ramas cu mama si eu la chef vezi Doamne, terminator am fost dupa doua pahare de vin. Nu le raspund prietenelor pe w app si probabil le par ciudata. Stau un minut in fata usii de la apartament, de multe ori ca sa fac fata elanului de copil, singurul care imi amelioreaza durerile si tacerile din piept.

La PS am vrut sa adaug de fapt, acu dimineata cand am terminat postarea ca, tocmai ne trezisem, eu si T la ora 6, ne-am giugiulit, apoi el a tras aiurea un covor de-ale pe care ne jucam cu masinute ziua si nu venea la spalat, la alea alea, lucruri absolut specific varstei, eu m-am impiedicat de covor… Am fost atenta cum trag covorul dar I l-am smuls oarecum de sub picior, intentionat si constienta ca va cadea pe covor si va plange. Am vrut sa-I strig ca nu mai pot, daca nu ma aude deloc, daca nu… dar m-am dus in baie si am plans (asa plang eu, cu lacrimi de crocodile, Domnule).

Am plans, asa cum fac de trei ani jumate, mi-as fi crestat mainile in loc sa-l fac sa “faca boc” pe copilul meu. Imi venea sa ma autoflagelez ca aia din Opus Dei. In sfarsit. Era la usa, isi cerea iertare. Nu copilul e de vina pentru tensiunea din casa, el doar o simte. O transforma-n oglinda mea. L-am luat in brate, l-am rugat sa ma ierte, eu am gresit. Nu suport sub nicio forma violenta aplicata in special copiilor si iata ca-l fac eu sa se impiedice… Am plecat la serviciu fara sa ma uit in directia bunicii, doar am salutat.

Da, am nevoie de ajutor iar Probatiunea ma face sa o iau razna si mai mult, sa nu am bani sa merg la cluj cand vor ei, sa vin mai speriata, al doilea proces e o ciudatenie cum nu mi-as fi imaginat si… oamenii care ar trebui sa ma ajute, imi citesc cu lehamite texte din lege.

 

(ps> prietena mea imi cumpara tigari. Asta da prietena, nu? 🙂

Iata contul si numele pentru cei care doresc sa ma ajute sa depasesc perioada aceasta. Va multumesc. Si insist: 3 lei, 8 lei, 30, este donatie cum e si 200 euro – Luiza sa nu mai faci de-astea, a fost prea mult. Ma astept ca numai dupa ce voi scrie mai multe povesti in care se vor regasi oameni cu probleme penale – sa beneficiez eventual de un mic avant.

 

Chezan Felicia

RO39BTRLRONCRT0130556202

5 thoughts on “De astazi, pentru cei care doresc sa doneze, las un cont si un nume. Blogul hapi.ro intra momentan pe domeniul… penalului

  • February 24, 2020 at 5:45 pm
    Permalink

    Paypal, te rog, ca nu am cum plati pe conturi. Ti-am zis demult sa pui chestia asta, ca mana de la mana nu se simte la noi, dar te ajuta pe tine. Fa tot ce poti sa supravietuiesti perioadei asteia cu mintile intacte, pe cat posibil, pentru pusti si mama ta. Chiar daca inseamna sa pui o mica pauza in scrierea unor articole care crezi ca te vor afecta (prin care sa fii atacata). Acum intra in ‘damage control’ si vedem mai apoi de restul. Nu te-am uitat nici cu muncile pe net, dar te las sa iti pui viata un pic in ordire. AI GRIJA DE TINE!

    Ignora atacurile, vezi-ti de treaba ta si se va termina mizeria asta. Te pupam 🙂

    Reply
  • February 24, 2020 at 10:11 pm
    Permalink

    Da, te rog, paypal.

    Reply
  • Pingback: Cum e cand te afli in fața judecătorilor in penal. Inculpata – Hapi Riverwoman

  • March 4, 2020 at 8:09 pm
    Permalink

    Pune doar adresa de paypal (ar trebui sa fie adresa de e-mail cu care a fost facut contul), nu neaparat buton pt donatii. De acolo ne descurcam noi.

    Reply
    • March 15, 2020 at 10:02 pm
      Permalink

      L-a pus astazi Ramona Jar. Dojo. Si mi-a mai si aranjat blogul… Va multumesc pentru tot ce sunteti. Da e metafora: “tot ce sunteti. ”

      O spun si asta. aproape 5 ani m-am intrebat un lucru. Contextul nu e important.

      De ce străinii care nu mă cunosc, de ce nu cei despre care am crezut odata că mă iubesc cum îi iubesc eu? Trebuie sa renunț la intrebarea asta, sa scap de ea. Trebuie sa pricep că fiecare are drumul lui, perspectiva lui despre iubire.

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *