Curpuratiste naturale si tatuate seminaturale

tatuaj ochi, spranceneÎnainte sa intru la Valentina Suciu, îmi aprind o țigara, am ajuns cam repede.
Ma rujasem puțin, atât cât să se facă diferența intre tenul meu alb și tencuiala casei drăguțe în care se afla cabinetul.
O domnita în costum invartosat, pe tocuri de 10 și 10 chei în mână, probabil de la mercedesul de afara, de la casa, de la cocina aia „de vacanta”, de la pivniță (în care- potential îsi ingropase fostul soț) și în sfârșit, de la Rai probabil, ma privește cu dispret. Beșteleala cu 2 straturi de fond de ten abia mai rezista și câteva bucle, făcute evident, la coafor, sunt lipite de frunte- nu ca ale mele, făcute acasă în timp ce ma uit la Hannibal cum taie oameni. Astea rezista 4 zile, că trântesc în ele tot Taftul din baie, mai degrabă se lipesc de geamul mașinii decât de ceva umed.

 

Se uita așa, ca din corcodus, ea nu așteaptă la tatuaje semipermamente ca sclifosita de mine, n-are săndăluțe Ipanema cu doua barete, are ceva conduri țeposi de la Musette. Și a venit sa urle la o fetița, mobila ei de birou e portocalie, nu oranj cum îi promisese patronu. E nervoasă, îi zdruncină ăleia zenu la maxim, fiecare-si dă drumu unde poate sau unde are voie.
Tinerica, nu trece de 37, dar e „cu stil”.

Cu stilul ei de gogoașa. Azi a pus drojdie, e inflamabila și pațachinele ca mine, despre care nu ești sigur pe ce raft sa le pui la anti-age, o enerveaza, niște curvissime, toate. Femeile adevărate, ca ea, n-au nevoie de nimic, și-au pus și la profil poza aia fără makeup, în care privesc spre cameră ca niște virgine scăpate pe podea. N-au dinți „falși” pe ele le-a dus mam mare la un dentist care le anestezia cand erau pe clasa a saptea. N-au țâțe false, doar ridicate cu un sutien de 15o euro, n-au buze cu hialuronic, ele, naturalistele nu le suportă pe „tunate”. Tunatele-s  extremiste, adică neveste de fotbalisti, dansatoare la Capatos ori zdrențe tăntălaie pentru copchiii politicienilor. A, poza… au ales-o din rafala de 114 poze. În celelalte, vezi ca de fapt sunt femei normale, în sensul ca ori sunt ciontoase ca mine, ori au fund cât două, ori li se reflectă ridurile-n inelul fake, ori zâmbesc stramb cum însămi am învățat de când scot coletele de la poșta și o las mai moale cu ăștia de la fan curier.


Cât despre poze, recunosc ca și eu procedez așa când le trimit prietenelor, sa vadă cum mi-a ieșit tatuajul. Din 221, într-una ies ca Naomi Campbell, numai ca albă după cum ați ghicit. Îmi vine să mă smulg de-acolo și să mă pup, toată toată.
Femelele ca ele trebuie ținute pe un piedestal și sheruite.
Femelele ca mine trebuie arătate cu dejtu, urcate pe masa pentr-un oprobiu public și TRAFIC. Eh, de-ala de doi lei, pe net, nu ca-n filmu cu Liam Neeson.

rochie lunga Zara

Dar despre feministe cu boase și misogini blanzi, în alta poveste.

Voiam sa va povestesc ce bine a fost la Valentina- regina sprancenelor, cum i se mai spune la Cluj. M-am prezentat pentru tatuarea pleoapei superioare. În 10 minute, eu trageam 2 linii cu un eyeliner scump și niciodată, dar niciodată nu ieseau uniforme. Înțeleg- asimetria e normala. Dar vizibil serpuite: asta e designul meu (Hannibal, da).

Am fost mai fricoasă decat atunci când am tatuat sprâncenele. Și va spun cu mana pe-un sân (am făcut alergie, tre sa dau cu Advantan) ca nu doare deloc! Nu exagerez, se aplică crema. Mai stai puțin, Valentina te întreabă dacă vrei cafea, te deseneaza, te privește, te pune sa fluturi din ochisori.
Apoi se introduce acul fin, scurt, repede, profi. Dacă la tatuatul sprancenelor aveam câteva secunde în care nu respiram deoarece simțeam o zgârietură, aici n-am simțit nimic. Niciun membru al familiei nu și-ar fi dat seama că acela este un tatuaj și nu liniuta „trasa” de mine, dacă nu spuneam.
Atât de încântată am fost de rezultat, încât i-as fi strigat lu tanti care voia oranj:
Ţucu-ţi, mândră, ochii tăi
Dimineaţa mulgând oi
Şi seara cotând viţei,
Ochii şi sprâncenele
C-alea fac păcatele!
De n-ar fi ochi şi sprâncene,
Nici n-ar fi păcate grele,
Dar ochi şi sprâncene sunt
Şi păcate pe pământ!

sursa aici-greieri si papadii.

O zi, pleoapa e puțin inflamata. Câteva zile, folosești kanamicina- Valentina a fost drăguța și mi-a dat ultima cutie de kanamicina ca sa nu ma mai duc eu sa cumpăr.
Luni merg pentru a doua „umplere” și spun cu siguranța, un caps DA, tatuajului semipermanent, făcut de profesioniste.

În afara de faptul c-am scăpat de momentul  cu „trasul liniei”, arăt mai mereu aproape aranjată și-mi pot prelungi liniuța până la look-ul meu preferat „Cleopatra like”. Dau cu rimel și gata.

Minusuri? Când bocesc, c-a ridicat consortu vocea cu-n semiton, nu mi se mai văd lacrimile  pentru că e vară și rimelu rezistent la apă. Eyelinerul curgea repede și mai impresionist…

Similar Posts

7 Comments

  1. Ar fi bune niste poze, fa-ti un selfie mai in ochi si le cropuiesti pe urma ca sa te recunoastem daca ne intalnim cu tine. Trebuie neaparat sa vedem rezultatele cat par de naturale.

Leave a Reply to Alina Anghel Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *