Credeam ca prietena din adolescență mă detestă…

scris pentru simona(si dacă as fi stiut că nu e așa, aș fi căutat-o mai devreme. Si ar fi trebuit să stiu că nu e așa,  eram suflete la fel și minți care se mințeau că tineretea va dura o veșnicie)

Pe când eram codană neprihanita în casa parintilor – pe atunci gradinita, gimnaziul și himenul intact erau obligatorii, pentru că nimeni nu voia în iad- mi-am gasit cea mai buna prietena. Trecusem deja de „o sa fim prietene toata viata”, dormit una la alta sub stricta supraveghere a parintilor si fugit de la ore sa bem ceva. Părăsisem gagici nevinovati si inocenți pentru că ne simteam noi vinovate – că nu ne distrăm destul laolalta. Împreună am descoperit lichiorul mă-sii (nu e injuratura, Simona stie) si, când lovea vreun bacil în domn director si scapam cumva, ca-n Prison Break, de la orele neplăcute, la ea eram.

Una se prefăcea ca-si face sandvisu, ailalta dosea intr-o doza niște visine dulci, imi amintesc că numai tat-su ne dădea drăgăstos câte-o scaltoaca peste umeri: ei, femeie, nu mai tot pune intrebari, le-o fi fost asa foame fetelor frumoaselor, să fugă-n pauza mare pana aici. Păcătoaselor, zumzăia tat-su, da aveam noroc, c-o iubea pe fi-sa pan la lună, ne tot lua apararea. (ca sa nu credeti ca ne alcoolizam in fracții si fabule, va marturisesc ca imparteam frateste tot, eram o bisericuta de 6-7 initiati, care-o comiteau cam o data pe saptamana. Nu neaparat cu alcool, odată am mers cu trenul si ne-am prefăcut că suntem controlori, mai mult nu spun, că deh, locuiesc acu într-un oraș mic și cică ar trebui să par în rând cu lumea. Care-i deviată, da nu-i treaba mea 😉

Seriously!

Cand am cunoscut-o pe Simona (numele si povestile pot sau nu să fie reale, la fel personajele) am știut ca ea e. Jumatatea mea feminina. Ancora mea, avea ceva ce aveam eu si avea ceva ce uram la mine, dar pe atunci, nu stiam si de ură, numai de invidie. Nu stiam că orice om are Binele si Raul inauntru si că, urma ca de acum, o viata intreaga sa vedem cum dregem tocana, ce alegem, spicy, arsă, dulce, renunțam la gatit?


Cand râdea Simona, radea jumatate clasa.

Simona ma iubea numai pe mine si eu numai pe ea. Într-o zi, m-am dus cu altă colega la suc la Tec, fara sa-i zic si m-am trezind jurand seara, în poarta la disco, ca numai pe ea o iubesc, nu pe Irina. Problema era ca eu îl tineam de manuța pe Dan și Dan, portocaliu de felul lui, se facuse verde cand a iesit zapacita de la discoteca si mi-a spus in față ca sunt o tradatoare si ca ea suferă, ca numai eu puteam sa-i fac una ca asta si ca între noi s-a terminat totul. Blonda, focoasa, inalta cat mine, frumoasa foc, grea la vorba, directa, noi p-atunci nu auzisem de-alde lesbiene. Dar Dan, despre care aveam sa aflu mai tarziu ca era un pornache viclean (v-am spus ca ma pastram virgina, înca), era-n pragul lesinului. A zis că-s prefăcută, că el nu știa că-s o stricată care umblă cu femei si-l folosesc pe el să nu afle orașu.

Cum Simona n-a inteles de ce dracu se baga el în prietenia noastra si nici eu nu pricepeam de ce să nu afle orasu că eu si Simona suntem prietenele cele mai bune iar prietenele se iubesc, zapacita i-a tras o palma, eu l-am numit broscoi obsedat, si-am plecat.

Asa am scapat de plimbarea pan la podul garii, unde ar fi urmat un fel de lins pe buze – ca eu nu stiam sa pup, iar el învățase de la aia ce vindea înghețată… În seara aia ne-am jurat iar credință, am dansat ca posedatele pe prodigy și am plâns pe no mercy. Cumva, când Simona avea inima rănită de „cu el am sa ma marit „ – pentru că o plimba dar nu încercase macar s-o pupe- , nu prea aveam nici eu dreptul sa mă dau de braț cu Dan sau cu Sorin. Era geloasa si oricum, nu mă merita nimeni și-avea să-mi demonstreze ea că și Sorin mă înșală. Și a făcut-o, in vacanta mare, în ultima lună. M-a dus să-l văd cum o ducea pe alta la cabană, de-am stat în temperaturi, comprese, muci și ceai de tei (noaptea). Ziua, cu Simona plus ceva vișinată, în trei saptamani mi-a trecut boala. Pana ne-au scuturat ai nostri din lanturile iubirii, ne-am pus cu burta pe carte cateva saptamani si am plonjat . amandoua, la olimpiadă pe județ. Una la engleza, alta la Științe.

Cel mai greu a fost când ne-a despărțit profa de mate.
Pe-atunci nu aruncam cu hainele dupa profesori, facebook-ul era geamul deschis in pauza mare – vedeam cand trec smecherii cu masini fandosite- și n-aveam ce cârăi.

Ioana, treci în față. Simona, ramai, vine Paul lângă tine. Degeaba am încercat s-o induplec zile-n sir pe diriga, cu citate din Nunta in cer – despre dragostea care transcede pupitrul, catalogul si notele la purtare- a zis că n-are ce face, că e nervoasa doamna de mate. Si-i vina mea că copiez ca disperata, că ultima dată am copiat până și floricica pe care-o făcuse Simona pe pătratul ei, la geometrie. Da stiti ca nu pricep matematica si doamna asta maleficent imi strica toate mediile, știti ca recit versuri din Arghezi și la ora de latină, că vorbesc doua limbi vii si una moarta dar matema… Nu, Ioana, asa ramaneti.

Diriga ne cunoștea inimioarele: eu fugisem de mate ca dracul de tamaie, Simona era o romantică răzvrătită, de-aia am săltat direct la stiinte umane. Unde ne-am lăsat urmărite de Dănilă Prepeleac, cateva nuvele de-ale lu Slavici și mai rar, cate-o eroină din cireșarii, ne plăcea limba română, ne plăceau poveștile, conversațiile, Caragiale, zacusca pe sub bancă în timp ce conspectam povești din istoria românilor, vorbele vindecătoare din cărți, nu eram tute, eram leneșe. Aveam, după teze, vise cu convorbiri literare cu Scaraotchi și mai rar, cu soacre cu trei nurori, eu mă trezeam pic de sudoare că nu-mi pot face cruce cu limba-n gură, Simona venea mereu cârăind la lucrări că n-a învățat nimic si tot nota-n apropierea mea lua.

Despartite, 8 ore pe zi, zero hăhăială, am reparat daunele-n primul uichend, echipa noastra de fete a decis ca e musai sa facem o petrecere-n pijamale.

Aveam o colegă cu mai multe spatii euclidiene în cap, mai multe ca noi zic, si-a dat norocu de-am găsit Absintu lu tat-su. Ai ei erau plecati doua zile și Dana era Cumintenia Pamantului. Ei, am facut atunci primul nostru chef real – fiind la stiinte umane, aia fu…- , aproape c-am ajuns si la vecini pe balcon, îmi mai amintesc că pe la 23, am făcut un pariu. Ne luăm tocuri si mergem la discotecă-n pijamale. P-atunci nu era politie locală bag seama și nici atâta imoralitate și atâția dăunați la corazon că te-ai stropșit la ei. Am fost candela reaprinderii celeste a globului disco, ne-au dat banii înapoi când am plecat acasă, că era mai plină discoteca decat sambata noaptea și atunci era vineri și orașu mic. Bine, oricum făcusem consumatie si-acolo, vodca caponne diluata cu 5 bucati de gheata, vazut nevazut, cred c-a fost singura data cand i-am spus Simonei ca poate vreau să mă mărit si eu. Că până atunci voiam să fiu doctoriță sau să mă călugăresc. Simona a căzut de acord că ne mărităm, amandoua, deodată, rochii la fel, dar să fie alesii din acelasi oras. A doua zi urma să-l părăsesc pe un biet îndrăgostit adolescent nevinovat, că se născuse-n Călărași.

Nu-mi aduc aminte ce-a mai urmat în seara aia, important e c-am ajuns toate acasa, cu bine. Sau cu bile în buzunare că fusesem si la biliard… si că m-am trezit (vorba vine) dimineata, în baie, vomând cot la cot cu Simona. Celelalte aveau cada la dispozitie. Dar nici n-am mai baut Absint de-atunci.

 

(va urma)

3 thoughts on “Credeam ca prietena din adolescență mă detestă…

  • January 17, 2020 at 9:31 am
    Permalink

    ma bucur ca v-ati regasit 🙂
    ai asa talent la scris, cu atatea detalii, comparatii, imi place foarte mult 🙂

    Reply
  • January 17, 2020 at 9:31 am
    Permalink

    astept continuarea 🙂

    Reply
    • January 19, 2020 at 3:59 pm
      Permalink

      O sa o scriu si aceea după ce o revăd pe Simo.
      Daca am fi stiut prin ce trece fiecare…

      Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *