Cu globulele la control……

Cu ocazia zvăpăiatei întâmplări prin care în cartea mea de muncă (ce nu mai exista decat în format digital) s-au schimbat diverse mici titulaturi, a trebuit să mă las autopsiată, pardon, analizată la un laborator medical perfor(m)ant. Zăludă cum sunt adesea,m-am înființat la ghiseul cu pricina si le-am vârât sub nas funcționarilor un set complet de analize . Până și VSHul dădea cu virgulă, atât de bine fusesera numarate globulele mele. Numai că funcționara nici nu si-a reglat ochelarii în directia fițuicilor mele cu 22 de ștampile, doar m-a informat că Ministerul Cutărescu (de Stat of course)nu accepta analize de la Spitalul Cutărescu (tot de Stat) ci numai de la X, Y si Z care au acreditare.

Ca o mâță călcată pe coadă, mi-am luat spășită leucocitele numărate degeaba si m-am prezentat cuminte la noi purecări.

Policlinica „avizată“ era o speluncă scorojită cu pereti din betoane si zugraveală mucegaita.Mi-am zis în sinea mea: „vezi-ți de treabă si nu mai face mofturi, o fi ceva de capul ei, nu degeaba au avizat cetățuia asta“

După ce un domn care dădea cu mopul mă îndrumă către un ghiseu închis si dupa ce caut camera 13 pe la 12 usi pe care nu scria nimic,mi se întocmește în sfârsit o fișă si sunt îndrumată către o grupa vesela de șoferi care asteptau si ei prodigioasa evaluare. Imi mănânc lacomă sandwichul cu caș sub 6 perechi de ochi dezaprobatori.

Suntem poftiti în laborator și în fața tuturor, un asistent care nu semăna deloc cu cei pe care-i vad eu în Anatomia lu Grey ma întreabă diverse date personale.Inclusiv un număr de telefon, strada si numarul de la care-am aterizat. Tocmai ma pregateam sa îl informez cand am ovulatie dar mi-a sunat telefonul si-am iesit ca nesimțita, neatentă la sentimentele celor din jur.

La recoltare , stând cuminte pe scaun, ma holbam dupa ustensile…o vată, o seringa, niste tavite la vedere. Nimic. Poate se merge pe sistem Dracula?Vine unu și-și înfinge colții în radiala? Incep sa ma obisnuiesc cu straniul situatiei. In sfarsit apare o seringa sterila si după căutari febrile printre tendoane se prinde o venă.

Nici nu-mi revin bine din răsfat ca mi se întinde un ciob de sticla în care ar trebui să……

Nu va supărați dar sunt în acele zile , rezultatul nu e concludent

Mărunțelul îmi rânjeste îngaduitor si pune ciobul pe o chiuveta, sigur ca sa îl plaseze urmatoarei victime.

O sa aveti rezultatul pe la ora 14. Sper ca n-ati mâncat nimic în dimineata asta

Oh“ gânguresc eu gândindu-ma ca mi-o fi ramas cas între dinti. „Nici n-as putea accesa acest job daca glicemia mea ar bate către 122“

Domnul nu stie ca eu mananc si daca e alerta de Tsunami……..

 

Psihiatrie.

Buna ziua…….doamna X……probleme aveti?

Nimic din ce tine de domeniul dvs, răspund amabil.

Zambeste. Asistenta e plictisita iar rujul ei pare întins. Poate ar trebui să-i spun de Infailible…

Semnati aici. La revedere.Urmatorul

 

ORL

Poftiiiiiiiiiiiitiiiiiiiiii.

Nu intru bine în cabinet, nu tu zambet, protocol, buna zua.

Intoarceti-vă cu fața la usă

(hopaa, de-asta au unii fetisuri legate de asistentele medicale)

Repetati dupa mine“…….

Bine.Cine aude , aude. Da haideti sa va fac si audiograma ca trebuie s-o trec în fisa. Mergeti în ghereta aia. Puneti-va castile.Cand auziti un sunet, spuneți da

Ma scufund în coșmelia de sticla , pun căstile si aștept sa aud un sunet. Când colo, un țiuit îmi zgarie timpanul iar eu tac ca mierla-n colivie. Doamna doctor se burzulește la mine ca de ce nu zic nimic. Pai nu stiu, m-asteptam poate sa aud Imul, sa-mi pușcați un balon în ceafa, sa soptiti chestii.

In sfârsit , se convinge că îs doar tâfnoasă nu și surdă si ma parașuteaza afara

Acolo pe coridor un domn se certa cu o asistenta care îl informase ca e hipertensiv si ca nu are rost sa mai facă testari la ei. „Cum doamnă sunt hipertensiv, de unde-ati scos-o,mie nu mi-a masurat nimeni tensiunea de doi ani

Pai asa scrie pe biletul asta de la medicul de familie.“

Las dramele altora si ma duc la ale mele.

Neurologia trece repede. Medicul se uita daca nu-mi tremura vreun ochi si daca îmi sta bine părul.

Interne . Aici se intra din nou, în gașcă. Baietii sunt pusi sa se dezbrace dupa un paravan iar eu sunt rugata sa „descopar partea de sus“. Dau din cap ca nu, daca nu ies dansii din camera

Dar sunt dupa perdea , nu va pot vedea

Doamna, nu-mi scot rochia în conditiile astea

Brusc se mai descopera o usa si o sala de consultatii în care nu trebuie sa-mi deschei nasturii , sa respir la comanda si sa raspund la întrebari în timp ce 6 barbati la bustul gol se afla la 2 metri de mine

Dupa 3 ore jumate am iesit clănțănind din „institutia autorizata“ . Desi afara gradele bateau catre 30 umezeala si frigul dinauntru m-au facut sa ma simt ca un pacient special…..de unde si analogia initiala cu morga……..

Analizele au fost atat de normale si identice cu ultimele încat aproape ca m-am plictisit citindu-le. Ah, dar stai ca n-am primit nici un rezultat concludent. Decat acel „aviz favorabil“. Contra sumei de 180 Ron 😀

Pana la urma, poate ca nici nu mi-au „făcut“ analizele. A naibii minister …..ce mai arunca el cu autorizatii …….

Similar Posts

58 Comments

  1. :)) Asta e din seria “povestiri vesele cu bugetari”! :))
    Imi amintesc de vizita mea la Spirometrie. Eram in hol, in incaperea alaturata cativa tineri, fumatori bineinteles, trebuiau sa sufle-n teava.
    -Sufla tare!
    -Ffuu!
    -Tare!
    -FFuuuuuuuu!
    -Ba da ce mancati voi acasa?
    Si am ajuns si eu! Ala de la munte adus!
    Asistenta cu silueta de Judoka se rasteste:
    -Sufli tare!
    -Suflu doamna!
    -Tare!
    -Da sa nu se strice dracului scula asta, sa ma puneti sa o platesc!
    -La poante sunteti buni cu totii, la suflat…
    -Na fereste-te doamna ca suflu de o sa te ia vantu’ nu alta!
    ………………………………………………………………………………
    -Asa ma, da’ tu nu fumezi! Faci si sport?
    -Mountainbike doamna…
    -Maaa, sa nu mai fumati maaa, sa suflati si voi asa!

  2. In urma cu cativa ani, innoiam buletinul la politie. Sediu comunist, cu lambriu de placaj melaminat, si in loc de ghiseu, o fereastra de o palma, decupata in zid, cam la inaltimea pieptului meu cand stau in picioare. Acolo se depunea dosarul si se primeau informatiile. Numai ca fereastra fiind atat de mica si plasata atat de jos, daca ma uitam la doamna din incapere, gura era sub nivelul ferestrei si cand vorbeam eu nu ma auzea ea. Daca ridicam gura la fereastra sa ma auda ea, eu ma uitam ca boul la perete. Iar cand zicea ceva, trebuia sa duc repede urechea la fereastra, altfel citeam pe buze. Se facea o coada si erau niste rasete…
    Intru la pozat! O cucoana rigida ma masoara din cap in picioare si-mi spune: “Mergeti acolo si dezbracati-va!” Drace unde am ajuns! “Doamna, ma consultati? Ce-mi faceti? Nu ma pozati portet? Cum sa ma dezbrac? In chiloti?”
    Dez-bra-cati-va ja-che-ta, domnule!
    Ptiu!

  3. :)))) imi inchipui faza cu dezbracati-va….daca doamna era frumoasa, inteleg ca erai terorizat :)))
    Chestia cu suflatul pe teava- spirometria parca – asa se face, sunt obisnuite tipele de acolo sa tipe la pacienti pentru ca vin multi de la tara, oamenii sunt bolnavi, speriati nu stiu cum “sa respire” 🙂

  4. hmm … de cand am fost la controlul medical obligatoriu inainte de armata … unde acel “dezbractiva” a fost o afacere-n grup, “de tot”, in fata unui medic si trei asistente tinere (studente probabil) … nu mai am nici un fel de jena sa ma dezbrac pe la doctori (indiferent de sex).

    in rest, ca intamplare hazlie cu doctori si asistente, imi amintesc faza cu punctiile pentru sinusita: vine prima asistenta cu ditai seringa cu ac gros si o tavita-n mana, ia doctoru’ seringa si foreaza de zor in nasul meu, ma pune sa-mi tin celalta nara si sa suflu … eu, cuminte, execut … asistenta se face galbena la fata si-o cheama pe cealalta s-o inlocuiasca, doctorul rade in hohote … dupa care-mi spune sa suflu tare iar … si asistenta asta da-n verde … iar doctorul, abia reuseste sa tina tavita de ras. eu … eu ma uitam la ei ca la un film prost … ma durea nitel “forajul”, suflam de zor nasul si eram bucuros ca parca nu ma mai doare la fel de tare sinusita. 😀

      1. (din ce-am inteles) am “sinuzita maxilo-faciala cronica” … si pana la punctie (“interventie endoscopica endonazala”) aveam dureri ingrozitoare, fiind cam la fiecare 3 luni internat in spital. dupa un astfel de istoric, perforarea unui cartilagiu mi s-a parut o nimica toata (chiar daca urma s-o suport de 2 ori, una la fiecare nara) … nu mi-a fost frica deloc, doream doar sa scap de dureri. alte punctii n-au mai fost necesare … deoarece de atunci cand imi suflu nasul mi se curata si cavitatile respective … si nici prin spitale n-am mai fost (pentru asta, ca de alte “bucurii” tot n-am scapat).

  5. ce aventuri… ce aventuri…
    si ce frumos povestite… mai ca imi vine dorul sa fac si eu o fisa din asta de analize… chiar daca nu imi trebuie la nimic…
    si… chiar asa… ai mancat tu in fata celorlalti??? nu ti-a cerut nimeni o gura??? auzi… cu cas… nu am mai avut demult…

    1. Ovi, am mancat…..in ciudat mitului care povesteste ca trebuie sa faci analizele pe nemancate
      Caș din acela de la bunica , delicios…..Suna mai bine decat cascavalul din comert si e mai bun la gust…..

  6. frumoase aventuri in tara romaneasca! Stai cuminte ca mie, odata, desi le platisem o analiza mai speciala, nu mi-au facut-o pe motiv ca n-au substante si mi-au zis sa revin sau ma suna ei! Crezi ca s-a intamplat? Nu! Am pierdut 40 de lei! Si am injurat-o si pe dna doctor de la policlinica cu plata care ma trimisese! Mai tarziu mi-am reprosat ca nu i-am reclamat la protectia consumatorului, dar timpul trecuse. De curand am fost si eu la ORL sa-mi desfund urechile. O dna doctor de la o policlinica privata m-a sfatuit sa vin la ea in timpul garzii de dimineata de la spital ca sa nu mai platesc spalatura aiurea ( cereau 40 lei pe o ureche ) ! M-am prezentat si o asistenta m-a pus sa stau vreo ora cu apa oxigenata in ambele urechi ca sa se moaie dopul cerumen! Ma plictisisem si ziceam ca nu o sa mai aud niciodata bine de la atata apa si vata in urechi! Apoi doua asistente au inceput operatiunea cu o seringa uriasa, pompandu-mi jeturi de apa calda pt spalaturi. Cam 20 de sec tinea o spalatura! Dupa cateva minute mi-au aratat tavita plina cu excremente galbene, spunandu-mi ” vedeti ce-ati avut in urechi? ” mi-ar fi placut sa-mi faca si audiometria, da o rog data viitoare!;) nu-ti spun ca mi-au pacanit urechile 2 zile dupa dusul fortat!;) apropo, nu mai fii atat de pudica! Daca ai fi fost la sat, cine stie cu cine te puneau sa stai in camera:)

    1. De asta prefer eu sa merg la cabinete private- nu are neaparat legatura cu profesionalismul ci cu grija fata de pacient…..Vorba aia, dai un ban dar stai in fata
      Bine, aici nu era vorba de boala dar omul cand e bolnav e mai sensibil, mai usor de “lovit”.Lipsa asta de consideratie fata de pacienti constituie o bila neagra
      Primul pas spre vindecare e increderea in medic……..Si pana la urma la orice manopera e important felul in care esti tratat, chiar si la o banala spalatura
      Cred ca o audiometrie se face la orice policlinica, cu o trimitere de la med de familie (trimitere pe care probabil o s-o platesti)
      Nu sunt pudica in general. Am platit acele servicii si era vorba de intimitatea mea…..in timpul consultului se pun intrebari si iti dai seama ca nu-mi convenea sa ma simt ca la Big Brother…..

      1. …unele din analize le-am facut la laboratoare particulare…nu sunt cozi si sunt foarte politicosi pentru ca e pe bani…au si aparatura…la spital de stat am fost cu cineva care e doctor acolo…erau ce-i drept mai multi oameni care asteptau cuminti in sali de asteptare …cel mai aglomerat parea a fi pe la cabinetele de ginecologie…nu stiu cum ar fi fost daca ma duceam fara o cunostinta acolo…cardiologie,reumathogie,mai multe analize de sange…la intoarcere nu mi s-a parut ca eram prea obosita…nu ma duc decat la nevoie ,nu-mi plac locurile in care poti vedea multa suferinta…personalul de acolo mi s-a parut foarte amabil…

      2. Amabilitatea e la fel de importanta ca si tratamentul propriuzis…….
        Cum spuneam, oamenii bolnavi sunt mult mai sensibili latot ce se intampla in jur si percep mai dramatic micile nepasari………
        Sper ca analizele tale sunt ok Yousef 🙂

  7. trimiterile nu se platesc, sa stii, nici consultatiile la medicul de familie! Pai analizele le-am facut la un privat si uite ce-a iesit!

      1. Sunt inscrisa si aici si acolo. Acolo merg pe sistem privat
        Sincera sa fiu, imi cam fac aici analizele pentru ca merg la medicii pe care ii cunosc. Si nu prea cer trimiteri pentru mine …..ci pt membrii familiei -mama, bunica

  8. Eu tocmai am scăpat de spital de câteva zile – discopatie lombară, cu dureri de nu mai ştiam pe unde să scot cămaşa… Când am ajuns la camera de gardă, înţepenit gata, am dat de o fătucă doftor care a început să tremure mai tare ca mine când m-a văzut. Noroc cu o asistentă, că i-a şoptit la ureche ce trebuie să-mi facă (eu aprobam, că nu eram la prima astfel de “aventură”)…

  9. ţie ţi-e dor vreodată de umorul din epocă… 🙂 sau poate erai prea mică pentru a ţi-l aminti. vreau să-ţi spun că modul în care povesteşti este atât de plăcut încât m-am simţit la ora veselă de atunci… (care e şi acum, dar cu rememorări de-atunci, evident!)
    ar trebui să te gândeşti serios dacă nu dai un concurs pentru a scrie scenarii… sau măcar nişte pamflete etc…
    ai farmec!

  10. Dintre toate locaţiile publice din RO cel mai groază mi-e de cele medicale, şi la închisoare m-aş duce mai cu drag decât într-un spital sau laborator.
    Doamne mare, ţine-mă sănătoasă!

    Analizele pt angajare le pot rezolva prin vechiul sistem p-c-r. Ştiu că nu se fac cum trebuie şi mai există şi şansa de a contacta vreun “cadou” ca să devin apoi clientă fidelă a spitalelor şi farmaciilor.

    Analizele personale le fac la privat, după ce strâng recomandări de la alţii.

  11. M-am tot ferit sa las comentariu pentru ca n-am avut experiente neplacute la spital/policlinica privata (pana acum), si nu vreau sa jinx it. 😛 Azi mi-am facut curaj si am zis-o. 🙂

  12. nu numai glicemia se modifica daca mananci! Si alte rezultate pot aparea modificate, ca de pilda cele pt glanda tiroida; a facut mama mea acest tip de investigatii!

  13. Usch, deci pe mine exact asta ma asteapta daca mai vreau vreodata sa conduc masina fara sa o iau de la zero cu soferia. Mi-a expirat carnetul si nu pot face nimic acum cu el, decat sa trec asa pe la toti cum ai descris tu aici, ca sa il reinnoiesc…cred ca mai bine renunt si fac aici scoala din nou…brrrr…

    1. N-am avut ce face draga,legea-i lege.
      Stupida de altfel
      Sa-mi fac iar un set complet de analize si sa pierd o zi intreaga dupa ce tocmai asta facusem c-o saptamana inainte. Bleah

Leave a Reply to Peter Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *